Drepturi salariale (banesti). Decizia 807/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 807
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtaCurtea de Conturi a României, cu sediul în municipiul B,--24, sector 1, împotriva sentinței nr. 227 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat, asistat de avocat, lipsă fiind reprezentantul recurentei, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și reclamanții intimați: -, G, -, -R, OG-, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanți a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât aceștia sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fondurile comunitare. Cu privire la suspendarea executării hotărârii, apărătorul intimaților a arătat că aceasta a rămas fără obiect. Totodată, precizat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
La data de 12.12.2008 reclamanții:, -, G, -, -R, OG-, și au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, prin reprezentant legal și au solicitat obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând majorarea cu 75% a indemnizației de bază, neacordate începând cu data de 14.03.2005 și până la încetarea discriminării, actualizate cu coeficientul e inflație până la data plății.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi Județeană S, că funcțiile de controlori financiari, ca și funcțiile de consilieri de conturi, judecător, procuror, sunt incompatibile cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior și le este interzisă exercitarea directă sau prin persoane interpuse a activităților de comerț, participarea la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale sau civile. Prin Legea nr. 250/2005 de aprobare a OUG nr. 22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de conturi, pe lângă această instituție a fost înființată Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.
Reclamanții au mai arătat că deși ocupă aceeași funcții ca și controlorii de la Autoritatea de audit și își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții, iar reglementările legale sunt același, ei sunt privați de acordarea indemnizației de 75%, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Reclamanții au învederat totodată instanței că distincția ce se face ținându-se seama de apartenența controlorilor financiari la categoria celor implicați în audierea fondurilor acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a drepturilor Omului, art. 7, 14 și 23 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1,2,3 din Ordonanța nr. 137/2000, art. 5 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 1193/19.06.2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de 75% aplicată la nivelul retribuției de bază pentru perioada 14.03.2005 - 19.06.2008, actualizată în funcție de indicele de inflație la data efectuării plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând faptul că nu există un text de lege care să reglementeze activitatea controlorilor financiari.
Prin decizia nr. 1563 din 6.11.2008, Curtea de Apel Suceavaa admis recursul, a casat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, întrucât potrivit art. 27 alin. 3 din OUG nr. 137/2000 la judecata pricinii trebuia citat obligatoriu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, aspect pe care instanța de fond l-a omis.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța a dispus introducerea în cauză și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin sentința civilă nr. 227 din 5.02.2009 a Tribunalului Suceavaa fost admisă acțiunea reclamanților, fiind obligată pârâta Curtea de Conturi a României - prin reprezentanții legali - să plătească acestora drepturile salariale reprezentând indemnizația de 75%, aplicată la nivelul retribuției de bază pentru perioada 14.03.2005 - 19.06.2008, actualizată în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
În motivare s-a reținut că între auditori și controlori - aparținând toți aceleiași categorii - nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare. S-a mai reținut că, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratate diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analoagă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi. Au fost invocate dispozițiile OG nr. 137/2000, art. 6 din Codul muncii și alte prevederi din tratatele internaționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii, cu suspendarea executării hotărârii primei instanțe până la soluționarea recursului în interesul legii pe această temă.
În dezvoltarea motivelor au arătat că reclamanții, în calitate de controlori financiari, se deosebesc, ca și atribuții, de auditorii publici externi din cadrul Autorității de Audit., față de controlorii financiari, au atribuții bine stabilite de lege, în virtutea cărora le-a fost stabilit și reglementat prin act normativ acest procent de 75%. A mai arătat că art. 145din Legea nr. 200/2005 prevede că salarizarea personalului din cadrul Autorității de Audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.
Reclamanții au formulat întâmpinare ( 43-44 dosar), prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Au arătat că art. 17 din Legea nr. 94/1992 stabilește ca atribuție în sarcina Curții de Conturi, pentru exercitarea funcției prev. la art. 16, controlul fondurilor puse la dispoziția României de către Uniunea Europeană prin Programul SAPARD și a cofinanțării aferente, precum și a fondurilor provenite din asistența financiară acordată României de Uniunea Europeană. Au mai subliniat că dreptul controlorilor financiari de a beneficia de sporul de 75% rezultă și din interpretarea logică a dispozițiilor Legii nr. 94/1992, iar pârâta avea obligația de a dimensiona necesarul de fonduri pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor ce-i reveneau. Cu privire la suspendarea executării hotărârii au arătat că nu există temei pentru împiedicarea reclamanților de a exercita calea legală de executare.
Analizând actele dosarului și având în vedere motivele invocate, care pot fi încadrate în cele părev. de art. 304 pct. 9.pr.civ. instanța constată următoarele:
Prin legea nr. 200/2005 privind aprobarea OUG nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, pe lângă Curtea de Conturi României a fost constituită Autoritatea de Audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada post-aderare.
Prin Legea nr. 490/2004 s-a instituit majorarea salariilor de bază cu 75% în exclusivitate controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit, în considerarea faptului că, potrivit art. 141din Legea nr. 200/2005, această autoritate are atribuții și proceduri de lucru proprii.
În consecință, cum legea de salarizare a controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi nu prevede aplicarea procentului de 75% la salariul de bază al acestora, în mod nelegal prima instanță a admis acțiunea reclamanților, reținând încălcarea principiului nediscriminării în sensul dat de OUG nr. 137/2000.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Pentru ca o anumită faptă să constituie o măsură discriminatorie, trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui tratament diferențiat pe un criteriu de discriminare prev. de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, lipsa de justificare obiectivă a acestui tratament și existența scopului de restrângere sau înlăturare a unui drept recunoscut de lege.
În speță, discriminarea la care fac referire reclamantele rezultă din lege și nu din modul de interpretare și aplicare a acesteia.
Legiuitorul a înțeles, prin Legea nr. 490/2004, să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariul brut doar controlorilor financiari din cadrul Autorității de Audit, în considerarea faptului că desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate, tocmai pentru că activitatea acestei categorii de controlori financiari este diferită de cea a reclamanților, în virtutea prevederilor art. 14^2 din Legea nr. 94 din 8 septembrie 1992, republicată.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori reglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. Admiterea pretențiilor reclamanților nu ar reprezenta altceva decât o legiferare pe cale judiciară a unor drepturi salariale, cu încălcarea voinței legiuitorului.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1325 din 4.12.2008, a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții - intimați au invocat, în sprijinul pretențiilor lor, prevederi din Codul Muncii, Constituție și tratate internaționale, însă acestea consacră drepturi fundamentale și principii generale, transpuse în plan legislativ prin OG nr. 137/2000, act normativ invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor.
Având în vedere aspectele expuse, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9.pr.civ. instanța va admite recursul, va modifica în totalitate sentința și va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat deCurtea de Conturi a României- prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 227 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în totalitate sentința recurată.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții: -, G, -, -R, OG-, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red,
Judec. fond:,
Tehnored.
2 ex. 22.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Andrieș Catrinel, Gheorghiu Neculai
