Drepturi salariale (banesti). Decizia 8137/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8137
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâții Consiliul Local și Primăria - Instituția Primarului, împotriva sentinței civile nr.556/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Învățământului Preuniversitar O și intimații pârâți Inspectoratul Școlar al Județului O și Școala cu cls. I-VIII, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este formulat cu depasirea termenului legal, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă.
Curtea, din oficiu, in temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 301.civ.Cod Penal, invoca exceptia tardivitatii declararii recursului si ramane in pronuntare asupra acesteia.
CURTEA
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7l-, pe rolul Tribunalului O l t, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O în numele reprezentaților T, -, -, Trana, Cac hemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al Județului O, Școala cu Clasele I-VIII județul O, Consiliul Local, județul O, Primăria - Instituția Primarului, județul O, și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate - reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani în activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii, funcție de îndeplinirea condițiilor de acordare și până la data pronunțării sentinței, actualizate cu indicele de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății, conform art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și obligarea pârâtelor să asigure plata acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată de prevederile Legii 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic cu modificările și completările ulterioare și potrivit art. 50 alin. 1, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Potrivit alin. 2, pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Reclamantul a aratat că aceste tranșe suplimentare la salariu nu au fost acordate niciodată datorită numeroaselor modificări și abrogări a unor articole sau aliniate din Legea nr.128/1997 - art. 50 alin.1 și 2 nefiind niciodată modificat, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii nr.128/1997 să fie greșit calculate, astfel încât, beneficiarii lor au fost prejudiciați în drepturile salariale care li se cuveneau.
De asemenea, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O arătat că o consecință a neacordării acestei creșteri a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, a fost efectuarea de înscrieri eronate în carnetele de muncă, ceea ce va conduce la calcularea greșită a pensiilor.
În susținerea cererii sale, reclamantul a depus la dosar tabel cu membrii de sindicat care susțin promovarea acțiunii, adeverințe emise de unitatea de învățământ din care rezultă că semnatarii tabelului sunt cadre didactice și îndeplinesc condițiile prevăzute de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, practică judiciară.
Primăria comunei a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că nu este angajatorul personalului didactic și nu are obligații contractuale față de acesta, nefiind finanțatorul cheltuielilor privind salarizarea personalului din învățământ.
Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Oad epus întâmpinare, solicitând pe cale de excepție să se constate lipsa calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În susținerea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a motivat că Inspectoratul Școlar O nu poate avea calitate, întrucât nu este ordonator de credite față de unitățile din învățământul preuniversitar de stat, această calitate revenind exclusiv, potrivit art. 167 din Legea 84/1995, consiliilor locale în a căror rază teritorială își au sediile unitățile de învățământ.
Tot în susținerea excepției s-a invocat faptul că Inspectoratul Școlar O nu are calitate de angajator, angajarea pe post a personalului didactic se face de directorul unităților de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că drepturile salariale ale cadrelor didactice au fost reglementate cronologic prin mai multe acte normative.
Astfel, începând cu 01.06.1998 conform art. 24 alin. 4 coroborat cu art. 23 din Legea nr. 154/1998 și raportat la anexa nr.VII/1 a acestei legi, coeficienții de ierarhizare a salariilor personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege grile de intervale.
În baza art. 137 cod procedură civilă, procedând la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria comunei și Inspectoratul Școlar al Județului O, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată cu privire la O, întrucât, potrivit art. 167 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, iar Primăria comunei are calitate procesuală pasivă, ordonator de credite fiind Consiliul local în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
În această situație, prima instanta a admis excepția și a constatat lipsa calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului O, respingand excepția formulată de Primăria comunei, ca neîntemeiată.
Astfel, art. 48 din Legea 128/1997 prevede că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
De asemenea, art. 49 alin. 1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.
Conform art. 50 alin. 1 și 2 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime,respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, în cauză, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta deoarece acesta crește progresiv.
Legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin nr.HG 467/1997 includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) au fost inlaturate de prima instanta cu motivarea ca, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Față de această situație și având în vedere actele normative în vigoare invocate, privind salarizarea cadrelor didactice, prin sentinta nr. 556 din 21 aprilie 2008 Tribunalul Olta admis acțiunea și a obligat pârâtele la calcularea și plata în favoarea reclamanților a drepturilor salariale ce decurg din aplicarea art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare pentru fiecare reclamant în parte, până la data pronunțării hotărârii, respectând termenul de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii, reactualizate la data plății efective.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs Primaria - Consiliul Local al comunei - Institutia Priamarului care a criticat-o pentru nelegalitate in ceea ce priveste solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, cat si in ceea ce priveste fondul cauzei.
Recursul este declarat peste termenul legal si urmeaza a fi respins ca tardiv.
Termenul legal de recurs este, conform art. 80 din Legea nr. 168/1999, de 10 zile de la comunicarea hotararii pronuntate de instanta de fond, iar acesta se calculeaza conform art. 101 alin. 1.civ.Cod Penal, pe zile libere, neintrand in calcul ziua in care incepe sa curga si ziua in care se implineste.
Comunicarea sentintei instantei de fond s-a efectuat la data de 09.05.2008, asa cum rezulta din dovezile de comunicare ( filele nr. 66, 67 din dosarul tribunalului ), iar recursul a fost expediat prin posta la Tribunalul Olt la data de 23.05.2008 ( fila nr. 4, data postei de pe plic).
Cum de la data comunicarii hotararii - si data depunerii recursului au trecut mai mult de 10 zile, este evident ca termenul de declarare a recursului a fost depasit si, intrucat acesta este un termen legal, imperativ si absolut, nerespectarea lui atrage sanctiunea respingerii recursului ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de paratul Consiliul Local, Primaria - Institutia Primarului impotriva sentintei nr. 556 din 21 aprilie 2008 pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul nr- in contradictoiu cu intimatul reclamant Sindicatul Preuniversitar O si intimatii parati Inspectoratul Scolar Judetean O si Scoala cu Clasele I - VIII, judetul O, ca tardiv formulat.
Decizie irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de la 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/24.09.2008
Jud.fond
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Daniela Vijloi, Mihaela Mitrancă