Drepturi salariale (banesti). Decizia 87/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 87/
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin H, cu sediul în M C,-, împotriva sentinței civile nr.2630 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsa lui conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2630 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Harghita, în baza art.322 pct.5 pr.civ. a admis cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva sentinței civile nr.2109 din 20.06.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- și în consecință: în baza art.327 alin.1 pr.civ. a schimbat în parte hotărârea supusă revizuirii în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Tg-M, Tribunalul Harghita și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1110 lei, reprezentând prima de vacanță neachitată aferentă anului 2005, actualizată cu indicele de inflație până la data plății; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței revizuite.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.2109 din 20 iunie 2007 Tribunalului Harghita, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâților în solidar, la plata primei de vacanță aferentă anului 2005 cu actualizarea sumei în momentul plății. S-a reținut că prin decizia XXIII/2006 a ICCJ s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de vacanță numai pentru anii 2001-2002, în condițiile Legii nr.50/1996 și la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr.177/2002 erau abrogate implicit dispozițiile art.41 ind.1 din legea sus citată. Ulterior, prin încheierea dată la 21 mai 2007 de către Secțiile unite ale instanței supreme s-a dispus îndreptarea deciziei dată în interesul legii prin înlăturarea mențiunii "și personalul auxiliar de specialitate", cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei.
Fiind vorba de un înscris nou ivit după pronunțarea hotărârii, și hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în temeiul art.322 pct.5 pr.civ. tribunalul a considerat fondată cererea de revizuire formulată de reclamantă, conform celor dispuse prin sentința civilă nr.2498/4 octombrie 2007, procedându-se totodată la rejudecarea pricinii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, conform solicitării.
Pe fondul pricinii, prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost inclus art.4/1 care prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior însă, prin dispozițiile art.3 (2) din OUG nr.33/26.02.2001 se prevede că se suspendă până la 01.01.2002 aplicarea prev.art.41 alin.1, care cuprinde dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în nr.563/1999, modificată și completată prin OG nr.83/2000. Prin Legea nr.386/2001 s-a aprobat OUG nr.33/26.02.2001, cu următoarea modificare: la art.III alin.3 - pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.1 și 2, redevin aplicabile dispozițiile legale în materie, existente la data intrării în vigoare a Legii nr.188/1999 a OG nr.83/2000 precum și OUG nr.237/2000.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive, revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, sub sancțiunea denegării de dreptate, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare mai sus menționate.
În acest sens, normele legale de suspendare menționate anterior contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Ținând cont de cele prezentate, instanța a apreciat ca lipsită de efect suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță pentru anul 2005, obligând în solidar pârâții la plata acestui drept. De asemenea, potrivit art.1084 cod civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs DGFP H în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive a recurentului s-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții. În speță raportul de serviciu este stabilit între reclamantă pe de o parte și Ministerul Justiției- Tribunalul Harghita, pe de altă parte. Astfel că, în acest raport juridic Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici un fel de obligație. S-a mai arătat că în cauză nu s-a dovedit faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat prin acțiuni sau inacțiuni drepturile reclamantei, că ar fio reținut pentru sine fonduri alocate altor ministere astfel că obligația de despăgubire nu poate subzista.
Având în vedere cele de mai sus, recurentul a solicitat admiterea excepției lipsei calități procesual pasive.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată succesiv pe perioada în litigiu prin legea bugetului de stat, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive curtea reține că MEF are potrivit Legii 500/2002 responsabilitatea întocmirii proiectului bugetului de stat materializat mai apoi în legea bugetară anuală. Proiectul bugetului de stat are la bază proiectele de buget ale ordonatorilor principali prin care se numără și Ministerul Justiției.
Cheltuielile de personal reprezintă un capitol distinct al proiectelor de buget întocmite de fiecare ordonator. În activitatea sa, așa cum chiar recurenta invocă, în caz de divergență între Ministerul Economiei și Finanțelor și ordonatorii principal Guvernul este competent să ia decizii. Cu toate acestea responsabilitatea întocmirii proiectului bugetului de stat aparține în exclusivitate acestui pârât. Calitatea sa procesual pasivă derivă din această obligație legală și nu cum în mod greșit apreciază recurentul, din raportul de muncă.
În plus, calitatea procesuală pasivă a MEF se justifică și prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP M, are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii pronunțate cât și a executării ei de către reclamantă.
Pe fondul cauzei curtea apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este ferită de critici în sensul în care la momentul formulării cererii normele legale de suspendare cuprinse în Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005 nu mai erau în vigoare, astfel că legalitatea acestor norme și concordanța lor cu prevederile constituționale este atributul instanței judecătorești sesizată cu judecarea cererii potrivit art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă instanța de fond a reținut în mod corect că dispozițiile legii bugetare prin care prima de concediu a fost suspendată contravin prevederilor art.53 și 15 alin.2 din Constituție. Mai mult decât atât la momentul ieșirii din vigoare a legii bugetare dispoziția de suspendare nu mai poate fi aplicată, ca atare, la momentul sesizării instanței pentru anul 2005 nu mai există norme legale în vigoare prin care dreptul solicitat să poată fi considerat suspendat.
Având în vedere cele de mai sus, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin H cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.2630 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.20.02.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud:-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
