Drepturi salariale (banesti). Decizia 8743/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8743
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3292/22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA - Membru Grup, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă avocat substituent, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură recurentul-reclamant a depus concluzii scrise și copie de pe carnetul de muncă.
Avocat substituent pentru intimata-pârâtă depune la dosar delegație și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurenta-pârâtă prin avocat solicită a fi avute în vedere la soluționarea pricinii concluzii scrise depuse la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Reclamantul a chemat in judecata pârâta SC SA B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunta sa fie obligată la plata sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite și neacordate, actualizate cu indicele de inflatie.
In motivare, a arătat că este salariatul societății parate, iar, pe lângă salariul de baza pentru munca prestata, urma să beneficieze de toate drepturile recunoscute de Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate, in conformitate cu prevederile contractului individual de munca, art. III al. 3.
Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii prevedea la art. 168 al. 1 că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște si de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SA. Deși aceste prevederi s-au regăsit in contractele colective de munca, drepturile nu i-au fost acordate pentru: Pasti și de C începând 2004. S-a solicitat sa se constate ca neplata acestor drepturi la scadența impune o corecție a sumelor neacordate cu coeficientul de inflație, pentru perioada menționata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 166 din Codul muncii, art. 168 al.1 din CCM la nivelul societatii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Plata drepturilor bănești solicitate s-a făcut astfel cum părțile s-au înțeles, adică nu în formula unor prime în cuantumul arătat la art. 168 alin. 1 din CCM și plătibile cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ci începând cu anul 2003 în aceea a cumulării acestora, fracționării și plății în 12 tranșe lunare, sub forma unei suplimentări permanente a salariului.
Că eroarea care se valorifică la nivelul întregii țării de angajații SC SA, este aceea că în locul prepoziției "în", trebuia pusă prepoziția "din", și anume "Din anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Prin adresa nr. 4209/06.11.2007, Comisia Paritară a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare ale CCM a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute de art. 168 să fie incluse în salariul de bază al salariaților, precum și că începând cu 2003, părțile au înțeles că art. 168 al. 1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct.
Instanța de fond prin sentința nr.3292/22.04.2008 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de intimată reținând că în cauză sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din codul muncii acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani și nu aceleia invocată de intimată și prev.de art.283 alin.1 lit.e
A admis în parte acțiunea formulata de petent și a obligat intimata la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând suplimentari salariale, corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005, 2006, precum și cele de C pentru anii 2005, 2006 și 2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate, indexate în raport de indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.
A fost obligată intimata la plata către petentă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004 s-a prevăzut dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu, la aliniatul 2 al aceluiași articol menținându-se că aceste suplimentări vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat pe anul 2003.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 - 2006 menține articolul l68 aducând o modificare la alin.2 în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Apărarea făcută de societatea intimată a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din CCM la nivel de unitate realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și în contradicție cu textul.
Astfel, art. 168 alin.2 a prevăzut în fiecare din aceste contracte că suplimentările de la art. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al angajaților și pe anul în curs, câtă vreme a fost menținut același text.
Referitor la prematuritatea formulării acțiunii, instanța a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor instanța a precizat că acestea se raportează la salariul de bază mediu și nu la salariul brut pe unitate.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din CM, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani și nu sunt incidente dispoz. art. 283 alin. 1 lit. e din CM.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantul a arătat în motivarea recursului că în mod greșit nu i-au fost acordate suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anul 2007.
Examinând sentința recurată Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente.
La art. 168 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu brut pe SNP SA.
Din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept salarial, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".
Din redactarea art. 168 alin. 2 din contract,rezultă că părțile au stabilit pentru anul 2003 introducerea suplimentărilor salariale în salariul de bază al fiecărui salariat.
În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:
"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.
Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați în continuare beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă, dreptul consacrat prin această clauză rămânând în ființă și pentru perioada anului 2004-2007.
Se reține astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse, începând cu anul 2004.
Cu toate că din considerentele hotărârii rezultă că recurentul este îndreptățit să primească drepturile salariale solicitate pe perioada 2005-2007 instanța de fond a omis să acorde reclamantului prima de Paști pe anul 2007.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 al.2 din Codul d e procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de reclamant va modifica în parte sentința în sensul că va fi obligată pârâta și la plata primei de Paști aferentă anului 2007.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.3292/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Sa-Membru Grup.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului și prima de Paști pentru anul 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
4 ex/30.10.2008
Tehn.red.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă, Mariana Pascu