Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8739/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8739
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 185/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că prin serviciul registratură recurentul-reclamant a concluzii scrise prin care cere și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 57l8,35 lei actualizată la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și, potrivit contractului colectiv de muncă în perioada 2004-2005 trebuia să beneficieze de suplimentarea drepturilor salariale constând în prime de Paști și de C care se ridică la suma de 57l8,35 lei, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă pe unitate.
A arătat petentul că aceste drepturi nu au fost acordate, deși doar pentru anul 2003 existat precizarea că suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, iar ulterior, în anii 2004-2007, prevederile art.168 din contractul colectiv de muncă au rămas în vigoare fără această mențiune, astfel încât refuzul acordării drepturilor suplimentare de Paști și C este nejustificat.
Petentul a depus la dosar în susținere, în copie, carnet de muncă și carte de identitate, calculul indicelui de inflație la zi aplicat asupra obligațiilor restante.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată motivat de faptul că voința părților, exprimată și prin interpretarea oferită de către Comisia Paritară, a fost în sensul că atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori suplimentările salariale prevăzute de art.168 din contractul colectiv de muncă să fie incluse în salariul lunar de bază al tuturor salariaților.
Interpretarea dispozițiilor art. 168 contract colectiv de muncă s-a concretizat în documentul intitulat, notă asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzută la art. 168 din contractul colectiv de muncă al SC, în care la pct.2 s-a stabilit că, începând cu anul 2003, având în vedere faptul că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prevederile art. 168 alin.1. au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.
Precizările acestei note sunt în concordanță și cu textul analog din contractul colectiv la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006.
În susținere au fost depuse la dosar acte, astfel cum sunt nominalizate în opis-ul aflat la fila 17-18.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 185 din 14 februarie 2008 respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2003, reprezentanții pârâtei și cei ai, au prevăzut că în salariul de bază al fiecărui salariat, să fie incluse suplimentările salariale acordate de C și de Paști. Pentru anii următori în actele adiționale la contractul colectiv de muncă, dispoziția referitoare la aceste drepturi, respectiv art. 168 alin 2 din contractul colectiv de muncă fost reiterată, motiv pentru care petentul a considerat că doar pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază iar pentru anii următori acestea i se cuvin separat.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că voința părților semnatare contractului colectiv de muncă și a actelor adiționale a fost alta decât cea invocată de petent, deoarece din nota asupra precizării situației primelor reglementate de art. 168 din contractul colectiv de muncă, comisia paritară întrunită în baza art. 9 și 10 din contractul colectiv de muncă, în vederea adoptării unei abordări unitare a acestor dispoziții, a statuat că începând cu anul 2003 primele de C și Paști au fost incluse în salariul lunar de bază al salariaților. Această situație urma să se mențină până la momentul când părțile vor conveni în mod expres altfel.
În condițiile în care pe rolul instanțelor au fost promovate o serie de acțiuni vizând acordarea de către și a primelor de Paști și pe anii 2004 - 2007, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au înțeles să facă ele însele interpretarea aliniatului 2 al articolului 168 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a actului adițional nr.3 și în acest sens s-a întocmit nota înregistrată la pârâtă sub nr.4209 din 6.11.2007.
Punctul II al acestui act stabilește că, începând cu anul 2003, având în vedere faptul că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că prevederile art. 168 al.1 au rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg. Astfel, negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg așa cum acesta a rezultat după includerea primelor în salarii și a fost semnat de reprezentanții legali ai SC SA și.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs arătând că hotărârea pronunțată este nelegală deoarece s-au luat în considerare doar apărările pârâtei, reținându-se că voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă și a actelor adiționale ar fi fost aceea că primele cuvenite salariaților să fie incluse în salariile de bază ale angajaților.
Pentru a ajunge la o asemenea concluzie instanța trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească dacă aceste prime au fost incluse în salariu și dacă au fost acordate aceste drepturi.
Recurentul a depus la dosar înscrisuri, respectiv raport de expertiză contabilă, sentința civilă 651/5 mai 2008 copie carnet de muncă.
Curtea constată a fi fondat recursul numai sub anumite aspecte ce urmează a fi expuse mai jos.
Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Rezultă din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială, fiind supus termenului de prescripție reglementat de dispoz. art. 283 lit. c din CCM.
În raport de aceste dispoziții Curtea constată că dreptul material la acțiune privind prima de Paști pe anul 2004 este prescris având în vedere data formulării acțiunii în raport de data nașterii dreptului.
În ceea ce privește prima de C solicitată de recurent și pentru anul 2006 Curtea reține că în raport de data încetării raporturilor de muncă cu intimata, 1 nov. 2006, acesta nu este îndreptățit a i se acorda aceste drepturi salariale.
Curtea constată a fi fondate criticile recurentului privind neacordarea drepturilor salariale reprezentând primele de Paști pe perioada 2005-2006 și de C pe perioada 2004 - 2005 pentru următoarele argumente:
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.
Al. 2 al art. 168 fost însă modificat în sensul că " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".
Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. art. 1 al. 1 din Lg. 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art.31 din Lg. 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel deu nitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Lg. 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritale ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat greșit dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se va admite recursul recursul și se va modifica sentința în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamant și va fi obligată pârâta să plătească acestuia prima de Paști aferentă anilor 2005 - 2006 și prima de C aferentă anilor 2004 - 2005.
Se va respinge acțiunea cu privire la acordarea primei de Paști pe anul 2004 ca fiind prescrisă și se va respinge acțiunea cu privire la acordarea primei de C pe anul 2006 ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 185/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamant a primei de Paști aferentă anilor 2005, 2006 și primei de C aferentă anilor 2004, 2005.
Respinge acțiunea pentru prima de Paști 2004 ca fiind prescrisă.
Respinge acțiunea pentru prima de C 2006.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.5.11.2008
4 ex/
Tehn.red.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă, Mariana Pascu