Drepturi salariale (banesti). Decizia 9605/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9605

Ședința publică de la 05 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Primăria Comunei prin Primar, împotriva sentinței civile nr.4219/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și -a și intimatul pârât Consiliul Local, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații reclamanți, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Intimații reclamanți, pe rând luând cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Depun concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.4219 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă în parte acțiunea formulată de și -a, împotriva pârâților Primăria Comunei, prin Primar și Consiliul Local, prin care au solicitat prime de vacanță actualizate pe anii 2005 - 2008 și a respins acțiunea, ca prematur formulată pentru viitor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că petenții și -a au calitatea de salariat in cadrul intimatei Consiliul Local.

Prin art. 33 (devenit 34 după republicarea legii) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici s-a prevăzut că,Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, care se impozitează separat.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 6005/08.12.1999, producându-și efectele, si a fost republicat in Monitorul Oficial nr.251/22.03.2004.

Dreptul s-a născut, așadar, din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv, de a da o anumită sumă de bani.

Facultatea de a pretinde o anumită conduită în raportul juridic ce ia naștere presupune obligația corelativă a subiectului pasiv de a se conforma și, în raportul obligațional ce se formează, cel ce pretinde o anumită conduită are calitatea de creditor, iar cel obligat la o asemenea conduită are calitatea de debitor.

În perioada dintre 08.12.1999 (data nașterii dreptului) și 02.01.2001 (data suspendării actului normativ ce a dat naștere dreptului subiectiv) facultatea subiectului activ a existat ca un drept pur și simplu, cum a existat și obligația corelativă, aceasta fiind executata de debitor.

În perioada incepand cu data de 02.01.2001 si pana la data introducerii actiunii însă, debitorul nu și-a executat obligația corelativă în mod voluntar.

Legea circumstanțiază instituția suspendării unui act normativ numai la situațiile ce se aliniază sintagmei,cazuri speciale".

Instanța a constatat că toată perioada în care operează suspendarea (prelungită) a actului normativ generator de drepturi este o perioadă marcată de manifestări de subiectivism, abuz și arbitrariu.

Dacă Legea nr. 24/2000 nu cuprinde mențiuni privind faptele și împrejurările ce ar constitui,cazuri speciale", Constituția prin art. 53 alin. 1 le nominalizează ca fiind valori esențiale ocrotite și anume: securitatea națională, ordinea, sănătatea și morala publică, drepturile și libertățile cetățenești, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Aceste fapte și împrejurări nu au existat, astfel că restrângerea drepturilor nu se justifică.

Chiar și în aceste cazuri (existența unor fapte și împrejurări) în conformitate cu prevederile art. 53 alin. 2 din Constituție, măsura trebuia să fie,proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără să aducă atingere dreptului sau libertății".

Instanța a constatat că, condiția proporționalității nu este îndeplinită cât timp nu se cunosc situațiile ce au dus la măsura restrângerii.

Existența sau inexistența situațiilor nici nu poate fi apreciată cât timp, de fiecare dată, această măsură a operat pentru viitor, termenul prelungindu-se.

Restrângerea ar fi posibilă pe o perioadă determinată de existența cazurilor prevăzute de art. 53 din Constituție, dar prin stipularea unor termene viitoare de incidență a suspendării s-a extrapolat o situație care, oricum nu se justifica, până la sfârșitul anului 2005.

Împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durată de mai mulți ani o normă generatoare a unui drept, ce presupune o obligație corelativă cu executare printr-un singur act nu se mai circumscrie ideii de restrângere de drepturi, ci operează ca o veritabilă lipsire de drepturi abuzivă, subiectivă și arbitrară.

Examinând textele de lege prin care a fost suspendată succesiv plata primei de vacanță și care nu mai sunt în vigoare, s-a constatat că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la primă de vacanță nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând chiar existența dreptului.

În acest sens, în art. 18 din Codul muncii se prevede în mod imperativ că,drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu".

Astfel, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta în nici un caz ca o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.

În ceea ce privește solicitarea petentilor de a obliga intimatele la plata pentru viitor a primei de vacanță, instanța a constatatcă acest capăt de cerere este prematur introdus întrucât, sub aspectul dreptului muncii, drepturile salariale se cuvin și se acordă salariatului în urma prestării de către acesta a activității (care face obiectul contractului individual de muncă), deci, pe parcursul derulării raporturilor de muncă dintre angajator și angajat. Or, deși contractele individuale de muncă se încheie de regulă pe perioadă nedeterminată, nu se poate aprecia în mod anticipat durata raporturilor de muncă, natura acestora și în consecință natura și componența drepturilor salariale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Primăria comunei, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens arată că greșit instanța a apreciat că petenții sunt asimilați funcționarilor publici, astfel că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 33 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 299 și următoarele Cod pr. Civilă.

În cauză, nu s-a depus întâmpinare.

Recursul se admite, pentru considerentele care se vor expune:

Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și, din oficiu, potrivit art. 3041Cod pr. Civilă, Curtea constată că sentința este afectată de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. Civilă.

Astfel, se reține că este întemeiată critica recurentei privind aplicarea greșită a legii, în condițiile în care petenții nu au calitatea de funcționari publici, făcând parte din categoria personalului contractual, așa cum rezultă din actele aflate la dosar ( filele 13 - 22 ).

Prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se instituie obligația pentru angajator de a acorda indemnizația de concediu pentru funcționarii publici, iar cu privire la personalul contractual nu există o dispoziție similară în cuprinsul acestei legi.

Instanța a procedat nelegal în momentul care a asimilat situația personalului contractual cu cea a funcționarilor publici, în condițiile în care prin prevederile legale menționate legiuitorul a acordat acest beneficiu numai în favoarea funcționarilor publici.

În cauză, nu se poate vorbi de discriminarea la care reclamanții se referă în concluziile scrise, pentru ca aceleași persoane să fie în situații comparabile sau analoage cu altele, întrucât nu fac parte din aceiași categorie profesională, în condițiile în care potrivit statutului ocupă funcții diferite, iar atribuțiile și salarizarea sunt specifice funcției pe care o desfășoară și se constată că există o justificare obiectivă și rezonabilă.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că "Principiul egalității în fața legii consacrat în art. 16 alin. 1 din Constituția României republicată, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".

În consecință, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, raportat la art. 304 pct.9 Cod pr. Civilă, se admite recursul și se modifică sentința, în sensul că pe fond se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D CIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria Comunei prin Primar, împotriva sentinței civile nr.4219/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și -a și intimatul pârât Consiliul Local.

Modifică sentința, în sensul că pe fond respinge acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

27.11.2008

Jud.fond

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 9605/2008. Curtea de Apel Craiova