Drepturi salariale (banesti). Decizia 992/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 992/R-CM
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5 și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.550 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic pentru recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depusă la dosar și consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în baza împuternicirii nr.2750/III/5/2009, lipsă fiind recurentul-pârât, intimatul-reclamant și intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților prezente depun la dosar delegații de reprezentare și arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea recursului său așa cum a fost motivat în scris și pe fond respingerea acțiunii reclamantului. Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice și admiterea recursului declarat de Ministerul Public așa cum a fost formulat în scris.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 noiembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se dispună obligarea primilor trei pârâți la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, pentru perioada 01.11.2004-04.04.2007, proporțional cu timpul efectiv lucrat; acordarea premiului lunar de 2% pentru perioada 01.11.2004-04.04.2007, proporțional cu timpul efectiv lucrat; acordarea premiului lunar de 2% suspendat prin nr.OUG63/2005, pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005; obligarea acelorași pârâți să calculeze aceste drepturi actualizate cu indicele de inflație; obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor sume de bani.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu în perioada 01.08.1994-04.04.2007, în prezent fiind pensionat pentru cauză de invaliditate potrivit deciziei nr.-/10.04.2007 privind acordarea pensiei de serviciu, emisă de Csa Județeană de Pensii Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
A mai arătat reclamantul că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art.72 pct.3 lit.h și i din Constituția României, în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr.83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art.51, art.72, art.74 și art.114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr.24/2000, precum și în Constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art.25-27 din Legea nr.138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
Reclamantul a susținut că potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OUG63/2005 au fost suspendate prevederile normative referitoare la constituirea fondului de premiere, iar la data de 01.01.2006 a expirat perioada de suspendare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței motivat de faptul că potrivit art.36 alin.2 din nr.OUG27/29.03.2006 competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de Apel București.
De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea să se dispună prin aceeași hotărâre ca acest terț să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe considerentul că temeiul juridic invocat, art.47 din Legea nr.50/1996, a fost abrogat total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Susținerile reclamantului, conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art.115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice, iar Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, arătând că între reclamant și Statul Român nu există un raport de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Statului Român. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât ordonatorul principal de credite al reclamantului nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.550 din 16 iunie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare lunară, pentru perioada 1.11.2004 - 4.04.2007, proporțional cu timpul efectiv lucrat, ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost respinse capetele de cerere nr.2 și 3 cu privire la acordarea premiului lunar de 2%.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteștia fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor sume de bani.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a fost respinsă cu motivarea că Tribunalul Vâlcea este competent material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, în calitatea reclamantului de persoană discriminată, aceasta are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codul muncii care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că nu este întemeiată, motivat de faptul că în temeiul dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de sat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art.2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor legale menționate, are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la excepția inadmisibilității formulării acțiunii, tribunalul a reținut că nu este întemeiată, întrucât reclamantul a promovat prezenta acțiune pentru a fi obligați ordonatorii principal, secundar și terțiar de credite, la acordarea unor despăgubiri salariale în virtutea raporturilor juridice de muncă.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că reclamantul, în calitate de fost magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezua formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor, ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art.155 Codul muncii, nu era prevăzut în Legea nr.50/1996. Prin nr.OG56/1997, care a completat nr.OG9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, prin art.421, devenit ulterior ca urmare a renumerotării, art.47 din Legea nr.50/1996, s-a introdus dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art.114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art.72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres prin art.1 pct.41 din nr.OG83/2003. Totodată, prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002 a fost abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din nr.OUG27/2006.
Susținerea reclamantului că în acest mod dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG83/2000 și până la data de 1.02.2007 a fost considerată ca fiind întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat.
În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr.21/10 martie 2008, în sensul că "la momentul emiterii nr.OG83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000, se prevedea la art.23^1, că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art.IX alin.(2) paragraful 1 din OG nr.83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.23^1 din Legea nr.56/1996.
În acest fel, prin emiterea nr.OG83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin.(1) din Constituția României.
Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000, prevedea în art.81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.(2) paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art.23^1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și ale art.23^1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, prin art.1 pct.42, respectiv prin art.IX alin.(2) din OG nr.83/2000 - norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamant este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art.1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994. Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, reclamantul a fost lipsit de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens s-a făcut trimitere la opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Referitor la cererea reclamantului de a se acorda premiul lunar de 2% pentru perioada 01.11.2004-04.04.2007, proporțional cu timpul efectiv lucrat și premiul lunar de 2% suspendat prin nr.OUG63/2005, pentru perioada 01.07.2005-31.12.2005, tribunalul a constatat că în prezent salarizarea magistraților este reglementată prin dispozițiile OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Potrivit dispozițiilor art.20 din acest act normativ, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție pot constitui un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli ale fiecărei unități. Din acest fond sunt acordate premii în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare în cadrul aceluiași an bugetar, iar potrivit art.21, criteriile pentru acordarea premiilor prevăzute la art. 20 se aprobă de ordonatorul principal de credite sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.
În consecință, acest act normativ nu prevede obligativitatea acordării acestui premiu lunar, ci este o facultate lăsată la latitudinea ordonatorului principal de credite.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, drepturi cuvenite pe perioada 1.11.2004-04.04.2007, proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Cererea reclamantului privind acordarea sumelor reactualizate a fost apreciată ca fiind întemeiată, în raport de dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii potrivit cărora "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care acest drept nu a fost plătit reprezintă cel mai fidel prejudiciul real suferit de către reclamanți prin privarea de acest drept.
Pârâții sus-menționați au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului, față de dispozițiile cuprinse în Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, întrucât drepturile salariale solicitate au natură salarială și izvorul juridic în temeiul dispozițiilor nr.OG137/2004.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi, a fost admisă și cererea de chemare în garanție împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice care a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării de către ceilalți pârâți a sumelor reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, reactualizate.
Împotriva sentinței civile nr.550/16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, care au criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, în esență, următoarele motive de recurs:
- față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în interesul legii, iar instanța supremă prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, admis recursul în interesul legii și a interpretat și aplicat unitar dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001;
În dezvoltarea acestui motiv s-a precizat că față de dispozițiile deciziei menționate mai sus se vor critica doar capetele de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și aspectul referitor la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamantului.
- referitor la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, se consideră de către pârât că angajarea unor cheltuieli din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar asemenea sume nu au fost prevăzute în bugetul Ministerului Public, astfel că este imposibilă plata acestor drepturi;
Se mai arată în dezvoltarea acestui motiv de recurs că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l putea determina să-și execute obligația asumată.
- în ceea ce privește obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă,m se consideră de recurent că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală în raport de dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, având în vedere că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta, iar sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
S-a solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
De asemenea, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat, în esență, următoarele critici:
- în mod greșit Tribunalul Vâlceaa soluționat cauza în primă instanță, întrucât potrivit nr.OUG75/2008, competentă material să soluționeze asemenea litigii în primă instanță este curtea de apel;
- în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, obligând această instituție să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești, întrucât această instituție nu a avut raporturi de muncă cu reclamantul și Ministerul Finanțelor nu este ordonatorul principal de credite, astfel că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, ca urmare cererea de chemare în garanție este inadmisibilă.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate.
Analizând sentința civilă atacată în raport de criticile formulate în cele două recursuri și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prima critică din recursul promovat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondată, deoarece în mod corect tribunalul a dispus ca plata drepturilor bănești solicitate de reclamant să fie actualizate cu indicele de inflație, în conformitate cu art.161 pct.4 din Codul muncii care definește întârzierea nejustificată a drepturilor salariale a plății oricărui salariat.
Drept urmare, rezultă în mod evident că reactualizarea conform indicelui de inflație intervenită în perioada în care acest drept nu a fost plătit reclamantului, reprezintă acoperirea prejudiciului real suferit de acesta prin privarea de acest drept, respectându-se astfel și principiul echității.
Critica pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă este nefondată, deoarece prima instanță nu a încălcat dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, prevederi legale care nu se aplică în speță.
Drepturile bănești solicitate de reclamant prin acțiune se încadrează în prevederile art.1 din același act normativ menționat mai sus, dispoziții care arată că retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta se înscriu în carnetul de muncă.
Prima critică din recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondată, deoarece dispozițiile nr.OUG75/2008 au intrat în vigoare la data de 20 iunie 2008, iar sentința atacată a fost pronunțată în data de 16 iunie 2008, adică înainte de a intra în vigoare actul normativ menționat mai sus.
Rezultă că Tribunalul Vâlcea era instanța competentă material să soluționeze la data de 16 iunie 2008 prezenta cauză.
A doua critică din recursul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondată, deoarece această instituție coordonează acțiunile din responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.3, 4, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Tribunalul nu și-a încălcat competența materială soluționării litigiului pentru motivele invocate în considerente, iar prima instanță nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, soluționând cauza în limitele investirii, verificând dacă textele legale invocate de reclamant sunt aplicabile în speță.
De asemenea, prima instanță nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre legală, așa cum s-a arătat în considerentele deciziei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.550 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5 și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral, nr.17, județ V, împotriva sentinței civile nr.550 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă, intimați fiind reclamantul, domiciliat în orașul H, str.- cel, -.A, etaj 3,.9, județ V și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,--7, județ A și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu V,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/22.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
