Eroare judiciara. Speta. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 108
Ședința publică din data de 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -
JUDECĂTOR 2: Violeta Stanciu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în B,. nr.41, -.31,.3,.70, împotriva sentinței civile nr. 676 pronunțată la data de 25 iunie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 22 mai 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr. 701, la data de 25.02.2008, reclamantul Gac hemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 12096 lei - reprezentând indemnizația pe care ar fi încasat-o în calitate de membru al Consiliului de Administrație al SC "" SA, de la 28.06.2001 până la sfârșitul mandatului; 6.542,125 lei - reprezentând salariul nerealizat pe perioada 28.06.2001 până la 01.06.2002 și 150.000 Euro (echivalentul în lei la data plății) - reprezentând daune morale pentru perioada arestării preventive: 28.02.2001 - 05.03.2001. A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii se arată că la data de 28.01.2001, prin ordonanța de reținere dată de IJP B în dosarul nr. 322/P/2001, a fost reținut, iar prin mandatul de arestare preventivă nr.72/P/01.03.2001 a fost arestat până la data de 05.03.2001.
Ulterior, prin sentința civilă nr.351/2004, pronunțată de Judecătoria Ineu, a fost achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa de Ministerul Public, soluție
- 2 -
rămasă definitivă prin decizia penală nr. 161 Tribunalului Arad și respectiv decizia nr. 642/R a Curții de Apel Timișoara.
În conformitate cu prevederile art. 5 din CEDO, orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță, neputând fi lipsit de libertatea sa decât în condițiile legii. Mai mult, în pct.5 al aceluiași articol, se arată că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor aceluiași articol, are dreptul la reparații.
Reclamantul arată că lipsirea sa de libertate i-a adus atingere onoarei și reputației de care se bucura în comunitate și i-a creat și o puternică suferință psihică și fizică prin aplicarea acelei măsuri, cu atât mai mult cu cât, pe fondul arestării sale, a intervenit și decesul mamei sale.
O altă consecință a arestării sale a fost pierderea locului de muncă pe o perioadă de un an - ce nu va putea fi luată în calcul la momentul stabilirii drepturilor bănești la pensionare.
Daunele morale i se datorează și datorită atingerii aduse onoarei și reputației sale, ce a fost grav afectată în ochii comunității locale, el fiind primar al comunei în perioada 1992-1994, precum și consilier local.
Chiar dacă a fost pronunțată o sentință de achitare, arestarea sa va continua să-i afecteze reputația în comună, dat fiind specificul psihologiei românești.
Răspunderea civilă delictuală, arată reclamantul, este forma răspunderii civile ce intervine atunci când prin fapta păgubitoare se încalcă o obligație instituită prin lege. În speță, Statul Român i-a încălcat prezumția de nevinovăție, iar arestarea sa a constituit un abuz din partea autorităților, care, în lipsa unui probatoriu viabil, a dispus privarea sa de libertate.
În aceste condiții, Statul Român este obligat să răspundă pentru fapta prepușilor săi.
Reclamantul a invocat în motivarea cererii sale și prevederile art.1000 par.3 Cod civil, conform cărora stăpânii și comitenții răspund de pagubele cauzate de servitorii și prepușii lor.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, trebuie întrunite anumite condiții și anume existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate și angajarea unei răspunderi față de prepus - condiții existente în cauza dedusă judecății.
În termen legal, conform art.115 Cod proc.civilă, pârâtul, reprezentat în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, conform art.163 alin.1 Cod proc.civilă.
În acest sens, arată pârâtul că reclamantul, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 183/2005, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând același lucru ca și în prezenta cerere de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 688/12.07.2006 pronunțată de Tribunalul Buzău, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale și a respins capetele de cerere având drept obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 6542,125 lei salariu neîncasat pentru perioada 28.06.2001 - 01.06.2002 și respectiv 12096 lei reprezentând indemnizație ce ar fi putut să o încaseze în calitate de membru al Consiliului de administrație SC "" SA
- 3 -
Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr. 414/28.12.2006 a Curții de Apel Ploiești, care a respins apelurile ca nefondate și respectiv decizia civilă nr. 3476 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul ca tardiv.
Împotriva acestei ultime decizii, arată pârâtul, au formulat contestație în anulare, care, la rândul său, a fost respinsă prin decizia civilă nr. 414/28.12.2007.
În dovedirea susținerilor sale, pârâtul a depus la dosar, în copie xerox: minuta pronunțată în dosarul nr- - fila 15 dosar, decizia nr. 3476/30.04.2007 - filele 16-19 dosar, soluție dosar nr- - fila 20 dosar.
În vederea soluționării cauzei au fost depuse la dosar acte, respectiv cerere de chemare în judecată - filele 26-27 dosar; decizia penală nr. 642/R/29.06.2005 - filele 39-43 dosar, sentința civilă nr. 688/12.07.2006 - filele 44-48 dosar; decizia 3476/30.04.2007 - filele 49-50 dosar, certificat deces - fila 65 dosar.
Prin încheierea din 23.04.2008 instanța a dispus respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârât, cu motivația că în cauză nu sunt incidente prevederile art.1201 Cod civil, respectiv a doua cerere să aibă același obiect, să fie întemeiată pe aceeași cauză și să se poarte între aceleași părți. A reținut faptul că prima cerere ce a făcut obiectul judecății s-a întemeiat pe prevederile art.504-507 Cod proc.civilă, ori prezenta cerere are ca temei legal prevederile art.5 din CEDO și respectiv art. 1000 alin.3 Cod civil.
Față de respingerea excepției invocate, pe fond pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu motivația că, deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1000 alin.3 cod civil și nu pe dispozițiile art.504 Cod proc.penală, potrivit art.84 Cod proc.civilă instanța are posibilitatea de a recalifica cererea de chemare în judecată. Astfel, a arătat că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. Mai mult, a invocat pârâtul că solicitările reclamantului au fost irevocabil soluționate, acesta prin adresa nr. 14927 din 25.02.2008 solicitând punerea în executare a sentinței civile nr. 688 din 12.07.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău. Urmare acestui demers al reclamantului, prin adresa nr. 777/09.04.2008, au solicitat Ministerului Economiei și Finanțelor aprobarea și punerea în executare a hotărârii pentru suma solicitată.
Prin acțiunea de față, arată pârâtul, reclamantul urmărește de fapt o îmbogățire fără just temei, în condițiile în care el și-a valorificat deja drepturile pentru arestul nelegal printr-o hotărâre întemeiată pe prevederile art. 504 Cod proc.penală.
Prin sentința civilă nr. 676 pronunțată la data de 25 iunie 2008 Tribunalul Buzăua respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că, anterior sesizării instanței cu această cerere, reclamantul a mai formulat o cerere similară întemeiată însă pe disp. art. 504-507 Cod pr.penală, prin care a solicitat aceleași sume, cu același titlu și aceeași motivare, cerere soluționată în mod irevocabil în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000.000 lei (ROL) cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, fiind respinse celelalte capete de cerere.
- 4 -
S-a mai reținut că, această hotărâre fiind irevocabilă, este pusă în executare la cererea reclamantului.
Din probele cauzei, instanța de fond a apreciat că într-adevăr reclamantul a fost privat ilegal de libertate pe o perioadă de 6 zile, fiindu-i astfel încălcat un drept fundamental, ca urmare a unei erori judiciare, însă așa cum a statuat practica judiciară în materie, principiul reparării prejudiciului trebuie să nu ducă la acordarea unor sume mai mari, nejustificate în raport cu prejudiciul real suferit și implicit să se transforme într-un izvor al îmbogățirii fără just temei al celor prejudiciați prin erori judiciare.
Chiar dacă instanța fondului nu a primit excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, a respins pretențiile reclamantului cu motivarea că prejudiciul pe care acesta l-a suferit ca urmare a arestării sale ilegale a fost recunoscut printr-o sentință judecătorească a cărei executare de altfel a fost solicitată de reclamant.
Impotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamantul considerând-o nelegală și netemeinică după cum urmează:
1. Instanța de fond în mod greșit a respins cererea de chemare în judecată considerând-o neîntemeiată deși nu a administrat nicio probă în cursul judecății.
Susține apelantul că prin încheierea din 4 iunie 2008 respins probele solicitate de acesta ca nefiind utile soluționării cauzei, deși probele cerute erau nu doar utile dar și absolut necesare soluționării cauzei în mod direct.
Arată apelantul că prin respingerea probelor instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare în sensul celor prevăzute de art.6 in CEDO, în sensul că "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricăror acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".
2. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre pe care, conform art.261 pct.5 Cod procedură civilă, avea obligația de aom otiva în drept.
Susține apelantul că hotărârea atacată este nulă, deoarece conform textului legal mai sus citat raportat la art.105 alin.2 din același cod, sancțiunea pentru lipsa motivelor de fapt și de drept care au dus la formarea convingerii instanței este nulitatea hotărârii.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2008 și ulterior din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploieștia dispus în baza art.295 Cod procedură civilă, completarea probelor cu înscrisuri, martori și expertiză contabilă pentru determinarea veniturilor de care a fost lipsit apelantul ca urmare a reținerii și arestării sale pe nedrept.
Lucrarea a fost efectuată de expert contabil.
Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat în termen întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, arătând următoarele:
- 5 -
Față de disp.art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" consideră că pentru apelant termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data emiterii deciziei nr.141/20 mai 2001 iar acțiunea în justiție a fost formulată la Tribunalul Buzău la data de 25 februarie 2008 deci cu depășirea termenului legal.
Invocă intimatul și excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că Statul Român nu poate fi obligat la plata drepturilor materiale, deoarece această obligație revenea angajatorului în baza raportului de prepușenie ținând cont de temeiul de drept al acțiunii - art.1000 alin.3 Cod civil.
Or, se susține de intimat pentru angajarea răspunderii în cadrul acestui temei de drept este necesară existența unui raport de prepușenie între prepus și comitent, iar principalul izvor al acestui raport de prepușenie îl constituie contractul de muncă; în speță, se apreciază calitatea de comitent nu o are Statul Român.
Pe fond, arată apelantul acțiunea este nefondată, deoarece printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, Statul Român a fost obligat să-i plătească aceluiași reclamant suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, solicitându-se chiar punerea în executare a acestei hotărâri.
În aceste condiții, având în vedere faptul că apelantul a formulat o nouă cerere invocând un alt temei de drept (prima acțiune fiind întemeiată pe disp.art.504 - 506 Cod procedură penală) intimatul apreciază că se urmărește îmbogățirea fără just temei a reclamantului, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii.
Curtea, având în vedere disp.art.137 (1) Cod procedură civilă, se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de intimat prin întâmpinare.
Excepțiile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele:
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că termenul înscris în art.1 alin.1 coroborat cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 referitor la prescripția extinctivă curge, în speța dată de la 29 iunie 2005 când Curtea de Apel Timișoaras -a pronunțat definitiv prin decizia penală nr.642/R respingând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva hotărârii prin care inculpatul - reclamantul din prezenta cauză a fost achitat.
Acțiunea în repararea prejudiciului material și moral fiind promovată la Tribunalul Buzău la data de 25 februarie 2008, rezultă că aceasta s-a făcut înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani, astfel încât, prima excepție invocată de intimat va fi respinsă ca nefondată.
Nefondată este și cea de-a doua excepție vizând lipsa calității procesuale pasive a intimatei, Statul Român prin Ministerul Finanțelor răspunzând patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Pe fondul cauzei apelul declarat de reclamant este nefondat și va fi respins în baza disp.art.296 Cod procedură civilă, cu motivarea de mai jos.
Prin acțiunea cu care a investit prima instanță, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata unor sume de bani reprezentând indemnizația pe care ar fi încasat-o în calitate de membru al Consiliului de Administrație al SC""SA și a salariului nerealizat pe perioada 28 iunie 2001 - 1 iunie 2009, precum și a daunelor morale pentru perioada arestării preventive, susținând în esență, că prin hotărâre judecătorească definitivă a fost
- 6 -
achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa și pentru care a fost reținut și arestat preventiv de la 28 februarie 2001 până la 5 martie 2001.
Invocând legislația CEDO și practica în materie, reclamantul a susținut în esență că Statul Român a încălcat unul din principiile fundamentale ale procesului penal și anume prezumția de nevinovăție, fapta de reținere și arestare fiind un abuz din partea autorităților care în lipsa unui probatoriu viabil a dispus privarea sa de libertate.
Instanța fondului, analizând actele dosarului, deși nu reține în cauză autoritatea de lucru judecat, respinge acțiunea cu motivarea că anterior sesizării instanței cu această cerere, reclamantul a formulat o acțiune similară întemeiată însă pe disp.art.504 - 507 Cod procedură penală, prin care a solicitat aceleași sume cu același titlu și cu aceeași motivare - arestarea preventivă ilegală.
Este adevărat că arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecințe asupra acestuia vătămându-i onoarea, creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana umană și care, analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că în cazurile de violare a art.5 paragraful 1 al Convenției, privind privarea nelegală de libertate sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei material și moral pe perioada detenției nelegale (În acest sens: ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr.4505 din 3 iulie 2008).
În speță, prin decizia penală nr.642/R din 29 iunie 2005 Curtea de Apel Timișoara, respingând ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arada confirmat soluțiile pronunțate în precedent prin care, alături de alți inculpați, G - reclamantul din prezenta cauză a fost achitat pentru fapta penală pentru care a fost reținut și arestat în baza disp.art.11 pct.23 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod procedură penală.
În baza acestei hotărâri și invocând prev.art.504 - 507 Cod procedură civilă la data de 20 ianuarie 2006 reclamantul a investit Tribunalul Buzău cu soluționarea unei acțiuni privind obligarea Statului Român la plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri materiale și daune morale pentru perioada reținerii și arestării sale pe nedrept de la 28 februarie 2001 până la 5 martie 2001.
Prin sentința civilă nr.688 din 12 iulie 2006 Tribunalul Buzăua admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
S-au respins capetele de cerere privind obligarea aceluiași pârât la plata sumelor reprezentând salariul neîncasat pentru perioada 28 iunie 2001 - 1 iunie 2002 precum și indemnizația pe care reclamantul ar fi încasat-o în calitate de membru al Consiliului de Administrație al SC""SA
În fapt, tribunalul a reținut, în esență, că prin privarea de libertate în perioada 28 februarie 2001 - 5 martie 2001 reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
- 7 -
La cuantificarea daunelor morale acordate de 10.000 lei (100.000.000 lei ROL) instanța a ținut seama de consecințele pe care le-au avut asupra reclamantului atât reținerea și arestarea preventivă cât și intentarea procesului penal, vătămările aduse onoarei, demnității, a creditului moral și a poziției sociale pe care acesta avut-o, dar și cel al trimiterii în judecată care au făcut obiectul relatărilor și comentariilor în presă.
Cât privește despăgubirile materiale solicitate instanța a respins cererea cu motivarea, în esență, că decizia prin care reclamantul a fost eliberat din funcție a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă cu consecința reintegrării acestuia în aceeași funcție, fără însă ca reclamantul să fi solicitat despăgubiri reprezentând salariul nerealizat.
În plus, s-a reținut că reclamantul nu a dovedit faptul că încetarea calității de membru al Consiliului de Administrație al SC""SA B s-ar fi datorat reținerii și arestării preventive nelegale în perioada 28 februarie 2001 - 5 martie 2001.
Sentința pronunțată de Tribunalul Buzăua fost atacată de reclamant și de pârât, în apelul său reclamantul arătând în mod expres că nu contestă hotărârea cu privire la drepturile salariale solicitate (fila 35 dos.fond).
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.414 din 28 noiembrie 2006 respinge apelurile ca nefondate, reținând că instanța fondului a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca tardiv formulat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești.
Verificând solicitările reclamantului din acțiunea de față raportat la obiectul acțiunii cu care tribunalul a fost inițial investit, soluționată irevocabil se constată că acestea sunt identice, doar temeiul de drept invocat este diferit.
Or, atâta vreme cât printr-o hotărâre judecătorească a cărei executare de altfel a fost solicitată de reclamant, prejudiciul suferit de acesta ca urmare a arestării sale ilegale a fost recunoscut, este evident că se urmărește de fapt o îmbogățire fără just temei, ceea ce justifică soluția primei instanțe de respingere a acțiunii.
Sunt considerente pentru care, în baza disp.art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de reclamant, păstrând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile invocate de intimata Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca nefondate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în B,. nr.41, -.31,.3,.70, împotriva sentinței civile nr. 676 pronunțată la data de 25 iunie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul
- 8 -
Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 mai 2009.
Președinte, Judecători,
C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.ȘC /tehnored.OC
4 ex./02.06.2009
631/2002 Trib.
Președinte:Constanța ȘtefanJudecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu
