Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR. 815,-
DECIZIA NR. 109
Ședința publică din data de 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de contestatoarea, domiciliată în B, sector 1, Dr.,.17.A,.A,.27 și intimatul Municipiul P - prin Primar, cu sediul în B-dul. -, nr.2-4, împotriva sentinței civile nr.151 din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorul G, domiciliat în B,-, - 5B,.2,.21, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei civile nr.3251/22.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea apelantei -contestatoare să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22 mai 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, contestatorii și G au formulat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul P - prin Primar, contestație împotriva dispoziției nr. 2574/2006, de respingere a notificării lor formulată în baza Legii nr. 10/2001, solicitând anularea dispoziției respective și restituirea în natură a imobilului situat în P,-, compus din 600 mp teren și două corpuri de clădire edificate pe acesta, iar în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură, acordarea de despăgubiri.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că notificarea lor, formulată în baza Legii nr. 10/2001, le-a fost respinsă prin dispoziția atacată, pe considerentul că nu au făcut dovada unor măsuri abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Au precizat contestatorii că soluția respectivă este nelegală atâta timp cât prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, s-a stabilit că măsura preluării de către stat imobilului pentru neplata impozitelor este abuzivă, fără a exista obligația contestatorilor de a face dovada abuzului.
- 2 -
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 151 din 29 ianuarie 2007, Tribunalul Prahovaa admis contestația, a anulat dispoziția nr. 2574/2006 emisă de intimat și a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru imobilul situat în P,-, identificat prin rapoartele de expertiză - topografică ing. și constructor ing.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în speță, contestatorii au făcut atât dovada calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, cât și a faptului că acesta este inclus în categoria celor prevăzute de art. 2 litera d din Legea nr. 10/2001, pentru care preluarea este considerată a fi abuzivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarea și intimatul Municipiul P - prin Primar.
În apelul său, contestatoarea a susținut, în esență, că prima instanță nu a acordat eficiență juridică contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 5263 din 18 decembrie 2006, prin care contestatorul G i-a cedat ei întregul drept litigios cu privire la imobilul situat în P,-. A mai învederat contestatoarea că prima instanță a interpretat eronat obiectul notificării nr. 224 din 18 iunie 2001, preluând ca atare ceea ce s-a reținut în dispoziția nr. 2574 din 3 mai 2006 emisă de intimat - acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul respectiv. Ori, analizând notificarea, solicitarea ei și a celuilalt contestator a fost de restituire în natură a imobilului și "numai în situația în care nu este posibil, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent". A mai precizat contestatoarea că, în speță, nu există niciun impediment, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a imobilului, astfel că va avea prevalentă principiul restituirii în natură.
La rândul său, intimatul, în apelul formulat, a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că, în speță, contestatorii sunt îndreptățiți a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 atâta timp cât nu au făcut dovada că neplata impozitelor nu s-a putut face dintr-un motiv independent de voința fostului proprietar.
Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia nr. 279 din 4 iunie 2007 admis apelul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 151 din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorul, a schimbat în parte sentința civilă nr. 151 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 29 ianuarie 2007, în sensul că constatat dreptul exclusiv al apelantei - contestatoare de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul situat în P,-, identificat prin rapoartele de expertiză întocmite de ing. și ing.. A menținut în rest dispozițiile sentinței civile nr. 151 din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.
A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul P - prin Primar, împotriva aceleiași sentințe și a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că prin Decretul nr. 224/1951 s-a instituit o procedură specială, preponderent administrativă, de executare silită imobiliară pentru realizarea creanțelor statului, art. 1 din actul normativ menționat prevăzând expres că această reglementare urma să se aplice pentru
- 3 -
urmărirea restanțelor și majorărilor din impozite, taxe și alte venituri bugetare datorate de populație.
De asemenea, prin art. 2, art. 7 și art. 15 din Decretul nr. 224/1951, instanțelor de judecată le-au fost conferite prerogative care vizau în principal verificarea legalității formelor de urmărire efectuate de organele administrative abilitate să inițieze această procedură și anume de "organele Ministerului Finanțelor".
Conform acelorași prerogative, instanța pronunța o hotărâre de încuviințare vânzării imobilului aflat în proprietatea debitorului.
Sunt de menționat și dispozițiile art. 16 alin. 4 din Decretul nr. 224/1951 care îi confereau debitorului dreptul de a achita suma datorată și majorările până cel mai târziu în ziua fixată pentru vânzarea imobilului, deci și ulterior pronunțării de către instanță hotărârii respective.
Ori, în cazul în speță, este cert că au fost încălcate formele procedurale expuse, în vigoare la data preluării, neexistând hotărâre judecătorească și nici un alt act legal care să ateste respectarea formalităților menționate.
Față de aceste considerente s-a reținut că, în mod corect prima instanță a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv și intră sub incidența Legii nr. 10/2001, conform art. 2 alin. 1 lit.
Referitor la apelul declarat de contestatoare, curtea a reținut următoarele:
Cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin notificarea nr. 224 din 18 iunie 2001, adresată intimatului în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii nu au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în P,-, ci numai acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (a se vedea în acest sens rubrica "obiectul notificării", alineatul 2 "Bunul imobil pentru care solicităm despăgubiri bănești." - fila 32 dosar fond).
Deci, sub acest aspect, apelul contestatoarei este nefondat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, s-a menționat că, potrivit contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 5263 din 18 decembrie 2006 (filele 110-112 dosar fond), contestatorul Gac edat contestatoarei dreptul său litigios privind imobilul situat în P,-.
În aceste condiții, numai contestatoarea este îndreptățită a beneficia de măsurile reperatorii sub formă de despăgubiri pentru imobilul anterior identificat.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea și intimatul Municipiul P prin primar, invocând disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă, contestatoarea a arătat că decizia este nelegală, deoarece prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, dovadă în acest sens fiind ultima propoziție a notificării, prin care se solicită, să beneficiem de măsurile reparatorii prevăzute de lege,
Principiul prevăzut de Legea nr. 10/2001 este acela al restituirii în natură și nu există nici un impediment la restituirea imobilului solicitat.
Municipiul P - prin primar a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă și a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, deoarece contestatoarea nu a făcut dovada că neplata impozitelor nu s-a putut face dintr-un motiv independent de voința fostului proprietar.
- 4 -
Decretul nr. 224/1951 prevedea că pentru debite din impozite și taxe nu poate fi urmăriră casa de locuit împreună cu anexele și terenul folosit pentru curți, iar proprietarii, la data exproprierii locuiau în.
Inalta C de Casație și Justiție prin decizia nr. 3251 din 22 mai 2008 admis recursurile, a casat decizia nr. 279 din 4 iunie 2007 Curții de APEL PLOIEȘTI și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că sunt fondate ambele recursuri.
In ceea ce privește recursul declarat de Municipiul P- prin primar s-a constatat că, potrivit art. 3 alin. 1 lit. și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, pot beneficia de măsurile reparatorii ale legii, foștii proprietari ai bunurilor preluate în mod abuziv precum și moștenitorii acestora.
In cauză, contestatoarea a făcut dovada calității de moștenitor al autorilor săi, dar la dosar nu se află nici un document care să probeze modul în care a avut loc preluarea imobilului de către stat.
Potrivit, deciziunii nr. 1249, aflată la dosar, începând cu data de 5 noiembrie 1952, imobilul în litigiu, devenit proprietatea Sfatului Popular al orașului P în baza decretelor nr. 111/1951 și 224/1951, a trecut în administrarea Întreprinderii de locuințe și localuri, Căminul,
Dar Decretul nr. 224/1951 și 111/1951 fac obiect de reglementare a două ipoteze diferite ale art. 2 din Legea nr. 10/2001 și anume ipotezele prevăzute de litera d și ale acestui articol, ori, circumstanțele cauzei legate de modul în care imobilul a trecut în proprietatea statului nu au fost pe deplin lămurite nici de instanța de fond și nici de instanța de apel.
De aceea instanțele trebuie să administreze toate probele necesare din care să rezulte dacă a avut loc o preluare cu titlu a imobilului sau fără titlu, iar dacă preluarea a fost făcută cu titlu, care a fost titlu: decretul nr. 111/1951 sau decretul nr. 224/1951.
Determinarea actului normativ în baza căruia a avut loc preluarea este importanță, pentru că în funcție de aceasta, regimul juridic al imobilului este reglementat de art. 2 lit. d sau din Legea nr. 10/2001.
După ce este determinat titlul în baza căruia imobilul a fost preluat, este necesar a se determina dacă preluarea a respectat toate condițiile prevăzute de lege, pentru că ambele decrete menționate în,deciziunea nr. 1249, impuneau propriile proceduri de preluare.
Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au lămurit aceste circumstanțe ale cauzei.
S-a reținut că este fondat și recursul declarat de contestatoare.
Astfel, potrivit disp. art. 7 din legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatori în echivalent decât în cazurile prevăzute de lege.
Textul citat consacră principiul restituirii în natură și stabilește în aplicarea acestui principiu, că persoana îndreptățită nu are posibilitatea de a alege între mai multe măsuri reparatorii, atunci când restituirea în natură este posibilă.
Prin urmare, autoritatea chemată să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, indiferent dacă este unitatea notificată, Comisia Centrală sau
- 5 -
instanța de judecată are obligația de a verifica mai întâi dacă restituirea în natură este posibilă.
De aceea, este lipsit de importanță că prin notificare nu s-ar solicita restituirea în natură, atât timp cât dreptul de opțiune ale persoanei îndreptățite se poate manifesta în condițiile legii, doar cu privire la celelalte măsuri reparatorii.
In rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 815,-, iar Curtea a dispus administrarea de probe în sensul precizat de J prin decizia nr. 325 din 22 mai 2008, probe din care să rezulte dacă a avut loc o preluare cu titlu a imobilului sau fără titlu, iar dacă preluarea a fost făcută cu titlu, care a fost titlul: decretul nr. 111/1951 sau decretul nr. 224/1951.
Determinarea actului normativ în baza căruia a avut loc preluarea este importantă pentru că în funcție de aceasta, regimul juridic al imobilului este reglementat de art. 2 lit. d sau e din legea nr. 10/2001.
Probele administrate sunt:
- adresa nr. 1237 din 10 decembrie 2008, emisă de Primăria mun.P - Direcția Evidență și Valorificare Patrimoniu - compartimentul evidență și administrare fond locativ, prin care se precizează că imobilul din P, str. -, nr. 25 format din două corpuri de clădire ( A și B ) și teren C, a trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 224/1951, ca urmare a sentinței civile nr. 87 din 29.08.1952 de la. Corpul Aaf ost vândut în anul 1974 familiei. Corpul B și terenul C au rămas în proprietatea statului și sunt închiriate.
Imobilul a fost revendicat atât în baza Legii nr. 112/1995 cât și în baza Legii nr. 10/2001 de către moștenitorii proprietari.
Prin hotărârea nr. 117 din 14.05.1998 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și dispoziția nr. 2574 din 3.05.2006 emisă de Primarul municipiului P, notificările au fost respinse.
Această adresă este însoțită de: proces verbal preluare, proces verbal cumpărare locuință, extras anexă la decretul nr. 224/1951 în care autoarea reclamantei figurează la poziția 78, hotărârea nr. 117/1998, dispoziția nr. 2574/2006, contract de închiriere, act adițional nr. -/2004, releveu imobil și planul de situație - filele 26-40 dosar apel rejudecare.
- sentința civilă nr. 87 din 29 august 1952 Tribunalului Popular al orașului P în copie legalizată fila 57.
- extras legalizat din, deciziunea nr. 1249 din 5 noiembrie 1952, emisă de Sfatul Popular al orașului P - secția administrativă- fila 58.
Față de aceste probe administrate de apelantul Municipiul P - prin primar, instanța în ședința publică din 20 martie 2009 dispus completarea probatoriilor în sensul disp. art. 2 alin. 1 lit. d din Legea 10/2001 în temeiul cărora apelanta contestatoare să facă dovada împrejurărilor menționate în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 250/200 art. 2. 3, respectiv dacă autorul său s-a aflat în una din următoarele situații: a fost arestat, deportat sau internat pentru motive politice, a fugit din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist sau au existat alte măsuri abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitat.
In ședința publică din 15 mai 2009, apelanta contestatoare prin apărător a depus la dosar înscrisurile: adresa nr. 3188 din 18 iulie 1959 emisă de Sfatul
- 6 -
popular oraș către și procesul verbal din 5 iunie 1945 întocmit de Administrația Financiară P privind averea rămasă de pe urma defunctului zis.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză, constată că este fondat apelul declarat de apelantul-intimat Municipiul P - prin primar ce urmează a fi admis, în timp ce apelul declarat de apelanta contestatoare este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Imobilul din P,- a fost proprietatea autoarei, fiind preluat de stat în baza decretului nr. 224/1951 cu respectarea procedurii speciale reglementate de acest act normativ, de executare silită imobiliară pentru urmărirea restanțelor și majorărilor din impozite, taxe și alte venituri bugetare datorate de populație, dovadă în acest sens fiind sentința civilă nr. 87 din 29 august 1952 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului P, prin care s-a admis cererea făcută de Secțiunea Financiară P și s-a încuviințat vânzarea imobilului situat în P, str-.- - -, nr. 25 proprietatea lui pentru neplata sumei de 1186, 50 lei, reprezentând impozite prevăzându-se că vânzarea se va face de către organele fiscale respective, conform art. 16 din decretul nr. 224/1951 și deciziunea nr. 1249 din 5 noiembrie 1952 dată de Sfatul Popular al orașului P - secția administrativă prin care s-a decis trecerea imobilului din P, str.-, nr. 25 în administrarea, Căminul, - filele 57-58 dosar apel rejudecare.
Susținerea apelantei contestatoare că sentința nr. 87 din 29 august 1952 este netemeinică și nelegală întrucât s-a pronunțat în lipsa fostei proprietare care a fost citată la adresa imobilului, deși locuia în orașul, nu poate fi avută în vedere întrucât nici fosta proprietară și nici moștenitorii acesteia nu au exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri și nefiind desființată, această hotărâre judecătorească își produce efectele.
Stabilindu-se că imobilul din litigiu a fost preluat de stat în baza decretului nr. 224/1951 pentru neplata impozitului, sunt aplicabile prevederile art. 2 (1) lit. d din legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în sensul prezentei legi prin imobile preluate în mod abuziv, se înțelege imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
HG nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a legii nr. 10/2001 prevede la punctul 2.3 că la art. 2 alin. (1) lit. d din lege formularea, neplata impozitelor ca urmare unor măsuri abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Apelanta - contestatoare nu a făcut dovada nici uneia din aceste măsuri abuzive impuse de stat prin care drepturile fostei proprietare nu puteau fi exercitate și care au avut ca urmare neplata impozitului pentru imobil.
De aceea, instanța constată că imobilul din litigiu nu face obiectul de reglementare al legii nr. 10/2001, motiv pentru care prin dispoziția nr. 2574 din 3.05.2006 emisă de Primarul municipiului P în mod corect s-a respins
- 7 -
notificarea formulată de petenții G și prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în P, str.- - -.
Față de considerentele ce rezultă din probele administrate în cauză, urmează ca în baza disp. art. 296 Cod pr.civilă să fie respins apelul declarat de apelanta - contestatoare și să fie admis apelul declarat de apelantul Municipiul P- prin primar, schimbată în tot sentința în sensul respingerii contestației formulată împotriva dispoziției nr. 2574/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-contestatoare, domiciliată în B, sector 1, Dr.,.17.A,.A,.27 împotriva sentinței civile nr.151 din 29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu contestatorul G, domiciliat în B,-, - 5B,.2,.21 și intimatul Municipiul P - prin Primar, cu sediul în B-dul. -, nr.2-4.
Admite apelul declarat de apelantul-intimat Municipiul P prin Primar, împotriva aceleiași sentințe și în consecință:
Schimbă în tot sentința în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației formulată de contestatoarea împotriva dispoziției 2574 din 3 mai 2006 emisă de Primarul mun.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Tehnored. NG/CO
5 ex./25.05.2009
f- Trib.
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Gherghina Niculae
