Eroare judiciara. Speta. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 131/A/2008
Ședința publică din 16 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Livia Băldean Președintele secției
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
GREFIER: - -
S-a luat în examinare -pentru pronunțare- apelul declarat de reclamanta, precum și apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 590 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparații prejudicii erori judiciare.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 9 mai 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 mai 2008.
CURTEA
Deliberând, reține că rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 18.09.2006, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri în sumă de 3.500.000 lei, pentru daunele morale suferite ca urmare a lipsirii sale de libertate în mod nelegal în perioada 18.06.2002-25.07.2002 și consecințelor negative ulterioare acestei rețineri; obligarea pârâtului la calcularea și plata diferenței dintre drepturile salariale, sporuri de vechime și suma rezultată în urma aplicării indicelui de inflație în perioada în care a fost suspendată și nu a beneficiat de aceste drepturi, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2002 era judecător la Judecătoria Piatra Neamt. In încercarea de eradicare a copupției, pe fondul luptei haotice cu acest fenomen, procurorul general a solicitat ministrului justiției acordarea avizului pentru arestarea sa preventivă, pentru presupuse fapte de corupție.
Fără o minimă cercetare a motivelor care au stat la baza cererii ce s-a formulat, ministrul justiției a emis avizul solicitat, în baza căruia, cu încălcarea drepturilor procedurale,partea a fost arestată preventiv la data de 18.06.2002, măsura fiind menținută până la data de 25.07.2002 când Curtea Suprema de Justiție a hotărât ca cercetarea să se facă în stare de libertate.
Măsura dispusă i-a cauzat suferințe incomensurabile atât ei cât și familiei sale, i-a cauzat o depresie severă, care a necesitat timp și costuri mari pentru vindecare, i-a afectat sentimentul demnității și i-a vătămat iremediabil prestigiul de care se bucura în anturaj și în societate, până atunci fiind percepută ca o persoană onestă în sfârșit, i-a afectat cariera, pentru care a depus eforturi și privațiuni însemnate pentru aoc onstrui.
Drama sa nu s-a terminat însă la încetarea măsurii preventive, căci au trecut 4 ani până când a reușit să-si dovedească nevinovăția, timp în care nu și-a putut găsi un alt loc de muncă și nu s-a putut reintegra social, planând asupra sa stigmatul de infractor.
In cei patru ani, toate resursele familiei au fost afectate recuperării sănătății sale și dovedirii nevinovăției, astfel încât să poată fi privită din nou ca o persoană integră și corectă așa cum a fost cunoscută pe tot parcursul vieții.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 6 din, art. 23 alin. 8 din Constituție și art. 5/2 rap. art. 504/2 Cod pr.pen.
Direcția Generală a Finanțelor Publice N, în numele și pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, a formulat intâmpinare la acțiunea reclamantei, prin care a invocat excepția tardivității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și implicit a Statului Român în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect calcularea și plata diferențelor salariale, iar pe fond a arătat că despăgubirile solicitate sunt exagerate.
In motivarea excepției tardivității, reprezentanta pârâtului a arătat că potrivit dispozițiilor art. 504 al. 2 Cod pr.pen. privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
In cauză, existând o hotărâre de revocare a măsurii preventive, calcularea termenului pentru introducerea acțiunii nu se poate raporta la actele ulterioare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei. Or, raportat la data pronunțării hotărârii de revocare,25.07.2002, acțiunea a fost înaintată cu depășirea termenului legal.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâtul arată că întrucât la data arestării preventive reclamanta era încadrată ca magistrat la Judecătoria Piatra Neamt, instituție subordonată Tribunalului Neamt, respectiv Ministerului Justiției, care a dispus și suspendarea din funcție a reclamantei, cu privire la diferențele salariale pretinse angajatorul are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul acțiunii, se arată că despăgubirile solicitate sunt exagerate, motiv pentru care solicită instanței să se orienteze spre o sumă rezonabilă, ținând cont, desigur, de suferințele generate reclamantei prin măsura dispusă nelegal, dar și de veniturile modeste ale majorității populației din țara noastră, astfel încât despăgubirea să constituie într-adevăr o reparație și nu o îmbogățire fără justă cauză, care ar transforma, în ochii opiniei publice, victima unui abuz în beneficiarul unei șanse.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată în ședința publică din 19.02.2007, Tribunalul Neamța respins cererea având ca obiect diferențele salariale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a solicitat Înaltei Curți de Casație si Justiție strămutarea procesului.
Prin încheierea nr. 2540 din 21 martie 2007, pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justitiție a admis cererea Ministerului Finanțelor Publice, dispunând strămutarea procesului la Tribunalul Cluj și menținerea actelor de procedura îndeplinite de Tribunalul Neamț.
Urmare a strămutării, cauza a fost trimisă spre judecată Tribunalului Cluj, pe rolul căruia a fost înregistrat sub nr-.
Prin sentința civilă nr.590 din 13 septembrie2007 a Tribunalului Cluj, Secția civilă, a fost respinsă excepția tardivității acțiunii, a fost admisă în parte acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta și, pe cale de consecință, fost obligat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice C - să plătească reclamantei suma de 150.000 lei despăgubiri și 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a stabilit, în fapt următoarele:
In anul 2002, reclamanta era judecător la Judecătoria Piatra Neamt.
Prin încheierea pronunțată de Curtea Militara de Apel Bacău, reclamanta a fost arestată preventiv la data de 18 iunie 2002.
Prin încheierea pronunțată la data de 5 iulie 2002 de aceeași instanță, măsura arestului preventiv dispusă împotriva reclamantei a fost prelungită cu 21 de zile, respectiv până la data de 7 august 2002.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei încheieri, care a fost admis prin decizia nr. 3622 pronunțată la data de 25 iulie 2002 de Curtea Supremă de Justiție-Secția penală și, în consecință, a fost casată încheierea atacată și respinsă cererea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel Bacău ).
In baza acestei decizii, la data de 25 iulie 2002, s-a dispus punerea în libertate a inculpatei, urmărirea penală fiind continuată în stare de libertate.
Prin ordonanța emisă la data de 28.12.2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău in dosar nr. 157/P/2005, s- dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 284/1, 289, 25 rap. la art. 291 Cod penal.
Martorii audiați în cauză au relatat că măsura arestării a produs suferințe însemnate reclamantei și familiei acesteia.
Astfel, martora a arătat că a acordat asistenta juridică reclamantei in dosarul penal. Anterior arestării o cunoaștea pe reclamantă ca o persoană sigură pe ea și mulțumită de profesia pe care o avea, însă după punerea ei în libertate a constatat că era extrem de demoralizata, afectată psihic și neîncrezătoare în ceea ce urma să se întâmple.
După punerea reclamantei în libertate, cazul a fost mediatizat de presă, ceea ce a fost de natură să întrețină starea de șoc emoțional și psihic generată de arestare. In perioada de după arestare, reclamanta îi relata că nu mai vrea să iasă din casă, întrucât imaginea sa fusese afectată, aceleași consecințe având măsura arestării și asupra familiei, respectiv soțul și fiul reclamantei.
Reclamanta a fost nevoită să urmeze diferite tratamente, atât medicamente cât și terapie specifică situației create.
Martora a relatat că din discuțiile purtate cu soțul și fiul reclamantei în perioada în care aceasta a fost arestată, a aflat că această măsura a avut un impact deosebit asupra stării psihice și emoționale reclamantei, care a suferit un soc, în condițiile în care a fost doar invitată la Parchetul General pentru o discuție și în aceeași zi a fost arestată. De asemenea, condițiile de detenție, respectiv o celulă mică, în care erau mai multe persoane, neaerisită, neiluminată, a avut drept consecință îmbolnăvirea reclamantei. arestării reclamantei a avut un impact negativ asupra familiei sale, care s-a izolat și nu mai ieșea din casă în acea perioadă.
După punerea în libertate a reclamantei, aceasta a fost nevoită, pentru a-și procura mijloacele necesare întreținerii, să presteze diverse munci agricole.
Martora a mai arătat că reclamanta a urmat diverse tratamente pentru a-și recăpăta sănătatea ce-i fusese afectată atât fizic cât si psihic. Măsura arestării i-a adus reclamantei și prejudicii materiale, în sensul că a fost nevoită să împrumute diverse sume de bani, atât pentru asigurarea apărării, precum și pentru deplasări la B, pentru pachetele necesare în perioada de detenție.
Tribunalul a procedat cu precădere la verificarea excepției tardivității, invocată de pârât, pe care a găsit-o nefondată,apreciind că termenul de 18 luni prev. de art. 506 al. (2) Cod pr.pen. se apreciază în funcție de data rămânerii definitive a ordonanței din 28.12.2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Or, raportat la această dată, acțiunea, înregistrată la data de 18.09.2006 este formulată în termen.
Pe fond, tribunalul a apreciat acțiunea reclamantei parțial întemeiată, pârâtul fiind ținut să repare reclamantei prejudiciile morale suferite de aceasta insă intr-un cuantum mult inferior celui pretins.
Astfel, caracterul nelegal și nedrept al măsurii arestării preventive a reclamantei rezultă din scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254, 2481și 290 Cod penal. Reclamanta a dovedit că măsura arestării preventive i- cauzat prejudicii morale, constând în depresia severă suferită de aceasta în perioada imediat următoare detenției, care a necesitat tratament pentru vindecare, i-a pricinuit un sentiment de deznădejde, nedreptate, scăderea respectului de sine, a prestigiului social, arestarea sa fiind mediatizată și constituind obiect de dezbatere în mass media, după cum rezultă din extrasele din pagina de internet a ziarelor " Adevărul" și " Ziua"; i s-a modificat comportamentul, transformând-o dintr-un om încrezător și sigur pe sine, într-un om pesimist și nesigur. Apoi, arestarea a dus la izolarea reclamantei și a familiei acesteia, care nu au mai vrut să iasă din casă, cu siguranță motivația fiind aceea de a evita suspiciunea și disprețul anturajului, pricinuite de arestare. Reclamanta a mai fost prejudiciată și prin aceea că în perioada celor 4 ani în care a fost suspendată din funcție a fost nevoită să lucreze în agricultură pentru a se întreține, întrucât nu a reușit să obțină un post corespunzător pregătirii sale, măsura arestării preventive făcând să planeze asupra sa stigmatul de infractor.
Reclamanta a suferit într-adevăr o depresie severă în urma arestării dar nu s-a dovedit că a fost nevoie de o perioadă îndelungată pentru recuperarea sa psihică și emoțională.
Suma solicitată de reclamantă, 3.500.000 lei, este mult prea mare, reprezintă salariul mediu al unui judecător de tribunal pentru o perioadă de aproximativ 64 de ani, iar reclamanta nu poate pretinde că prejudiciul suferit a fost de asemenea proporții, pentru că măsura dispusă nu i-a răpit pe viață posibilitatea de reintegrare socială și profesională, actualmente reclamanta fiind repusă în drepturi și promovată la Tribunalul.
In opinia instanței, suma de 150.000 lei reprezintă o reparație justă pentru daunele morale dovedite de reclamantă prin arestarea sa nelegală.
In ceea ce privește petitul având ca obiect diferențele salariale, acesta a fost soluționat de Tribunalul Neamț prin încheierea interlocutorie menținută de Inalta C de Casație și Justiție, în sensul respingerii, pentru lipsa calității procesuale pasive. Deatfel, reclamanta și-a realizat aceste pretenții în urma unui litigiu separat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel reclamanta și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reclamanta solicită admiterea apelului propriu, în sensul admiterii acțiunii în întregime, astfel cum a fost formulată, în mod greșit prima instanță apreciind cuantumul daunelor solicitate la suma de 150.000 lei. În realitate, depresia suportată în urma arestării s-a prelungit până în anul 2005, suferința și trauma produse nu pot fi evaluate iar faptul că a fost repusă în funcția de judecător nu echivalează cu o reparație morală. Mai mult decât atât, daunele pretinse se referă și la cei patru ani în care apelanta a prestat munci necalificate, până la soluționarea procesului penal.
Revenirea în colectivul de judecători, susține reclamanta, a fost deosebit de grea, realizându-se cu dificultate, pe fondul unor suspiciuni care nu vor putea fi niciodată îndepărtate.
Motivând apelul, pârâtul solicită schimbarea sentinței atacate, în tot, în sensul respingerii acțiunii iar în subsidiar a diminuării cuantumului despăgubirilor bănești acordate. Se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității acțiunii, raportat la prevederile art.506 alin.2 proc.pen. momentul inițial al termenului de 18 luni prevăzut în lege pentru introducerea acțiunii fiind data de 25 iulie 2002, când instanța supremă a pronunțat decizia de revocare a măsurii arestării preventive. Chiar dacă în speță există și o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, prin aceasta nu se stabilește nimic în legătură cu măsura arestării preventive. Or, în raport cu data hotărârii de revocare, termenul de 18 luni era împlinit la momentul introducerii acțiunii.
Cu referire la întinderea despăgubirilor acordate, se apreciază că suma stabilită este prea mare, comparativ cu alte situații în care, pentru perioade mai îndelungate de detenție, instanța supremă a acordat despăgubiri mai mici. La determinarea întinderii daunelor morale trebuie avute în vedere perioada de detenție și consecințele concrete pe care aceasta le-a produs.
Verificând hotărârea atacată, în conformitate cu dispozițiile art.295 alin.1 proc.civ. curtea consideră apelurile nefondate.
realității faptul că reclamanta a fost arestată preventiv între 18 iunie 2002 și 25 iulie 2002, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.2841, art.289, art.25 rap.la art.291 pen.
Prin decizia nr.3622 din 25 iulie 2002 Curții Supreme de Justiție, Secția penală, a fost respinsă cererea de prelungire a duratei arestării preventive, inculpata fiind pusă în libertate.
Ulterior, prin ordonanța emisă la data de 28 dec.2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua dispus scoaterea inculpatei de sub urmărire penală, în baza dispozițiilor art.11 pct.1 lit.b rap.la art.10 lit.d pen. lipsind faptei unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Potrivit dispozițiilor art.504 alin.2 proc.pen. persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite.
În alin.3 al aceluiași text de lege se stipulează că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art.10 lit.j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin1. lit.j pen.
Acțiunea pentru repararea pagubei face obiectul reglementării art.506 proc.pen. fiind supusă unui termen de prescripție special, de 18 luni, calculat de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art.504.
Din această perspectivă, în mod corect tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei a fost exercitată înăuntrul termenului de prescripție, momentul inițial al termenului de 18 luni fiind data rămânerii definitive a ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, care a stabilit, implicit, nelegalitatea măsurii arestării preventive a inculpatei pentru fapte cu privire la care, ulterior, s-a apreciat că nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Hotărârile judecătorești la care trimite alin.2 al art.506 proc.pen. sunt cele de revocare a măsurii privative de libertate, de achitare sau de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.g pen. or, în speță, nicio astfel de hotărâre nu a fost pronunțată, decizia nr.3622 din 25 iul.2002 a Curții Supreme de Justiție fiind una de respingere a cererii de prelungire a măsurii arestării preventive. Prin urmare, în mod greșit pârâtul se raportează la data acestei hotărâri judecătorești pentru a calcula termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubiri, recunoscut intimatei.
Asupra fondului, Curtea reține că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3,5 milioane lei cu titlul de daune morale, precum și la plata diferenței între drepturile salariale, sporuri de vechime achitate și suma rezultată în urma aplicării indicelui de inflație aferent perioadei în care a fost suspendată din funcție și nu a beneficiat de aceste drepturi.
Or, cu privire la capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului material suportat, prin încheierea ședinței publice din 19 februarie 2007 Tribunalul Neamța constatat că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, reclamanta fiind încadrată în muncă la data arestării. Apărătorul ales al reclamantei nu s-a opus admiterii acestei excepții, arătând că aceste pretenții fac obiectul unui litigiu de muncă, în curs de soluționare pe rolul instanțelor, purtat de reclamantă contra ordonatorilor de credit, Ministerul Justiției și Tribunalul Neamț (p. 58 și 63 dos.2402/C/2006 Tribunalul Neamț ).
În apel, reclamanta nu a criticat soluția primei instanțe sub acest aspect, al respingerii cererii de plată a unor drepturi salariale pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, efectul devolutiv al apelului fiind limitat la aprecierea întinderii daunelor morale acordate.
De altfel, observă curtea că asupra acestor pretenții ale reclamantei
s-a statuat,cu putere de lucru judecat,prin sentința civilă nr.650/C din 12 iunie 2007 Tribunalului Neamț, astfel cum a fost aceasta modificată prin decizia instanței de recurs, Curtea de Apel Bacău, pronunțată la data de 7 mai 2008 (69-83 dosar apel).
Referitor la cererea de reparare a prejudiciului nepatrimonial suferit, este cert faptul că privarea nelegală de libertate un timp de 38 de zile, în cursul procesului penal, a avut consecințe dăunătoare, cu un conținut neeconomic, cauzând reclamantei suferințe psihice, prin atingerea adusă onoarei, demnității,bunei reputații de care se bucura în calitate de magistrat, imaginii și încrederii în sine.
Astfel, actele medicale depuse la dosarul cauzei fac dovada faptului că privarea de libertate i-a cauzat reclamantei o depresie nervoasă -psihoză depresivă reactivă- cu recomandare de tratament medical în intervalul de timp cuprins între august 2002 și mai 2005 (25 dosar apel).
Martorii audiați în primă instanță confirmă susținerile reclamantei, în sensul că arestarea sa, coroborată cu o intensă mediatizare a cazului (46-62 dosar apel)i-a produs suferințe, ei și familiei sale, conducând la izolare socială, în forma extremă în care membrii familiei nu mai ieșeau din casă în acea perioadă.Mai mult decât atât,consecutiv punerii în libertate,pentru a se întreține,reclamanta a fost pusă în situația de a presta munci necalificate în agricultură,până la finalizarea procesului penal și reintegrarea sa în funcție.
Potrivit dispozițiilor art.504 alin.2 proc.pen.persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei.
În articolul 505.proc.pen. se reglementează felul și întinderea reparației, stipulându-se că ea constă în plata unei sume de bani sau, după caz, în constituirea unei rente viagere și este, în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice. La stabilirea întinderii reparației, se va ține seama de durata privării de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
prejudiciului moral nu este supusă, așadar, unor criterii legale strict determinate, cuantumul daunelor morale urmând a fi stabilit de către instanța de judecată, prin apreciere în concret, în funcție de consecințele negative produse asupra celui în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care s-a produs lezarea și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Desigur, toate aceste criterii trebuie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
În raport cu cele ce preced, curtea consideră că prima instanță a făcut în cauză o judicioasă aplicare a menționatelor criterii, cuantumul daunelor morale stabilit fiind de natură să compenseze prejudiciul moral suferit de reclamantă și în acord cu jurisprudența instanței supreme în materie.
,împrejurarea că reclamanta își exercită în prezent profesia,aceea de judecător,fiind repusă în drepturi,nu este de natură să înlăture consecințele negative determinate de arestarea sa nelegală,suportate în plan fizic și psihic,și nici să justifice diminuarea despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral suferit însă întinderea acestora nu poate fi una excesivă,pentru că ar conduce la o îmbogățire nejustificată,de pe urma procesului penal(a se vedea în acest sens cauzaPantea Româniaîn care s-au acordat despăgubiri de 55.000 euro pentru 6 luni de arestare nelegală).
În consecință, văzând și dispozițiile art.296 proc.civ. Curtea va respinge cele două apeluri și va păstra, în tot, sentința atacată, ca fiind legală și temeinică, corespunzătoare exigențelor art.5 paragraful 5 din Convenția europeană a drepturilor omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta și de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 590 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - pt. - -
în, semnează gref.șef
Red.BD/dact./6ex.
Președinte:Denisa Livia BăldeanJudecători:Denisa Livia Băldean, Alina Rodina
