Eroare judiciara. Speta. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 149
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare apelurile civile după casa formulate de reclamanții, și pârâții STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, toate îndreptate împotriva sentinței civile nr. 1004/D din 06 iunie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelului civil de față, constată că:
Prin decizia civilă nr. 4628 din 7.04.2009, pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție - Secția în dosarul nr- au fost admise recursurile declarate de reclamanții și, de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU împotriva deciziei nr. 101 din 18 iunie 2008 Curții de APEL BACĂU, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Deliberând în condițiile art. 256 Cod procedură civilă, asupra cauzei civile de fată, retine următoarele:
Prin sentința civilă nr.l004/d/6.06.2007, TRIBUNALUL BACĂUa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele de 200.000 lei (RON) cu titlu de daune morale și 9.195 lei (RON) cu titlu de daune materiale și reclamantului sumele de 200.000 lei (RON) cu titlu de daune morale și 9.195 lei (RON) cu titlu de daune materiale.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către fiecare reclamant.
Prin decizia penală nr.538/27.01.2006, pronunțată în dosarul nr.-/2005, nr.vechi 7206/2005, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și inculpații și - împotriva deciziei penale nr.334/11.10.2005 a Curții de APEL BACĂU, a casat decizia menționată și rejudecând cauza, a menținut ca legală și temeinică sentința penală nr. 146/15.03.2005 a Tribunalului Bacău, prin care cei doi inculpați au fost achitați în temeiul art.ll pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art.174-175 lit.i Cod penal.
În consecință, față de data introducerii prezentei acțiuni civile -25.01.2006, Tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.504 și următoarele Cod procedură penală și art.998 Cod civil, reclamanții fiind îndreptățiți în a obține despăgubiri materiale cât și despăgubiri morale.
Curtea de APEL BACĂU, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamanții și -, de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor publice B, precum și cel declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU împotriva hotărârii primei instanțe, prin decizia civilă nr. 101/18.06.2008 a respins căile de atac ca nefondate pentru considerentele ce urmează.
In mod corect a stabilit prima instanță, față de decizia penală nr.538/27.01.2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție care, rejudecând cauza penală a menținut ca legală și temeinică sentința penală nr. 146/15.03.2005 a Tribunalului Bacău, prin care cei doi inculpați-reclamanți au fost achitați în temeiul art.ll pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art.174-175 lit.i Cod procedură penală, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.504 și următoarele Cod procedură penală, reclamanții fiind îndreptățiți în a obține despăgubiri.
Astfel, sub acest aspect nu pot fi avute în vedere susținerile apelanților Statul Român și Ministerul Public, referitor la neîncălcarea dreptului la libertate și siguranță al reclamanților.
Cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale, s-a reținut că toate criticile formulate de părți sunt nefondate.
La stabilirea daunelor materiale, prima instanță a avut în vedere măsurile existente atât în dosarul penal cât și cel de față.
Cât privește critica apelanților-reclamanți privind nereținerea unor sume de bani de către tribunal, s-au avut în vedere principiile de bază ale instituției reparării pagubelor cauzate prin erorile judiciare, potrivit cărora compensarea trebuie să fie integrală și efectivă, cuprinzând atât pierderea suferită cât și beneficiul nerealizat, sens în care dispune și art.5 și 13 din Legea nr.30/1994 de ratificare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, devenite drept intern; aceste daune trebuind a fi însă dovedite și în legătură directă cu fapta ilicită examinată.
Or, dintre toate sumele pretinse de reclamanți cu titlu de despăgubiri materiale nu se pot reține ca întemeiate cele reprezentând simple afirmații în legătură cu activități din afaceri comerciale.
Apelanții au susținut efectuarea unor cheltuieli de transport, ale părinților, martorilor, etc, pe care prima instanță nu le-a acordat ca fiind nedovedite, depunând în apel o serie de bilete de călătorie. Acestea nu dovedesc cu certitudine datele de deplasare. Cu atât mai mult trebuie reținut că prima instanță a analizat acest ansamblu probator și pe baza consultării dosarelor penale, probă asupra căreia reclamanții au renunțat în apel.
De asemenea, s-a avut în vedere că toate aceste cheltuieli arătate prin motivele de apel efectuate începând cu data de 15.01.2001, nu au relevanță în prezentul dosar decât în măsura în care sunt legate de perioada de referință, toate celelalte cheltuieli putând fi recuperate o dată cu soluționarea definitivă a dosarului penal.
Pentru considerentele arătate, ce au vizat temeinicia soluționării cauzei de către prima instanță astfel încât să se asigure compensarea integrală și efectivă a pagubelor atât materiale cât și morale suportate de reclamanți, susținerile formulate de pârâtă și Ministerul Public cu privire la aprecierea cuantumul despăgubirilor, Curtea le-a respins ca nefondate.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, pârâtul și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Reclamanții invocă nelegalitatea deciziei, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât prejudiciul material suferit de reclamanți nu a fost reparat integral, deoarece nu s-au acordat cheltuielile de transport în cuantumul precizat; asemenea, nici cheltuielile legate de obținerea actelor de la dosar, corespondență; nici cheltuielile efectuate pentru plata apărătorilor în diverse etape ale procesului penal.
Se mai arată că nu au fost ocrotite pierderile suferite de familia reclamantului urmare a pierderii prestigiului.
Totodată, instanța a redus nejustificat de la 50 lei la 30 lei pe zi plata zilelor lucrătoare, cu toate că salariul minim pe economie nu mai este în 2008 același cu salariul din 2001.
Învederează recurenții că, deși au fost achitați, au fost executați silit pentru cheltuielile judiciare în cuantum de 80,85 lei și 26,5 lei.
Deși instanța nu o spune, se deduce că a considerat că prin acordarea daunelor morale s-ar acoperi și pierderile materiale, dar daunele morale nu sunt un subsidiar al daunelor morale, avându-și propria cauză.
Direcția generală a finanțelor publice B, în numele Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Prin critica de nelegalitate se invocă nemotivarea deciziei instanței de apel ce are un caracter formal, neconstituind o garanție împotriva arbitrajului judecătorilor.
Dealtfel, instanța nu s-a pronunțat concret asupra motivelor referitoare la faptul că privarea de libertate a reclamantului nu a avut un caracter abuziv, limitându-se la câteva considerații generale, strict teoretice, referitoare la scopul art.504 Cod procedură penală, ignorând jurisprudența în materie.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, critică hotărârea pentru nelegalitate pentru considerentele ce urmează:
Dreptul la libertate nu este un drept absolut, în condițiile în care există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune.
In cauză, privarea de libertate a fost justificată câtă vreme Curtea de APEL BACĂUi -a condamnat pe reclamanți la 12 ani de închisoare.
Absența condamnării nu presupune că o privare de libertate în condițiile art.5 alin.l lit.c din pentru că textul nu impunea ca organul judiciar care a dispus arestarea să fi adunat probe suficiente pentru a condamna.
Motivarea acordării de daune morale s-a făcut pe susțineri nereale, cât timp nu s-a administrat nicio probă în acest sens și oricum cuantumul acestora este supraevaluat.
Recurentul invocă jurisprudența referitoare la cuantumul daunelor morale, nerespectată de instanța de apel.
Dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea acestora, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă în motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art.504 și următoarele Cod procedură penală și art.5 alin.l lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Reclamanții-intimați-recurenți, prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de Ministerul Public, solicită respingerea acestuia, apreciind că hotărârea este legală sub aspectul reținerii îndeplinirii condițiilor art.504.506 Cod procedură penală.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, înalta Curtea constatat caracterul fondat al acestora pentru argumentele ce succed:
Potrivit art.261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
Dreptul părților la un proces echitabil înscris în Constituția României la art.21 alin.3, art.6 din Legea nr.304/2004 republicată și modificată, precum și în art.6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile considerate pertinente de părți sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de instanța sesizată. (Albina contra România).
In faza procesuală a apelului, toate părțile din prezenta cauză, precum și Ministerul Public au formular critici complexe, substanțiale asupra hotărârii primei instanțe: neîntrunirea condițiilor art.504 Cod procedură penală, cu referire la dispozițiile art.5 alin.l lit.c și art.41 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul că nu orice privare de libertate reprezintă o privare de libertate ilegală; noțiunea de bănuială legitimă, plauzibilă și verosimilă; nerespectarea jurisprudenței în materie; absența probatoriilor necesare dovedirii daunelor morale; interpretarea greșită ori nepronunțarea instanței asupra probelor administrate în vederea dovedirii cuantumului despăgubirilor materiale și morale.
Din expunerea cursului procesului, cu precizarea că motivarea proprie a instanței de apel este redată aproape în integralitate, rezultă că acesta a reamintit hotărârea primei instanțe și argumentele în baza cărora s-a întemeiat, fără să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.
Astfel, criticile referitoare la neîntrunirea condițiilor art. 504 cod pr.penală și a art. 5.1 din sunt înlăturate doar prin referirea la conținutul deciziei penale de achitare, fără nici un argument.
De asemenea, nici criticile formulate de reclamanți nu au fost examinate punctual, pe categorii de pretenții.
Drept urmare, Inalta Cac onstatat că prin modalitatea de motivare, pe scurt, a instanței de apel s-au încălcat exigențele unui proces echitabil deoarece, așa cum s-a arătat, criticile esențiale nu au fost examinate în mod real ( Helle contra Finlandei).
Pentru considerentele arătate, Inalta C în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 cu referire la art. 312 alin.5 cod pr.civilă a admis recursul, a casat decizia, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Rejudecând apelurile în limitele statuate prin decizia de casare, Curtea reține următoarele:
Cazurile care dau dreptul la reparație din partea statului pentru prejudiciile suferite ca urmare unor erori judiciare sunt reglementate de art. 504 cod de procedură penală și art. 5 alin.1 din CEDO.
Potrivit textului național de lege invocat mai sus orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în aliniamentul precedent, a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.
Articolul 5 alin.1 lit. c din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Reclamanții s-au plâns că măsura arestării și condamnarea penală au fost ilegale, în condițiile în care nu existau motive temeinice și probe concludente de a crede că au săvârșit infracțiunea de mor.
In speță, deși instanțele au dispus de mai multe ori achitarea inculpaților precum și restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, nu au revocat măsura arestării decât după ce aceștia au fost lipsiți de libertate 145 de zile. Mai mult, s-a reținut prin hotărârea de achitare că nu există nicio probă și nici nu au existat motive verosimile pentru inculparea reclamanților și pentru arestarea și menținerea arestării lor pe perioada procesului penal.
Actele cauzei infirmă susținerile apelanților pârâți că existau probe suficiente care să creeze o bănuială legitimă plauzibilă și verosimilă privind comiterea de către aceștia a infracțiunii de omor, arestarea și condamnarea inculpaților dovedindu-se o gravă eroare judiciară.
Așa cum a reținut și prima instanță în raport de dispozițiile legale mai sus citate reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, reprezentând daune materiale și morale prin arestarea lor și condamnarea penală fiindu-le lezate, indiscutabil valorile fundamentale ale persoanei privind existența fizică și psihică, demnitatea, onoarea și prestigiul social și profesional.
Cât privește daunele morale, curtea reține că aprecierea cuantumurilor se face cu o anumită doză de aproximare, în raport desigur de gravitatea prejudiciului moral, de traumele psihice și fizice suferite, reparația trebuind să fie justă, rațională și echitabilă, același principiu împiedicând însă acordarea unor despăgubiri nejustificate.
In speță în mod just tribunalul a constatat că procedurile judiciare din fața instanțelor penale, arestarea și condamnarea pe nedrept au fost susceptibile de a produce suferințe pe plan moral și social de natură să lezeze demnitatea și onoarea reclamanților și îi îndreptățesc să pretindă daune morale.
Referitor la cuantumul daunelor morale, se constată că acestea au fost supraevaluate, fiind de natură să producă o îmbogățite fără just temei și ca atare, se impune reaprecierea lor.
Si sub aspectul daunelor materiale, curtea reține că prima instanță nu a apreciat corect cuantumul acestora întrucât a exclus nejustificat o serie de cheltuieli care au fost efectuate de către părinții reclamanților în vederea apărării drepturilor acestora, aflați în arest, cheltuieli de documentare, transport, plată avocați.
Ca atare, apelul reclamanților sub acest aspect urmează a fi admis și modificate daunele materiale în sensul includerii și a cheltuielilor de mai sus justificate cu actele aflate la dosar.
In raport de acestea, în baza art. 296 cod pr.civilă vor fi admise apelurile părților, conform considerentelor și schimbată în parte sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile promovate de reclamanții din Slănic M,-, jud. B și din Slănic M,-, jud. B și pârâții STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B, sector 5,-. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - B,-- 3 jud. B și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul următor Ș
Obligă pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 100.000 lei cu titlu de daune morale, în loc de 200.000 lei și câte 13.387 lei cu titlu de daune materiale, în loc de 9.195 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 16.XII.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.sent.
Red.
.ct/2 ex.
27.01.2010
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu
