Eroare judiciara. Speta. Decizia 286/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(701/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.286 A
Ședința publică de la 06 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.95 din 23.01.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
are ca obiect - reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul - reclamant, reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.131.607/05.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Avocat, pe care o depune la dosar, lipsind apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul intimatului - reclamant depune la dosar un set de înscrisuri, pe care îl comunică în ședință publică reprezentantului Ministerului Public.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admiterea a apelurilor, considerând că instanța nu s-a conformat deciziei de casare, în acest sens solicită desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, ia în subsidiar solicită menținerea sentinței apelate.
Apărătorul intimatului - reclamant învederează faptul că, prin sentința civilă nr.95/23.01.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, instanța în fond după casare a admis cererea formulată de către reclamant și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor daune în cuantum de 2.500.000 RON pentru repararea pagubei suferite în urma condamnării pe nedrept și a executării pedepsei privative de libertate.
Apărătorul intimatului - reclamant, mai arată că, la pronunțarea hotărârii judecătorești instanța de fond a avut în vedere considerentele reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia civilă nr.5904/15.10.2008 admis recursurile formulate de către reclamant și de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, a casat hotărârile judecătorești pronunțate în fond și apel în aceeași cauză și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe în vedere analizării fondului. Totodată, învederează faptul că, împotriva sentinței civile nr.95/23.01.2009, pronunțată de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI criticând hotărârea instanței atât cu privire la aprecierea dată asupra excepției prescripției dreptului la acțiune cât și cu privire la cuantumul daunelor acordate pentru prejudiciul cauzat.
Apărătorul intimatului - reclamant învederează faptul că, în ceea ce privește susținerile cu aspectele referitoare la prescripția dreptului la acțiune, reiterează instanței că de achitare reclamantul a luat cunoștință în 19.06.2007, când în urma demersurilor, hotărârea judecătorească decizia nr.16/08.04.1996 a Înaltei Curții de Casație și Justiție și conținutul său, inclusiv soluția de achitare i-a fost adusă la cunoștință, ca urmare a cererii de fotocopiere a acesteia, fapt cunoscut, cu puterea de lucru judecat. Totodată, mai arată că, sub aspect juridic această dată a fost interpretată atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de instanța de fond în mod corect, ca fiind practic data de la care termenul de prescripție începe să curgă efectiv, în aprecierea cauzei instanțele având în vedere prevederile art. 7 alin. 1 din Decretul nr.167/1958.
Apărătorul intimatului - reclamant învederează faptul că, este de remarcat că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție este în conformitate cu hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, deși aceasta fiind pronunțată în luna noiembrie 2008, modul de interpretare a aplicării legii folosită de Instanța Supremă urma să fie confirmat printr-o cauză similară publicată în luna decembrie 2008 de CEDO, respectiv cauza Vișan împotriva României, publicată la data de 24.12.2008, prin care Statul Român a fost condamnat că a încălcat Convenția, dând posibilitate rejudecării în cauza Vișan și aplicării corecte a legii.
Apărătorul intimatului - reclamant mai arată că în ceea ce privește daunele provocate prin eroarea judiciară deja constatată ca urmare a condamnării, în perioada cuprinsă între 1958 și 1963 așa cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, consideră că în analiza cauzei instanța în mod corecta a procedat la a urmări evaluarea prejudiciului cauzat și implicit în evaluarea daunelor ce urmează să acopere acest prejudiciu în mod real, ținând cont de toate aspectele ce țin de acesta, respectiv daunele provocate în perioada detenției cât și consecințele ireparabile pe care aceasta condamnare le-a lăsat asupra întregii vieți ale reclamantului.
Apărătorul intimatului - reclamant, solicită respingerea apelurilor formulate de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondate și să menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
CURTEA,
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1326/18.10.2007, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, princare se solciita obligarea pârâtului la plata sumei de 2.500.000 lei, reprezentând repararea pagubei suferite de reclamant ca urmare a condamnării sale pe nedrept la pedeapsa de 5 ani muncă silnică, 5 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra orânduirii sociale prevăzută de art.209 pct.2 lit.b din Codul penal anterior comutate în detențiune preventivă dispusă prin sentința civilă nr.125/08.11.1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare și decizia nr.42/21.01.1959 a Tribunalului Suprem Colegiul Militar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin decizia penală nr.16/08.04.1996 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție-Secțiile Unite în dosar nr.32/1995, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al României și în consecință, au fost casate sentința penală nr.125/08.11.1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare și decizia nr.42/21.01.1959 a Tribunlaului Suprem - Colegiul Militar și, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209 pct.2 lit.b alin. ultim din Codul penal anterior.
Totodată, tribunalul a reținut că în cadrul dosarului nr.32/1995 al în care s-a pronunțat decizia penală sus-menționată, reclamantul a fost prezent personal și a fost asistat de avocat din oficiu iar reclamantul solicitat personal să se dispună achitarea sa (fila 35 - din dosar, respectiv fila nr.3 a deciziei).
În consecință, termenul de 18 luni prevăzut de art.506 Cod procedură civilă nu poate curge decât de la data pronunțării deciziei civile nr.16/08.04.1996, întrucât aceasta este data la care reclamantul a avut cunoștință de pronunțarea acestei decizii, și nicidecum pe data de 19.06.2007 așa cum reclamantul menționează în mod eronat în cererea de chemare în judecată.
În concluzie, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a admis excepția de prescripție a formulării acțiunii, întrucât cererea nu a fost formulată în termenul de 18 luni de la data la care reclamantul a luat cunoștință efectiv de hotărârea Curții Supreme de Justiție prin care a fost achitat.
Celelelate susțineri ale reclamantului în sensul că termenul de 18 luni prevăzut de art.506 alin.2 Codul d e procedură penală nu poate fi aplicat rigid și cu violarea art.21 din Constituție relativ la accesul liber la justiție și art.53 privind restrângerea exercițiu lui unor drepturi, ceea ce ar atrage și încălcarea art.6 din CEDO au fost apreciate nefondate având în vedere că în cauză nu este vorba de o restrângere neproporțională a dreptului și nici nu se poate considera că termenul de prescripție de 18 luni nu ar avea o justificare obiectivă și rezonabilă.
Toate trimiterile reclamantului la jurisprudența CEDO, la data rezonabilității termenului de 18 luni, la faptul că acest termen ar împiedica victimile erorilor judiciare să obțină despăgubirea la care sunt îndreptățite, etc, au fost apreciate nefondate, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunțat prin nicio hotărâre în sensul că dreptul la repararea pagubei cauzate printr-o eroare judiciară ar fi imprescriptibil, ci numai la faptul că acest drept trebuie să fie efectiv acordat și nu fictiv, iar statele membre au posibilitatea de a stabili termenul de prescripție concret al acțiunii.
Prin decizia civilă nr.63/04.02.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr.1326/2007, reținându-se, în esență, aceleași argumente ca și instanța de fond.
Prin decizia civilă nr.5904/15.10.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.63/04.02.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a casat decizia recurată, precum și sentința nr.1326/18.10.2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că reclamantul nu are pregătire juridică, a luat cunoștință despre hotărârea de achitare la 19 iunie 2007 ca urmare a solicitării exprese adresate instanței supreme, a menționat acest aspect în cererea introductivă și, prin notele scrise din 17 octombrie 2007, a susținut că în perioada 8 aprilie 1996-19 iunie 2007, s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate, cauzate tot de condamnarea pe nedrept;
- pe de altă parte, repunerea în termen reglementată de art.103 Cod procedură civilă operează la cererea părții interesate și trebuie motivată de împrejurări mai presus de voința acesteia, deci diferă de instituția similară prevăzută de art.19 din Decretul nr.167/1958, care poate fi acordată și din oficiu pentru "cauze temeinic justificate";
- or, în acest context, ținând seama și de art.129 alin.5 Cod procedură civilă, prima instanță avea suficiente temeiuri să administreze probe pentru a stabili dacă depășirea termenului de prescripție este sau nu imputabilă reclamantului;
- instanța de fond a respins însă acțiunea ca prescrisă, fără administrarea unor asemenea probe, iar instanța intermediară a respins apelul reclamantului, referindu-se, între altele, la art.103 Cod procedură civilă, text inaplicabil în speța dedusă judecății.
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, prin sentința civilă nr.95/23.01.2009, rejudecând fondul cauzei a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului daune materiale și morale, în cuantum de 2.500.000 ron, pentru repararea pagubei suferite în urma condamnării pe nedrept la pedeapsa de 5 ani muncă silnică, 5 ani degradare civilă și confiscarea totală a averii, dispuse prin sentința civilă nr.125/08.11.1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, rămasă definitivă prin decizia nr.42 din 21.01.1959 a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă, instanța de fond după casarea cu trimitere spre rejudecare a constatat că sub aspectul prescripției dreptului la acțiune al reclamantului această excepție a fost soluționată de către instanța supremă, constatându-se că s-a luat cunoștință despre hotărârea de achitare la data de 19 iunie 2007 iar cererea introductivă de instanță poartă data de 17.07.2007, deci la mai puțin de 30 de zile de la această dată.
Sub acest aspect, tribunalul ca instanță de fond, a considerat că nu se mai poate pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, soluția dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție având putere de lucru judecat.
Martorul a relatat modul cum a fost tratat reclamantul în închisoare, faptul că fiind deținut politic, era supus la umilințe fizice și psihice, greu de suportat, că a fost torturat, supus la regim de izolare, iar consecințele acestui regim de detenție s-au prelungit pe parcursul întregii sale vieți, atât sub aspectul relațiilor sociale, cât și sub aspectul stării de sănătate și a familiei reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a considerat că sunt întemeiate dispozițiile legale prevăzute de art.504 Cod procedură penală raportat la art.21 din Constituția României, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a instanțelor din România.
Tribunalul a mai constatat că ne aflăm într-unul dintre cazurile în care reclamantul a fost condamnat definitiv și a executat o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, o pedeapsă de 5 ani degradare civică și confiscarea totală a averii, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art.209 pct.2 lit.b din Codul penal anterior pentru faptul că a participat la Organizația " Aprins" organizație din care au făcut parte personalități marcante ale vieții culturale și sociale din România.
Tribunalul a mai considerat că, prin condamnarea suferită pe nedrept, s-a produs o vătămare gravă asupra întregii vieți a reclamantului, schimbându-se întregul curs al acesteia, atât sub aspect profesional (reclamantul fiind student la Facultatea de și obținând, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, note foarte mari, la unul dintre institutele de învățământ superior, unde examenul de admitere este deosebit de dificil, atât în prezent, cât și în trecut), cât și sub aspect social, fiind în continuare urmărit de către fosta securitate, până la căderea regimului comunist în decembrie 1989.
Tribunalul a mai considerat că suferințele la care a fost expus reclamantul, în regimul de detenție și care i-au cauzat acestuia suferințe fizice cu consecințe pentru întreaga viață, precum și faptul că acesta a fost considerat "pușcăriaș" și marginalizat de către cei care nu cunoșteau adevăratul motiv al pedepsei suferite, în condițiile în care participarea sa la Organizația " Aprins" alături de alte persoane care au înțeles să se opună prin meditație, credință, nădejde și iubire către Dumnezeu, înrobirii spirituale la care era supus poporul român.
Tribunalul a considerat că s-a făcut dovada că arestarea și condamnarea pe nedrept a reclamantului i-a cauzat acestuia suferințe morale sociale și profesionale, că i-au lezat demnitatea, onoarea și libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale, ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, se justifică acordarea unor compensații materiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Ambele apeluri critică sentința apelată ca netemeinică și nelegală pentru aceleași motive:
- în mod greșit instanța de fond nu a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune și nu a administrat probe pe acest aspect, încălcând astfel decizie nr.5904/15.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
- pe fondul cauzei instanța nu a analizat prejudiciul invocat de reclamant, nu a administrat nicio probă pe acest aspect și nu a justificat cuantumul sumei acordate reclamantului cu titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă, Curtea va găsi fondat apelul pentru următoarele considerente:
Instanța de apel, ca instanță de control judiciar trebuie să analizeze sentința atacată cu apel pe toate chestiunile de drept deduse judecății. Dacă instanța de fond nu s-a pronunțat însă pe toate capetele de acțiune sau pe excepțiile invocate în fața sa, instanța de apel va trebui să constate că nu poate exercita controlul asupra a ceea ce nu s-a judecat și, potrivit dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă, să desființeze sentința apelată cu trimiterea spre rejudecare.
În prezenta cauză instanța de fond nu a soluționat excepția prescripției acțiunii, considerând că această chestiune de drept a fost soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.5904/15.10.2008, astfel încât potrivit dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă instanța de fond nu se mai poate pronunța în acest sens.
Având în vedere că primul motiv de apel al ambilor apelanți vizează faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prescripției, Curtea a analizat decizia nr.5904/15.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a constata în ce măsură această excepție a fost sau nu soluționată de către instanța supremă.
Este adevărat că decizia nr.5904/2008 este ambiguă cuprinzând dispoziții ce lasă loc la interpretare întrucât, pe de o parte, se reține că "reclamantul nu are pregătire juridică și a luat cunoștință de hotărârea de achitare la data de 19.06.2007, ca urmare a solicitării exprese adresate instanței supreme.", iar pe de altă parte, se reține că "ținând seama și de dispozițiile art.129 Cod procedură civilă prima instanță avea suficiente temeiuri să administreze probe pentru a stabili dacă depășirea termenului de prescripție este sau nu imputabilă reclamantului" iar "instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă fără administrarea unor asemenea probe".
Chiar dacă motivația dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este contradictorie, Curtea constată cu certitudine că prin decizia nr.5904/15.10.2008 nu s-a soluționat în mod expres excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, admiterea sau respingerea excepției neapărând nicăieri în cuprinsul deciziei.
Se mai constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat instanțele de fond și apel că nu au administrat probe în cauză pe aspectul prescripției. Ori, dacă am interpreta că instanța supremă a respins excepția prescripției întrucât reclamantul a luat la cunoștință despre hotărârea de achitare la 19.06.2007, nu ar mai fi avut sens inserarea în cuprinsul considerentelor a lipsei rolului activ al instanțelor anterioare în administrarea probatoriului pe acest aspect.
Ca atare, instanța de apel consideră că în lipsa unei soluționării exprese a excepției prescripției și în situația în care instanța supremă reproșează faptul că nu s-au administrat suficiente probe pentru a se stabili dacă s-a depășit termenul de prescripție în mod imputabil de către reclamant, instanța de fond, rejudecând întreaga cauză, avea obligația să aprofundeze probatoriul pe prescripție și să soluționeze în mod expres această excepție, ceea ce nu a făcut.
Ca atare, instanța de fond nu a soluționat excepția invocată de pârât, iar instanța de apel se află în imposibilitatea efectuării unui control judiciar pe această chestiune de drept, fapt care atrage incidența în cauză a dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă, așa cum s-a reținut mai sus.
Motivele de apel care vizează fondul cauzei nu vor fi analizate de către instanța de apel, ci vor fi avute în vedere, dacă va fi cazul, de către instanța de fond în rejudecare.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va admite apelurile, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de apelantul - pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în B,--3, sector 3, împotriva sentinței civile nr.95 din 23.01.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în B,-, sector 1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - --- - -
GREFIER
- -
Red.
.
5 ex./06.07.2009
TB-4 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
