Eroare judiciara. Speta. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR. 3808,- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 3
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de reclamantul, domiciliat în Scăieni,-, județ P, și pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr. 150 din 16 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, cauză trimisă spre rejudecare în baza deciziei nr.2833 din 30 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul reclamant reprezentat de avocat, din Baroul București, în baza împuternicirii avocațiale nr.33130/2007, pe care o depune la dosar și apelanții pârâți prin consilier juridic, în baza delegației nr.45850/2006 pe care o depune la dosar.
Procedura îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru apelantul reclamant invocă excepția tardivității motivării apelului de către intimații pârâți.
Consilier juridic pentru intimații pârâți, solicită respingerea excepției invocate de către apelantul reclamant.
Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune admiterii acestei excepții deoarece din decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nu rezultă tardivitatea motivării apelului potrivit art.282 Cod pr.civilă și solicită respingerea acestei excepții.
Avocat pentru apelantul reclamant arată că prin decizia nr. 2833/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis excepția tardivității motivării apelului declarat de pârât, considerând că prima zi de înfățișare o reprezintă data de 16 iunie 2006, potrivit art. 134 Cod pr.civilă, astfel că depunerea motivelor de apel d e către pârât s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 287 alin.2 Cod pr.civilă, așa încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.292 alin.2 Cod pr.civilă iar instanța era datoare să se pronunțe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.
De altfel, la instanța de fond apelantul pârât nu a formulat critici, nu a depus întâmpinare, astfel că potrivit disp.art. 287, 292 alin.2 Cod pr.civilă în apel nu mai poate formula critici noi.
Consilier juridic pentru intimații pârâți solicită respingerea excepției invocate, nu se aduc critici noi în recurs și nu în calea de atac a apelului.
Avocat pentru apelantul reclamant solicită admiterea apelului său, schimbarea în parte a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susține apelantul reclamant că în mod greșit instanța de apel a redus cuantumul prejudiciului cu toate că făcut dovada prejudiciului moral, multiplu și complex, cu probatoriul administrat în cauză acestuia, făcându-se o greșită evaluare față de prejudiciul efectiv suferit, așa cum rezultă și din considerentele deciziei nr.2833/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Consilier juridic pentru intimații pârâți solicită respingerea apelului declarat de reclamant și admiterea apelului intimaților pârâți, reducerea cuantumul pretențiilor apelantului reclamant, în cauză nu s-a făcut dovada că măsura arestării a fost abuzivă conform prevederilor art. 504-506 Cod pr.penală.
De altfel, CEDO statuează că, compensarea suficientă și echitabilă este considerată și constatarea faptei ilicite, aceasta având caracter reparatoriu.
Reprezentatul Parchetul solicită admiterea apelului declarat de intimații pârâți, schimbarea în tot a sentinței atacate, respingerea apelului declarat de apelantul reclamant, în cauză nu s-a făcut dovada că reținerea și arestarea acestuia a fost nelegală.
În replică, avocat pentru apelantul reclamant,cu privire la apelul declarat de pârâți, potrivit art.291 Cod pr.civilă, în apel nu mai pot fi formulate apărări noi.
CURTEA:
Asupra apelurilor civile de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 7 decembrie 2005, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la repararea pagubelor morale și materiale suferite, ca urmare a privării nelegale de libertate în cursul urmăririi penale, în perioada 13 mai 2002 - 21 noiembrie 2002.
A precizat reclamantul că prejudiciul material este în sumă de 21.640 RON, din care 21.525 RON reprezintă drepturi salariale de care a fost lipsit, la care se adaugă 115 RON cheltuieli judiciare și daune morale în cuantum de 1.400.000 RON.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost arestat preventiv în mod nelegal în perioada 13 mai 2002 - 21 noiembrie 2002, fiind ulterior scos de sub urmărire penală pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.
S-a mai arătat că în perioada arestului preventiv a suferit un prejudiciu moral evaluat la suma de 1.400.000 RON ca urmare a încălcării grave și iremediabile a unor drepturi protejate prin Constituție legate de onoare, reputație și familie.
Reclamantul a mai suferit și un prejudiciu de imagine, o gravă afectare psihică și a fost lipsit de drepturi salariale o perioadă îndelungată datorită arestării sale abuzive.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului Tribunalul Prahovaa pronunțat la data de 16 februarie 2006 sentința civilă nr. 150 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 7980 lei despăgubiri materiale reprezentând echivalentul veniturilor pe care acesta ar fi trebuit să le încaseze pe perioada 17 mai 2002 - 21 noiembrie 2002, actualizată cu indicele de inflație, suma de 115 lei reprezentând cheltuieli judiciare și cea de 500.000 lei reprezentând daune morale.
Instanța de fond a reținut în esență că în cauză sunt întrunite condițiile art.998 - 999 cod civil rap.la art. 504 alin.1 și 2 Cod pr.penală pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală deoarece orice persoană împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă iar ulterior s-a dovedit că acea faptă nu există astfel că are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri ambele părți.
Reclamantul a criticat cuantumul extrem de redus al daunelor, îndeosebi morale, acordate susținând că în felul acesta nu s-a produs o reparare reală a prejudiciului suferit, detaliind fiecare critică în susținerea prejudiciilor invocate.
În apelul său Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Pas usținut că au fost admise cu prea mare ușurință pretențiile exagerate ale apelantului, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici o dovadă că măsura arestării preventive a fost luată și menținută în mod nelegal.
Pe parcursul soluționării apelului reclamantul a invocat pe cale de excepție tardivitatea motivării apelului depus de către pârât, susținând că acesta nu s-a conformat obligației procedurale nici la prima zi de înfățișare, care a fost data de 16 iunie 2006.
Prin decizia nr. 296 din 13 octombrie 2006 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins această excepție cu motivarea că data de 16 iunie 2006 nu poate fi considerată,prima zi de înfățișare, în sensul dispozițiilor art.134 Cod pr.civilă deoarece se impunea citarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor publice față de care apelantul reclamant invocase în acel moment excepția inadmisibilității apelului.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința în sensul că a redus suma acordată reclamantului cu titlu de daune morale de la 500.000 RON la 100.000 RON.
Pârâtul a mai fost obligat și la plata sumei de 4.641 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând onorariul de avocat la fond.
Au ost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Sub aceste aspecte Curtea de Apel a reținut că sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele pentru antrenarea răspunderii civile delictuale însă suma de 100.000 RON, adică 1.000.000.000 lei vechi, este una rezonabilă, având o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
S-a mai reținut că instanța de fond a omis să oblige pârâtul, aflat în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri reclamantul și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul său reclamantul a susținut că în mod nelegal instanța a respins excepția sa vizând tardivitatea motivării apelului de către pârât, iar pe fondul cauzei a învederat că acțiunea sa, îndeosebi în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, trebuia să fie admisă în totalitate, nerăspunzându-se tuturor criticilor formulate în acest sens.
În recursul său pârâtul a reiterat motivele de apel, arătând în esență că sumele acordate reclamantului nu au fost dovedite, în contextul în care nici caracterul nelegal al arestării preventive nu a fost demonstrat.
Urmare examinării motivelor de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2833/2007, a admis recursurile declarate de reclamantul și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin P declarate împotriva deciziei nr. 296 din 13 octombrie 2006 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Pentru a pronunța această decizia Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentul reclamant, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, atrăgând aplicarea prevederilor art.312 alin.5 Cod pr.civilă.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost reînregistrată la data de 12 octombrie 2007 la Curtea de APEL PLOIEȘTI sub nr. 3808,-, fixându-se termen pentru soluționarea apelurilor la data de 20 noiembrie 2007.
Curtea examinând motivele de apel formulate de părți, conform prevederilor art.296 Cod pr.civilă, le va respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Mergând pe linia îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2833 se înțelege că aspectele legate de excepțiile invocate (nulitate și tardivitate) au fost pe deplin lămurite, astfel încât, cu ocazia rejudecării apelurilor, Curtea va analiza pe rând motivele formulate, astfel:
Cu privire la cuantumul prejudiciului material produs reclamantului se va aprecia că instanța de fond l-a stabilit corect, în baza probelor administrate în cauză, a actelor depuse de părți.
Suma de 7980 lei reprezintă echivalentul veniturilor pe care ar fi trebuit să le primească în perioada 17 mai 2002 - 21 noiembrie 2002, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 150/2006 și până la data plătii efective,cât și suma de 115 lei, cheltuieli judiciare, achitate în contul Ministerului Finanțelor Publice.
De altfel după cum se poate observa, critica esențială a apelantului este cea legată de cuantumul daunelor morale.
Este incontestabil că prin măsura arestării preventive, când reclamantul apelant a fost lipsit de libertate în perioada 13 mai 2002 - 21 noiembrie 2002, a suferit și un prejudiciu moral care nu va putea fi înlăturat din viața sa, indiferent cât de mare ar fi cuantumul daunelor morale.
Privarea sa de libertate, a dus la vătămarea onoarei, demnității, poziției sociale, expunerii disprețului public, dar mai ales la dezechilibrul psihic la care fără voie și vinovăție a fost supus, ceea ce face ca reclamantul apelant să fie îndreptățit la reparații morale.
Instanța de fond a apreciat corect în opinia curții și acest capăt de cerere când a acordat daune morale în cuantum de 500.000 lei, apelantului reclamant.
Conform art.504 Cod pr.penală, orice persoană împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire pentru că nu a săvârșit fapta sau că această faptă nu există, au dreptul la repararea de către stat a prejudiciului suferit.
Se observă însă că nu există încă în legislația națională,dar nici în cea comunitară o modalitate de calcul în acordarea daunelor materiale.
De aceea, stabilirea cuantumului acestora este lăsat la aprecierea instanței, care în baza probelor administrate, a naturii care a generat daune morale persoanei vătămate, a propriei și intimei convingeri, fixează și acordă despăgubiri morale în cuantum rezonabil, care să poată repara, dacă mai este posibil, trauma psihică și morală a unei persoane, produsă de o nedreptate, în speță privarea de libertate pe nedrept.
Prin urmare, făcând aplicabile și prevederile art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea va aprecia că suma de 500.000 lei la care a fost cuantificat prejudiciul moral de către instanța de fond se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă care corespunde prejudiciului real și efectiv produs apelantului.
Întrucât nu s-au acordat în cuantumul solicitat daunele morale, Curtea apreciază că instanța de fond nu a greșit neacordând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel încât art. 274 Cod pr.civilă a primit o justă interpretare, considerente pentru care conform art. 296 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat apelul.
Referitor la apelul formulat de pârâta reclamantă DGFP P, Curtea îl va respinge ca nefondat conform art. 296 Cod pr.civilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 504 alin.1 și 2 Cod pr.penală persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală este îndreptățită la repararea prejudiciilor materiale și morale suportate.
În speță, apelantul-reclamant a făcut cu prisosință dovada că a fost victima unei erori care i-a schimbat cursul vieții.
Obligarea Statului Român, prin pârâta-apelantă la despăgubirile materiale și morale acordate în mod just de instanța de fond, duce la repararea daunelor suferite pe nedrept.
Cuantumul despăgubirilor morale nu este exagerat, raportat la traumele suferite de reclamant, victima nedreptății produse.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge conform art. 296 Cod pr.civilă cele două apeluri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate ambele apeluri, formulate de reclamantul, domiciliat în Scăieni,-, județ P, și pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr. 150 din 16 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.EG/BA
8489/2005 Trib.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
