Eroare judiciara. Speta. Decizia 54/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 54/A/2010
Ședința publică din 25 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 655 din 23 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul intimat STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin a Jud. C, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 18.02.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Se constată că la data de 25.02.2010 reclamantul apelant, prin reprezentantul său, avocat, a trimis prin fax concluzii scrise, care au fost depuse la dosar.
CURTEA
Sesizarea primei instanțe.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4278/117/27.07.2009 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să constate, în temeiul art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentința penală nr. 134/27.12.1962 a Tribunalului Militar Cluj; să oblige pârâtul, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, la plata sumei de 60.000 Euro sau echivalentul în lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executare a pedepsei în loc de deținere.
Soluția primei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 655/23.10.2009, pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul Cluj, s-a respins în întregime acțiunea reclamantului, cu motivarea că infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, constând în refuzul său de prezentare la încorporare, există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres. Și actuala Constituție a României, în art. 55, prevede printre puținele obligații ale cetățenilor români și pe aceea de a-și apăra țara.
Tribunalul a apreciat că obligația de satisfacere a stagiului militar nu poate fi considerată indisolubil legată de un regim politic, în vigoare într-o anumită epocă, deoarece aceasta are legătură cu organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar și, în esență, cu obligația de a apăra țara, obligație ce decurge din calitatea de cetățean.
Nefiind vorba despre o condamnare cu caracter politic, în temeiul art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Sesizarea instanței de apel.
Împotriva sentinței nr. 655/23.10.2009 a Tribunalului Cluj, reclamantul a declarat apel, în termen legal, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și rejudecarea cauzei pe fond astfel cum a fost ea formulată, cu cheltuieli de judecată.
Motivele expuse în memoriul de apel.
În motivarea apelului reclamantul apelant a invocat încălcarea dreptului său la apărare de către prima instanță, drept fundamental al omului, garantat de art. 24 alin. 1 din Constituția României, încălcare care atrage nelegalitatea hotărârii instanței de fond și care constă în aceea că, la primul termen de judecată, instanța de fond, printr-o analiză superficială a înscrisurilor depuse odată cu cererea de chemare în judecată, s-a considerat lămurită, respingând cererea de încuviințare a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
În condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică, ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic, pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din nr.OG 214/1999, revenindu-i instanței rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor, în condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, în baza probelor administrate, în mod nelegal instanța de fond nu a încuviințat probele solicitate de reclamant, încălcând atât Legea nr. 221/2009 și art. 24 din Constituția României, cât și CEDO, care garantează dreptul la apărare și la un proces echitabil.
În mod nelegal judecătorul fondului își fundamentează întreaga motivare pe susținerile făcute de pârâtă în întâmpinare, care califică condamnarea suferită de petent ca fiind una de drept comun, precum și pe o Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 7724/2004.
S-a mai arătat de către apelant că acesta a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor sale religioase, fiind membru al cultului religios "Martorii lui ", convingeri care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar.
Cu toate că libertatea convingerilor religioase era un drept constituțional, statul comunist sancționa penal în perioada comunistă neîndeplinirea serviciului militar obligatoriu, fără a da posibilitatea legală adepților acestui cult la o alternativă la prestarea serviciului militar, aspect care îi conferă acestei condamnări un evident caracter politic.
Apelantul a mai invocat în susținerea apelului său adresa nr. -/2009 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, prin care această comisie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților a apreciat caracterul politic al condamnărilor penale pentru neprezentare la încorporare, nesupunere la încorporare, etc.
Tot în motivarea apelului s-a mai invocat și o decizie de speță pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 14.05.2009, fără să se indice numărul acestei decizii prin memoriul de apel.
Poziția procesuală a intimatului.
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât intimat în prezenta cauză, a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că în mod corect prima instanță a reținut faptul că infracțiunea pentru care a fost condamnat apelantul, aceea de neprezentare la încorporare, nu are caracter politic, întrucât aceste fapte erau și sunt și în prezent reglementate în Titlul X al Codului penal, obiectul juridic comun al acestor infracțiuni fiind, și în trecut și în prezent, reprezentat de relațiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării, valoare fundamentală care, la rândul său, are mai multe componente.
Refuzul de a primi arma datorită convingerilor religioase nu poate echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului totalitar, nefiind deci vorba despre o condamnare cu caracter politic.
S-a mai invocat de către intimat incidența în cauză a dispozițiilor art. 1169. civ. decurgând din aceea că reclamantul nu a probat cuantumul despăgubirilor solicitate prin nici un mijloc de probă.
Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Prin sentința penală nr. 134/27.12.1962, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosar nr. 145/1962, reclamantul apelant de azi a fost condamnat, în temeiul art. 516 alin. 1 din Codul Justiției Militare, la 4 ani închisoare corecțională, pentru săvârșirea delictului de nesupunere la încorporare ( 6-7 dosar fond), reținându-se în considerentele acestei sentințe faptul că în baza ordinului de chemare pentru încorporare nr. -/1962, inculpatul s-a prezentat în ziua de 12.12.1962 la Comisariatul Militar al Orașului C, iar în urma controlului medical, acesta a fost găsit pentru satisfacerea serviciului militar. Cu toate că inculpatul s-a conformat ordinului de chemare, prezentându-se la Comisariat la data fixată prin ordin, totuși, după ce comisia de încorporare i-a făcut cunoscut că urmează să fie încorporat în vederea satisfacerii serviciului militar, inculpatul a declarat că refuză să fie încorporat, motivând că face parte din secta religioasă interzisă "Martorii lui ". În urma acestui fapt Comisia de încorporare a înțeles totuși să acorde inculpatului un răgaz de 3 zile, până la data de 15.12.1962, timp în care să reflecteze asupra atitudinii sale, punându-i-se în vedere și consecințele ce decurg din nerespectarea legii recrutării. Cu toate acestea, inculpatul nevoind să renunțe la dogmele religioase specifice sectei din care face parte, potrivit cărora membrii ei sunt opriți a satisface serviciul militar sub arme, a declarat pentru a doua oară că refuză să fie încorporat în unități militare de instrucție.
Din adresa nr. 9337/16.08.2007, emisă de Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, rezultă faptul că reclamantul apelant a fost arestat la data de 18.12.1962, pentru săvârșirea infracțiunii de nesupunere la încorporare, în baza sentinței penale nr. 134/1962 și a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 183/1962, pronunțate de Tribunalul Militar D. și eliberat la data de 23.03.1964 de la secția Chilia Veche, conform Decretului nr. 720/1956 ( 8 dosar fond).
Cu privire la dispozițiile legale incidente în cauză.
Legea nr. 221/2009, așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Prin prisma Legii nr. 221/2009 pot fi solicitate despăgubiri de către persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fost supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cu caracter politic, pentru prejudiciile morale și materiale ce le-au fost cauzate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Însă, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri cuvenite în temeiul acestei legi, este necesar să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Prin urmare, întemeiat pe dispozițiile acestei legi, pot fi promovate trei categorii de acțiuni:
1. -o primă categorie vizează cererile prin care se solicită instanței să constate caracterul politic al condamnării ori al măsurii administrative;
2. -a doua categorie este aceea a cererilor prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile morale cauzate persoanelor care au fost victimele unor astfel de condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative cu caracter politic, respectiv, despăgubiri materiale în condițiile stabilite de lege;
3. -a treia categorie are în vedere cererile prin care se solicită instanței de judecată să dispună repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
1. Legea nr. 221/2009 definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume:
1 - "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945".
2 - " Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
b) <LLNK 11941 80 10 201 0 17>Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;
c) <LLNK 11947 190 10 201 0 18>Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) <LLNK 11948 212 30 201 0 21>Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) <LLNK 11949 83 301002 4 36>art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și <LLNK 11949 183 30 202 4 32>art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) <LLNK 11949 16 10 201 0 17>Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) <LLNK 11950 163 30 201 0 21>Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) <LLNK 11950 199 30 201 0 21>Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea <LLNK 11949 16 10 201 0 17>Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968".
3 - "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la <LLNK 11999 214180 302 2 67>art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare".
Art. 2 alin. 1 din nr.OUG 214/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 568/2001, de aprobare a ordonanței, prevede următoarele:
"Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială".
Potrivit art. 1 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că " ersoanele p. condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)".
Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din Legea nr. 221/2009 rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din nr.OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, în timp ce, în situația condamnărilor despre care fac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii.
2. doua categorie de acțiuni ce pot fi promovate în temeiul Legii nr. 221/2009 sunt cele prin care se solicită, de către persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, ori, despăgubiri materiale, după distincțiile precizate în art. 5 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009, "rice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul <LLNK 11990 118 411821 0 28>Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al <LLNK 11999 214180 301 0 47>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale <LLNK 12005 247 10 201 0 18>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Cu privire la caracterul nefondat al apelului reclamantului.
Starea de fapt evidențiată de înscrisurile depuse la dosarul de fond relevă faptul că reclamantul apelant a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 516 alin. 1 din Codul Justiției Militare din 20.03.1937, și anume, pentru infracțiunea de nesupunere la chemare, infracțiune căreia în Codul penal din 1968 îi corespunde infracțiunea de neprezentare la încorporare, reglementată de art. 354. pen.
Codul Justiției Militare reglementa, în art. 516 alin. 1 din Capitolul 4 secțiunea I, infracțiunea săvârșită de civili, în timp de sau în caz de mobilizare (ase vedea în acest sens Cartea I, Titlul I și II), respectiv, nesupunerea la chemare.
Textual, acest art. 516 alin. 1 prevedea următoarele: "este nesupus orice recrut chemat în virtutea legii, ori angajat de bună voie care, în afară de cazurile de forță majoră, nu s-a dus la destinația sa în termen de 10 zile, socotite din ziua fixată a se prezenta și despre care a fost încunoștințat, prin înmânarea sau afișarea la domiciliu a ordinului de chemare ori prin înștiințare în comună, cu graiu, batere de sau în orice alt mod".
Nu doar Codul Justiției Militare din 20.03.1937, ci și Codul penal din 1968, cu toate modificările ulterioare ce i-au fost aduse, precum și Codul penal din anul 1997 reglementează infracțiunea de nesupunere la încorporare, în Codul penal din 1968, intrat în vigoare la 01.01.1969, aceasta fiind prevăzută și pedepsită de art. 354 astfel: "neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoștințare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".
Este irelevant motivul pentru care un recrut refuză să se prezinte la încorporare, fie din motive religioase, fie din orice alte considerente, câtă vreme, în toate timpurile, atât înainte de anul 1989, cât și în prezent, legislația penală în domeniu reglementa infracțiunea de refuz de prezentare la încorporare sau de neprezentare la încorporare ca pe o infracțiune de drept comun săvârșită de civili cărora Constituția României le impune obligația de a-și apăra țara.
În actuala reglementare a Constituției României obligația cetățenilor români de a-și apăra țara este consacrată expres în art. 55.
Este adevărat că art. 30 din Constituția României din 1965 garanta libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar nu este mai puțin adevărat că aceeași Constituție instituia pentru toți cetățenii români obligația de a îndeplini serviciul militar, obligație materializată prin mai multe componente, și anume, obligația de desăvârșire a pregătirii militare în condițiile prescrise de legislația în vigoare, obligația de participare în forțele armate ale statului în cazul unui conflict armat, obligația de a primi o armă și de aof olosi într-o atare împrejurare.
S-ar fi putut eventual discuta despre caracterul politic al unor astfel de condamnări strict în ipoteza în care acestea ar fi intervenit doar anterior anului 1989, iar nu și ulterior acestui an, și dacă, după data de 22.12.1989 s-ar fi abrogat textul art. 354.pen. care reglementa infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare, precum și orice alte dispoziții legale în materie.
Or, în condițiile în care și după anul 1989 legislația penală reglementa o atare infracțiune, este evident că unei astfel de infracțiuni, independent de momentul la care ea a fost săvârșită, înainte de anul 1989 sau după această dată, nu i se poate recunoaște caracterul politic și, tot astfel, unei condamnări penale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare nu i se poate conferi caracterul de condamnare politică.
Este adevărat că prin prisma Legii nr. 221/2009, instanțele de judecată, în condițiile stipulate de art. 4 din această lege, vor putea administra probele necesare pentru dovedirea acțiunii, dar nu este mai puțin adevărat că nu i se poate imputa primei instanțe respingerea cererii în probațiune formulate de reclamant, în condițiile în care, neîncadrându-se în textul art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, reclamantul nu putea beneficia de prevederile acestei legi, nejustificându-se deci administrarea vreunei probe.
Nu poate fi astfel reținută susținerea apelantului, conform căreia, prin respingerea cererii în probațiune, instanța de fond i-ar fi încălcat dreptul la apărare.
Deciziile de speță depuse de apelant în susținerea apelului său în niciun caz nu pot fi luate în considerare de instanța de apel, pe de o parte, având în vedere că în sistemul român de drept precedentele judiciare nu constituie un reper imperativ de urmat pentru instanțe, iar pe de altă parte, având în vedere prevederile exprese ale Legii nr. 221/2009, cărora nu li se circumscrie ipoteza în care se regăsește reclamantul.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, aceea de neprezentare la încorporare, nu poate dobândi natura juridică a unei infracțiuni politice chiar dacă, indirect, a fost limitată libertatea de religie a reclamantului, întrucât asemenea condamnări au fost posibile și au existat atât înainte de anul 1989, cât și după această dată.
Este adevărat că libertatea de conștiință constituie unul dintre drepturile fundamentale ale omului, prevăzut de art. 1 alin. 9 CEDO, dar nu este mai puțin adevărat că aceasta poate face obiectul vreunei restrângeri în condițiile prevăzute de lege, adică și de acele dispoziții penale care reglementează infracțiunea de neprezentare la încorporare, indiferent de motivele recrutului, deci inclusiv din motive religioase.
Atât înainte de anul 1989, cât și ulterior acestei date, Codul penal reglementa "infracțiunile contra capacității de apărare a țării", "infracțiunile săvârșite de militari", "infracțiuni contra ordinei și disciplinei militare" și "infracțiunile săvârșite de civili în legătură cu apărarea țării", obiectul juridic comun al acestor infracțiuni fiind, și în trecut și în prezent, reprezentat de relațiile sociale privitoare la capacitatea de apărare a țării, neputându-se deci aprecia în sensul acreditat de apelant, că scopul represiv și sancționator al acestor reglementări ar fi fost determinat strict de regimul comunist și, mai ales de rațiuni politice.
Din această perspectivă se poate aprecia în sensul că pronunțarea unor condamnări penale pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare nu poate fi înțeleasă ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau ca o nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, din rațiuni politice, deoarece, înainte de anul 1989, Constituția garanta atât libertatea conștiinței, dar prevedea în același timp obligația tuturor cetățenilor români de satisfacere a serviciului militar.
Prin urmare, nu se poate vorbi, așa cum nefondat susține apelantul, de o discriminare pe criterii religioase.
Condamnările pentru săvârșirea infracțiunilor de neprezentare la încorporare, chiar dacă refuzul de prezentare la încorporare a fost justificat pe considerentul apartenenței la un cult religios, în nici un caz nu au caracter politic, ele fiind fundamentate pe norme penale, care reglementau sancționarea săvârșirii unor fapte strict reglementate de legislația penală, neputându-se deci pune în discuție problema libertății de conștiință și de religie, ci C mult problema obligativității satisfacerii stagiului militar, aceasta din urmă problemă neputând fi asimilată strict unui regim politic anume, câtă vreme, ține de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar atât înainte de 1989, cât și după această dată.
Reclamantul apelant a susținut că statul comunist nu i-a oferit o metodă alternativă care să-i permită într-un mod alternativ să-și îndeplinească obligația de satisfacere a serviciului militar, însă, inexistența unei alternative la executarea acestei obligații în niciun caz nu-i poate conferi condamnării penale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare caracter penal.
Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din CEDO nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să-l satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii serviciului militar fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției (a se vedea cauza Johansen contra Norvegiei).
Pe cale de consecință, se poate aprecia în sensul că restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu a ținut strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
Drept urmare, Curtea constată că, în ceea ce-l privește pe reclamantul apelant, condamnarea sa penală pentru infracțiunea de nesupunere la chemare nu a fost determinată de criteriul apartenenței reclamantului la un cult religios, ci de săvârșirea de către acesta a unei fapte prevăzută de legislația penală atunci în vigoare.
De altfel, în aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, nr. 32/16.11.2009 (nepublicată la acest moment), că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și art. 354. pen. săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motivele politice.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295 și art. 296. proc. civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 655/23.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - --- - - -
Red./dact.
5 expl./26.02.2010
Jud. fond.:
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
