Eroare judiciara. Speta. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 55/A/2010
Ședința publică din 25 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 650 din 23 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin a Jud. C, având ca obiect pretenții la Legea nr. 221/2009.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 18.02.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.650 din 23 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect, pretenții în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 70/12 febr.1976, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, în dosar nr. 89 /1976, în temeiul art. 354 Cod penal, reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a avut în vedere că inculpatul a refuzat să fie încorporat, întrucât ceea ce l-a determinat să comită fapta este apartenența sa la organizația "Martorii lui " ale cărei precepte îi interzic să satisfacă serviciul militar.
Instanța are obligația de a constata incidența în cauză a prevederilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221 /2009, respectiv constatarea caracterului politic al condamnării penale suferite de reclamant. Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221 / 2009, " Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la <LLNK 11999 214180 302 2 67>art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 alin. 1 din OUG nr.214 /2009, prevede: Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a)exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b)militarea pentru democratie și pluralism politic;
c)propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta;
d)respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e)înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgenta nu se aplica persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit ca au desfășurat o activitate fascista în cadrul unei organizații sau miscari de acest fel.
Fapta săvârșită de către reclamant și pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în prevederile indicate mai sus.
Nu se poate aprecia, că este incident art. 2 alin.1 lit. d și e, plecând de la următoarele considerente:
Este real că Constituția României adoptată în anul 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți cetățenii de a îndeplini serviciul militar.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres.
Și actuala Constituție prevede printre puținele obligații ale cetățenilor români, aceea de a apăra țara (art.55).
Forma prin care se realizează această obligație, cuprinde și pe aceea de desăvârși pregătirea militară și în caz de nevoie, anume, conflict armat, de participare în forțele armate ale statului. Aceasta presupune inclusiv obligația de primi armă și aof olosi.
A interpreta în alt mod, această obligație, s-ar ajunge la golirea de conținut a acesteia, respectiv la o negare a sa.
În orice stat această obligația există, din perspectiva atributelor esențiale ale statului.
Nu se poate aprecia, că refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului comunist totalitar de vreme ce aceste infracțiuni, încă mai sunt în vigoare în Codul penal, iar condamnări în baza acestor texte legale au fost pronunțate și după 22 dec. 1989, când nu se mai poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din Romania.
De altfel în majoritatea statelor și în prezent există această obligație, state care nu pot fi calificate ca și totalitare, în care drepturile omului să fie încălcate.
Este real că statul ar fi putut să prevadă o alternativă la executarea acestei obligații în alt mod, însă aceasta este la latitudinea societății. Nu se poate reproșa statului, modul de edictare și aplicare a legilor, într-o anumită perioadă de timp, raportat la perspectivele actuale, ale societății umane.
Aspectele legate, de modalitatea de executare a pedepsei, invocate în cuprinsul motivelor, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul condamnării element esențial al prevederilor art. 1 al.3 din această lege.
Referitor la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe, care unor astfel de condamnări le recunosc aplicabilitatea ordonanței nr. 214/1999, instanța reține că argumentele de fapt și de drept reținute, pentru a califica această condamnare, ca fiind una din cele prevăzute în art. 1 al. 3 din Legea nr. 221 /2009, nu au nici o susținere, fiind simple constatări ale instanței. De altfel în actuala legislație practica judiciară nu este considerată izvor de drept.
În sens contrar acelor hotărâri s-a pronunțat și în dosarul nr. 115/2004, prin Decizia nr. 7724/2004, când a stabilit că astfel de condamnări, se încadrează în cadrul infracțiunii de drept comun ce vizează disciplina militară și implicit capacitatea de apărare a țării.
Tribunalul a apreciat că, obligația de a satisface stagiul militar, nu poate fi considerată indisolubil legată de un regim politic, în vigoare într-o anumită epocă, deoarece aceasta are legătură cu organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar și în esență, cu obligația de a apăra țara, obligație ce decurge din calitatea de cetățean.
Împotriva acestei sentințe reclamantul - a declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se constate caracterul politic al condamnării penale dispusă prin sentința penală nr.70/1976 a Tribunalului Militar Cluj și, pe cale de consecință, să dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale, în cuantum de 40.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum și, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, garantat de art.24 alin.1 din Constituția României. La primul termen de judecată, instanța de fond printr-o analiză superficială a înscrisurilor depuse odată cu cererea de chemare în judecată, s-a considerat lămurită și a respins cererea de încuviințare a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Potrivit Legii nr.221/2009 pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din OG nr.214/1999, pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, instanței îi revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în condițiile prevăzute de art.4 din acest act normativ, în baza probelor administrate. Pentru că în prezenta cauză nu s-au încuviințat probele solicitate de petent și nu s-au luat măsurile prevăzute de art.4 din Legea nr.221/2009, nu s-au făcut demersuri în vederea reconstituirii dosarului de condamnare și nici nu s-a cerut punctul de vedere scris al Asociației Politici, instanța de fond a încălcat atât Legea nr.221/2009 cât și art.24 din Constituția României dar și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului care garantează dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Pe de altă parte, hotărârea criticată este netemeinică deoarece reclamantul a arătat că a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor sale religioase, acesta fiind membru al cultului religios "Martorii lui ", convingeri care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar.
Cu toate că libertatea convingerilor religioase era un drept constituțional statul a sancționat penal în perioada comunistă neîndeplinirea serviciului militar obligatoriu, fără a da posibilitatea legală adepților acestui cult la o alternativă la prestarea serviciului militar. Prin aceasta s-a dat în fapt expresie politicii regimului comunist de a nu se accepta decât doctrina partidului comunist de natură ateistă iar refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar astfel încât condamnarea reclamantului are un evident caracter politic.
Prin adresa nr.-/2009 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența se menționează faptul că această comisie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților a apreciat caracterul politic al condamnărilor penale pentru neprezentare la încorporare, nesupunere la încorporare, nesupunere la ordinile superiorilor din motive religioase, ca formă de protest la îngrădirea exercitării dreptului adepților acestui cult religios, de a-și alege și de a practica în mod liber credința sau religia acordând persoanelor care au suferit astfel de condamnări calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP jud.C, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (12).
În susținerea poziției procesuale pârâtul intimat a arătat că în mod întemeiat tribunalul a stabilit că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu are un caracter politic deoarece această infracțiune există și în prezent în codul penal nefiind abrogată expres, iar Constituția României prevede și în acest moment obligația cetățenilor români de a-și apăra țara, astfel încât nu se poate aprecia că refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponență împotriva principiilor statului comunist.
Motivul de apel referitor la încălcarea dreptului la apărare nu este fondat deoarece potrivit art.167 pr.civ. probele pot fi încuviințate numai dacă instanța socotește că ele pot duce la dezlegarea pricinii, or, în speță, probele propuse de reclamant nu au fost concludente pentru soluționarea cauzei.
Prin hotărârea atacată nu s-au încălcat dispozițiile Legii nr.221/2009 și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului deoarece infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul reprezintă o infracțiune de drept comun care nu are un caracter politic și care nu a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri de 40.000 euro pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării este nelegal și neîntemeiat deoarece condamnarea reclamantului nu are caracter politic astfel încât acțiunea promovată în temeiul legii speciale este inadmisibilă, iar pe de altă parte, reclamantul nu a dovedit cuantumul despăgubirilor solicitate în condițiile art.1169 civ.
În probațiune, reclamantul apelant a depus copii de pe următoarele înscrisuri: adresa nr.-/2009 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, prin care se menționează faptul că această comisie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților a apreciat caracterul politic al condamnărilor penale pentru neprezentare la încorporare, nesupunere la încorporare, nesupunere la ordinile superiorilor din motive religioase, ca formă de protest la îngrădirea exercitării dreptului adepților acestui cult religios, de a-și alege și de a practica în mod liber credința sau religia acordând persoanelor care au suferit astfel de condamnări calitatea de luptător în rezistența anticomunistă; decizia nr.2603/14.05.2009 a -, pronunțată în dosarul nr-; adresa nr.42/2009 emisă de Asociația Politici din România - Filiala C, înregistrată în dosarul nr- al Tribunalului Covasna; decizia civilă nr.1062/22.10.2008 a Curții de Apel Timișoara -, pronunțată în dosarul nr-; decizia civilă nr.1208/08.05.2008 a Curții de Apel București -Secția VIII-a CAF, pronunțată în dosarul nr-; sentința civilă nr.3015/22.12.2009 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr-; sentința civilă nr.3016/23.12.2009 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr- (14-38).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art.295 pr.civ. reține următoarele:
Astfel, prin sentința penală nr. 70/12.02.1976, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosar nr. 89/1976, reclamantul a fost condamnat, în temeiul art. 354 alin.2 Cod penal, la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, reținându-se în considerentele acestei sentințe faptul că, inculpatul a fost chemat la încorporare pentru data de 04.02.1976 și cu toate că s-a prezentat la termenul pus în vedere, a refuzat totuși să plece spre a se prezenta la UM 0163 Cîmpulung la care organul militar îl repartizase pentru îndeplinirea serviciului militar în termen. Inculpatul a motivat că are credința "Martorii lui " și convingerile sale bazate pe această credință, îl opresc de la îndeplinirea îndatoririlor militare. În fața instanței a recunoscut integral fapta și invocând aceleași motive a declarat că se opune categoric încorporării, refuză să se prezinte la vreo unitate militară pentru instruire sau alte activități de ordin militar. Instanța militară a reținut ca dovedită în sarcina inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată și a constatat că aceasta se încadrează în prevederile art.354 alin.2 Cod penal sub calificarea infracțiunii de neprezentare la încorporare. Este neîndoios stabilit că prin refuzul manifestat expres, la data de 04.02.1976, inculpatul nu s-a prezentat la unitatea la care a fost încorporat și repartizat, faptă săvârșită cu vinovăție, forma intenției directe și care atrage sancțiunea prevăzută de textul incriminator (6-7, dosar fond).
Conform biletului de eliberare nr.7482/1977 emis de Penitenciarul Aiud, reclamantul a fost încarcerat de la data de 06.02.1976 până la data de 05.02.1979, în baza sentinței penale mai sus menționată, când a fost pus în libertate fiind grațiat de către Consiliul de Stat prin Decretul nr.115/1977 (5, dosar fond).
Legea nr. 221/2009, așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Prin prisma Legii nr. 221/2009 pot fi solicitate despăgubiri de către persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fost supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cu caracter politic, pentru prejudiciile morale și materiale ce le-au fost cauzate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Însă, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri cuvenite în temeiul acestei legi, este necesar să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Legea nr. 221/2009 definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume:
(1)"Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945".
(2)" Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197, 207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
b) <LLNK 11941 80 10 201 0 17>Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;
c) <LLNK 11947 190 10 201 0 18>Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) <LLNK 11948 212 30 201 0 21>Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) <LLNK 11949 83 301002 4 36>art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și <LLNK 11949 183 30 202 4 32>art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) <LLNK 11949 16 10 201 0 17>Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) <LLNK 11950 163 30 201 0 21>Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) <LLNK 11950 199 30 201 0 21>Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea <LLNK 11949 16 10 201 0 17>Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968".
(3)"Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la <LLNK 11999 214180 302 2 67>art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare".
Art. 2 alin. 1 din nr.OUG 214/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 568/2001, de aprobare a ordonanței, prevede următoarele:
"Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială".
Potrivit art. 1 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că " ersoanele p. condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)".
Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din Legea nr. 221/2009 rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din nr.OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, în timp ce, în situația condamnărilor despre care fac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009, "rice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul <LLNK 11990 118 411821 0 28>Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al <LLNK 11999 214180 301 0 47>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12001 568 10 201 0 18>Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile <LLNK 12001 10 11 211 0 17>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale <LLNK 12005 247 10 201 0 18>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
În raport cu aceste dispoziții legale, rezultă că, în esență, problema de drept care se cere a fi soluționată vizează stabilirea naturii infracțiunii de neprezentare la încorporare, săvârșită din motive de conștiință religioasă, și, pe cale de consecință, a condamnării dispuse pentru această infracțiune prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv dacă aceasta trebuie privită ca având caracter politic sau, dimpotrivă, având caracter de drept comun.
Starea de fapt evidențiată de înscrisurile depuse la dosarul de fond relevă faptul că reclamantul apelant a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 354 alin.2 din Codul penal și anume, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare.
Codul penal din anul 1968, intrat în vigoare la 01.01.1969, a reglementat, în art. 354 cuprins în Titlul X intitulat "Infracțiuni contra capacității de apărare a România", Capitolul III intitulat "Infracțiuni săvârșite de civili" infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare.
Textual, art. 354 din Codul penal din 1968 (în vigoare la momentul condamnării reclamantului) prevedea următoarele: "Neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoștințare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsa se sancționează și neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați. În timp de mobilizare sau război, precum și în caz de chemare urgenta, expres prevăzută în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi cele specificate în ordin. În caz de neprezentare, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Termenele de prezentare prevăzute în alineatele precedente se sporesc cu 10 zile în cazul în care cei chemați se află în străinătate".
acestui text în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestei infracțiuni, care este C al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu ține de o anumită orânduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală.
Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
Ori, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Ulterior și Codul penal din anul 1997, prin art.354, a reglementat infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare.
Este irelevant motivul pentru care un recrut refuză să se prezinte la încorporare, fie din motive religioase, fie din orice alte considerente, câtă vreme, în toate timpurile, atât înainte de anul 1989, cât și în prezent, legislația penală în domeniu reglementa infracțiunea de refuz de prezentare la încorporare sau de neprezentare la încorporare ca pe o infracțiune de drept comun săvârșită de civili cărora Constituția României le impune obligația de a-și apăra țara.
În actuala reglementare a Constituției României obligația cetățenilor români de a-și apăra țara este consacrată expres în art. 55.
Este adevărat că art. 30 din Constituția României din 1965 garanta libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar nu este mai puțin adevărat că aceeași Constituție instituia pentru toți cetățenii români obligația de a îndeplini serviciul militar, obligație materializată prin mai multe componente, și anume, obligația de desăvârșire a pregătirii militare în condițiile prescrise de legislația în vigoare, obligația de participare în forțele armate ale statului în cazul unui conflict armat, obligația de a primi o armă și de aof olosi într-o atare împrejurare.
S-ar fi putut eventual discuta despre caracterul politic al unor astfel de condamnări strict în ipoteza în care acestea ar fi intervenit doar anterior anului 1989, iar nu și ulterior acestui an, și dacă, după data de 22.12.1989 s-ar fi abrogat textul art. 354 Cod penal, care reglementa infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare, precum și orice alte dispoziții legale în materie.
Ori, în condițiile în care și după anul 1989 legislația penală reglementa o atare infracțiune, este evident că unei astfel de infracțiuni, independent de momentul la care ea a fost săvârșită, înainte de anul 1989 sau după această dată, nu i se poate recunoaște caracterul politic și, tot astfel, unei condamnări penale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare nu i se poate conferi caracterul de condamnare politică.
Este adevărat că prin prisma Legii nr. 221/2009, instanțele de judecată, în condițiile stipulate de art. 4 din această lege, vor putea administra probele necesare pentru dovedirea acțiunii, dar nu este mai puțin adevărat că nu i se poate imputa primei instanțe respingerea cererii în probațiune formulate de reclamant, în condițiile în care, neîncadrându-se în textul art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, reclamantul nu putea beneficia de prevederile acestei legi, nejustificându-se deci administrarea vreunei probe.
Nu poate fi astfel reținută susținerea apelantului, conform căreia, prin respingerea cererii în probațiune, instanța de fond i-ar fi încălcat dreptul la apărare.
Motivul de apel referitor la încălcarea dreptului la apărare nu este fondat deoarece potrivit art.167 pr.civ. probele pot fi încuviințate numai dacă instanța socotește că ele pot duce la dezlegarea pricinii ori, în speță, probele propuse de reclamant nu au fost concludente pentru soluționarea cauzei.
Deciziile de speță depuse de apelant în susținerea apelului său în niciun caz nu pot fi luate în considerare de instanța de apel, pe de o parte, având în vedere că în sistemul român de drept precedentele judiciare nu constituie un reper imperativ de urmat pentru instanțe, iar pe de altă parte, având în vedere prevederile exprese ale Legii nr. 221/2009, cărora nu li se circumscrie ipoteza în care se regăsește reclamantul.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, aceea de neprezentare la încorporare, nu poate dobândi natura juridică a unei infracțiuni politice chiar dacă, indirect, a fost limitată libertatea de religie a reclamantului, întrucât asemenea condamnări au fost posibile și au existat atât înainte de anul 1989, cât și după această dată.
Este adevărat că libertatea de conștiință constituie unul dintre drepturile fundamentale ale omului, prevăzut de art. 9 din Convenția europeană a drepturilor omului, dar nu este mai puțin adevărat că aceasta poate face obiectul vreunei restrângeri în condițiile prevăzute de lege, adică și de acele dispoziții penale care reglementează infracțiunea de neprezentare la încorporare, indiferent de motivele recrutului, deci inclusiv din motive religioase.
Atât înainte de anul 1989, cât și ulterior acestei date, Codul penal reglementa "infracțiunile contra capacității de apărare a țării", "infracțiunile săvârșite de militari", "infracțiuni contra ordinei și disciplinei militare" și "infracțiunile săvârșite de civili în legătură cu apărarea țării", obiectul juridic comun al acestor infracțiuni fiind, și în trecut și în prezent, reprezentat de relațiile sociale privitoare la capacitatea de apărare a țării, neputându-se deci aprecia în sensul acreditat de apelant, că scopul represiv și sancționator al acestor reglementări ar fi fost determinat strict de regimul comunist și, mai ales de rațiuni politice.
Din această perspectivă se poate aprecia în sensul că pronunțarea unor condamnări penale pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare nu poate fi înțeleasă ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau ca o nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, din rațiuni politice deoarece înainte de anul 1989, Constituția garanta atât libertatea conștiinței, dar prevedea în același timp obligația tuturor cetățenilor români de satisfacere a serviciului militar.
Prin urmare, nu se poate vorbi, așa cum nefondat susține apelantul, de o discriminare pe criterii religioase.
Condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, chiar dacă refuzul de prezentare la încorporare a fost justificat pe considerentul apartenenței la un cult religios, în nici un caz nu are un caracter politic, aceasta fiind fundamentată pe norme penale, care reglementau sancționarea săvârșirii unor fapte strict reglementate de legislația penală, neputându-se pune în discuție problema libertății de conștiință și de religie, ci C mult problema obligativității satisfacerii stagiului militar, aceasta din urmă problemă neputând fi asimilată strict unui regim politic anume, câtă vreme, ține de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar atât înainte de 1989, cât și după această dată.
Prin urmare, condamnarea pentru infracțiunea analizată nu a fost dispusă pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unei fapte prevăzută de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Reclamantul apelant a susținut că statul comunist nu i-a oferit o metodă alternativă care să-i permită într-un mod alternativ să-și îndeplinească obligația de satisfacere a serviciului militar, însă, inexistența unei alternative la executarea acestei obligații în niciun caz nu-i poate conferi condamnării penale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare caracter penal.
Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din CEDO nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să-l satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii serviciului militar fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției (a se vedea cauza Johansen contra Norvegiei).
Tot astfel, în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la Organizația "Martorii lui ", a concluzionat că art. 9 din Convenția europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință (, Bayatyan c/a, 27 octombrie 2009).
Pe cale de consecință, se poate aprecia în sensul că restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu a ținut strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
Drept urmare, Curtea constată că, în ceea ce-l privește pe reclamantul apelant, condamnarea sa penală pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare nu a fost determinată de criteriul apartenenței reclamantului la un cult religios, ci de săvârșirea de către acesta a unei fapte prevăzută de legislația penală atunci în vigoare.
De altfel, în interpretarea și aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin Decizia nr. 32/16.11.2009 publicată în Monitorul Oficial al României nr.137/02.03.2010 că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și art. 354 Cod penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse Curtea, în temeiul art.296 pr.civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 650 din 23.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 650 din 23.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - -- - - -
red./MB
02.03.2010/5 ex.
jud.fond:
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Carmen Maria Conț
