Eroare judiciara. Speta. Decizia 699/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1786/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 699
Ședința publică de la 17.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - I -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 555 din 14.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu intimatul - chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
are ca obiect - pretenții (prejudiciu erori judiciare).
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 03.12.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 10.12.2009 și apoi la 17.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 26.09.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, obligarea acestui pârât la plata de despăgubiri morale și materiale pentru arestarea și condamnarea sa pe nedrept în perioada 26.04.1951 - 22.04.1963, conform sentinței penale nr.56/1952 a Tribunalului Militar București și ulterior prin decizia penală nr.437/1956 a Tribunalului Suprem și ulterior prin stabilirea domiciliului obligatoriu - decizia nr.6032/15.03.1963 - până la 1964, în total 13 ani de închisoare corecțională pentru participarea la organizație paramilitară și crimă de uneltire.
Reclamantul apreciata cuantumul despăgubirilor la suma de 1.300.000 Euro, in lei la cursul zilei, câte 100.000 Euro pentru fiecare an de detenție in proporție egală de 50% daune materiale si 50% daune morale.
In fapt, reclamantul arată că s-a născut la data de 28.01.1929 si la vârsta de 21 de ani a fost arestat si ulterior condamnat pe nedrept de organele de represiune ale statutului comunist R pentru pretinsa participare la organizație paramilitară.
După o anchetă deosebit de, reclamantul a fost condamnat la 12 de ani de închisoare corecționala, pedeapsa pe care a executat-o integral până la data de 24.04.1963 în diferite locuri de detenție în țară și in condiții deosebit de grele.
Reclamantul mai arată că după executarea pedepsei i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna, raionul S, pentru un an, printr-o decizie a MAI, deși acesta locuia cu familia in B, iar restricțiile i-au fost ridicate prin decizia MAI 6219/1964.
Reclamantul mai arata ca in perioada detenției, cât si ulterior i s-au produs suferințe deosebit de mari, fizice, transformate in afecțiuni medicale grave, TBC, ulcer pulmonar, insuficienta renala, ulcer duodenal cronic, cât si morale si sociale.
Reclamantul a fost rupt total de mediul familiar si social, fără o posibilitate de formare profesională și a fost nevoit ca la reîntoarcerea în societate sa se angajeze ca muncitor necalificat, ulterior cu calificări inferioare așa cum rezulta din cartea sa de munca.
Reclamantul arată că a fost pensionat la limita de vârstă la 25 mai 1990 cu o pensie extrem de mică în cuantum de 600 lei lunar în prezent, iar în 24.09.1990 prin hotărârea 586 Comisiei de aplicare a legii 118/1990 i s-au recunoscut 19 ani si 6 luni vechime în muncă și o indemnizație lunară pentru acea perioada.
Totodată, prin decizia 1815/14.10.2004 i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă de către Comisia de specialitate de pe lângă Ministerul Justiției.
In drept, cererea a fost întemeiată pe prev. art. 998 cod civil și art. 504.proc.pen.
Reclamantul a depus în susținerea cererii o serie de înscrisuri, în copie, respectiv: adresa 75666/28.11.1990 emisa de Ministerul d e Interne, copie act de identitate, copie certificat de naștere, adresa din 05/1990 a Ministerului d e Interne, serviciul cazier, copie bilet de eliberare din Penitenciarul Gherla, hotărârea nr. 586/1990, decizia nr. 1815/2004 pentru acordarea calității de luptător în rezistenta anticomunistă, copie carte de munca, decizia nr. 148/2008 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr-.
Pârâtul Statul Român, legal citat, a depus la dosar întâmpinare la acțiune, în data de 27.10.2008, prin care a invocat excepția de netimbrate a acțiunii, excepția de inadmisibilitate, prescripția dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin încheierea de ședința din data de 16.12.2008 tribunalul a soluționat excepțiile invocate de către paratul Statul Român, rămânând la acel moment nesoluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pârâtul Statul Român a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata de despăgubiri, în cazul în care pârâtul va cădea in pretenții si acțiunea reclamantului se admite.
Chematul în garanție a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în garanție invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.
Tribunalul a încuviințat reclamantului probele cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, respectiv și, aceștia fiind audiați în cauză, declarațiile fiind atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr.555/14.04.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins cererea principală formulată de reclamantul, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a chematului în garanție Ministerul Administrației și Internelor, ca rămasă fără obiect; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ca rămasă fără obiect.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, tribunalul a respins-o, pentru următoarele considerente:
Legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea între cel chemat în judecată și cel pe care reclamantul îl indică ca fiind debitorul obligației ce se încearcă a fi valorificată prin formularea cererii de chemare în judecată și față de care urmărește să își realizeze dreptul.
În cauză, se constată că reclamantul a înțeles să își întemeieze acțiunea atât pe dispozițiile art. 998-999.civ. cât și pe dispozițiile art. 504.proc.pen, considerând că statul român este răspunzător pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate ca urmare condamnării sale cu caracter politic. Așa fiind, cel puțin având în vedere dispozițiile art. 504.proc.pen. tribunalul a reținut că statul român are calitate procesuală pasivă, chiar legiuitorul precizând că cererile întemeiate pe dispozițiile art. 504.proc.pen. se îndreaptă împotriva statului român, iar împrejurările legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest articol și următoarele fiind aspecte ce țin de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se reține că prin sentința nr.56/1952 a Tribunalului Militar București, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii corecționale de 12 ani pentru săvârșirea infracțiunii uneltire contra ordinei prin analogie, sancționată de prevederile art. 209 pa I II a din vechiul cod penal. Sentința de condamnare a rămas definitivă prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 437/1956 a Tribunalului Suprem Secția Militară.
Împotriva sentinței definitive nu a fost exercitată nici o altă cale de atac.
1 și 3 din art. 504.proc.pen. reglementează trei ipoteze restrictive în care se recunoaște dreptul-la repararea pagubei rezultată în urma unei erori judiciare. Într-o primă ipoteză, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. De asemenea, are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Oat reia ipoteză este cea în care persoana a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Caracterul nelegal al privării de libertate sau al condamnării trebuie să fie stabilită fie prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, fie prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal.
Prin urmare, pentru a putea aprecia asupra prejudiciului încercat de cel condamnat sau arestat, în prealabil, cel interesat trebuie să demonstreze caracterul nelegal al măsurii la care a fost supus, demonstrație care nu poate fi făcută decât în condițiile restrictive anterior enumerate.
În cauză, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii corecționale de 12 ani în perioada 1945 - 1989, condamnare care nu a fost urmată de o hotărâre prin care să se constate caracterul nelegal al condamnării.
Așa fiind, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită condiția caracterului nelegal al condamnării, în acest sens fiind lipsită de relevanță împrejurarea perioadei în care a avut loc condamnarea și faptele care au fost avute în vedere. Față de obiectul acțiunii și de limitele de acțiune ale dispoziției legale pe care reclamantul a înțeles să își întemeieze cererea, caracterul politic al condamnării la care reclamantul a fost supus, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în lipsa unei hotărâri de constatare a caracterului nelegal al condamnării.
În plus, tribunalul nu va reține nici susținerea reclamantului, în sensul că ar putea fi aplicabile dispozițiile art. 504 alin.3 proc.pen. Deși este adevărat că această a treia ipoteză prevăzută de lege nu cere constatarea caracterului nelegal al condamnării sau a măsurii preventive, este cerută o anumită succesiune în timp a evenimentelor, aflându-ne în ipoteza în care o persoană este condamnată, ulterior fapta pentru care a fost condamnat este amnistiată, a intervenit prescripția sau dezincriminarea faptei, iar după aceea condamnatul este supus măsurii privative de libertate. Or, în cauză, dezincriminarea faptelor pentru care reclamantul a fost condamnat a intervenit ulterior executării pedepsei de către reclamant.
Având în vedere aceste argumente, tribunalul nu a mai procedat la analiza probatoriilor administrate ce țin de existența și întinderea prejudiciului suferit.
Cât privește solicitarea reclamantului de a soluționa cauza prin prisma dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a reținut că dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erori judiciare. De asemenea, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 504.pr.pen nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art.998-999.civ. căci altfel s-ar putea concluziona în mod fals că statul, prin Ministerul Finanțelor Publice are o răspundere nelimitată și necondiționată, situație în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte materii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art.998-999 civ. ar fi general aplicabile.
Prevederile art. 504 și urm. proc.pen. sunt în prezent singurele în baza cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial, răspunderea statului fiind de răspundere directă de apartenența dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă.
Apelantul arată că o serie de legi edictate după 1989 (. Lege 118/1990, OUG 214/1999, Lg.568/2001, OUG 290/2003), dar si condamnarea oficiala a comunismului de la nivelul conducerii Statului R democrat in Parlamentul României, ca și pregătirea (Ia momentul judecării cauzei) în plan legislativ a legii condamnărilor politice și a măsurilor administrative asimilate acestor pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (evidențiată și în întâmpinarea depusă de MAI - pct.3, depusa la dosarul cauzei la 29.01.2009) în această materie dădeau dreptul instanței să considere întemeiata acțiunea reclamantului - apelant, prin asimilare la situațiile prev. de art. 504, pct.4, proc.pen care prevedea posibilitatea acordării despăgubirilor solicitate și pentru cei ce au fost privați de libertate după dezincriminarea faptei.
Aceasta cu atât mai mult cu cât întregul material probator al cauzei, cât și practica judiciar în materie (o parte depusă la dosar) atestau situația de condamnare a reclamantului-apelant ca fiind abuzivă în condițiile în care aceasta acțiune civilă este specială și netipică.
Apelantul consideră că o adevărata opera de judecată nu se rezumă strict la aplicarea sau nu a textelor de lege incidente, ci are în vedere întregul complex legislativ în materie, situația specială a reclamantului apelant, precum și, mai ales, legislația europeană în materia drepturilor omului pe care trebuie sa le coroboreze.
In raport de promulgarea Legii nr.221/30 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României partea 1, nr. 396 din 11.06.2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 face ca în prezent hotărârea pronunțată să fie și nelegală întrucât condamnarea reclamantului-apelant, în baza art.209. pen. anterior și măsura administrativă a domiciliului obligatoriu de 1 an după executarea integrala a pedepsei de 12 ani închisoare pentru "uneltire" este de drept condamnare politică așa cum prevede art.1 al. 2,. a si art. 3 din Legea nr. 221/2009 și da dreptul acestuia să solicite despăgubiri (art.5 al.1lit.a - același act normativ).
Apelantul reclamant solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de fond pentru a se pronunța și asupra despăgubirilor solicitate.
La data de 09.12.2009, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, depus la dosarul cauzei note scrise, prin care a solicitat respingerea apelului că nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de prevederile legale incidente în cauză, curtea retine următoarele:
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii civile formulate, reclamantul din cauza de față și-a fundamentat dreptul la acțiune dedus judecății pe săvârșirea de către autoritățile statului a unei fapte de condamnare cu caracter politic a acestuia, la o pedeapsa de 12 ani închisoare contravențională, urmată de stabilirea domiciliului obligatoriu în com., raionul S, pentru 1 an, solicitând repararea prejudiciului de natură materială și morală pe care susține că l-a înregistrat ca urmare a acestei condamnări, sesizând instanța de fond cu acțiune în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă a statului.
Deși apelantul susține că hotărârea primei instanțe este nelegală, apreciind că prima instanța nu a analizat cererea sa din perspectiva asimilării prevederilor art. 504 din Codul d procedură penală cu situațiile la care fac referire legile edictate după anul 1989- Legea nr. 118/1990, OUG nr.214/1999, Legea nr. 568/2001, OUG nr. 290/2003 și cu opțiunea de condamnare oficială comunismului, la nivelul conducerii statului Român, curtea nu poate reține ca fiind fondată această critică, câtă vreme analiza instanței de fond respectat pe deplin prevederile înscrise în art. 129 alin. 6 din Codul d e procedură civilă, tribunalul analizând temeinicia pretențiilor reclamantului atât din perspectiva prevederilor art. 504 din Codul d procedură penală cât și raportului existent între aceasta normă cu caracter special și dreptul comun, reprezentat de art. 998 din Codul civil.
Pe de altă parte, prevederile art. 504 din Codul d procedură penală având caracter special, ele nu pot fi aplicate extensiv, prin analogie, la acele situații în care, situația de fapt dedusă în cauză pe baza probatoriilor administrate, conduce indubitabil la concluzia că nu sunt îndeplinite cerințele expres prevăzute în cuprinsul său.
Este adevărat că ulterior momentului soluționării cauzei de către prima instanța, a fost adoptată legea nr. 221/11.06.2009, legiuitorul român edictat norme legale speciale de drept material, prin care se consacră legislativ dreptul la acțiune în despăgubire, pentru condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, însă în raport de data emiterii acestui act normativ și de considerentele anterior expuse, nu se poate imputa instanței de fond aplicarea greșita a legii.
Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 1 Cod civil care și-au găsit consacrarea constituțională prin art. 15 alin. 2 din Constituția României, "Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă."
Potrivit acestui principiu, legea nouă nu poate să fie aplicată asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea sa în vigoare, ea trebuind să respecte situații juridice definitiv constituite în scopul asigurării stabilității raporturilor juridice.
Cu toate acestea, noua lege se va aplica de la intrarea în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice ce se vor naște, modifica ori stinge după această dată, ci de regulă și situațiilor juridice în curs de formare, modificare, stingere la data intrării ei în vigoare precum și efectelor prezente sau viitoare ale unor raporturi juridice trecute.
Având în vedere aceste ultime considerente, în raport de elementele concrete ale acțiunii deduse judecații, anterior menționate și de scopul urmărit de către reclamant, prin formularea acțiunii introductive -obținerea unor despăgubiri ca urmare prejudiciului pretins a fi fost înregistrat în urma condamnării sale politice în perioada comunista și a executării acestei condamnări, curtea apreciază că se impune ca în cauză de față, să facă aplicarea imediată legii nr.211/2009, care are ca obiect de reglementare tocmai răspunderea statului pentru condamnările cu caracter politic, pronunțate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, menționate în art. 1 - 3 din acest act normativ, această măsura fiind apreciată totodată ca fiind conformă principiului consacrat în legislația europeană - al ocrotirii și garantării dreptului efectiv de acces la justiție al apelantului.
Reținând însă că prima instanța nu procedat la analiza pe fond și integral acțiunea cu care a fost sesizată, analiza judecătorească în fata primei instanțe limitându-se la se verifica exclusiv aspectul legat de îndeplinirea în cauza a situației premisă, impusă de art. 504 din Codul d procedură penală-existența unei condamnări nelegale a reclamantului, fără însă a viza verificarea înregistrării de către reclamant unui prejudiciu ca urmarea acestei condamnări, natura și cuantumul acestuia, curtea, apreciază că în cauză sunt incidente cerințele impuse de art. 297 din Codul d procedură civilă,astfel că se impune admiterea prezentului apel, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, din perspectiva noilor dispoziții legale apreciate anterior ca fiind incidente în cauză.
În același sens, curtea are în vedere și necesitatea respectării dreptului tuturor părților la un proces echitabil, impus de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, apreciind că analizarea direct în apel acestor elemente ale răspunderii statului, în condițiile anterior reținute, ar contraveni acestui principiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant, domiciliat în B, Intrarea nr.50, sector 3, împotriva sentinței civile nr.555/14.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, și intimatul chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1A, sector 1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
I -
Red.
Tehnored.
6 ex/12.01.2010
-----------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ilie
