Eroare judiciara. Speta. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR.77
Ședința publică din data de 7 martie 2008
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de petentul G, domiciliat în Târgoviște, Bd.-, -.1,.2, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1171 pronunțată la data de 22 noiembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Public, reprezentat de consilier juridic -, lipsind apelantul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, pune în discuție calificarea corectă a căii de atac, ca fiind apel.
Consilier juridic - având cuvântul susține că într-adevăr calea de atac este apelul.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că într-adevăr calea de atac este apelul.
Curtea, în conformitate cu art. 3 pct. 1 lit.b combinat cu art. 3 Cod pr.civilă raportat la art. 282 alin. 1 și 2821Cod procedură civilă, califică cererea investită în prezentul dosar ca fiind apel, este cale de atac de drept comun, iar în conformitate cu art.99 al. 3 din Regulamentul de ordine Interioară al instanțelor judecătorești în cazul recalificării căii de atac, completul de judecată va fi constituit din primii doi judecători, la care a fost aleatoriu repartizat dosarul, respectiv - - - și - -.
Consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Consilier juridic - având cuvântul pentru intimat solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
.//.
-2-
Curtea:
Examinânmd apelul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr.2487/120/23.04.2007, reclamantul Gas olicitat obligarea statului român la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 lei pentru privarea de libertate în mod nelegal.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în perioada 20.03.1997-28.07.1998 a fost privat de libertate, fără să existe un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a unei hotărâri penale definitive iar dovada lipsirii de libertate în mod nelegal reese din rezoluția procurorului nr.29/P/30.05.2000 pronunțată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a arătat că s-a omis prelungirea valabilității mandatului de arestare nr.18/P/1997 începând cu data de 29.03.1997, dar nu s-a pus capăt și lipsirii de libertate, ca stare de fapt.
Relamantul a învederat că rezoluția i-a fost comunicată la 19.12.2006 și se află în termenul procedural de 18 luni prevăzut de art.506 alin.2 cod pr.penală pentru promovarea acțiunii în repararea pagubei, calculat de la rămânerea definitivă a ordonanței procurorului care face dovada lipsirii de libertate în mod nelegal.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art.504-506 cod pr.penală.
Prin percizările din 31.05.2007, reclamantul a arătat că își întemeiază cererea și pe dispozițiile art.5 alin.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului coroborate cu art.20 alin.2 din Constituția României, deoarece în redactarea art.504 alin.3 cod pr.civilă, se pare că legiuitorul român a exclus de la dezdăunare cazul de lipsire de libertate în mod nelegal în care mandatul de arestare nu a existat pur și simplu iar prevederea constituțională dispune că în caz de neconcordanță între faptele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, textul Convenției fiind în sensul că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații.
Pentru soluționarea cauzei s-a dispus atașarea dosarului penal nr.4141/1998 al Judecătoriei Târgoviște.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr.1171/22.11.2007 a respins ca neântemeiată cererea formulată de reclamant, reținând că la data de 29.01.1997 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa emis mandatul de arestare preventivă a inculpatului G cu nr.13/18 pe durata a 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma calificată prevăzută de art.215 alin.3 combinat cu alin.2 cod penal, iar prin ordonanța nr.33/II/1/10.02.1997 același Parchet a respins cererea de punere în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Judecătoria Târgoviștea prelungit măsura arestării preventive pe durata a 30 de zile, prin încheierea de ședință din 27.02.1997 în dosarul nr.1786/1997 iar prin încheierea din 28.02.1997 aceeași instanță a admis cererea inculpatului și dispus liberera provizorie a acestuia sub control judiciar, încheiere ce a fost casată de Tribunalul Dâmbovița prin decizia penală nr.146/11.04.1997 pronunțată în dosarul nr.2641/1997, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie, menținându-se implicit starea de arest.
-3-
Inculpatul a formulat o altă cerere de liberare provizorie, ce a fost admisă prin încheierea din 16.06.1997 dată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr.3154/1997 și prin decizia penală nr.306/18.07.1997 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s- desființat încheierea și pe fond s-a respins cererea de liberare provizorie.
De asemenea, prin încheierea de ședință din 28.07.1997 în dosar nr.3154/1997, Judecătoria Târgoviștea admis o nouă cerere de liberare provizorie sub control judiciar iar Tribunalul Dâmbovițaa casat încheierea și a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat.
Prin încheierea din 28.07.1998 din dosar nr.4141/1998 al Judecătoriei Târgoviște, inculpatul a fost pus în libertate ca urmare a încetării de drept a măsurii preventive, durata acesteia atingând din maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea în legătură cu care s-a dispus arestarea.
Prin sentința penală nr.849/19.06.2001 pronunțată în același dosar, a fost condamnat inculpatul pentru trei infracțiuni concurente printre care și cea de înșelăciune, la pedeapsa de doi ani și șase luni închisoare cu executare iar apelul și recursul au fost respinse prin deciziile penale nr.694/10.11.2002 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și nr.315/08.03.2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Instanța de fond, analizând cererea reclamantului-petiționar prin prisma prevederilor art.504 cod pr.civilă, a reținut că nu se încadrează în nicio ipoteză dintre cele expres prevăzute de lege deoarece a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea în legătură cu care s-a dispus arestarea preventivă, iar privarea de libertate nu a fost stabilită prin ordonanță a procurorului.
Ordonanța nr.29/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești depusă la dosar, nu a stabilit că măsura arestării preventive a fost nelegală, ci a anlizat modul în care s-a instrumentat cauza penală de către magistrații împotriva cărora Gaf ormulat plângeri la Parchetele de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul comiterii infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, față de care s-a dispus neânceperea urmăririi penale.
Instanța de fond, analizând cererea reclamantului-petiționar și prin prisma prevederilor art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocate de reclamant și care consacră dreptul la libertate și siguranță, a reținut că acesta s-a aflat în situația prevăzută de art.5 lit.c din Convenție referitoare la arestarea în vederea aducerii persoanei în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune și, prin urmare, arestarea preventivă a reclamantului a fost conformă legii iar nu contrară acesteia.
Reclamantul-petiționar a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins cererea pe motiv că măsura privativă de libertate nu a fost ilegală sau abuzivă.
Apelantul susține că pe perioada 29.03.1997-28.07.1998 a fost lipsit de libertate fără ca împotriva sa să existe un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a unei sentințe penale definitive, dat fiind că mandatul său de arestare preventivă a expirat de drept.
Reclamantul-apelant a mai susținut că art.504 cod pr.penală nu prevede printre cazurile de reparare a pagubei, cazul de lipsire de libertate în care mandatul de arestare nu a existat și ca urmare alin.3 al aceluiași articol nu prevede nici cum se dovedește o astfel de ipoteză și deci nu este aplicabil în cauza de față.
-4-
Instanța de fond a încălcat și prevederile art.5 alin.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
Cum arestarea sa s-a făcut fără mandat de arestare, înseamnă că este aplicabil acest text al Convenției, care prevede dreptul său la reparații, reclamantul fiind victima unei lipsiri de liberatate ilegale.
Curtea, analizând prezentul apel constată că este nefondat și urmează a fi respins deoarece:
Susținerea apelantului-reclamant că în perioada 29.03.1997-28.07.1998 a fost privat de libertate în mod nelegal, fără să existe un mandat de arestare preventivă sau mandat de executarea unei hotărâri penale definitive, este neântemeiată întrucât măsura arestării preventive luată în baza mandatului de arestare, prelungită de la data de 28.02.1997 până la data de 29.03.1997 a fost menținută după această dată prin deciziile penale nr.146/11.04.1997; nr.306/18.07.1997 și nr.480/21.11.1997 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița prin care s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște împotriva încheierilor Judecătoriei Târgoviște de admitere a cererilor inculpatului G de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin sentința penală nr.2555/29.12.1997 a Judecătoriei Târgoviștes -a soluționat fondul cauzei, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani cu închisoare, menținându-se starea de arest și computându-se perioada reținerii și arestării preventive de la data de 28.01.1997 la zi iar prin decizia penală nr.169/09.03.1998 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr.1180/1998 s-a casat sentința penală nr.2555/29.12.2996 a Judecătoriei Târgoviște și trimisă cauza spre rejudecare cu menținerea stării de arest a inculpatului.
La reluarea judecății în fond a cauzei penale, în dosar nr.4141/1998 al Judecătoriei Târgoviște, prin încheierea din 28.07.1998 inculpatul a fost pus în libertate în conformitate cu prev.art.140 alin.2 cod penal, apreciindu-se că măsura preventivă a încetat de drept la 28.07.1998 când durata arestării preventive ar fi atins jumătatea maximului pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite.
Întrucât menținerea stării de arest a inculpatului-reclamant în prezenta cauză s-a făcut în baza hotărârilor judecătorești menționate mai sus și că în mod irevocabil a fost găsit vinovat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind condamnat prin sentința penală nr.849/19.07.2001 pronunțată în dosar nr.4141/1998 de Judecătoria Târgoviște pentru săvârșirea a trei infracțiuni concurente printre care și cea de înșelăciune, la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare, rezultă că privarea sa de libertate a fost legală.
În aceste condiții, în mod legal instanța de fond, având în vedere prevederile art.504 cod pr.penală a respins ca neântemeiată cererea reclamntului pe considerentul că petiționarul-reclamant nu se încadrează în nici o ipoteză din cele expres prevăzute de art.504 cod pr.penală.
Pentru același considerent nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de disp. art.5 alin.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât privarea sa de libertate a fost legală și în mod irevocabil inculpatul Gaf ost găsit vinovat pentru faptele pentru care s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, trimiterea acestuia în judecată.
-5-
De aceea urmează ca în baza disp. art.296 cod pr.civilă să fie respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul-petent, domiciliat în Târgoviște, Bd.-, -.1,.2, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 1171 pronunțată la data de 22 noiembrie 2007 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în-, sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2008.
Președinte, Judecător,
--- - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.GN /tehnored.VM
5 ex./ 11.03.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae
