Expropriere. Speță. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 76
Ședința publică din data de 7 martie 2008
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTOR 2: Gherghina Niculae
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta domiciliată în B, Cartier Broșteni,. 01,. C,. 47 jud.B, împotriva deciziei civile nr.1119 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului B și Municipiul B - prin primar.
Apel scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de avocat - din Baroul Buzău, lipsind intimații pârâți Consiliul Local al Municipiului B și Municipiul B - prin primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat - pentru apelantă, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și solicită a se acorda cuvântul în susținerea apelului.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Avocat - pentru apelantă având cuvântul critică sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică, învederând că în mod greșit prima instanță a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a respins acțiunea, având în vedere numai decizia nr.53/04.06.2007 Inaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite.
Susține că, Curtea de APEL PLOIEȘTI în cadrul aceluiași dosar s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta intrând în puterea autorității de lucru judecat.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe fond, în baza art. 297 alin. 1 Cod pr.civilă.Fără cheltuieli de judecată.
Curtea:
Examinând apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția civilă, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Consiliul Local B și Municipiul B - prin primar, solicitând instanței ca prin
-2-
hotărârea ce o va pronunța să se dispună retrocedarea suprafeței de 114 mp., teren situat în B,-.
În motivarea cererii s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2481/29.06.1971 a cumpărat împreună cu soțul său suprafața de teren în cauză și o construcție casă de locuit aflată pe acesta, iar prin Decretul 396/1978 imobilul le-a fost expropriat, fapt pentru care au fost despăgubiți iar ulterior construcția a fost demolată. Mai susține reclamanta că din suprafața expropriată au primit titlu de proprietate pentru 60 mp. dar pârâtele refuză în mod nejustificat retrocedarea și a restului acestei suprafețe cu toate că scopul exproprierii nu s-a realizat și în prezent suprafața este afectată de depozite de gunoi și este liberă de construcții.
După administrarea probelor, prin sentința civilă nr.1119/04.12.2007, Tribunalul Buzăua respins ca inadmisibilă acțiunea, admițând excepția inadmisibilității invocată de către pârâta Municipiul B-prin primar.
Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că printr-o decizie dată de către instanța supremă, s-a reținut că prevederile art.35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică nu sunt aplicabile în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, formulat apela apelanta-reclamantă, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr-.
În motivarea acestuia, s-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât s-a considerat în mod eronat de către prima instanță că devine aplicabilă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție citată în cauză, atâta vreme cât practica judiciară nu constituie izvor de drept iar pe de altă parte, raționamentul acestei decizii este acela că imobilele expropriate pot fi restituite în condițiile art.35 din Legea 33/1994, chiar dacă acțiunea a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Pe de altă parte, prin decizia civilă nr.239/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, s-au menținut aprecierile primei instanțe în sensul respingerii excepției inadmisibilității într-un litigiu identic în care sus numita, din eroare, l-a purtat cu Primăria B, care nu avea calitate procesual pasivă, pentru același teren.
Mai arată apelanta că este nelegal și imoral să nu-i fie retrocedat un teren pentru care nu a primit despăgubiri, cu atât mai mult cu cât acest teren nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost expropriat, fiind și în acest moment loc de depozitare al gunoaielor.
În sfârșit, susține sus numita, simplele incidente de procedură nu-și pot găsi aplicabilitatea în cauza de față, față de conținutul esențialmente reparator al legilor aplicabile.
La termenul de judecată din data de 15.02.2008, apelanta a depus la dosar un memoriu conținând precizări la motivele de apel, în care a arătat faptul că, conform art.329 alin.3 cod pr.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, astfel de decizii având putere numai pentru viitor, astfel că decizia instanței supreme pe care se întemeiază soluția instanței de fond nu este aplicabilă cererii cu care a fost investită instanța în prezenta
-3-
cauză, întrucât această cerere a fost înregistrată la data de 23.10.2007, deci anterior pronunțării deciziei în recurs în interesul legii.
Pe de altă parte, susține apelanta, soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii în sensul respingerii ei prin prisma deciziei nr.239/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a dobândit caracter irevocabil și se bucură de puterea lucrului judecat, astfel încât în noul litigiu prima instanță nu mai putea să admită această excepție.
În termen legal, intimata Municipiul B prin primar, a formulat întâmpinare pe calea căreia a solicitat respingerea ca nefondat a apelului pe motiv că decizia nr.53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție are caracter obligatoriu pentru instanțe, fiind pronunțată într-un recurs în interesul legii. A mai arătat intimata că în ceea ce privește susținerile referitoare la puterea de lucru judecat a soluției dată prin decizia 239/2007 a Curții de Apel cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, acestea sunt nefondate întrucât autoritatea de lucru judecat presupune condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, care nu se întrunește în speța de față.
Examinând apelul de față prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și raportat la textele de lege incidente, Curtea reține următoarele:
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, titulara acesteia a solicitat retrocedarea în natură unei suprafețe de 114 mp. situată în B,-, asupra căreia a deținut drept de proprietate, ca urmare a vânzării-cumpărării împreună cu soțul său, până la momentul adoptării Decretului 396/1978, când suprafața, împreună cu construcția aflată pe ea au fost expropriate pentru cauză de utilitate publică, ulterior scopul exproprierii nemairealizându-se, deși construcția a fost demolată, astfel că în prezent terenul este loc viran. Temeiul de drept al cererii a fost invocat ca fiind art.35 din Legea 33/1994.
Așa cum a apreciat în mod corect instanța de fond, prin decizia din 4 iunie 2007 dată în recurs în interesul legii, instanța supremă-secțiile unite, a reținut că dispozițiile art.35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropiate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare Legii 10/2001, acest raționament fiind aplicabil și cauzei de față atâta vreme cât imobilul a fost expropiat în anul 1978 iar prezenta acțiune a investit instanța în anul 2007, deci mult după apariția acestui din urmă act normativ. Raționamentul instanței supreme în pronunțarea unei astfel de decizii, a fost acela că Legea 10/2001 constituie o lege specială reparatorie, de imediată aplicare, interesând ordinea publică, inclusiv în ceea ce privește imobilele expropriate. Cu alte cuvinte Legea 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun, dar nu și dreptul la un proces echitabil al părții, atâta vreme cât perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade jurisdicționale, în condițiile art.21 alin.1 și 3 din Constituție și art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În esență, ceea ce a avut în vedere instanța supremă, raționament îmbrățișat atât de către prima instanță cât și de prezenta instanță de control judiciar nu a fost în nici un caz îngrădirea dreptului părții de a solicita retrocedarea unui
-4-
imobil expropriat ci doar întemeierea pretențiilor sale pe dispozițiile Legii 10/2001, act normativ care conferă plenitudine de jurisdicție în materie cu obligația examinării
fondului cauzei în primă instanță, în apel pe cale devolutivă dar și în recurs, ceea ce face ca promovarea unei acțiuni în afara acestei legi dar referitoare la un imobil căruia îi sunt aplicabile dispozițiile actului normativ mai sus citat, să nu poată fi primită.
În lumina celor expuse, Curtea nu poate primi criticile ce fac obiectul primului motiv de apel atâta vreme cât chiar și o simplă decizie de speță a instanței supreme, care tinde la statuarea unei practici unitare, poate și trebuie să fie avută în vedere de către instanțele judecătorești, ceea ce nu înseamnă neapărat recunoașterea unui nemeritat efect obligatoriu atribuit unei astfel de decizii. Cât privește decizia nr.53/04.06.2007 pronunțată de aceeași instanță supremă în recurs în interesul legii, este adevărat că sub aspectul efectului său obligatoriu pentru instanțe produce efecte numai pentru viitor, ceea ce exclude pronunțarea unor soluții contradictorii ei. Cu toate acestea, nu se poate susține că o astfel de decizie nu poate fi invocată și în soluționarea unor cereri introduse anterior momentului pronunțării ei, câtă vreme raționamentul instanței investită cu o astfel de cerere este același cu raționamentul instanței supreme pe care s-a întemeiat decizia secțiilor unite mai sus citate.
Cât privește cel de-al doilea motiv de apel în sensul că prin decizia civilă nr.239/14.05.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -ar fi soluționat cu caracter irevocabil și putere de lucru judecat excepția inadmisibilității unei astfel de cereri, privitor la același teren și cu aceeași motivare în drept, în sensul respingerii acestei excepții, susținerile apelantei sunt de asemenea nefondate.
Astfel, tripla identitate reclamată cu caracter imperativ de către instituția autorității de lucru judecat nu este întrunită câtă vreme în cele două cauze diferă părțile care stau în judecată pentru că în dosarul anterior, poziția procesuală de pârâtă a aparținut Primăriei B, iar apelul a fost admis de către curte tocmai pe motiv că acțiunea a fost judecată de către instanța de fond în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Mai mult decât atât, câtă vreme apelanta-reclamantă nu a depus la dosar o copie a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul respectiv și de care se prevalează, nu se poate cunoaște ce s-a dispus în legătură cu excepția inadmisibilității de către instanța de fond, chestiune menținută în soluționarea apelului și chiar dacă raționamentul instanței de control judiciar privind această excepție ar fi diferit față de cel al prezentei instanțe de apel, raționament mai sus expus, aceasta nu împietează asupra soluției în prezentul apel și nici nu obligă această din urmă instanță de a pronunța o soluție identică celei spre care s-a optat în dosarul anterior.
În sfârșit, în legătură cu ultimul motiv de apel în sensul imoralității și caracterului injust al menținerii în patrimoniul pârâtei a terenului în litigiu, se poate observa că atâta vreme cât cauza nu a fost soluționată pe fond, reclamanta-apelantă nu a primit o soluție nefavorabilă cu privire la cererea de retrocedare, care să conducă la rămânerea terenului în patrimoniul statului, ci doar a fost îndrumată să se îndrepte pentru suprafața în litigiu printr-o acțiune întemeiată pe Legea 10/2001.
Având în vedere toate aceste considerente, în baza art.296 cod pr.civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat și va menține ca legală și temeinică hotărârea primei instanței.
-5-
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta domiciliată în B, Cartier Broșteni,. 01,. C,. 47 jud.B, împotriva deciziei civile nr.1119 din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului și Municipiul B - prin primar.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2008.
Președinte, Judecător,
--- - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.ART /tehnored.VM
5 ex./10.03.2008
f- Tribunalul Buzău
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Gherghina Niculae
