Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1009/2009 -

Ședința publică din 26 mai 2009

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena

- - - - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul domiciliat în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 102 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, cauza având ca obiect: recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă contestatorul - personal și reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 26.05.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că prezenta contestație în anulare este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului, iar în urma rejudecării a se dispune admiterea acestuia, modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii contestației și recalcularea pensiei contestatorului cu reținerea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de 18 martie 2005, raportat la data introducerii contestației, precum și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în toate instanțele. Învederează că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs, respectiv nu a ținut seama se împrejurarea că petentul s-a pensionat în intervalul 1977 - 2001, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1977, în condițiile în care a lucrat în grupa a II-a de muncă.

CURTEA DE APEL,

deliberând,

Constată că, prin decizia civilă nr. 102 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, împotriva sentinței civile nr. 594 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în întregime, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Recurentului i-au fost stabilite drepturile la pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă în baza deciziei de pensionare nr. -/2001, cu începere din 1.03.2001, având un stagiu de cotizare realizat de 42 ani, 9 luni și 26 zile, din care 25 ani, 6 luni și 4 zile în grupa a II-a de muncă, muncitor necalificat apă canal, în baza Legii nr. 3/1977.

Tocmai datorită faptului că recurentul a desfășurat peste 25 de ani activitate în grupa a II-a de muncă, conform dispozițiilor Legii nr. 3/1977 - abrogată prin Legea nr. 19/2001 - acesta beneficiat de reducerea vârstei de pensionare, aspect ce nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr. 19/2000, criticile aduse fiind nefondate; faptul că alte case județene de pensii procedează altfel, nu este în măsură a schimba cele expuse, iar practica judiciară anexată se referă la persoane a căror activitate desfășurată a fost încadrată de Legea nr. 226/2006 în condiții speciale de muncă, ceea ce în speță nu este aplicabil.

Nu s-a contestat faptul că recurentul și-a desfășurat activitatea în condiții grele, dar tocmai datorită acestui aspect a beneficiat, conform celor expuse mai sus, de reducerea vârstei de pensionare, fără însă ca acest fapt să atragă utilizarea unui alt stagiu de cotizare la determinarea punctajului mediu anual, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 226/2006 sau ale art. 20 din Legea nr. 19/2000.

Față de cele expuse, a fost respins ca nefondat recursul, menținându-se în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul, care a solicitat admiterea acesteia, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii sale cum a fost formulată.

Curtea urmează să analizeze incidența în speță a dispozițiilor art. 317 și 318 Cod procedură civilă.

Cu privire la această cale extraordinară de atac, petentul a invocat că instanța de recurs nu a analizat în profunzime cererea de recurs, a ignorat probațiunea de la dosar și nu a aplicat dispozițiile actului normativ incident, adică Legea nr. 3/1977.

Aspectele invocate de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ reglementate de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.

Criticile formulate vizează soluția dată pe fondul cauzei, aceasta nemaiputând fi analizată, cât timp a intrat în puterea lucrului judecat.

Pentru aceste motive, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată, constatându-se totodată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 102 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

red.R

jud.rec. - -

dact.

2 ex./5.06.2009

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Oradea