Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1010/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1010/2008-
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Pantea | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta contestator, cu domiciliul în str. - bloc 9. 18 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O str. - nr. 6 județul B, împotriva sentinței civile nr. 819/LM/2007 din 07 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 3952/-, având ca obiect: recalculare pensie,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza articolului 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prinsentința civilă nr. 941/LM/2007 din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 3952/-, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihora reținut următoarele:
Prin decizia nr. 23537/19.07.1990, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă. Prin contestația formulată, contestatorul solicită anularea deciziei de pensionare nr. 23537/02.08.2007 emisă pe seama sa, întrucât nu s-a ținut cont la stabilirea drepturilor de pensie de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, întrucât și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă peste 20 ani. Contestatorul nu a făcut dovada că a lucrat în condiții speciale subteran, pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. a și art. 43 alin. 1 din legea 19/2000 precum și art. 2 alin. 1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii și, rejudecând cauza, să se admită acțiunea.
În motivarea cererii de recurs, recurentul formulează următoarele critici:
instanța de fond a aplicat greșit legea, încălcând prevederile articolului 14 aliniatul 3 din Legea nr. 3/1977, mai mult, conform aliniatului 4 al textului menționat stagiul de cotizare ar fi fost de 15 ani, după cum recunoaște chiar intimata;
articolul 20 și articolul 43 din Legea nr. 19/2000 nu au nici o legătură cu speța în cauză, iar instanța de fond nu a manifestat rol activ în aplicarea legii și a admis ca temeinice și legale afirmațiile intimatei fără a face o cercetare amănunțită a speței.
În drept sunt invocate dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că punctajul mediu anual obținut de recurent s-a stabilit prin respectarea prevederilor legale în vigoare și anume HG nr. 1550/2004, articolul 2 aliniatul 4, intimata precizând că recurentul face o evidentă confuzie.între noțiunea de stagiu complet de cotizare care reprezintă vechime integrală în muncă și beneficiile pe care le acordă dispozițiile articolului 14 din legea nr. 3/1977, în sensul reducerii vârstei de pensionare a persoanelor care și-au desfășurat activitatea în grupa I sau II de muncă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin probatoriul administrat în cauză s-a dovedit că recurentul și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă o perioadă de 31 ani, 8 luni și 9 zile, iar în grupa a II-a 3 ani, 6 luni și 22 zile.
Potrivit copiei cărții de muncă, recurentul a avut meseria de mecanic și și-a desfășurat activitatea, într-adevăr, la Intreprinderea Minieră B, însă nu rezultă că activitatea sa a fost prestată în subteran, în carnetul de muncă consemnându-se că a lucrat ca și, mecanic compresoare, mașinist II compresoare, suprafață. Or, în condițiile în care activitatea sa nu s-a desfășurat în subteran, recurentul nu este îndrituit la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui alt stagiu de cotizare, mai mic decât cel utilizat de intimată la determinarea punctajului mediu anual prin decizia nr. 23537/12.08.2007, contestată în instanță.
Față de considerentele expuse, instanța, în baza dispozițiilor articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința recurată urmând a fi păstrată în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat derecurenta contestator, cu domiciliul în str. - bloc 9. 18 județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O str. - nr. 6 județul B, împotriva sentinței civile nr. 819/LM/2007 din 07 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
în concediu de odihnă
semnează
VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI
decizie:./25.06.2008
Complet fond:,
tehnoredactat în 2 ex.:./11.07.2008
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Pantea