Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1012/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1012/2008-
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța | - --- | - JUDECĂTOR 2: Trif Doina |
- - | - JUDECĂTOR 3: Pantea | |
- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în - județul S M, în nume propriu și ca împuternicit al recurentei reclamant, cu domiciliul în - județul S M și în - județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în -. 3 județul S M, cu domiciliul în - județul S M, cu domiciliul în - județul S M, împotriva deciziei civile nr. 27/Ap din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost desființată sentința civilă nr. 1384 din 08 septembrie 1994 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. 1064/1994, având ca obiect: succesiune,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurentul reclamant - în nume propriu și ca împuternicit al recurentei reclamante, lipsă, precum și intimații pârâți, lipsă fiind intimata pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței faptul că recursul este legal timbrată cu suma de 9,5 lei și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, că intimații pârâți și au depus întâmpinări la dosar prin registratura instanței, la data de 28.05.2008, respectiv 04.06.2008,după care:
Nefiind cereri sau excepții de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Intimații pârâțiși solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1384 din 08 septembrie 1994 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. 1064/1994, a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanții, împotriva pârâtei și prin urmare, s-a constatat că dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei de parte din imobilul înscris în CF nr. 1132 cu nr. top. 494 în natură casă de locuit și teren cu suprafață de 4.040 mp cu titlu de vânzare cumpărare, respectiv moștenire legală în cotă egală.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate în acest sens în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, imobilul înscris în CF nr. 1132 cu nr. top.494 în natură reprezentând casă, curte și grădină în suprafață de 4.040 mp in cota de parte constituie proprietatea pârâtei instrainata reclamantilor și mamei acestora numita. Astfel printr-un act sub semnătură privată la data de 10.11.1957 pârâta a înstrăinat cota ei de proprietate din imobilul mai sus arătat în favoarea reclamanților și a văduvei, în prezent decedată, în părți egale, pentru suma de 13.500 lei, sumă ce a fost achitată, iar reclamanții au intrat în posesia imobilului fără însă să fie facute formele legale de transcriere.
Avându-se în vedere cele arătate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamanților ca întemeiată împotriva pârâtei și în baza art.949, 1294, 1295.civ.și art.24-25 din Legea 115/1938 a constatat dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei de parte din imobilul înscris în CF nr. 1132, cu nr. top.494 care în natură reprezintă casă de locuit și teren în suprafață de 4.040 mpcu titlu de vânzare cumpărare respectiv moștenire legală în cote egale, dispunând întabularea dreptului de proprietate în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel numitul în calitate de moștenitor al defunctei căsătorită decedată la 24.04.1992 -, solicitând repunerea în termenul de apel, admiterea căii de atac exercitate, anularea sentinței apelante și constatarea calității de moștenitor alături de ceilalți reclamanți după defuncta și totodată notarea căii de atac exercitate în evidențele Carei în CF 1132 Carei.
Prin decizia civilă nr. 27/Ap din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă cererea de repunere în termenul de apel, declarat de moștenitorul după defuncta decedată la 24.04.1992 - și în consecință s-a admis apelul formulat de, în calitate de moștenitor, împotriva sentinței civile nr. 1384/8.09.1994 a Judecătoriei Carei în contradictoriu cu intimații, prin mandatar, și drept urmare a fost desființată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare, la aceiași instanță Judecătoria Carei.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Marea reținut următoarele:
În privința cererii de repunere în termenul de apel, a fost apreciată ca întemeiată întrucât partea a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei de a exercita calea de atac, având reprezentarea așa cum rezultă inclusiv din declarația dată în ședința publică din 23.01.2008, că împreună cu ceilalți frați a dobândit calitatea de moștenitor după def. decedată la 24.04.1992 -, cu atât mai mult cu cât după decesul mamei împreună cu ceilalți frați au împărțit folosința imobilului în patru părți egale pentru toți frații, locuind în continuare în imobilul aflat în litigiu, aspect necontestat de către ceilalți intimați. Împrejurarea că la data de 25 octombrie 2007 luat cunoștință de conținutul hotărârii este confirmată de fratele său prin întâmpinare cât și personal în fața tribunalului și reținând că prin sentința apelată s-a stabilit inclusiv dreptul reclamanților intimați la moștenire în părți egale după def., câtă vreme partajul nu cuprinde pe toți moștenitorii, acesta suportă sancțiunea prevăzută de art. 797.civ. care prevede că împărțeala la care nu au participat toți comoștenitorii este nulă, ceea ce-i conferă calitate procesuală activă pentru valorificarea dreptului pretins "dreptul la moștenire" garantat prin Legea fundamentală art. 46 și art 659.civ.
Din probele administrate în fața primei instanțe, rezultă că reclamanți în cauză au fost, și, acțiunea fiind îndreptată împotriva pârâtei. Obiectul acțiunii vizează executarea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat între văduva, minoră, minoră, reprezentați de în calitate de cumpărători și vânzătoarea, pentru cota de parte indiviză din CF 1132 sub nr.top.494 compus din casă, curte, grădină, teren pentru prețul de 13.500 lei, plătit în întregime la data vânzării. Cum la data promovării acțiunii 24.05.1994 cumpărătoarea era decedată, reclamanții aveau obligația să cheme în judecată inclusiv pe apelantul în raport cu care sunt frați uterini după aceeași mamă, copiii provenind din căsătorii diferite. Demersul juridic inițiat de reclamanții de mai sus, s-a finalizat cu admiterea acțiunii și în beneficiul acestora s-a constatat dreptul de proprietate asupra cotei de parte din imobilul înscris în CF 1132 sub nr.top.494 în natură casă de locuit, teren cu suprafața de 4040 mp.cu titlu juridic de vânzare cumpărare, respectiv moștenire legală în cote egale și întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară. Validarea drepturilor succesorale, inclusiv executarea contractului de vânzare cumpărare era necesară să fie opusă și moștenitorului pentru că numai partajul care cuprinde toți moștenitorii produce efecte, în caz contrar intervine nulitatea, sancțiune expres prevăzută de art.797 civ. Chiar din cuprinsul acțiunii reclamanții atribuie văduvei cota de 3/24 părți și care în cele din urmă prin hotărârea pronunțată se imparte în părți egale numai reclamanților fără ca drepturile obținute după același autor comun să fie opuse celuilalt frate, apelantul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în reprezentarea lui.
În motivarea recursului sunt formulate următoarele critici:
-deși inițial a susținut că sentința civilă nr. 1384 din 08.04.1994 i-a fost adusă la cunoștință în data de 25.10.2007 de către numitul -, ulterior, în ședința publică din 29.01.2008 a declarat că a plătit o parte din taxele de timbru și a fost la Judecătoria Carei când s-a pronunțat hotărârea dar nu a intrat, așteptând în hol;
-susținerile numitului - au fost acceptate de instanță, referitoare la faptul că el nu a citit hotărârea timp de 14 ani, aflând de la inginerul topograf conținutul acesteia;
-recurenta a fost hărțuită în propria locuință de 4 ori de către intimații - și în perioada 12.12.2007 - 23.01.2008.
Cererea de recurs nu este motivată în drept.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Sentința civilă nr. 1384/08.09.1004 a Judecătoriei Carei, pronunțată în contradictoriu cu, și, vizează admiterea acțiunii acestora cu consecința constatării dreptului lor de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din imobilul înscris în CF nr. 1132-, cu nr. top. 494, dispunându-se întabularea dreptului lor de proprietate în CF. La pronunțarea soluției de admitere a acțiunii a fost avut în vedere antecontractul încheiat la data de 10.11.1957 prin care pârâta înstrăina cota ei parte din imobilul litigios în favoarea reclamanților și a văduvei, decedată la data pronunțării sentinței.
Câtă vreme partea semnatară a contractului aflat în discuție era decedată la data promovării acțiuni, era necesar ca în prezentul proces să fie atrași toți moștenitorii acesteia, inclusiv intimatul, fiul defunctei.
Atât în cererea de repunere în termen cât și în ședința publică din 23.01.2008, intimatul a precizat că a luat cunoștință de existența sentinței abia în 25.10.2007, aspect confirmat de fratele acestuia, apelul fiind înregistrat la data de 01.11.2007.
În considerarea motivelor anterior expuse, se concluzionează că cererea de repunere în termenul de apel este întemeiată, tribunalul făcând totodată o corectă aplicare a prevederilor art. 297 din Codul d e procedură civilă, prin decizia de desființare cu trimitere a hotărârii instanței de fond.
Față de motivele expuse, instanța, în baza dispozițiilor articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia recurată având a fi păstrată în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondatrecursul civil declarat derecurentul reclamant, cu domiciliul în - județul S M, în nume propriu și ca împuternicit al recurentei reclamant, cu domiciliul în - județul S M și în - județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu domiciliul în -. 3 județul S M, cu domiciliul în - județul S M, cu domiciliul în - județul S M, împotriva deciziei civile nr. 27/Ap din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
în concediu de odihnă
semnează
VICEPREȘEDINTELE INSTANȚEI
decizie: /25.06.2008
Complet fond:
Complet apel: -,
tehnoredactat în 2 ex.:./14.07.2008
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Pantea