Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 108/2010-

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în comuna Popești, sat., nr.174, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 938/LM din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 13 ianuarie 2010, dată la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului de față și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20 ianuarie 2010, pentru ca părțile să aibă posibilitatea de a formula la dosar concluzii scrise.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 938/LM din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată.

S-a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 646/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- s-a dispus obligarea intimatei să emită pe seama contestatorului o decizie de pensionare în care să se țină cont și de adeverința nr.1717/04.04.2005 emisă de Exploatarea Minieră

Prin decizia civilă nr. 687/2008-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea și încheierea pronunțată în camera de consiliu din 17.09.2007 intimata a fost obligată să recalculeze pensia cuvenită contestatorului prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani și la acordarea drepturilor de pensie ce i se cuvin în urma recalculării începând cu data de 01.12.2005 la zi, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate. Referitor la aplicarea deciziei civile nr. 687/2008-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, instanța a reținut că prin emiterea deciziei de pensionare nr. - din 07.11.2008 și buletinul de calcul aferent intimata a aplicat dispozitivele sentințelor civile.

Din analiza considerentelor sentinței civile nr. 646/LM/2007, tribunalul a reținut că instanța a mai fost sesizată cu pretențiile formulate în prezentul dosar.

Conform dispozițiilor art. 1201 od civil este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

În ceea ce privește părțile s-a avut în vedere identitatea juridică a lor, nefiind obligatoriu ca o parte să aibă în ambele procese calitatea de reclamant, iar cealaltă parte calitatea de pârât. Astfel, dacă în ambele procese participă aceleași persoane, ca titulare ale drepturilor, există identitate de părți, chiar dacă în cadrul proceselor sunt inversate calitățile părților. Obiectul reprezintă atât pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv invocat, tribunalul apreciind că există autoritate de lucru judecat și atunci când scopul final urmărit este același în ambele cereri. Referitor la cauză aceasta este fundamental raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii.

Așa cum s-a observat între prezentul dosar și dosarul nr- există tripla identitate de părți, obiect și cauză, existând deci autoritate de lucru judecat în ce privește capetele 1-5 de cerere.

Unul din efectele lucrului judecat este exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între același părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată într-un alt proces.

Față de cele de mai sus în baza art. 166 Cod procedură civilă și art. 1201 cod civil au fost respinse capetele 1-5 de cerere pentru existența autorității de lucru judecat.

Referitor la ultimul capăt de cerere tribunalul a reținut că prin decizia de pensionare nr. -/07.11.2008 au fost recalculate drepturile de pensie în baza adeverinței nr.1717/04.04.2005 așa cum s-a dispus în sentința civilă nr. 646/LM/2007 și a fost valorificat un stagiu complet de cotizare de 25 ani, așa cum s-a dispus în decizia civilă nr. 687/2008-R, drepturile de pensie restante au fost plătite retroactiv de la data de 01.12.2005, în mod nefondat fiind solicitată anularea acestei decizii.

Tribunalul a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației.

Prin motivele de recurs înregistrate la instanță la data de 10.11.2009 contestatorul recurent a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța a reținut excepția autorității de lucru judecat.

Mai arată că pensia i-a fost greșit calculată, fără a i se lua în considerare activitatea desfășurată în grupa I de muncă și activitatea desfășurată în domeniul siguranței circulației o perioadă de 41 ani 2 luni și 2 zile.

Intimata Casa Județeană de Pensii a invocat excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul de 15 zile de la comunicare.

Analizând recursul formulat, instanța constată următoarele: Potrivit art. 303 al. 1 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

De asemenea potrivit dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de instanță.

În cauza de față se constată că recurentul, nu a depus motivele de recurs în termenul mai sus arătat, și cum nu pot fi reținute motivele de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, se va face aplicarea dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, urmând a constata în consecință nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în comuna Popești, sat., nr.174, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 938/LM din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător - 29.01.2010

- dactilografiat grefier - 29.01.2010- 4 ex.

-comunicat - 02.02.2010- 2 ex.

-, domiciliat în comuna Popești, sat., nr.174, județul

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Eugenia Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Oradea