Eroare judiciara. Speta. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/2010-
Ședința publică din 04.02.2010
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelantul reclamant, cu domiciliul în O, B-dul -. -, nr. 21,. 128, județul B, apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str. -, nr. 3. județul B, în contradictoriu cu intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 257/C din data de 07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 28.01.2010, când părțile prezente au pus concluzii asupra apelului, ce au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.02.2010.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 257/C din data de 07.07.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și în consecință:
A obligat pe pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantului 3.100 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale, precum și 3750 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin rechizitoriul din 18.04.2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihors -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului deținut în Penitenciarul Oradea în temeiul art. 211 al. 2 lit. a și b și al. 2/1 lit. c penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Prin sentința penală nr. 372/P/2005 a Tribunalului Bihors -a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea de tâlhărie, instanța considerând că nu există nici o probă doveditoare a faptului că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie comisă în noaptea de 09.07.2004 împotriva părții vătămate.
Prin decizia penală nr. 93/A/2006 a Curții de Apel Oradea în baza art. 397 pct.1 lit. b pr.penală s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale susmenționate.
În considerentele hotărârii s-a arătat că prima instanță a analizat în detaliu toate probele administrate în cauză și a demontat punct cu punct, toate argumentele aduse de organul de urmărire penală, aspecte asupra cărora nu este cazul a se reveni fiind însușite de instanța de apel.
Reclamantul a fost arestat preventiv 68 de zile în perioada 11.04.2005 - 18.06.2005 iar perioada în care au fost făcute cercetările și judecata a fost mai lungă de doi ani de zile.
Lipsirea de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu moral deoarece libertatea individuală constituie o valoare socială de prim. Ea este consacrată atât prin tratate internaționale cât și prin reglementări interne constituționale și legale.
Din probele administrate în cauză rezultă că în perioada în care a fost arestat, familia a întâmpinat grave dificultăți financiare fiind nevoiți să-și vândă locuința pentru a face rost de bani. Soția sa având handicap la un picior nu a putut lucra, copiii au fost stresați datorită modului în care au fost percepuți de ceilalți copii la școală.
Reclamantul a susținut că soția sa a fost nevoită să vândă casa la un preț sub prețul pieței, însă expertul desemnat în cauză nu a putut stabili valoarea de circulație a casei, deoarece între timp aceasta a fost demolată de noii cumpărători, motiv pentru care la stabilirea contravalorii prejudiciului, instanța urmează să țină cont de diferența dintre valoarea de impozitare și valoarea casei, rezultată din contractul de vânzare- cumpărare ca fiind: 5472-3500=1972.
Luând în calcul salariul avut de reclamant, astfel cum acesta rezultă din copia carnetului său de muncă, ținând cont de zilele în care a fost arestat, rezultă un prejudiciu de 1128 lei, din împărțirea salariului său la numărul de zile nelucrate, rezultând că acesta ar fi câștigat 188 lei/zi.
În ceea ce privește daunele morale constând în atingerea adusă personalității reclamantului, existenței sale fizice, sănătății și integrității sale, demnității, onoarei și prestigiului său, instanța a apreciat că pentru repararea acesteia, reclamantul are dreptul să primească 10.000 lei cu acest titlu.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 505-505 pr.penală și 998 civil, acțiunea a fost admisă conform prezentului dispozitiv.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel apelanții și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B -
Prin cererea de apel, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel, sunt învederate următoarele:
- având în vedere sumele acordate reclamantului cu titlu de daune materiale și morale, onorariul avocațial nu este proporțional cu sumele acordate, complexitatea cauzei și munca depusă de avocat;
- reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, întrucât documentele pe care se întemeiază acțiunea nu constituie un mijloc de probă în sensul celor cerute imperativ de lege;
- s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală și nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit. j, condiție cerută în mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Român;
- suma solicitată de reclamant este neîntemeiată, câtă vreme acesta are posibilitatea reluării unei activități sau a oricărei meserii pentru care este pregătit;
- fiind aplicabile dispozițiile Codului civil, principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea cu titlu de despăgubiri a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit.
Apelantul reclamant solicită admiterea apelului, astfel, în privința daunelor materiale, apreciază că, pe lângă diferența de valoare dintre prețul casei și valoarea de impozitare, de 1.972 RON, trebuia să i se acorde cu titlu de despăgubiri materiale și contravaloarea terenului pe care a fost edificată casa, care a fost proprietatea sa, și fost inclus în prețul de vânzare a casei, iar în privința daunelor morale, apelantul apreciază cuantumul acestora, de 10.000 lei ca fiind infim, ce nu poate acoperi prejudiciul moral cauzat de detenția nelegală și întreg procesul penal.
În motivele de apel, apelantul reclamant susține că prima instanță nu analizat în concret suferințele cauzate lui și familiei sale de eroarea judiciară, nefiind analizate repercusiunile suferite pe termen scurt, mediu și, astfel:
- condițiile de detenția au fost mizere;
- copiii săi au suportat jignirile și răutățile colegilor de clasă;
- relațiile cu soția sa au fost grav și iremediabil vătămate, în prezent fiind în proces de divorț;
- fiind arestat preventiv, nu a putut fi prezent la înmormântarea tatălui său;
- anii 2005 - 2006 au fost un coșmar, până în 20.12.2006 când a aflat soluția de achitare definitivă.
Prin întâmpinare, reclamantul solicită respingerea apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu motivarea că, raportat la volumul de muncă, întinderea procesului, complexitatea cauzei, onorariul perceput este proporțional, iar susținerea pârâtului în sensul că reclamantul nu s-ar fi putut prevala de dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, fiind vorba de achitare pe temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală, este nefondată, apelantul pârât făcând o trunchiată interpretare dispozițiilor legale.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Criticile aduse hotărârii apelate de către apelantul pârât nu pot fi primite, astfel, susținerile acestuia în sensul că reclamantul nu s-ar putea prevala de prevederile art. 504 din Codul d e procedură penală, dat fiind temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea acestuia, nu pot fi acceptate.
În speță, reclamantul din cauză fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c din Codul d e procedură penală, prin sentința penală nr. 372/P/2005 pronunțată la data de 2 decembrie 2005 de Judecătoria Oradea, rămasă definitivă la data de 19 decembrie 2006, prin decizia penală nr. 7338/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Anterior pronunțării hotărârii de achitare, reclamantul s-a aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea în perioada 11 aprilie 2005 până la data de 18 iunie 2005.
Față de afirmația apelantului pârât grevată pe susținerea că prevederile art. 504 din Codul d e procedură penală nu ar fi operante în cazul reclamantului, este de subliniat că hotărârea de achitare acestuia a fost dată în considerarea temeiului prevăzut de art. 10 lit. c, instanța stabilind că fapta nu a fost săvârșită de reclamant.
Situația acestuia cade, fără îndoială, sub incidența textului art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, în condițiile în care, în mod expres, textele de lege aflate în discuție prevăd că are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de liberate, dacă privarea de libertate a fost stabilită " prin hotărâre definitivă de achitare". Este de observat că textul enunțat face vorbire, pe de o parte, despre hotărâre de achitare sau de încetare procesului penal, iar aceasta din urmă să se fi pronunțat pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, pe de altă parte. În speță, suntem în prezența primei ipoteze enunțate, respectiv unei hotărâri definitive de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a pentru unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a -e, prin urmare, susținerile apelantului pârât, rezultat al unei interpretări trunchiate a textelor de lege aflate în discuție, se dovedesc a fi lipsite de temei.
Cât privește cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond, este necesar a se face trimitere la prevederile art. 505 din Codul d e procedură penală, conform cărora la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de liberate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, reparația constând în plata unei sume de bani.
Este indubitabil că apelantul reclamant este îndrituit la o reparație morală pentru prejudiciul încercat în perioada de două luni sub durata căreia s-a aflat în regim de detenție, sens în care este necesar a se aduce în discuție trauma suferită de acesta, mai ales că în perioada respectivă a fost nevoit a locui departe de familia sa, soția și cei doi copii, mai mult, în același răstimp a survenit decesul tatălui său, neputând fi alături de acesta în perioada premergătoare morții, respectiv la înmormântarea lui. Nu poate fi ignorat nici oprobiul public la care a fost supus atât reclamantul cât și familia sa, însă la fel de important este a se face vorbire și despre stresul și starea de tensiune psihică în care s-a aflat apelantul reclamant și familia acestuia sub durata celor doi ani de zile, pe care s-a întins procesul penal, până la pronunțarea hotărârii definitive de confirmare a sentinței de achitare.
Considerentele anterior expuse conduc la concluzia că despăgubirile acordate de instanța de fond reprezintă o acoperire insuficientă a prejudiciului moral încercat de partea reclamantă, sens în care se impune majorarea acestora la suma de 40.000 lei în loc de 10.000 lei.
Va fi păstrată însă câtimea cheltuielilor de judecată, de 3.750 lei, neimpunându-se a se face aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, astfel cum, fără temei, pretinde apelantul pârât, cunoscut fiind că micșorarea onorariului avocațial se poate dispune doar atunci când se constată motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, or în speță este de observat că litigiul de față a parcurs 12 termene de judecată, sub durata cărora au fost administrate dovezi, activitate care a reclamant prezența și implicarea activă a avocatului.
Cât privește daunele materiale -, dată fiind dovada din care rezultă valoarea terenului despre care apelantul reclamant susține că trebuia avută vedere -, valoarea acestora stabilită prin hotărârea apelată se impune suferi modificări. Astfel, valoarea terenului fără construcții este, conform expertizei efectuate în cauză - fila 66 din dosarul de fond - de 2.760 lei, iar a casei de locuit, astfel cum aceasta apare evidențiată în adeverința nr. 782 din 26 mai 2009 emisă de Primăria com. ( fila 67), de 5.472 lei. În același context, este de reliefat că, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în ziua de 3 iunie 2005 ( fila 40), s- vândut atât casa de locuit cât și terenul aferent acesteia, valoarea acestuia din urmă nefiind avută în vedere de instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor materiale. Diferența dintre valoarea de impozitare - la care se adaugă valoarea terenului - și respectiv prețul acestora menționat în contractul de vânzare cumpărare despre care s-a făcut vorbire mai sus, este de 4.732 lei la care, adăugându-se suma de 1.128 lei, reprezentând valoarea câștigului din muncă nerealizat de apelantul reclamant, rezultă un cuantum al prejudiciului material încercat de acesta în cuantum de 5.860 lei, în loc de 3.100 lei.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 296 din Codul d e procedură civilă, va admite ca fondat apelul, va schimba în parte sentința, în sensul că valoarea daunelor materiale la care acesta este îndreptățit este de 5.860 lei în loc de 3.100 lei, iar a daunelor morale de 40.000 lei, în loc de 10.000 lei, urmând a fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Se va constata totodată că apelantul reclamant nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 274 din Codul d e procedură civilă în actuala fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant, cu domiciliul în O, B-dul -. -, nr. 21,. 128, județul B, în contradictoriu cu intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 257/C din data de 07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă pe pârât să plătească reclamantului 5.860 lei daune materiale și 40.000 lei daune morale.
celelalte dispoziții ale sentinței.
RESPINGE ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04.02.2010.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 05.02.2010
- judecători fond -
- dact. gref. - - - 05.02.2010 - 6 ex.
- emis 4 com. - 05.02.2010 -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Trif Doina
