Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1297/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1297/2009-
Ședința publică din 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatoarea din O,-/A, - 5.. 3,.15, jud. B, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.170/LM din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta contestatoare - personal, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, precum și faptul că la data de 21.09.2009, prin registratura instanței intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:
Recurenta contestatoare - învederează instanței că are o vechime de 25 de ani în grupa I-a de muncă, că intimata i-a recalculat pensia, comunicându-i în cursul lunii septembrie decizia, motiv pentru care arată că renunță la recursul declarat în cauză.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 170/LM din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a espins contestația formulată de contestatoarea, cu. în O,-A, -.5..3,. 15, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, jud. B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatoarei i s-a stabilit dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/13.03.2001, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă de 42 de ani, 1 luni și 18 de zile, din care, 25 de ani, 7 luni și 4 zile în grupa de muncă, respectiv 4 ani și 14 zile în grupa a III- de muncă.
Prin decizia nr. -/30.11.2005 s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, cu luarea în considerare a unui stagiul complet de cotizare de 25 de ani, după cum reiese din buletinul de calcul depus la fila 13 dosar.
Analizând copia carnetului de munca al contestatoarei, a rezultat că aceasta, și-a desfășurat cea mai mare parte din activitatea sa profesională ca angajată în cadrul Regionalei CFR C pe funcția de magaziner tranzit și magaziner comercial, funcții care, prin raportare la prevederile Ordinului nr. 447/2003, o plasează pe contestatoare în categoria personalului cu responsabilități în domeniul siguranței circulației, astfel încât pentru identitate de rațiune se impune a i se aplica contestatoarei un tratament identic celui reglementat prin Legea nr. 226/2006 pentru alte categorii de personal din siguranța circulației.
Înainte de a se stabili în ce măsură activitatea desfășurată de contestatoare în domeniul siguranței circulației este de natură a determina o reducere a stagiului complet de cotizare luat în considerare la determinarea punctajului mediu anual al contestatoarei, a fost necesar a se clarifica în prealabil problema actului normativ în raport de care trebuia determinat stagiul complet de cotizare aplicabil în situația contestatoarei.
În aceste sens s-a reținut că, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public au fost adoptate HG nr. 1550/2004 care la art. 1 prevede că începând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare și OUG nr. 4/2005 în al cărei preambul este înscris principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art. 2 din același act normativ, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte legale, a rezultat că și pentru pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2, alin 1 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, vechime care la data deschiderii dreptului la pensie al contestatoarei era de 25 de ani, în luna martie 2001 fiind în vigoare art. 8 din Legea nr. 3/1977, însă aceste dispoziții legale nu mai erau aplicabile la momentul recalculării pensiei contestatoarei, întrucât, pe de o parte, acest act normativ (HG nr. 1550/2004) are o forță juridică inferioară ordonanței de urgență care a fost ulterior aprobată prin lege, iar, pe de altă parte, este și anterior adoptării OUG nr. 4/2005 care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 trebuie considerat ca fiind abrogat tacit odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 4/2005.
Determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 și pentru pensionarii înscriși la pensie anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ nu presupune o aplicare retroactivă a legii civile, ci, doar aplicarea imediată a legii noi, recalcularea pensiilor realizându-se în mai multe etape, cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr. 4/2005.
Pe de altă parte, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 și cele ale pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar să se aplice o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG nr. 4/2005, care face trimitere pentru toți pensionarii, indiferent de data înscrierii la pensie, la dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Dacă s-ar considera ca fiind în vigoare și la acest moment dispozițiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004 care prevăd aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea OUG nr. 4/2005 și anume acela de uniformizare a tuturor pensiilor pensionarilor ar fi imposibil de realizat. Și aceasta, pentru că este evident că prin aplicarea unor acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie, nu se poate asigura respectarea între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare a principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
În raport de ansamblul acestor considerente, o singură concluzie a fost reținută și anume aceea că tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie, le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Întrucât Legea nr. 226/2006 a fost emisă în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 actualizată și potrivit art. 6 din Legea nr. 226/2006 prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință, prin raportare la considerentele mai sus expuse, că indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate în unul din locurile de muncă ce se regăsesc în Anexa la Legea 226/2006.
Aplicarea în cazul contestatoarei a prevederilor Legii nr. 226/2006, în considerarea faptului că aceasta a desfășurat activitate în cadrul CFR în domeniul siguranței circulației ar fi de natură a atrage aplicarea pe seama contestatoarei a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, în condițiile în care prevederile art. 5 din Lega nr. 226/2006 nu fac nici o diferențiere între asigurați în raport de sexul acestora.
Reținând că stagiul complet de cotizare înscris în decizia contestată este cel de 25 de ani, astfel încât aplicarea în cazul contestatoarei a prevederilor Legii nr. 226/2006 nu ar aduce nici o modificare în privința stagiului complet de cotizare recunoscut pe seama acesteia, instanța apreciat contestația ce face obiectul prezentului dosar ca fiind neîntemeiată, sens în care a respins-o ca atare.
Totodată s-a reținut că solicitarea contestatoarei de aplicare în cazul său a unui stagiu de cotizare de 20 de ani este total nefondată în condițiile în care activitatea desfășurată de aceasta nu poate fi încadrată în categoria celor avute în vedere de prevederile art. 20 alin 1 din Legea nr. 19/2000, motiv pentru care și sub acest aspect contestația a fost respinsă ca nefondată.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs contestatoarea - solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii, și pe cale de consecință, a fi obligată pârâta să-i rețină un stagiu complet de cotizare de 25 ani.
În ședința publică de azi, recurenta a învederat că renunță la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 170/2009 a Tribunalului Bihor, deoarece în cursul lunii septembrie 2009, intimata a procedat la recalcularea pensiei sale, prin luarea în considerare a stagiului complet de cotizare solicitat de către ea.
Față de această precizare, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea urmează a lua act de renunțarea la judecată a recursului formulat împotriva sentinței evocate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la recursul civil declarat de contestatoarea din O,-/A, - 5.. 3,.15, jud. B, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.170 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /28.10.2009
Jud.fond. -
Dact./28.10.2009
Ex.2
2 com. /29.10.2009
- recurenta contestatoare din O,-/A, - 5.. 3,.15, jud. B,
- intimata Casa Județeană de Pensii B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B,
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica