Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1327/2009-

Ședința publică din 22.10.2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul G cu domiciliul în comuna, sat, nr. 36, județul B, în contradictoriu cu intimatul CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1061 din data de 19.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, prin care s-a menținut în întregime sentința civilă nr. 82/LM din data de 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 15.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra cererii de revizuire în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22.10.2009, când s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra cererii de revizuire de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.82/LM din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Bihoraa dmis în parte contestația formulată de contestatorul din com. - sat nr.36 jud. B în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B din O- și în consecință:

A dispus anularea deciziei de pensionare nr.36146/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare pe seama contestatorului în care să țină cont și de adeverințele nr.1302/27.11.2006, 1727/18.10.2007 emise de SC SA din oraș - jud. B și adeverința nr.5089/27.11.2007 eliberată de SA

Au fost respinse restul capetelor de cerere, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. 36146/05.06.1996, contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.

Prin contestația formulată, contestatorul a solicitat anularea deciziei de pensionare emisă pe seama sa, întrucât nu s-a ținut cont la stabilirea drepturilor de pensie de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, sau în subsidiar 25 ani, fără să-și motiveze în fapt și drept acest capăt de cerere.

Din dosarul de pensionare al contestatorului a rezultat că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.43 alin.1 din Legea 19/2000 coroborate cu art.77 alin.2 din Legea 19/2000, pentru luarea în considerare a stagiului de cotizare de 20 de ani.

Pentru aceste considerente și văzând și dispozițiile art.43, 20 și 77 din Legea 19/2000, instanța respins acest capăt de cerere.

Referitor la capătul de cerere privind la recalcularea pensiei ținând cont de faptul că reclamantul a îndeplinit pe lângă funcția principală de șofer și pe aceea de taxator în perioada 1977-1966, iar în perioada 1966-1977 pe aceea de distribuitor de mărfuri alimentare instanța de fond a reținut următoarele:

Conform adeverințelor nr.1302/27.11.2006, 1727/18.10.2007 emise de SC SA și adeverinței nr.5089/27.11.2007 eliberată de SA D (aflate la dosarul cauzei) contestatorul în perioada 1978-1989 și 1962-1965 beneficiat de compensații potrivit Decretului 46/1982 și sporuri în baza Legii 3/1950, Decretului 3/1950, 914/1968, /1972, Legii 57/1974 și Decretului 100/1979. Pentru aceste motive în temeiul art.4 alin.2 și 3 din OUG 4/2005 și anexei la /2005, prima instanță a dispus anularea deciziei de pensionare nr.36146/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare pe seama contestatorului în care să țină cont și de adeverințele nr.1302/27.11.2006, 1727/18.10.2007 emise de SC SA și adeverința nr.5089/27.11.2007 eliberată de SA

A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru, au declarat recurs:-reclamantul G, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, obligarea intimatei la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 ani, nu de 30 ani, cu cheltuieli de judecată și intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la luarea în considerare a datelor cuprinse în adeverințele nr.1302/2006, 1727/2007 a SC SA și nr.5089/2007 a SA

Prin decizia civilă nr. 1061 din data de 19.06.2008, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Oradeaa respins ca nefondate recursurile civile declarate de contestatorul G domiciliat în comuna, sat, nr.36, județul B și de către pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.82/LM din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr.36146 din 5.06.1996, recurentul contestator a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, având un stagiu complet de cotizare de 40 ani 9 luni și 19 zile, din care 27 ani, 13 zile în grupa a-II-a de muncă, iar 1 an, 11 luni și 26 zile în condiții speciale, grupa I de muncă.

Conform adeverinței nr.1327 din 6.12.2004, emisă de SC SA -fila 20 dosar fond, în perioada 1.07.1988 până la 1.08.1996, contestatorul a beneficiat de un spor de vechime de 15% în 1.04.1992-30.04.1992 și de 25% în 1.05.1992-1.08.1996 iar, potrivit adeverinței nr.1302 din 27.11.2006 -fila 47 dosar fond, în perioada 10.07.1967-1.08.1996 a beneficiat de compensațiile oferite în baza Decretului nr.46/1982 potrivit adeverinței nr.1727/18.10.2007 -fila 48 dosar fond în perioada 1.07.1967-1.08.1996 de spor suplimentar, iar din adeverința nr.5089 din 27.11.2007 emisă de SA D -fila 49 dosar fond, a beneficiat în perioada 4.08.1962-29.11.1963, 1.08.1965-2.04.1966 de sporuri neincluse în salariul tarifar din carnetul de muncă, spor de noapte, conform Legii nr.3/1950, Decret nr.3/1950, nr.914/1968, Legea nr.10/1972, Legea nr.57/1974, Decretul nr.100/1979.

Sigur că, aceste adeverințe nu se regăsesc în dosarul de pensionare în care intimata recurentă a emis decizia contestată, dar, aceasta vizează o situația anterioară acestora, iar conform art.4 alin.2, 3 din nr.OUG4/2005 a anexei acesteia, trebuie luate în considerare cu atât mai mult cu cât, din cuprinsul acestora reiese că nu au fost înscrise în carnetul de muncă.

Avea posibilitatea recurenta intimată de-a verifica dacă existau dubii că aceste adeverințe au fost valorificate la recalcularea pensiei, să facă dovada în acest sens cu ocazia judecării cauzei în fond sau în recurs, ori, nefăcând acest lucru, orice discuții sunt inutile.

Tocmai pentru că adeverințele s-au emis ulterior emiterii deciziei contestate, nu avea cum să fie avute în vedere de intimată, dar, oricum, ele relevând o situație anterioară, în prezent corect s-a dispus a fi valorificate, conform dispozițiilor legale enunțate mai sus, emiterea unei alte decizii se va face în baza unei hotărâri judecătorești, conform celor dispuse, criticile fiind nefondate.

Referitor la recursul declarat de către contestator, într-adevăr la calculul pensiei s-a avut în vedere un stagiu complet de 30 ani, funcția ocupată de către acesta anterior pensionării fiind de conducător auto, taxator, grupa a-II-a de muncă -27 ani și 13 zile, dar aceste activități desfășurate nu se regăsesc în anexa la Legea nr.226/2006, conform căreia, activitățile prevăzute să se încadreze în activități în condiții speciale pentru a face aplicabile dispozițiile art.43 alin.1 din Legea nr.19/2000, art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000 și art.4 din Legea nr.226/2006, criticile fiind nefondate, pentru că a lucrat în grupa a-II-a de muncă a beneficiat doar de reducerea vârstei de pensionare.

Practica judiciară invocată de recurent se referă la o altă situație decât cea în speță, respectiv la activitățile desfășurate tot în grupa a-II-a de muncă, dar, în condiții speciale reglementate de Legea nr.226/2006, ce nu este cazul acestuia.

Față de toate considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a respins ca nefondate ambele recursuri, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat cerere de revizuire G, solicitând admiterea cererii în sensul admiterii contestației, cu obligarea intimatei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 ani.

În motivarea cererii de revizuire sunt învederate următoarele:

- revizuientul a dovedit o vechime în muncă de peste 27 ani și 26 zile în grupa II de muncă, el pensionându-se în 05.06.1998, în intervalul 01.07.1977 - 31.03.2001;

- prin Decizia nr. 40/22 septembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 334/2009, s-a decis că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, articol conform căruia stagiul de cotizare este de 20 ani pentru asigurații cu o vechime de peste 20 de ani în grupa I de muncă și de 25 de ani în grupa II de muncă;

- în speța de față este aplicabilă Legea nr. 3/1977, fiind inadmisibil ca unii asigurați de grupa II de muncă cu o vechime efectivă de aproape 29 de ani să aibă stagii de cotizare de 30 de ani ca și cum ar fi lucrat în condiții normale de lucru.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, art. 14 din Legea nr. 3/1977 combinat cu art. 43 și 77 din Legea nr. 19/2000, Decizia nr. 40/22 septembrie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepțiile privind:

- puterea de lucru judecat;

- excepția de inadmisibilitate;

- excepția de tardivitate.

Intimata arată că pretențiile formulate de revizuient au format obiectul unui alte proces soluționat în dosarul nr-, apoi Decizia nr. 40 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este un înscris nou, iar cât privește termenul impus de art. 324 pct. 4 Cod procedură civilă, acesta a fost încălcat.

Examinând cererea dedusă judecății prin prisma excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:

În primul rând, față de natura excepțiilor invocate în prezenta cauză, prioritate are excepția privind inadmisibilitatea cererii, iar în funcție de modul de soluționare a acesteia, se va impune a se analiza sau nu temeinicia celorlalte excepții.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, revizuirea are ca obiect hotărârile date de instanța de recurs, atunci când evocă fondul. Evocarea fondului în căile de atac presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor, prin urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.

În speță, prin decizia cărei revizuire se cere, instanța respins recursul, situație în care aceasta nu este susceptibilă de revizuire, nefiind în prezența unei hotărâri prin care instanța să fi admis recursul cu consecința casării sau modificării sentinței pronunțate de instanța de fond.

Față de considerentele ce preced, instanța urmează a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Dată fiind soluția adusă excepției despre care s-a făcut vorbire mai sus, devine de prisos analizarea excepțiilor invocate de partea intimată, devenind totodată superfluă examinarea motivelor de revizuire invocate de partea revizuientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul G cu domiciliul în comuna, sat, nr. 36, județul B, în contradictoriu cu intimatul CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1061 din data de 19.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 27.10.2009

- judecători fond -,

- judecători recurs - - - -, -, - -

- dact. gref. - 27.10.2009 - 4ex.

- emis 2 com. - 28.10.2009 - G, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Oradea