Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1371/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1371

Ședința publică de la 18 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 473 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata reclamantă C, reprezentată de consilier juridic -, lipsind recurentul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei de către recurentul pârât, după care;

Instanța a pus în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, având în vedere nedepunerea la dosar de către recurentul pârât a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost legal citat cu această mențiune.

Consilier juridic -, pentru intimata reclamantă C, a pus concluzii de anularea recursului ca netimbrat; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

La data de 05.04.2007 reclamanta Cac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din apartamentul situat în C, Str. -, - b, 4, 25.

În motivare, se susține că C, conform HCL a Mun. C nr. 14/1995, are în patrimoniu un fond de suprafețe locative încredințate de stat pentru o judicioasă și legală administrare.

Apartamentul în care locuiește pârâtul este proprietate de stat și se află în administrarea regiei, acesta ocupându-l fără forme legale, prejudiciind în acest fel atât regia, cât și persoanele îndreptățite la obținerea unei repartiții și dispuse să-și achite cheltuielile locative.

Cu toate că a fost notificat în mai multe rânduri, pârâtul a refuzat în mod nejustificat să părăsească apartamentul.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art 61 din Legea 114/1996 modificată.

Prin sentința civilă nr. 8730/12.06.2007, pronunțată de Judecătoria Craiovaa fost admisa acțiunea reclamantei si s-a dispus evacuarea paratului din imobilul situat in C, str. -,.b,.4,.25, jud. D si a fost obligat sa plăteasca reclamantei suma de 10,3 lei cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivat de faptul ca nu a formulat aparari in fata primei instante, intrucat nu a avut cunostinta de existenta litigiului.

A mai aratat ca locuieste de peste 25 ani in imobilul in cauza, fara a avea probleme in ceea ce priveste plata cheltuielilor de intretinere si cele locative.

Prin decizia nr. 31/29.01.2008, Tribunalul Dolj -Sectia Civila a admis apelul declarat de parat, a anulat sentinta atacata si a retinut cauza spre competenta solutionare in prima instanta de catre Tribunalul Dolj -Sectia contencios Administrativ si Fiscal.

S-a retinut ca prin cererea dedusa judecatii reclamanta a solicitat evacuarea paratului din apartamentul proprietatea reclamantei, ori lamurirea situatiilor ce decurg din raporturi locative ce sunt acte de adminsitrare avand ca obiect un bun ce face parte din domeniul privat al Municipiului C, impune litigiului caracter contencios.

Prin sentinta civila nr. 1333/27.05.2008 Tribunalul Dolj -Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Craiova.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut ca potrivit art. 51 al.3 din Lg.nr.51/2006 modificata " solutionarea litigiilor contractuale dintre operator si utilizator inclusiv cele izvorate din neplata contravalorii serviciilor furnizate se realizeaza de instantele competente potrivit legii si se judeca in procedura de urgenta. Cererea se introduce la instantele de judecata in a caror competenta teritoriala se afla sediul / domiciliul utilizatorului."

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 10.06.2008 sub nr-.

Prin sentința civilă nr. 19256 din 08.12.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C, s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în C, str.-, -.4,.25, jud.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul, fără însă a-l timbra corespunzător.

Prin decizia civilă nr. 473 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost anulat ca netimbrat apelul formulat de

pârâtul împotriva sentinței civile nr. 19256 din 08.12.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul, fără însă a-l timbra corespunzător.

În conformitate cu art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.

Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși recurentul pârât a fost citat legal cu mențiunea expresă a achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, acesta nu și-a îndeplinit obligația.

În consecință, recursul formulat de recurentul pârât urmează a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 473 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, având ca obiect evacuare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

red. gref.

2 ex/04.12.2009

jud. apel

Jud. fond

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1371/2009. Curtea de Apel Craiova