Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -

Dosar nr-

DECIZIA NR. 14

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 2: Adriana Maria Radu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții și, ambii domiciliați în P,-.27.B.34 jud. P, împotriva deciziei civile nr. 467 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în P,-.27.B.34 jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr.1396 din 12 ianuarie 2009, lipsind recurenții-prâți și.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs timbrat cu chitanța nr. - din 12 ianuarie 2009 în valoare de 5,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,30 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către recurenții-pârâți și concluzii scrise, înregistrate sub nr.279 din 12 ianuarie 2009, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod pr.civilă.

Avocat declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, soluția pronunțată de instanța de apel fiind corectă și dată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, nerespectarea de către recurenți a obligativității achitării taxei judiciare de timbru în respectiva cale de atac este culpa acestora. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2007 pe rolul judecătoriei Ploiești, sub nr- reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții și să se dispună evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei situat în P,-,. 27,. B,.34, jud.

În motivarea cererii reclamanta arată că de 2 ani locuiește la țară împreună cu soțul său, lăsându-i pe pârâții în apartament, dar aceștia nu își plătesc întreținerea și utilitățile aferente, motiv pentru care s-a întrerupt furnizarea energiei electrice, iar reclamanta este obligată să suporte aceste cheltuieli din pensia sa.

Prin sentința civilă nr. 4526 din 12 mai 2008 Judecătoria Ploieștia admis acțiunea reclamantei și dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în P-,. 27,. B,.34, jud. P, reținându-se că pârâții nu justifică nici un titlu care să le confere dreptul de locui în imobilul în litigiu fiind incidente dispozițiile art. 480 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că au achitat întreținerea ce intră în obligația lor în baza angajamentului de plată, fiind la zi, chiar dacă nu dețin nici un titlu locativ asupra imobilului, astfel că în mod greșit s-a dispus evacuarea lor, apel pe care însă nu l-au timbrat astfel că nu au dat curs solicitărilor instanței.

Prin decizia civilă nr. 467 din 6 octombrie 2008 Tribunalul Prahovaa admis excepția anulării apelului pentru netimbrare și a anulat apelul pârâților cu obligarea lor la 500 lei cheltuieli de judecată, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 și 4 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare, privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit a fost anulat apelul pentru netimbrare fără să li se dea posibilitatea de a se apăra, trecându-se cu ușurință peste cererea de angajare apărător, cu atât mai mult cu cât sunt persoane cu probleme deosebite respectiv deficiență de auz, fiind necesară asistarea asigurată de către un interpret.

Arată recurenții pârâți că instanța pronunță o decizie irevocabilă, cu o motivare confuză din care nu rezultă că s-ar fi pus în discuție recalificarea căii de atac, motive pentru care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind incidente dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.

Ulterior, recurenții-pârâți au depus la dosar și concluzii scrise prin care au reiterat motivele de recurs.

Curtea examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost anulat ca netimbrat apelul pârâților printr-o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare privind taxele judiciare de timbru, care arată în cuprinsul art. 20 alin. 3 și 4 că instanța nu se poate pronunța asupra acțiunilor și cererilor cu care a fost învestită fără ca în prealabil să fie achitat timbru judiciar datorat.

Astfel, din actele dosarului rezultă că cererea de apel a fost depusă la Judecătoria Ploiești la data de 15 iulie 2008 așa cum rezultă din rezoluția judecătorului de serviciu, fiind înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 25 august 2008,primul termen de judecată fiind fixat la 6 octombrie 2008.

Deși apelanții-pârâți au fost citați cu mențiunea de a timbra apelul, indicându-se și cuantumul taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, citațiile fiind primite pe data de 27 august 2008 (primul termen de judecată fixat era 6 octombrie 2008) aceștia nu au achitat taxa de timbru deși a trecut peste o lună, perioadă suficientă în care puteau satisface acest timbraj.

Susținerile recurenților-pârâți potrivit cărora instanța de apel le-a îngrădit dreptul la apărare și că ar avea o deficiență de auz, fiind necesară asistarea asigurată de către un interpret sunt nefondate, ele nu au fost dovedite în nici o modalitate, la dosarul de apel neexistând nici o dovadă sau cerere în acest sens.

Este știut că potrivit dispozițiilor art. 723 alin.1 Cod pr.civilă drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și trebuie respectate de părțile din proces.

Acestea au îndatorirea ca în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile și termenele stabilite de lege sau judecător.

Celelalte critici invocate de către recurenții-pârâți, privind fondul litigiului, nu pot fi analizate, deoarece instanța de apel s-a pronunțat pe excepția anulării apelului ca netimbrat, iar criticile trebuie să vizeze doar aceste aspecte.

Pentru considerentele mai sus expuse, curtea constată că recursul pârâților este nefondat și va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod pr.civilă.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă recurenții-pârâți vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge, ca nefondat recursul formulat de pârâții și, ambii domiciliați în P,-.27.B.34 jud. P, împotriva deciziei civile nr. 467 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în P,-.27.B.34 jud.

Obligă recurenții-pârâți să plătească intimatei-reclamante 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători,

C

Grefier,

Red. CP

Tehnored. NM

2ex.

19.01.2009

f- Judecătoria Ploiești

G

a- Tribunalul prahova

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Constanța Pană
Judecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Ploiesti