Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1417/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1417/
Ședința publică din 1 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în S,-,. 19, județul M, împotriva deciziei civile nr. 58 din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- (număr în format vechi 3502/2007).
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 septembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 1 octombrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin decizia civilă nr. 58/19 februarie 2008, Tribunalul Mureș a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 474/30 aprilie 2007 Judecătoriei Sighișoara, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului și respinsă acțiunea reconvențională a pârâtului, dispunându-se evacuarea acestuia de pe terenul înscris în nr.9881 S, nr. top. 3358/2/1/1, precum și obligarea lui la demolarea construcției "beci", situată pe terenul menționat - proprietatea reclamantului, în caz contrar fiind autorizat acesta să procedeze la demolare, pe cheltuiala pârâtului.
Instanța de apel a reținut că pârâtul-reclamant reconvențional a construit abuziv beciul, chiar dacă anterior reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului, fără a deține vreun titlu de folosință și fără autorizație de construcție, astfel că nu poate fi socotit constructor de bună-credință, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil.
Soluția a fost atacată cu recurs de către pârât, solicitându-se respingerea acțiunii reclamantului, admiterea cererii sale reconvenționale și constatarea împrejurării că este constructor de bună-credință, urmând a se face aplicarea prevederilor art. 494 alin.3 Cod civil.
A invocat în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând, prin memoriul de recurs, că primele două instanțe au înlăturat nejustificat expertiza efectuată în cauză de expertul, care a fost obiectiv și a arătat că suprafața de teren folosită de reclamant este cu circa 400. mai mare decât cea reconstituită prin titlu. În schimb, a fost acceptată lucrarea părtinitoare a expertului, care nu a ținut cont de fișa de punere în posesie întocmită de Primăria
De asemenea, pârâtul a susținut că reclamantul a obținut în mod abuziv terenul din litigiu, întrucât acesta nu se afla în patrimoniul la 31 ianuarie 1990, iar instanțele nu au ținut seama de dosarul acvirat, în care același reclamant s-a judecat cu numitul G, luându-se în considerare o altă graniță a terenului, decât cea din prezentul litigiu.
Reclamantul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că motivarea acestuia cuprinde doar puncte de vedere subiective și nu raportate la temeiul de drept invocat.
Analizând recursul dedus judecății, Curtea reține următoarele:
Identificarea terenului din litigiu de către expertul și stabilirea limitelor acestuia s-a făcut prin raportare la fișa de punere în posesie a reclamantului, întocmită anterior emiterii titlului de proprietate, precum și la relațiile furnizate de Primăria S prin adresa nr. 10646/IX/2/05.09.2006, act din care rezultă că proprietatea reclamantului este mărginită la nord de teren-șanț de scurgere ape pluviale (cu suprafața de 189 mp. proprietatea Consiliului Local S), la sud - de teren neproductiv, în suprafață de 201 mp. la vest - de teren construit cu blocuri de locuințe, iar la est - de poligonul de instrucție al Pompieri Aceeași adresă precizează că, potrivit cadastrului imobiliar - edilitar al municipiului S, pe terenul aflat în proprietatea reclamantului este evidențiată o clădire cu destinația "beci". ( fila 142 fond ).
Chiar dacă expertiza menționată a stabilit că reclamantul deține o suprafață mai mare decât cea atribuită prin titlul de proprietate (1492 mp. în loc de 1100 mp.), nu poate fi primită susținerea pârâtului-recurent, conform căreia beciul edificat de el s-ar afla pe terenul proprietatea municipiului S, deoarece, astfel cum s-a relevat anterior, stabilirea limitelor terenului din litigiu și încadrarea acestuia în zonă s-a făcut chiar în baza relațiilor furnizate de Primăria
În ceea ce privește neacceptarea de către primele două instanțe a expertizei efectuate de, această măsură este apreciată ca justificată, în condițiile în care aspectele aflate în litigiu nu au fost pe deplin lămurite. De asemenea, nu prezintă relevanță expertiza efectuată în dosarul nr. 1362/1995, acvirat, deoarece aceasta nu a avut la bază date concrete privitoare la limitele proprietății reclamantului, precum cele furnizate expertului prin adresa nr.10646/2006 a Primăriei
Prin urmare, critica vizând greșita identificare a terenului care constituie proprietatea reclamantului, a fost corect respinsă de către primele două instanțe.
De asemenea, Curtea reține că susținerea privitoare la afirmativa nelegalitate a titlului de proprietate emis în favoarea reclamantului, nu poate fi supusă examinării în cadrul prezentului litigiu, deoarece excede obiectului acțiunii, în caz contrar fiind încălcate prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
În schimb, se apreciază ca fiind greșit aplicate prevederile art. 494 Cod civil, sub acest aspect reținându-se următoarele:
Pârâtul-recurent a edificat construcția din litigiu în perioada 1970 -1980, prin urmare, cu mult timp înainte ca terenul să devină proprietatea reclamantului. Este adevărat că, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și chiar din recunoașterea pârâtului, lucrarea a fost executată fără autorizație de construcție, însă această situație a fost tolerată ca atare de către fostul proprietar - Statul Român, ca și de autoritățile vechii administrații publice locale.
În acest context, stabilirea relei-credințe a pârâtului-constructor, prin raportare la prevederile art. 494 cod civil este greșită, teoria și practica judiciară în materie admițând că buna-credință poate fi dedusă și din alte împrejurări decât existența unui titlu asupra terenului. Astfel, s-a acceptat că reaua-credință a este anihilată atunci când acesta a fost încurajat în edificarea lucrării respective prin atitudinea de toleranță și pasivitate a proprietarului terenului.
Or, în speță tocmai o atare situație se regăsește, titlul de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcția din litigiu fiind emis în favoarea reclamantului în anul 1994. Prin urmare, a existat o atitudine de toleranță și pasivitate a Statului - în calitate de proprietar la momentul realizării construcției, atitudine care s-a prelungit în timp pe durata a aproximativ 20 - 25 de ani.
Raportat la cele anterior relevate, Curtea apreciază că pârâtul nu poate fi considerat constructor de rea-credință și obligat la desființarea lucrării edificate pe terenul din litigiu, situație în care, în temeiul dispozițiilor art. 494 alin. 3 Cod civil, teza finală, proprietarul terenului devine în mod obligatoriu, prin accesiune, și proprietar al construcției, urmând a fi obligat la despăgubirea celui care a edificat-o, în virtutea principiului îmbogățirii fără justă cauză.
O atare soluție a fost preconizată, de altfel, printr-o decizie de îndrumare, chiar de către fosta instanță supremă, statuându-se că, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 494 Cod civil, reaua-credință nu trebuie dedusă numai din faptul că cel care a construit nu are vreun titlu asupra terenului, instanțele fiind obligate să observe dacă acțiunea proprietarului terenului nu constituie un abuz de drept, prin pasivitatea sau acceptarea efectuării lucrărilor, introducând acțiunea numai după terminarea acestora sau spre sfârșitul lor. ( Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem, nr. 13 din 6 august 1959).
Pentru considerentele expuse, Curtea găsește întemeiat, sub acest aspect recursul pârâtului, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va dispune admiterea acestuia și va modifica integral decizia nr. 58/19 februarie 2008 Tribunalului Mureș, prin admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 474/30 aprilie 2007 Judecătoriei Sighișoara.
Drept urmare, aceasta va fi schimbată în parte, în sensul admiterii parțiale atât a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale, menținerii dispoziției privind evacuarea pârâtului de pe terenul proprietatea reclamantului și respingerii cererii acestuia din urmă pentru obligarea pârâtului la demolarea construcției "beci". De asemenea, devenind proprietar al construcției, reclamantul va fi obligat, în temeiul dispozițiilor art. 494 alin. 3 Cod civil, teza finală, la plata în favoarea pârâtului a sumei de 2.860 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând valoarea de circulație a beciului, conform expertizei tehnice efectuate în primă instanță ( fila 129 ).
Totodată, făcând aplicarea prevederilor art. 276 Cod procedură civilă, Curtea va compensa cheltuielile de judecată suportate de părți la fond, iar în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va stabili în sarcina reclamantului și, respectiv în favoarea pârâtului, cheltuieli de judecată în apel și recurs, în cuantum de 914,15 lei, reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
Nu va fi primită excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant, invocată de către pârât în fața instanței de recurs, pe considerentul neincidenței în cauză a prevederilor legale ce reglementează raporturile de locațiune, deoarece, deși impropriu intitulată "acțiune în evacuare", cererea reclamantului este o veritabilă acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe prevederile art. 480 - 481 Cod civil, fiind chiar examinată ca atare de către instanțele inferioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în S,-,. 19, județul M, împotriva deciziei civile nr. 58/19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică integral decizia atacată și, drept consecință:
Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 474/30 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 27/2005.
Schimbă în parte hotărârea menționată, după cum urmează:
Admite în parte acțiunea reclamantului, precum și, tot în parte, acțiunea reconvențională a pârâtului.
Respinge cererea reclamantului pentru demolarea construcției "beci" și dispune obligarea acestuia la plata în favoarea pârâtului a sumei de 2.860 lei, cu titlu de despăgubiri.
Compensează cheltuielile de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă reclamantul la plata în favoarea pârâtului a sumei de 914,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Pt.
fiind în concediu medical,
semnează
Președintele instanței
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 exp./06.01.2009
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
