Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1500/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1500/2009 -

Ședința publică din 10 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- R - - JUDECĂTOR 3: Roman Florica

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în comuna Vadu, nr. 826, județul B, împotriva sentinței civile nr. 758 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 758 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. -/4.06.2008 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 24 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.12.2005, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000, după cum reiese din buletinul de calcul nr. -/02.11.2005.

Tribunalul a constatat că pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2005.

Conform art. 1 din nr.OUG 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, dar aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență și este anterior adoptării nr.OUG 4/2005, care consacră principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii nr. 19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ci este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a nr.OUG 4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a acestei legi, era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată nr.OUG 4/2005, care face trimitere pentru toți pensionarii, indiferent de data înscrierii la pensie, la dispozițiile Legii nr. 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004, care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată, întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie, între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.

Prin urmare, tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie, urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr. 19/2000.

În sistemul Legii nr. 3/1977, persoanele care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă, beneficiau de reducerea vârstei legale de pensionare și de majorarea vechimii în muncă, adică a perioadei de contribuție. Astfel, conform articolului 14 aliniatul 1 din lege, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri ce se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în această grupă, câte un an și șase luni, așadar în acest caz, persoanelor menționate li se acorda un spor la vechimea în muncă, concomitent cu reducerea vârstei de pensionare.

Potrivit articolelor 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă tratate diferit față de locurile de muncă comune: locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale.

Contestatorul a desfășurat 12 ani și 15 zile de activitate în condiții speciale de muncă, fiind miner în subteran, conform carnetului de muncă (filele 2-19 dosar), prin urmare i se aplică dispozițiile cuprinse în art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 24 de ani.

Așa fiind, contestatorului i se aplică dispozițiile cuprinse în anexa 4 pct.1 a Legii nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 24 de ani, deoarece acesta a desfășurat în condiții normale de lucru o perioadă de 13 ani, 7 luni și 7 zile.

Contestatorul desfășurând activitate peste 12 ani în condiții speciale de muncă, se cuvine a i se reține stagiul de cotizare ce determină obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000.

Prin urmare, intimata a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 24 de ani, așa cum prevede anexa nr. 4 din Legea nr. 19/2000, astfel încât a încălcat dispozițiile art. 77 alin. 2 coroborat cu art. 43 alin. 3 și art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art. 77 alin. 2 coroborat cu art. 43 alin. 3 și art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000, instanța a admis contestația formulată și a dispus anularea deciziei nr. -/4.06.2008 emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 24 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 1.12.2005, sens în care a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare în favoarea contestatorului.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii formulată de către reclamant.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din nr.HG 1550/2004, deoarece a reținut că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării pensiei, nu este cel impus de art. 8 din Legea nr. 3/1977 ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fundamentată pe o anumită dispoziție legală.

De asemenea, s-a mai susținut că, prin cele dispuse, instanța de fond a făcut o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare pe care Legea nr. 3/1977 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare, încălcându-se și principiul neretroactivității legii civile.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Intimatul reclamant a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/17.07.2001, drepturile fiindu-i stabilite în temeiul dispozițiilor Legii nr. 3/1977, începând cu data de 31.03.2001.

Activitatea desfășurată de către intimat nu se încadrează în cele special reglementate de art. 20 din Legea nr. 19/2000, ori anexa I la Legea nr. 226/2006, și astfel nu i se poate reține acestuia un stagiu complet de cotizare mai mic de 30 de ani.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 40/2008 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, li se cuvine un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, așa cum prevede nr.HG 1550/2004.

Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată de instanța supremă prin recursul în interesul legii problemelor de drept judecate, este obligatorie pentru instanțe.

Chiar dacă pensiile aflate în plată la data apariției Legii nr. 19/2000 au fost recalculate conform acesteia, recalculare la care nu s-a avut în vedere activitatea desfășurată de pensionari în grupele speciale de muncă, aplicându-se astfel un tratament discriminatoriu pensionarilor sub imperiul vechii legi, această discriminare a fost înlăturată prin apariția nr.OUG 100/2008 și Legii nr. 218/2008, acte normative prin care s-a legiferat majorarea substanțială a pensiilor persoanelor ce s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în grupa I și a II-a de muncă.

Prin apariția acestor acte normative a fost înlăturată discriminarea ce este invocată în susținerea acțiunii reclamantului.

Față de cele relevate mai sus, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) combinat cu art. 296, 316 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul civil de față, în sensul că va modifica sentința civilă nr. 758/2009 a Tribunalului Bihor, iar pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în comuna Vadu, nr. 826, județul B, împotriva sentinței civile nr. 758 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge contestația formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 10 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

red.

în concept la 9.12.2009

jud.fond. -

dact.

4 ex./9.12.2009

- 2 com./

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B - O,-, județul B,

- - comuna Vadu, nr. 826, județul

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1500/2009. Curtea de Apel Oradea