Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1534/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1534/R/2008

Ședința publică din 29 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Aurora Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

Grefier: - -

Pe rol, soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul domiciliat în, nr.4, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B împotriva deciziei civile nr. 1062/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 22 octombrie 2008 au pus concluzii asupra cererii de revizuire, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 29 octombrie 2008, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1062/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA s-a admis ca fondat recursul civil introdus de contestator în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 134/LM din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte, în sensul că:

S-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B

A fost obligată intimata să recalculeze pensia stabilită în favoarea contestatorului prin decizia nr.35077 din 15.11.1995, prin luarea în considerare a adeverinței nr.1729 din 18.10.2007, emisă de SC SA.

Au fost menținute celelalte dispoziții.

Din considerentele deciziei se reține că recurentul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă conform deciziei nr.35077 din 15.11.1995, având un stagiu complet de cotizare de 43 ani, 6 luni și 26 de zile, din care, 26 ani, 5 luni și 13 zile în grupa a-II-a de muncă, conducător auto.

Conform art.20 din Legea nr.19/2000 sunt considerate locuiri de muncă în condiții speciale, unitățile miniere pentru cel ce desfășoară activități în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă, activitățile de cercetare, explorare, zonele I-II de expunere la radiații, aviația civilă, activitățile artistice, alte locuri de muncă în condiții speciale ce se stabilesc astfel prin lege, iar, conform art.43, asigurații ce au desfășurat activitate în aceste locuri, și au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I expunere la radiații sau 17 ani în zona II de expunere la radiații, beneficiază de pensie indiferent de vârstă. Cei ce au realizat activitate în condiții speciale, cel puțin 25 ani, beneficiază de pensie cu reducerea vârstei de pensionare.

Activitatea desfășurată de către recurent -conducător auto-, se încadrează în grupa a-II-a de muncă, dar, nu în condițiile speciale impuse de art.43 din Legea nr.19/2000, aceste neâncadrându-se nici în locurile de muncă condiții speciale reglementat de Legea nr.226/2006, astfel că, într-adevăr, beneficiul ce i s-a acordat acestuia ca urmare a faptului că a lucrat în grupa a-II-a de muncă a fost doar reducerea vârstei de pensionare, criticile fiind nefondate.

Practica judiciară invocată de recurent se referă la alte situații încadrate în locuri speciale de muncă, neincidente în speță, la fel și calculul Casei Județene de Pensii

Cât privește neluarea în calcul a adeverinței nr.1729 din 18.10.2007, emisă de SC SA -fila 69 dosar fond, din cuprinsul acesteia se reține faptul că în perioada 17.02.1964-8.11.1985, recurentul a beneficiat de premii, alte sporuri suplimentare începând cu 1.07.1967, ce nu au fost incluse în baza de calcul a contribuției individuale la pensia suplimentară. Potrivit art.4 alin.3 din nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiei din sistemul public, sporurile, indemnizațiile se dovedesc prin înscrisurile din carnetul de muncă sau prin adeverințe emise conform legii, eliberate de angajatori, ce poartă răspunderea valabilității și corectitudinii acestora.

Având în vedere cele expuse, greșit instanța de fond, cu nerespectarea dispozițiilor legale enunțate nu a dispus luarea în considerare a acestei adeverințe, motiv pentru care, în baza art.304 pct.9, art.312 alin.1,3 Cod procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în parte sentința recurată, a admis în parte contestația, a obligat intimata la recalcularea pensiei stabilite în favoarea contestatorului prin decizia nr.35077 din 15.11.1995, prin luarea în considerare a adeverinței nr.1729 din 18.10.2007, emisă de SC SA, urmând a menține celelalte dispoziții ca fiind legale și temeinice.

Împotriva acestei decizii a formulat, la data de 3 iulie 2008, cerere de revizuire contestatorul recurent, solicitând admiterea cererii, modificarea deciziei atacate, admiterea contestației formulate și obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii B la recalcularea pensiei sale prin luarea în considerare a unui stagiu de 25 de ani la care să se împartă însumarea punctajelor medii anuale și nu la stagiul general de 30 de ani.

În motivare, revizuientul arată că a fost pensionat prin decizia nr. - din 15 noiembrie 1995, având o vechime de 22 de ani, 1 lună și 21 de zile în grupa a II- a de muncă la care s-a mai adăugat vechime tot în grupa a II - a de muncă pe perioada 9 noiembrie 1985- 1 martie 1990, conform adeverinței nr. 1263 din 3 septembrie 1997 și din perioada 1 martie 1990- 1 august 1995, conform adeverinței nr. 2757 din 2 noiembrie 2007 rezultând în total o vechime în grupa a II-a de muncă de aproape 30 de ani, iar pe parcursul judecării contestației la Tribunalul Bihora înaintat atât la Casa Județeană de Pensii B cât și la instanța de fond adeverința SC SA cu privire la sporul pentru funcția suplimentară. Tribunalul i-a respins contestația iar Curtea de APEL ORADEAa admis recursul numai în ce privește luarea în considerare a adeverinței de la SA, fără a-i acorda stagiul de cotizare solicitat.

Arată că, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct 7 cod procedură civilă, înțelege să critice decizia pronunțată de instanța de recurs prin care nu i s-a admis și capătul de cerere privind stagiul de cotizare de 25 de ani pe care, astfel, o consideră nelegală și neîntemeiată pe considerentul că fiind pensionat în anul 1997, în conformitate cu Normele Metodologice la HG nr. 1550/2004, revizuientului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1997, potrivit cărora stagiul de cotizare este de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă și 25 de ani în grupa a II-a de muncă.

În concluzie, consideră că intimata Casa Județeană de Pensii avea obligația de recalculare a pensiei sale cu stagiul de cotizare de 25 de ani având în vedere dispozițiile art. 11 și 14 din Legea 3/1997 și nu de 30 de ani, pentru că această lege face distincția necesară între tratamentul juridic al calculării diferențiate a pensiilor pentru asigurații care au lucrat în grupa I și a II - a de muncă față de asigurații care au lucrat în grupa a III-a de muncă, alte case județene de pensii, de pildă cea din județul H, pentru cazuri absolut similare, utilizând stagiul de cotizare de 25 de ani, apărările pârâtei intimate fiind nefondate deoarece și legea nr. 19/2000 instituie diferența specifică între asigurații care au lucrat în condiții speciale - grupa I de muncă, condiții deosebite - grupa a II-a de muncă și grupa a III-a de muncă - condiții normale.

În drept invocă dispozițiile art. 322 pct. 7 cod procedură civilă, art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1977.

Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, motivele invocate fiind neîntemeiate, neîntrunind condițiile impuse de art. 322 alin 1 cod procedură civilă.

Examinând cererea de revizuire formulată și decizia a cărei revizuire se solicită, instanța constată următoarele.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă în cazurile strict determinate de lege.

Motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul dintre cele 8 cazuri de revizuire prevăzute de art. 322 alin 1 cod procedură civilă.

În primul rând, pentru a fi incidentă dispoziția art. 322 pct 7 cod procedură civilă, ar trebui să fim în prezența a două hotărâri contradictorii date în dosare diferite, ceea ce nu este cazul în speță.

Faptul că instanța de fond a respins contestația iar instanța de recurs a admis în parte contestația formulată de contestator împotriva deciziei de pensionare în urma exercitării căii de atac a recursului, nu presupune existența a două hotărâri contradictorii în sensul prevăzut de art. 322 pct 7 cod procedură civilă, simpla nemulțumire a contestatorului pentru neadmiterea în întregime a contestației și neacordarea stagiului de cotizare de 25 de ani la recalcularea pensiei atât de către instanța de fond cât și de către instanța de recurs neputând constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

Nu poate fi vorba nici de dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 alin 1 pct 1 cod procedură civilă și nici de nepronunțarea asupra a ceea ce s-a cerut, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 alin 1 pct.2 cod procedură civilă, deoarece instanța de recurs a analizat contestația formulată și sub aspectul cererii privind recalcularea pensiei cu stagiul de 25 de ani, stabilind că " activitatea desfășurată de către recurent - conducător auto - se încadrează în grupa a II-a de muncă, dar nu în condiții speciale impuse de art. 43 din Legea nr. 19/2000, acesta neîncadrându-se nici în locurile de muncă în condiții speciale reglementate de Legea nr. 226/2006, iar practica judiciară invocată, inclusiv calculul Casei județene de Pensii H sunt neincidente în speță.

Față de cele reținute, instanța va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată, nefiind incidente nici unul din cazurile prevăzute de art. 322 alin 1 cod procedură civilă, astfel că va fi păstrată în totalitate decizia atacată.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în nr. 4, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul În O,- împotriva deciziei civile nr. 1062/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.

Președinte Judecător, Judecător Grefier

- - - - - -

Red dcz

27.11.2008

Jud recurs,

Dact IC

2ex/28.11.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 22 octombrie 2008

Președinte: - - - judecător

Judecător: - -

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol, soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul domiciliat în, nr.4, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B împotriva deciziei civile nr. 1062/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă În reprezentarea revizuientului, lipsă, av., lipsă intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că prezenta cerere de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Reprezentantul revizuientului solicită admiterea cererii, modificarea deciziei atacate, admiterea contestației formulate și obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii B la recalcularea pensiei sale prin luarea în considerare a unui stagiu de 25 de ani la care să se împartă însumarea punctajelor medii anuale și nu la stagiul general de 30 de ani, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 29 octombrie 2008, cam. 39

Pentru când părțile au termen în cunoștință.

Dată în ședința publică din 22 octombrie 2008.

Președinte Judecător, Judecător Grefier

- - - - - -

Președinte:Aurora Popa
Judecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1534/2008. Curtea de Apel Oradea