Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 165/
Ședința publică din 23 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B împotriva deciziei civile nr.702/24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Cabinet Veterinar " " și, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen legal și este legal timbrat cu suma de 5,10 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16 februarie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.702/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul B împotriva sentinței civile nr.11860/27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.11860/27.11.2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulată de reclamantul B, în contradictoriu cu pârâții Cabinet Veterinar și, intimata T, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul B este proprietarul tabular al imobilului înscris în CF nr.559 M, nr.top. 175-176/1/1 constând în grădină în suprafață de 1808. cu titlu de moștenire, din anul 2006.
Terenul mai sus menționat a aparținut numitei și a fost restituit acesteia conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a coroborat cu art. 4 alin.2 din Legea nr.10/2001, prin Dispoziția de restituire a Comunei M nr.200/27.09.2005.
Pe acest teren, potrivit celor reținute în cuprinsul deciziei civile nr.176/28.02. 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.1950/C/2005, Primăria comunei M atestă existența unei construcții neintabulată în cartea funciară cu număr de conscriere 81 în care funcționează dispensarul veterinar din localitate.
Prin contractul de concesionare nr.627/01.09.1999, Ministerul Agriculturii și Alimentației, în calitate de concedent a concesionat pârâtului, clădirea în suprafață de 222. situată în localitatea M, la nr.81, pe o perioadă de 15 ani, începând de la data de 15.09.1999, în vederea desfășurării activității sanitare de interes public național prevăzute în programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combaterea bolilor animale, de prevenirea transmiterii de boli de la animale la om și protecția mediului, aprobat prin ordin al Ministerului Agriculturii și Alimentației.
Prin Actul adițional la contractul de concesionare nr.627/01.09.1999, s-a stabilit că Agenția Domeniilor Statului preia toate drepturile concedentului Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și este ținută de toate obligațiile constituite în sarcina concedentului conform contractului de concesionare și a actului adițional.
Intrucât contractul de concesionare nr.627/01.09.1999 a fost încheiat pentru o perioadă de 15 ani, începând de la data de 15.09.1999, iar reclamantul B nu a solicitat și obținut anularea acestuia, susținerea reclamantului în sensul că pârâtul folosește imobilul din litigiu fără a avea un titlu valabil, este neîntemeiată.
Astfel fiind și constatând că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul folosirii abuzive de către pârâții și Cabinetul Veterinat, a imobilului proprietatea sa, înscris în CF nr.559 M, cu nr.top.175-176/1/1, în baza dispozițiilor art.1169 civ. instanța de fond a respins acțiunea reclamantului.
Instanța de fond a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul B, care a solicitat schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii în evacuare, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, întrucât prima instanță a reținut nejustificat că pârâții folosesc imobilul în temeiul unui contract de concesiune, iar reclamantul apelant nu a solicitat și obținut anularea respectivului contract, apelantul motivând că nu a solicitat aceasta deoarece contractul nu poate produce efecte față de el, cât timp nu a fost parte la încheierea actului, astfel că nu are nici un interes să solicite desființarea unui act lovit și de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului titularului dreptului, partea care a transmis în concesiune imobilul nefiind proprietar al acestuia, astfel că nu poate transmite drepturi pe care el însuși nu le are.
Reclamantul apelant a criticat hotărârea primei instanțe și pentru faptul că a reținut eronat că decizia civilă nr.176/2005 a Curții de Apel Timișoara atestă existența unei construcții de către Primăria comunei M, edificată pe terenul din litigiu, cât timp, în realitate, în baza adeverinței nr.4495/2005 a Primăriei comunei M se menționează că autoritățile locale nu dețin documente care să ateste construirea și existența construcției ce se pretinde a fi dispensarul veterinar.
Analizând sentința apelată, în raport de critica formulată și probatoriul administrat, constată că apelul este nefondat și a fost respins ca atare, întrucât acțiunea în evacuare reglementată de art.1410 și urm.civ. promovată de către reclamant împotriva pârâților din litigiu, cu privire la imobilul înscris în CF 559 M, nr.top.175-176/1/1, pe care pârâții îl folosesc fără nici un titlu locativ, este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi pe care o parte, numită locator, s-a obligat să le procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil, în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Calea aleasă de reclamant este greșită, întrucât dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare fondată pe art.480 civ. aceasta fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală deci, prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului, dreptul real de proprietate al reclamantului neputând fi deci apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare.
In acest context, întrucât în cauza de față, între reclamant și pârâți, nu există raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârâți a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamantului, cum reclamantul a înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe cea în revendicare, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acțiunii, ci doar, eventual, temeiul juridic al acesteia, acțiunea în evacuare promovată de reclamant trebuia respinsă ca inadmisibilă, motivarea instanței de apel substituind astfel motivarea primei instanțe.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul B, solicitând casarea ei cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara întrucât, - în opinia sa - procesul s-ar fi soluționat, în mod greșit, prin neanalizarea fondului acțiunii.
S-a invocat în acest sens faptul că din conținutul acțiunii rezultă că este vorba de o revendicare imobiliară și nu de o simplă evacuare a pârâților, astfel că instanța de apel, printr-o substituire a motivării, nu putea respinge apelul considerând că acțiunea reclamantului trebuie respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată.
S-a arătat, de asemenea, că nici una din instanțe nu i-a pus în vedere reclamantului, în aceste condiții, să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii ceea ce ar fi putut clarifica, de la bun început, cadrul procesual care vizează în fond, indiferent de titulatura cererii, restituirea în deplină proprietate și liniștită posesie a bunului solicitat.
Recursul s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și ale art.312 alin.3 și alin.5 pr.civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul este, parțial, fondat.
Rezultă astfel că reclamantul a solicitat casarea celor două hotărâri anterioare, cu trimiterea spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, motivat de faptul că nici una din instanțe, în mod greșit, nu ar fi analizat fondul pretențiilor sale.
Analiza hotărârii menționate duce însă la o concluzie parțial diferită.
Contrar a ceea ce afirmă reclamantul B, instanța de fond - Judecătoria Timișoara - a analizat în substanță pretențiile reclamantului și i-a respins acțiunea nu pe baza vreunei excepții ci considerând-o ca neîntemeiată.
Abia în apel, Tribunalul Timiș, analizând susținerile reclamantului, a confirmat soluția de respingere a acțiunii însă a substituit motivarea sentinței considerând că acțiunea în evacuare este nu neîntemeiată ci inadmisibilă, fiind improprie scopului de redobândire a imobilului în absența unor raporturi locative între părți.
Curtea constată că această problemă - în afara faptului că nu a fost supusă în prealabil discuției contradictorii a părților pentru ca acestea să-și poată susține argumentele în apărare - reprezintă o greșită interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății.
Din conținutul acțiunii rezultă că reclamantul înțelege să opună pârâților dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlu de redobândire la Legea nr.10/2001 de către autorii săi și ulterior de succesiune, și că, în virtutea acestui drept, solicită punerea la dispoziție a acestuia, folosind, în mod impropriu, în context, cuvântul "evacuare", specific, într-adevăr, raporturilor locative.
Prin urmare, indiferent de termenii utilizați în formularea acțiunii (pe care instanța de fond i-a înțeles, nefăcând vorbire de vreo locațiune și pe care instanța de apel, dacă s-a considerat nelămurită trebuia să-i clarifice prin precizări solicitate în acest sens părților)-, tribunalul trebuia să reanalizeze acțiunea în contextul scopului urmărit și al argumentelor folosite de către reclamant, împrejurări care ar fi impus calificarea corectă a acțiunii sale ca fiind una în revendicare imobiliară iar nu una în evacuare, astfel cum în mod greșit s-a considerat.
Având, deci în vedere faptul că Tribunalul Timișa pronunțat o soluție prin reținerea greșită a excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului B, Curtea va admite recursul acestuia și va casa decizia civilă nr.702/24.10.2008 cu trimiterea spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamantului B împotriva deciziei civile nr.702/24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă pe care o casează cu trimitere spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /24.02.2009
Dact. // 2 ex./ 10.03.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu, Daniela
