Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 167/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.167

Ședința publică din 25 februarie 2010

PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță

JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Cristian Pup

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 692/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, situație față de care lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.692/13.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.808/14.05.2009 pronunțată în dosarul cu același număr de Judecătoria Lugoj.

Inițial, prin sentința civilă apelată, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul aflat în proprietatea reclamantului, situat în L,-.5, evidențiat în CF 5795/V Român, nr.cad.103-103/b/V, pentru lipsă de titlu, constatând în același timp că reclamantului i-a fost retrocedat acest imobil, în urma procedurilor prevăzute de 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, care deși legal citată cu mențiunea de achita taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, în sensul că nu s-a prezentat în instanță și nu a achitat nici taxele legale aferente apelului declarat, astfel că tribunalul a aplicat disp.art.20 rap.la art.11 din 146/1997-republicată și anulat apelul, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta, motivat în drept cu disp.art.304 pct.5 pr.civ. și cu argumentul că în mod greșit i s-a anulat ca netimbrat apelul de către tribunalul, în condițiile în care domnia sa a fost grav bolnavă și netransportabilă la data judecării apelului, astfel că nu a fost în măsură să achite taxele judiciare stabilite de instanță și datorate potrivit --republicată.

De asemenea, a mai arătat că nu a primit nici citația cu mențiunea privind obligația de timbrare întrucât și-a schimbat reședința, mutându-se la fiica domniei sale, care locuiește în L, pe str. -. - nr.65.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă pentru ultimul termen a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de recurentă, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente dispozițiile de casare prev. de art.304 pct. 5.pr.civ. în sensul arătat de recurentă.

Astfel, curtea va constata că pârâta și-a înregistrat apelul împotriva sentinței civile nr.808/2009 a Judecătoriei Lugoj la data de 09.06.2009, fără a-l timbra deși această obligație izvorăște din textul art.20 alin.1 din --republicată, care prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Mai mult decât atât, tribunalul a emis citație, cu mențiunea ca apelanta să timbreze cu taxa judiciară de timbru de 5 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, citația fiind efectivă comunicată ginerelui acesteia la data de 07.07.2009, la adresa indicată de însăși apelanta, respectiv în L,-.5, jud. T, cu mai bine de 3 luni înaintea termenului de judecată din 13.10.2009 (fila 6 - dosar apel).

Apelanta, deși legal citată și efectiv încunoștințată, în acord cu disp.art.92 alin.3 pr.civ. recurenta - pârâtă nu achitat această taxă până la termenul stabilit de instanța de apel respectiv 13.10.2009 și nici nu a încunoștințat instanța, prin act scris depus la dosar, că ar fi în imposibilitate de a se prezenta ori de achita taxele, indiferent de motiv (recurenta a invocat motive medicale, însă nu a depus nicio dovadă medicală în acest sens).

Mai mult decât atât, în raport cu motivele invocate în recurs, curtea va constata că recurenta-pârâta nu a dovedit nici schimbarea de domiciliu și/sau de reședință și nici nu a respectat disp.art.98 pr.civ. în sensul că și în ipoteza în care această schimbare de domiciliu sau de reședință ar fi fost reală, atunci avea obligația de aduce acest fapt la cunoștința instanței, cât și a celeilalte părți litigante, printr-un act scris, depus la dosar (pentru instanță), iar partea adversă ar fi trebuit încunoștințată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, a cărei recipisă ar fi trebuit de asemenea să fie depusă la dosar.

Totodată, curtea va mai constata că recurenta a indicat o adresă fictivă cu privire la actuala sa reședință din L,-, în condițiile î care agentul procedural a atestat că respectiva strada nu are număr de casă 65.

În acest context, curtea va constata că niciuna dintre aceste obligații nu a fost respectată de către actuala recurentă, și care atestă că această, din culpa sa nu a achitat taxele judiciare aferente apelului declarat, astfel că tribunalul a interpretat și aplicat corect disp.art.20 rap.la art.11 din --republicată și în mod justificat anulat ca netimbrat apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr.808/2009 a Judecătoriei Lugoj.

Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.5 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.692/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimatul - reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 692/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /02.03.2010

Tehnored /03.03.2010

Ex.2

Primă instanță:

Instanța de apel: și

Președinte:Trandafir Purcăriță
Judecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 167/2010. Curtea de Apel Timisoara