Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.168/
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentii-reclamanți-intimați, și -M,- judet C - împotriva sentintei civile nr.1562 din 26 iunie 2008 Judecătoriei Medgidia și a deciziei civile nr.684 din 24.11.2008 a Tribunalului Constanta și de recurentul-pârât-intimat, - M,- judet Constanta - împotriva deciziei civile nr.684/24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanta având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta-reclamantă-intimată personal și asistată de avocat conform delegatiei nr.237/23.02.2009 și pentru recurentul-reclamant-intimat se prezintă avocat conform delegatiei nr.237/23.02.2009, și recurentul-pârât-intimat personal și asistat de avocat I conform împuternicirii avocatiale nr.10 din 16.03.2009 depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța pune în discuția părților tardivitatea recursului declarat de recurentul-pârât-intimat.
Apărătorul recurentului-pârât-intimat depune dovada comunicării hotărârii cu mentiunea olograf "sosit după 6 ianuarie".Arată că deși data de pe ștampilă este 30.12.2008, fiind sfârșit de an, așa se explică faptul că s-a primit comunicarea după sărbători, adică după 6 ianuarie 2009, ceea ce face ca recursul să fie declarat în termen.Mai precizează că nu există lipsa dovezii că recursul nu a fost declarat în termen raportat la art.310 Cod pr.civilă.A fost înmânată personal recurentului, la cutia poștală.
Apărătorul recurentului-reclamant-intimat se opune și pentru a lămuri această exceptie a tardivității să depună înscrisuri conform art.305 Cod pr.civilă.
Instanța, deliberând, respinge cererea de suplimentare a probatoriului cu înscrisuri.
Instanța luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei,în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarului de judecată și acordă cuvântul părtilor.
Apărătorul recurentilor-reclamanți-intimați, având cuvântul, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.Critică soluția instanței de fond și a instanței de apel sub aspectul greșitei soluționări a cererii reconvenționale și a modalității de interpretare a probelor din dosar.S-a susținut că singura probă directă din dosar ar fi declarația reclamantei că a primit suma de 30.000 lei și că față de această probă s-ar impune admiterea cererii reconvenționale pentru această sumă.
Cu privire la termenul general de prescripție de 3 ani se aplică tuturor acțiunilor personale întemeiate pe dreptul de creanță.Termenul de prescripție curge din momentul înmânării banilor deoarece nu există nici un termen suspensiv cu privire la această situație.Nu poate fi primită apărarea că termenul curge din 2006 dată de la care a început o stare conflictuală între părți. Termenul curge de când s-a născut dreptul la acțiune drept care curge din 1993.
În concluzie solicită admiterea recursului,modificarea sentinței civile și în parte a deciziei civile și solicită respingerea cererii reconvenționale ca prescrisă în principal, iar în subsidiar solicită trimiterea cauzei primei instanțe pentru a lămuri titlul cu care s-au înmânat cei 30.000 lei vechi, cu ce titlu și la ce dată și dacă au fost restituiți.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât-intimat solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv.
Apărătorul recurentului-pârât-intimat solicită respingerea exceptiei tardivității recursului.
Solicită admiterea recursului casarea deciziei civile.
Cu privire la recursul reclamantilor-intimati solicită respingerea acestuia.Decizia este nelegală și netemeinică. Solicită constatarea dreptului de creanță pentru suma de 70.000 lei, respectiv instituirea în favoarea recurentului a unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea de către reclamanți a creanței de 70.000 lei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr.1562/C/26.06.2008 Judecătoria Medgidiaa admis acțiunea principală formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul, precum și cererea reconvențională, dispus evacuarea pârâtului reconvenient din imobilul proprietatea reclamanților pârâți situat în M,-, județul C, a constatat că pârâtul reconvenient are un drept de creanță născut la 02.10.1990, pentru suma de 70.000 lei ROL și a instituit în favoarea pârâtului reconvenient un drept de retenție asupra imobilului menționat, până la achitarea de către reclamanții-pârâți a creanței de 70.000 lei ROL,actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii creanței până la data plății efective.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea lor situat în M,-, județul În motivare, au arătat că pârâtul locuiește în casa lor fără a avea titlu locativ. Inițial, i-au permis pârâtului să locuiască acolo fiind rude și pentru că pârâtul avea de rezolvat unele probleme, însă pârâtul a devenit violent, între părți existând un dosar penal în care reclamanta este parte vătămată.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii principale ca nefondată, să se constate că are calitate de coproprietar cu o cotă de 4/5 din imobil și să se dispună ieșirea părților din indiviziune.
În motivare, pârâtul a arătat că în anul 1993 era despărțit în fapt de soție și a rugat-o pe sora lui, reclamanta, să-i caute o casă, el fiind șofer de cursă lungă; reclamanta a găsit imobilul în litigiu, pe care proprietarul de atunci cerea 90.000 lei; la perfectarea actelor, sentința de divorț a pârâtului nu era definitivă și pentru a nu figura în act și soția pârâtului, acesta a convenit cu reclamanții (sora și cumnatul lui) să fie întocmit pe numele lor contractul de cumpărare. La predarea prețului, pârâtului îi mai trebuiau 17.000 lei, sumă care a fost plătită de reclamanți. Anterior perfectării actului în formă autentică, a susținut pârâtul că a plătit vânzătorului un avans de 40.000 lei, încheind o chitanță de mână, aflată în posesia reclamanților, în prezența martorilor și (ulterior decedat).La perfectarea contractului la notar, pârâtul a înmânat diferența de preț de 50.000 lei, pe holul notariatului, în prezența a doi martori. Pentru taxele notariale, reclamanții au mai pus ei încă 1.000 lei, astfel că în total reclamanții au achitat 18.000 lei pentru imobil.
Ulterior, pârâtul și-a modificat cererea reconvențională, solicitând să se constate că pentru suma de 73.000 lei, pe care a suportat-o din preț, are un drept de creanță și să se instituie în favoarea sa un drept de retenție, până când reclamanții îi vor plăti partea din preț, la valoarea actualizată, funcție de indicele de inflație. A mai arătat că însăși reclamanta, în dosarul nr.3544/2006 al Judecătoriei Medgidia, a recunoscut în scris contribuția pârâtului la plata prețului imobilului (însă doar parțial, pentru suma de 30.000 lei).
Prin sentința civilă nr.1069/16.05.2007 au fost respinse excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului la acțiune în privința cererii reconvenționale și a fost admisă excepția de inadmisibilitate a cererii principale având ca obiect evacuarea pârâtului.
Sentința, menținută de Tribunalul Constanța, a fost casată de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr.538/C/17.12.2007, cu motivarea că greșit s-a respins cererea principală ca inadmisibilă, deoarece excepția de inadmisibilitate se referă la un gen de acțiune care nu poate fi promovată în justiție, dreptul pretins încălcat negăsindu-și ocrotire în sfera juridicului, fapt care îl pune pe magistrat în imposibilitate să o analizeze.
În rejudecare, după casare, la cererea părților s-a administrat proba cu înscrisuri, martori și interogatorii.
În considerentele sentinței, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1637/02.10.1990 reclamanții și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - construcție situat în M,-, județul C, pentru prețul de 50.000 lei, achitat integral înaintea autentificării actului.
Pârâtul reconvenient locuiește în imobil fără vreun titlu, contractul de închiriere încheiat în 1990 cu proprietarii, pentru o durată de 5 ani, încetând prin ajungerea la termen.
Relațiile dintre părți sunt tensionate, reclamanții-proprietari pretinzând pârâtului să părăsească imobilul, iar acesta refuzând, între părți existând și un litigiu penal.
A considerat instanța că, chiar dacă s-ar crede că efectele contractului de închiriere din 1990 s-ar fi produs și după 1995, în baza tacitei relocațiuni, acesta a încetat cu siguranță la 12.10.2006, când reclamanta a cerut evacuarea pârâtului în dosarul nr.3544/2006 al Judecătoriei Medgidia.
Dreptul de proprietate definit de art.480 cod civil este acel drept real care conferă titularului dreptul de a întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației sale, de a-l folosi și de a dispune de el, în mod exclusiv și perpetuu, în cadrul și cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin acțiunea sa de a locui în imobilul proprietatea reclamanților fără acordul acestora, pârâtul reconvenient aduce atingere atributului dreptului de proprietate referitor la posesia reclamanților.
Ca urmare, în baza art.480 Cod civil instanța a admis acțiunea principală și a dispus evacuarea pârâtului.
Asupra cererii reconvenționale, instanța a reținut că în plângerea penală formulată de reclamantă se arată că suma de 30.000 lei din prețul de achiziționare a imobilului provenea de la fratele său, pârâtul reconvenient. În timpul judecării prezentei cauze, s-a susținut de reclamanți, prin apărător, că această sumă a reprezentat un împrumut, care a fost restituit pârâtului.
Recunoașterea reclamantei din cuprinsul plângerii penale reprezintă un început de dovadă în favoarea susținerilor pârâtului reconvenient, coroborat cu declarațiile martorilor pârâtului reconvenient și cu aplicarea disp.art.225 Cod pr.civilă în privința reclamantului care nu s-a prezentat pentru a i se lua interogatoriul. Declarațiile martorilor reclamanților nu conțin date relevante despre proveniența prețului înmânat lor, instanța conchizând că pârâtul a făcut dovada contribuției sale de 70.000 lei ROL la data autentificării contractului. Cum restituirea sumei nu a fost dovedită, această contribuție bănească atrage în favoarea pârâtului un drept de creanță, corelativ obligației reclamanților de a-i restitui acestuia suma la valoarea actualizată, în caz contrar constituind o îmbogățire fără justă cauză.
Până la stingerea acestui drept de creanță, pârâtul reconvenient fiind în posesia imobilului, va beneficia de un drept de retenție asupra imobilului, constituind un mijloc de constrângere a reclamanților pentru executarea obligației de plată menționată mai sus.
Ca urmare, instanța a admis și cererea reconvențională, constatând că pârâtul reconvenient are în contradictoriu cu reclamanții pârâți un drept de creanță născut la 2.10.1990, pentru suma de 70.000 lei ROL și a instituit în favoarea pârâtului reconvenient un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea, de către reclamanții-pârâți, a creanței de 70.000 lei ROL, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii creanței până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat în termen legal apel, formulând critici asupra modului de soluționare de către prima instanță a cererii reconvenționale.
Astfel, s-a arătat că pârâtul nu a administrat nici un fel de probe care să creeze convingerea că ar fi predat reclamantei la data achiziționării imobilului în litigiu suma de 70.000 lei ROL. Motivația din sentință în sensul că suma de bani a fost dovedită cu declarațiile martorilor pârâtului nu-și regăsește aplicarea în conținutul acestor declarații, pentru că nu a existat nici un martor care să fi participat la pretinsa plată, iar cei care au vândut imobilul au confirmat că plata a fost făcută exclusiv de către reclamantă. Pârâtul și-a legitimat interesul procesual făcând trimitere la o stare de fapt ilicită, în sensul că a făcut această plată pentru a evita caracterul de bun comun al oricărei achiziții imobiliare făcute, în acea perioadă fiind căsătorit.
La primul termen de judecată din 27.10.2008, intimatul reclamant a formulat cerere de aderare la apel, susținând în esență că pârâtul nu are dreptul la suma de bani acordată de prima instanță, deoarece locuiește în imobil din anul 1990 în baza unui contract de închiriere expirat în anul 1995, nu a plătit nici un fel de chirie, iar suma pretinsă nu a înmânat-o nici reclamanților și nici fostului proprietar care a fost martor la proces.
Intimatul pârât a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat, susținând că apelanta reclamantă a recunoscut în scris că a primit de la el o sumă de bani deloc neglijabilă, iar acest fapt coroborat cu proba cu înscrisuri și cea testimonială au dus la pronunțarea unei sentințe legale și temeinice.
Soluționând cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 684 din 24.11.2008, prin care a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă și cererea de aderare la apel, având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 1562 din 26.06.2008 pronunțată de Judecătoria Medgidia în contradictoriu cu pârâtul reconvenient.
A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, astfel:
S-a constatat că pârâtul reconvenient are, în contradictoriu cu reclamanții pârâți, un drept de creanță născut la 2.10.1990, pentru suma de 30.000 lei (ROL).
S-a instituit în favoarea pârâtului reconvenient un drept de retenție asupra imobilului menționat, până la achitarea de către reclamanții pârâți a creanței de 30.000 lei (ROL), actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii creanței până la data plății efective.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că dreptul de creanță al pârâtului asupra imobilului în litigiu, proprietatea reclamanților, este în sumă de 30.000 lei, fapt recunoscut de reclamanta în plângerea penală formulată împotriva fratelui său,.
Până la acoperirea sumei de 30.000 de lei s-a instituit în favoarea pârâtului reconvenient un drept de retenție.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 684 din 24.11.2008, au declarat recurs părțile în proces.
Recursul declarat de reclamanții și:
Critica soluției se referă la greșita soluționare a cererii reconvenționale și a modalității de interpretare a probelor din dosar.
S-a susținut că singura probă directă din dosar este declarația reclamantei care a recunoscut că a primit suma de 30.000 de lei pentru cumpărarea imobilului în litigiu, în raport de care a fost admisă cererea reconvențională pentru această sumă.
Ceea ce este relevant în cauză este data la care se susține că s-a primit suma de bani și data încheierii contractului, aspecte esențiale pentru a se stabili dacă această sumă de bani a fost dată pentru achiziționarea imobilului în litigiu sau nu.
Din probele administrate în cauză rezultă că data încheierii contractului a fost anul 1990, iar data despărțirii în fapt a pârâtului a fost anul 1993.
Se pune problema dacă această sumă a fost dată reclamanților, la ce dată și cu ce titlu.
Dar înainte de toate, trebuie stabilit, așa cum susțin recurenții, data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru suma pe care pârâtul pretinde că a dat-o reclamanților.
Conform art. 30 al.1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, care se aplică și tuturor acțiunilor personale întemeiate pe dreptul de creanță. Termenul de prescripție începe să curgă din momentul inmânării banilor și nu de la data la care a început starea conflictuală între părți.
În aceste condiții dreptul la acțiune privind dreptul de creanță este prescris, întrucât nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Pentru cele menționate mai sus, au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile în sensul respingerii cererii reconvenționale ca fiind prescris dreptul de creanță și în subsidiar au solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recursul declarat de pârâtul:
Motivează recursul arătând că în mod greșit instanța de apel a reținut, avându-se în vedere recunoașterea reclamantei, că pârâtul le-a dat numai suma de 30.000 de lei pentru achiziționarea imobilului în litigiu.
Recunoașterea reclamantei constituie un început de dovadă scrisă; fiind coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că cei doi soți au primit de la fratele și respectiv cumnatul suma de 70.000 de lei și nu 30.000 de lei, cum a reținut instanța de apel.
Este adevărat că nu s-a întocmit un act sub semnătură privată pentru suma de 70.000 de lei dată de pârâtul soților, avându-se în vedere gradul de rudenie și imposibilitatea obiectivă de a preconstitui o probă scrisă.
În mod nelegal instanța de apel a reținut ca probă doar recunoașterea reclamantei pentru cei 30.000 de lei, înlăturând celelalte probe administrate în cauză.
Pentru cele menționate mai sus a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
1)Privitor la recursul formulat de recurenții și:
Analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
În mod corect instanța de apel a reținut că recunoașterea reclamantei în cuprinsul plângerii penale că a primit de la pârâtul reconvenient suma de 30.000 de lei pentru achiziționarea unei case de locuit reprezintă un început de dovadă scrisă, dar nefiind coroborată cu alte probe administrate în cauză, a reținut că dreptul de creanță este în sumă de 30.000 de lei și nu de 70.000 de lei.
Martorul G audiat în cauză a relatat aspecte percepute de la persoane decedate, nu percepute nemijlocit, fapt pentru care nu a fost coroborată cu nicio probă administrată în cauză, neluată în considerare la soluționarea prezentei cauze. Ceilalți martori au relatat că prețul de achiziționare a imobilului a fost achitat de către recurenta.
În concluzie, dreptul de creanță al pârâtului reconvenient la achiziționarea imobilului situat în M,- de către recurenții și se ridică la suma de 30.000 de lei, cum corect a stabilit instanța de apel.
Referitor la prescripția dreptului de creanță, instanța reține:
Dreptul de creanță are un caracter accesoriu față de stabilirea dreptului de creanță iar dreptul la acțiune pentru constatarea și realizarea creanței, în speța de față, s-a născut la data la care recurenții și au negat pârâtului reconvenient dreptul de a locui în imobil, respectiv de la data de 12.10.2006.
Potrivit art. 3 al.1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și se aplică tuturor acțiunilor personale întemeiate pe dreptul de creanță.
În cauza dedusă judecății, termenul de prescripție pentru dreptul de creanță în favoarea pârâtului reconvenient a început să curgă de la data de 12.10.2006, el încadrându-se în termenul general de 3 ani, fapt pentru care cele două instanțe au constatat că a fost introdus în termen.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenții și împotriva deciziei civile nr. 684/24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța.
2) Recursul declarat de recurentul:
În ședința de judecată din data de 4.05.2009, din oficiu instanța a invocat excepția tardivității recursului declarat de recurentul.
În conformitate cu disp.art. 137 (1) Cod pr. civilă " instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În referire la excepția tardivității recursului declarat de către recurentul se constată că aceasta este fondată pentru următoarele:
Potrivit art. 301 Cod pr. civilă " termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Dreptul de a recura hotărârea instanței de apel se naște chiar din momentul pronunțării acesteia, dar pentru calcularea termenului de recurs interesează comunicarea hotărârii. Dovada comunicării hotărârii trebuie să rezulte din actul întocmit de agentul procedural, fără a exista posibilitatea completării cu prove extrinseci.
În speță, din dovada de comunicare a hotărârii recurate, întocmită de agentul procedural al Tribunalului Constanța, rezultă că această hotărâre a fost comunicat ăa 30.12.2008, prin afișare; cererea declarativă de recurs și motivarea au fost înregistrate la instanța de apel la 23.01.2009, după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de disp. art. 301 Cod pr. civilă.
În atare situație, instanța va respinge ca fiind tardiv formulat recursul declarat de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 684/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat, formulat de recurenții reclamanți și intimați și, domiciliați în M,-, județul C, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în M,- județul Constanta, împotriva sentinței civile nr.1562/C din 26.06.2008 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr- ( nr. format vechi 5146/2006) și a deciziei civile nr.684 din 24.11.2008 pronunțată de Tribunalului Constanta - secția civilă - în dosarul nr-.
Respinge ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de către recurentul pârât, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.684 din 24. 11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
Jud.fond
Jud. apel;
Red.dec.jud.
2.06.2009
Dact.gref.
2 ex./ 4.06.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Răzvan Anghel
