Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 168/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/2010-
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Viorel Pantea |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, -.C,.5, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.944/LM din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentului contestator -lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 130/09.11.2007 emisă de Baroul Bihor -Cabinet individual, lipsă fiind reprezentanții intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursul de față este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 07.12.2009 întâmpinare din partea intimatei în cuprinsul căreia s-a invocat excepția de nulitate al recursului declarat de partea adversă, apreciind că motivele invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, după care:
Reprezentantul recurentului depune la dosar concluzii scrise formulate personal de partea pe care o reprezintă, învederând totodată faptul că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei căi de atac.
În ceea ce privește excepția de nulitate invocată de partea intimată solicită respingerea acesteia.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv modificarea parțială a hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului diferenței de onorariu expert, suma reținută pentru lucrarea de specialitate fiind mult prea mare față de munca prestată la întocmirea acesteia, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 944/LM din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B.
Contestatorul a fost obligat la plata în favoarea Biroului Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul Bihor, a sumei de 1.200 lei reprezentând diferență onorariu expert, în favoarea expertului contabil.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Contestatorul beneficiază de dreptul la pensie prin decizia nr.- /28.08.1990.
Instanța a constatat că în privința sporului de 15% solicitat de către contestator și care a fost vărsat la bugetul asigurărilor de stat de fostele unități socialiste în conformitate cu art.1 din Decretul nr.389/1972, acest spor nu era reținut din salariul angajaților, ci conform art.4 din Legea nr.27/1966, se plătea fără nici o reținere din salariul acestora.
Sporul de 15% se realiza prin calcularea procentului de 15% la sumele reprezentând câștigul brut al salariatului, fără să se realizeze o reținere din câștigul lunar al persoanei salariate.
Prin urmare la stabilirea drepturilor personale de pensie nu se valorifică și nu se iau în calcul sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale de către angajator, astfel încât tribunalul a constatat că cererea contestatorului în legătură cu sporul de 15%, este neîntemeiată, fiind respinsă.
În privința cererii contestatorului prin care acesta solicită acordarea unui spor la pensie pentru fiecare an în plus din primii 5 ani, de 1% și pentru restul de un spor de 0,5% din retribuția tarifară folosită la calcularea pensiei, tribunalul a reținut că potrivit art.12 din Legea nr.3/1977 doar persoanele care au o vechime totală în muncă mai mare de 30 de ani beneficiază de sporurile solicitate de contestator. Vechimea contestatorului în muncă nu este mai mare de 30 de ani, ci acesta are o vechime efectiv prestată în muncă de 21 de ani, 4 luni și 13 de zile în grupa a II-a de muncă și de 8 ani 5 luni și 26 de zile în condiții normale de muncă, iar doar cu anii adăugați la vechimea efectivă în muncă, contestatorul depășește 30 de ani, dar acest lucru nu îl îndreptățește la acordarea sporurilor solicitate, deoarece aceste se acordă doar dacă avea mai mult de 30 de ani de muncă efectiv lucrați.
De asemenea și din expertiza efectuată în cauză, rezultă că intimata a luat în calcul toate sporurile prevăzute de lege la calcularea pensiei contestatorului, acestea incluzând și sporul de vechime.
Din nota de evaluare depusă de expert la dosarul cauzei, rezultă că partea contestatoare avea de plătit o diferență de onorariu de 1.200 lei pe care nu a plătit-
Tribunalul a reținut că potrivit art.170 Cod procedură civilă, partea care a propus expertiza este obligată să plătească cheltuielile privind onorariul expertului.
Prin urmare, l-a obligat pe contestator la plata diferenței de onorariu de expert pe care nu a plătit-o, respectiv la suma de 1.200 lei.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.2 al.3 din nr.HG1550/2004 și a art.12 și 14 din Legea nr.3/1977, tribunalul a respins contestația formulată de contestator, ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, au fost respinse cheltuielile de judecată solicitate de contestator, deoarece intimata nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și modificarea parțială a sentinței recurate în sensul reducerii cuantumului diferenței de onorariu expert de la suma de 1.200 lei la o sumă modică, fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată recurentul că suma la care a fost obligat cu titlu de diferență onorar expert, este prea mare în raport de posibilitățile sale materiale, respectiv cu munca efectuată de expert.
Menționează că expertul a luat în considerare doar susținerile intimatei fără a face nici o referire la susținerile sale privind condițiile speciale în care și-a desfășurat activitatea, considerând astfel că expertiza nu a fost completă, fiind bazată aproape în întregime doar pe datele furnizate de Casa Județeană de Pensii B, fără a se avea în vedere situația reală în care și-a desfășurat activitatea.
Mai arată, că în cauză nu a existat o cerere expresă de mărire a onorariului expertului și nici o încheiere executorie în acest sens, fiind astfel în imposibilitate să-și formuleze apărarea raportat la pretenția exagerată a expertului, invocând în susținere dispozițiile art. 213 al. 2 Cod procedură civilă și art. 23 din OG nr. 2/2000.
Legal citată intimata Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare solicitând constatarea nulității recursului, motivele invocate de recurentă neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, iar solicitarea privind reducerea onorariului expertului nu a fost formulată în fața instanței de fond, încălcându-se astfel prevederile art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:
În speță instanța de fond a dispus, prin sentința recurată, obligarea contestatorului la plata în favoarea Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bihor, în favoarea expertului a sumei de 1.200 lei reprezentând diferență onorariu expert, fără însă a avea în vedere obiecțiunile formulate de reclamant pe parcursul dezbaterilor privind diferența onorariului de expert.
Astfel, deși, în ședința publică din 05.09.2008 contestatorul formulează obiecțiuni privind cuantumul diferenței onorariu expert, solicitând cenzurarea onorariului, această cerere nu a fost analizată prin prisma apărărilor invocate de contestator, sens în care susținerile intimatei potrivit cărora criticile recurentului exced cadrului procesual, constituind cereri noi sunt nefondate, în condițiile în care, instanța de fond a dispus obligarea contestatorului la plata diferenței de onorariu fără a avea în vedere obiecțiunile formulate de reclamant privind cuantumul excesiv al acestor diferențe.
În ce privește contravaloarea raportului de expertiză, respectiv diferența de onorariu expert, se apreciază că aceasta este nejustificată, în raport de complexitatea cauzei și munca efectuată de expert respectiv volumul de lucru depus, timpul precizat de expert ca fiind necesar efectuării expertizei fiind mult prea mare în condițiile în care întreaga documentație există în cadrul instituției intimate care a și efectuat calculele vizând pensia contestatorului, experta verificând respectarea dispozițiilor legale cu ocazia recalculării drepturilor de pensie, pronunțându-se totodată și asupra calculului contribuției de 15% asupra câștigului brut realizat, verificări care nu presupun o complexitate deosebită a lucrării.
În acest sens urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 22 și dispozițiile art. 23 din OG nr.2/2000 potrivit cărora onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei (în speță de instanță), în funcție de complexitatea lucrării, de volum de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului, astfel, că având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciind ca întemeiate criticile recurentului, va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că, în baza art. 23 din OG nr. 2/2000 va dispune reducerea sumei la care contestatorul a fost obligat în favoarea expertului de la 1.200 lei la 600 lei.
Se apreciază că suma de 600 lei datorată cu titlu de diferență onorariu expertiză, la care se mai adaugă și suma de 200 lei, achitată de reclamant cu titlu de avans este suficientă și corespunzătoare gradului de complexitate a lucrării, respectiv volumului de lucru depus.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator, domiciliat în O,-, -.C,.5, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.944/LM din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Reduce cuantumul sumei la care a fost obligat contestatorul cu titlu de diferență onorariu expert în favoarea expertului contabil de la suma de 1.200 lei, la suma de 600 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 11.02.2010
- dactilografiat grefier - - 15.02.2010 - 4 ex.
-comunicat 16.02.2010 - 2 ex.
-, domiciliat în O,-, -.C,.5, județul
- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Viorel Pantea, Doina Măduța