Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1710/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul - II/

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1710/2008-

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 2: Aurora Popa

- -

- JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în nr. 130, județul B împotriva sentinței civile nr. 404/LM din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, lipsă recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 404/LM din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr. -/1 iulie 2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare.

Din considerentele deciziei se reține că prin decizia nr. -/1 iulie 2007, a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj inferior.

Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte,că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s- arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de munca prevăzute la art. 20 lit. a) si care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârsta începând cu vârsta de 45 de ani. Din actele depuse de contestator in probațiune, rezultă insa că acesta a desfășurat pe o perioadă de 20 de ani activitate in subteran, astfel încât instanța apreciază ca in speță sunt incidente dispoziții speciale cu privire la luarea in considerare a unui stagiu de cotizare mai mic de 30 de ani, motiv pentru care a admite contestația formulata de contestator.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.

În motivele de recurs se invocă nelegalitatea hotărârii prin interpretarea eronată a prevederilor legale, și anume se face trimitere la faptul că recurenta nu a aplicat în procesul de recalculare a pensiei reclamantului prevederile Legii nr. 19/2000 când de fapt incidente sunt prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977, privind stabilirea stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului. Recurenta arată că acesta reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de lege la data deschiderii dreptului la pensie, reclamantul pensionându-se sub imperiul Legii nr. 3/1977- este cea stabilită de art. 8 alin 1 din Legea nr. 3/1977 respectiv 30 de ani.

Recurenta invocă interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2 alin 1 din HG nr. 1550/2004 ca și ale Legii nr. 19/2000, întrucât acest act normativ se referă doar la persoanele care s-au pensionat sub imperiul acestei legi și nu în cele din urmă prevederile acestei legi nu pot modifica cu efect retroactiv legislația anterioară.

În drept art. 304 pct 8 și 9 cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică prevăzute de art. 304 /1 cod procedură civilă, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 alin 1 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.

Contestatorul a lucrat anterior deschiderii dreptului la pensie ca miner subteran peste 30 de ani grupa I de muncă la Exploatarea minieră și a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977, reducându-i-se vârsta de pensionare conform cu dispozițiile legale din acest act normativ.

Este cert că la data deschiderii dreptului la pensie- 1 iunie 1988- erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar acestea la art. 14 prevedeau cele mai sus expuse, mai mult, actualul act normativ în vigoare - Legea nr. 19/2000- prevedea la art. 43 că pentru asigurații care au lucrat în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în subteran punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol- conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.

În acest context chiar dacă reclamantului i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie legea în vigoare la acea dată, cum era și logic, Legea nr. 3/1977, la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi, în materie, respectiv art. 20,43, 77 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată,nefiind vorba despre adăugire la lege,astfel încălcându-se principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, principiul consacrat prin OG nr. 4/2005.

Astfel, art. 2 din Legea nr. 19/2000, consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, astfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru asigurații pensionari care au avut " neșansa" de a se pensiona anterior aplicabilității Legii nr. 19/2000, ceea ce contravine atât principiilor constituționale ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor comunitare în domeniu.

Prin hotărârea pronunțată, instanța nu a făcut altceva decât a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației contestatorului, dispoziții mai favorabile pentru că altfel, conform celor de mai sus enunțate s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestui contestator raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, deși îndeplineau același criteriu, așadar instanța de fond nu a interpretat eronat dispozițiile legale aplicabile, criticile recurentei fiind neîntemeiate.

În contextul celor de mai sus expuse, în baza art. 312 alin 1 cod procedură civilă raportat la art. 304 cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Se constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimatul contestator domiciliat în nr. 130, județul B împotriva sentinței civile nr. 404/LM din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - -

Red dcz

23.12.2008

Jud fond

Dact IC

2ex/24.12.2008

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1710/2008. Curtea de Apel Oradea