Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1575/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1716
Ședința publică de la 10.12.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Ioana Singh
JUDECĂTOR 3: Stere
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta intervenientă, împotriva deciziei civile nr. 1649 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și HG și cu intimații pârâți și
are ca obiect - acțiune în evacuare.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 26.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 3.12.2009 și apoi la data de 10.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin de c nr. 1649 din 05 februarie 2008, Tribunalul București Secția a Va Civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta - intervenientă și de aplanații - pârâți, G, împotriva sentinței civile nr. 4461 din 01 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B - Secția Civilă, în dosarul nr- (în format vechi 7745/2005), în contradictoriu cu intimații - reclamanți prin procurator -, și HG -.
Pentru a pronunța această decizi tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 07 iunie 2005, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B - Secția Civilă, sub nr. 7745/2005 (cu număr unic -), reclamanții, și HG - au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâților din imobilul din B,-, corp C, sector 2, obligarea pârâților la plata sumei de 5.000.000 lei/rol, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, pentru perioada 16 februarie și până la data introducerii cererii, obligarea pârâților la plata sumei de 10.000.000 lei/rol reprezentând daune morale, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata și la plata sumei de 500.000 lei/rol pe fiecare zi de întârziere, de la data introducerii cererii și până la părăsirea imobilului.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este proprietara imobilului din B,-, corp C, sector 2, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997, încheiat cu SC SA. La 16 februarie 2005, prin mandatar, tatăl său, reclamanta a închiriat soților imobilul cu plata unei chirii de 500.000 lei/lunar care s-a plătit în avans, până la data de 15 decembrie 2007. La 21 februarie 2005, reclamanții s-au prezentat la imobil și au constata ca acesta este ocupat abuziv de pârâți, care refuză să părăsească locuința, chiar la intervenția organelor de politie. Pârâții au refuzat să dea curs notificării de evacuare. Daunele morale reprezintă cuantificarea stresului, umilințelor și disprețului la care reclamanții au fost supuși.
În ședința publică din 09 septembrie 2005, cererea a fost precizată conform dispozițiilor art. 132 alin. 2 Cod de procedură civilă, în sensul că numele pârâților sunt G și.
Pârâții au formulat cerere reconvențională și întâmpinare la data de 03 octombrie 2005.
Prin cererea reconvențională, s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997, constatarea nulității absolute a contractului de închiriere autentificat sub nr. 391 din 16 februarie 2005, constatarea unui drept de retenție asupra imobilului din-, corp C, până la despăgubirea pârâților - reclamanți cu suma de 3.000 lei/ron reprezentând valoarea cheltuielilor efectuate pentru amenajarea imobilului.
În urma constatării nulității absolute a contractului de închiriere, pârâții - reclamanți au invocat excepția lipsa calității procesuale active a reclamanților și HG -.
Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvenționala la data de 31 octombrie 2005, invocând excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei interesului, iar pe fond solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate.
Pârâții - reclamanți și-au precizat cererea reconvenționala arătând că cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997 se întemeiază pe art. 7 alin. 3, 9, 11, din Legea nr. 112/1995, art. 4/1, 9/1 din HG nr. 11/1997, art. 948, 968, 969 Cod civil.
Prin cererea precizatoare, pârâții - reclamanți au solicitat introducerea în cauză a Primăria Municipiului B și a SC SA, față de obiectul cererii reconvenționale, având în vedere că au avut calitatea de părți în contractul de vânzare - cumpărare a cărui nulitate s-a invocat.
La data de 02 decembrie 2005, pârâții - reclamanți au precizat cererea formulau împotriva Primăriei Municipiului B și a SC SA, invocând dispozițiile art. 57 - 59 și 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, arătând că persoanele chemate în judecată ar putea să pretindă același lucru ca și pârâții - reclamanți, în ce privește capătul întâi al cererii reconvenționale.
La aceeași dată, de 02 decembrie 2005, pârâții - reclamanți au depus o precizare în care au fost descrise și evaluate lucrările executate asupra imobilului în litigiu.
La data de 02 decembrie 2005, formulat cerere de intervenție în nume propriu, numita, care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997 și să se dispună repunerea părților în situația anterioară. S-a mai solicitat comunicarea cererii de intervenție și către Primăria Municipiului B și a SC SA, care sunt părți în contractul de vânzare - cumpărare.
Reclamanții - pârâți au formulat întâmpinare față de cererea de chemare în judecată a Primăriei Municipiului B și a SC SA arătând că în speță, acestea nu mai sunt în termen de a solicita anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997, fiind părți contractante.
Reclamanții - pârâți au mai formulat întâmpinare și în raport de cererea de intervenție formulata de, invocând lipsa calității procesuale active și netemeinicia acesteia.
La data de 26 ianuarie 2006, pârâții - reclamanți au invocat neconstituționalitatea art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 03 martie 2006, instanța a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, constatând că în numerotarea actuală textul criticat este art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 543 din 19 septembrie 2006, Curtea Constituțional a respins excepția de neconstituționalitate.
În ședința publică din 26 ianuarie 2007, instanța a admis excepția lipsa calității procesuale active a reclamanților - pârâți și HG -, reținând lipsa oricărui raport juridic între aceștia și pârâții - reclamanți, a admis excepția lipsei interesului pârâților - reclamanți pe capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere, reținând că eventuala constatare a nulității nu influențează soarta procesului și a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâților - reclamanți pe capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de închiriere și excepția lipsei interesului pârâților - reclamanți pe capătul de cerere privind recunoașterea dreptului de retenție.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2006, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997 și a respins ca atare capătul din cererea reconvenționala având acest obiect, a respins cererea de intervenție forțată formulată de pârâții - reclamanți împotriva intervenienților Primăria Municipiului B și SC SA, și a respins în principiu și cererea de intervenție voluntară, formulată de. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin derogare de la regimul de drept comun al nulității, art. 45 alin. 5 (fost art. 46 alin. 5) din Legea nr. 10/2001, a prevăzut un termen special de prescripție de un an de la intrarea în vigoare a legii, termen prelungit succesiv și care, în raport cu punctul de plecare în calculul acestuia s-a împlinit la data de 14 august 2002.
Prin sentința civilă nr. 4461 din 01 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B - Secția Civilă, în dosarul nr- (în format vechi 7745/2005), instanța a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă și cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți și G, au fost obligați pârâții - reclamanți să evacueze imobilul din B,-, sector 2; au fost obligați pârâții - reclamanți să plătească reclamantei - pârâte suma de 183 lei/ron, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobili pentru perioada 16 februarie 2005 - 07 iunie 2005; a fost obligată reclamanta - pârâtă să plătească pârâților - reclamanți suma de 2.370 lei/ron, reprezentând contravaloarea amenajărilor aduse imobilului B, st. - nr. 34, sector 2; s-a instituit în favoarea pârâților - reclamanți un drept de retenție asupri imobilului, până la executarea obligației reclamantei - pârâte; s-au respins ca neîntemeiate, capetele din cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă, privind daunele morale și daunele cominatorii; s-a respins, pentru lipsa calității procesuale active, cererea principală formulată de reclamanții și HG -; s-a respins, pentru intervenția prescripției dreptului material la acțiune, capătul din cererea reconvențională privind constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare și totodată, s-a respins pentru lipsa interesului pârâților - reclamanți, capătul din cererea re convențională privind constatarea nulității contractului de închiriere, compensându-se cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, intervenienta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997 și repunerea părților în situația anterioară.
Împotriva aceleiași sentințe civile au declarat apel și pârâții și, solicitând admiterea apelului lor și schimbarea în parte a sentinței atacate, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând sentința atacată, în limitele cererilor de apel, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cât privește apelul formulat de apelanta intervenientă, tribunalul a reținut că aceasta a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997, și care a fost respinsă în principiu prin încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 2 Cod de procedură civilă, încheierea prin care instanța s-a pronunțat asupra încuviințării în principiu a cererii de intervenție se poate ataca numai odată cu fondul.
Apelanta însă, deși a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 4461 din 01 iunie 2007, nu a înțeles să critice soluția instanței de respingere în principiu a cererii sale de intervenție, limitându-se la a arăta din nou argumente în susținerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare. Aceste argumente însă nu pot fi analizate de către tribunal, având în vedere pe de-o parte faptul că apelanta nu a fost parte în procesul soluționat prin sentința civilă nr. 4461 din 01 iunie 2007 în dosarul nr-, cererea de intervenție în interes propriu formulată de aceasta fiind respinsă în principiu, iar pe de altă parte, nici instanța de fond nu a analizat fondul cererii de constatare a nulității absolute a contratului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997, apreciind că această acțiune este prescrisă.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins apelul formulat de apelanta ca nefondat.
În ce privește apelul pârâților - reclamanți și, tribunalul a constatat că și acesta este nefondat. Astfel, nu s-a putut reține critica în sensul că instanța ar fi omis să se pronunțe cu privire la cererea lor de introducere în cauză a Primăriei Municipiului B și a SC SA, având în vedere că prin încheierea de ședință din data 24 noiembrie 2006, fila 123 dosar de fond, instanța a respins cererea apelanților formulată împotriva intervenienților Primăria Municipiului B și SC SA. În consecință, nu s-a putut reține că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care a fost învestită.
Nefondată a fost și critica referitoare la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997. Astfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, la data intrării în vigoare la dispozițiilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, contractul a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constată era deja încheiat, astfel încât termenul de prescripție special prevăzut de Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că obiect al contractului de vânzare - cumpărare nr. 3746 din 16 iunie 1997 este un imobil ce cade sub incidența prevederilor legii speciale nr. 10/2001, în mod corect s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor speciale privitoare la prescripția dreptului de a cere constatarea nulității absolute, indiferent de cauza de nulitate invocată de apelanți.
Nu s-a putut reține nici susținerea apelanților în sensul existenței unui raport locativ cu intimata - reclamantă. Chiar dacă pentru încheierea valabilă a unui contract de locațiune nu este obligatorie forma scrisă, în principiu aceasta este necesară pentru dovedirea unui astfel de contract, în lipsa unui început de dovadă scrisă dovada cu martori a contractului de închiriere fiind inadmisibilă.
Deși apelanții susțin că ar fi avut o înțelegere cu intimata - reclamantă în sensul de a locui în imobil, din întregul material probator administrat în cauză nu rezultă că aceasta înțelegere ar fi fost în sensul unui contract de închiriere, în fapt fiind vorba de intenția apelanților - pârâți - reclamanți de a cumpăra imobilul și de lipsa unui acord din partea intimatei - reclamante în acest sens. Nici chiar martorii propuși de apelanții - pârâți - reclamanți nu susțin existența unor raporturi locative între părți, având doar cunoștință despre intenția apelanților de a cumpăra imobilul precum și despre faptul mutării acestora în imobil și efectuării unor lucrări de îmbunătățire. Nici prin probatoriul administrat în apel nu s-a făcut dovada acestor drepturi locative, de natură să justifice prezența apelanților în imobil, motiv pentru care, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a dispus evacuarea acestora.
Totodată, în lipsa titlului locativ, corect s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale cu privire la lipsa de folosință a imobilului, pentru care deși intimata - reclamantă avea încheiat un contract de închiriere, acesta nu a putut fi pus în executare din cauza apelanților - pârâți - reclamanți, care ocupă imobilul intimatei - reclamantă fără nici un drept și fără a plăti nici un fel de chirie acesteia.
Cât privește susținerile apelanților referitoare la motivele de nulitate absolută a contractului vânzare - cumpărare ce constituie titlul de proprietate al intimatei - reclamante, tribunalul a apreciat că nu pot fi analizate, față de faptul că instanța de fond în mod corect nu a intrat în cercetarea fondului acestei cereri, admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, constatând că nici una din criticile aduse santinei nu poate fi reținută, tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs.
În esență a motivat recursul în sensul că, nemotivată în drept susținând că intervenția s-a în nume propriu a făcut-o pentru a semnala că acel imobil are un proprietar, că cercetarea cererii a fost soluționată cu superficialitate și se întemeiază pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului (filele 2 -6 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Așa cum recurenta arată în motivele de recurs, cererea s-a de intervenție este o intervenție în interes propriu.
Argumentele motivelor de recurs (care de at6fel un are indicat un temei de drept din cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă) exced verificării instanței de recurs.
Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare și se referă numai la legalitatea deciziei recurate, în cadrul limitativ prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 50 Cod de procedură civilă: "1) Cererea de intervenție în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată;
2) Ea se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor;
3) Cu învoirea părților, intervenția în interes propriu se poate face și în fața instanței de apel".
Totodată, conform art. 51 Cod de procedură civilă "Cererea de intervenție în interesul uneia din părți se poate face chiar înaintea instanței de recurs".
Deci, în fața instanței de recurs, o asemenea cerere nu se poate face.
Cercetând motivele de recurs, Curtea le încadrează la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă prevede două ipoteze:
Lipsa de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată (a nu se confunda cu nemotivarea hotărârii).
Or, cercetând motivele deciziei recurate se reține că acest motiv nu subzistă și este neîntemeiat.
Cea de-a doua ipoteză se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a legii și se referă la: aplicarea unei norme generale în locul normei speciale, s-a aplicat o normă care nu este incidentă în speță, s-a aplicat legea română deși exista un raport juridic de extraneitate se aplica legea străină sau se dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt reținute.
Din nou, verificând considerentele deciziei recurate, se constată că nu au fost încălcate aceste dispoziții, decizia recurată fiind legală și motivul de recurs este neîntemeiat.
Așa fiind, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta intervenientă, împotriva deciziei civile nr. 1649 din 05 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și HG - și cu intimații - pârâți și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
.
2ex./12.01.2010
-5.-;
Jud.2.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Ioana Singh, Stere
