Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1732/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1732/2009-

Ședința publică din data de 2 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în, nr.137, județul B, împotriva sentinței civile nr. 768/LM din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 19.11.2009, întâmpinare din partea intimatei, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, văzând, de asemenea, și faptul că părțile au solicitat soluționarea prezentului litigiu și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea prezentei căi de atac.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 768/LM din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei CASA LOCALĂ DE PENSII B.

S-a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B, și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.13363/20.12.2007, emisă de intimată pe seama contestatoarei, intimata fiind obligată să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, în acest sens intimata a fost obligată sa emită o nouă decizie de pensionare.

De asemenea, intimata a fost obligată la plata sumei de 135,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea contestatoarei.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr.7934/1973. Prin decizia cu numărul 13363/20.12.2007 contestatoarea a fost înscrisă la pensie de urmaș după defunctul său soț. În urma recalculării drepturilor de pensie de urmaș intimata a ținut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. În urma acestei recalculări s-a stabilit pensia de urmaș a contestatoarei în funcție de pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat defunctul său soț.

Prin contestația formulată contestatoarea solicită anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărțit totalul punctelor obținute la 30 de ani și nu la 15 de ani așa cum prevede HG 1550/2004.

Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr. 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și aoa dapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, tribunalul a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al soțului contestatoarei era Legea nr. 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004, ar fi trebuit să se concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s- impus concluzia că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, tribunalul a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.3 din Legea nr.19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, tribunalul constatând că din adeverința emisa de Compania Naționala a - B Sucursala B depusă de contestatoare în probațiune, rezultă că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin.1 lit. b și art. 43 alin.3 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația conform dispozitivului hotărârii recurate.

Împotriva aceste sentințe a formulat recurs intimata recurentă Casa Județeană de Pensii B, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulate de contestatoarea.

Recurenta critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie arătând în motivare că în condițiile în care soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza prevederilor Legii nr.3/1977, în mod greșit a considerat instanța de fond că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr.19/2000, arătând recurenta că la recalcularea pensiei contestatorului urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 3/1977 sub imperiul căreia acesta s-a pensionat.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și HG nr. 1550/2004.

Legal citată intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate, ca legală și temeinică, arătând în motivare că soțul său a muncit peste 15 ani în grupa I de muncă -subteran- zona I de radiații.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:

Soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru pierderea capacității de muncă conform deciziei nr. 7934/1973, iar reclamantei i-au fost recalculate drepturile de pensie de urmaș prin decizia nr. 133/20.12.2007, utilizându-se la stabilirea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 30 de ani.

În urma acestei recalculări s-a stabilit pensia de urmaș a contestatoarei în funcție de pensia pentru limită de vârstă de care ar fi beneficiat defunctul soț.

Prin cererea dedusă judecății, contestatoarea solicită a-i fi recalculate drepturile de pensie de urmaș în temeiul OUG 4/2005, prin utilizarea la determinarea punctajului mediu a unui stagiu de cotizare de 15 ani prevăzut de art.20 lit. b din Legea nr. 19/2000, în considerarea activității desfășurată de soțul său în condiții speciale.

Prin decizia nr. 40 din 28 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2 și ale art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr.19/2000, s-a stabilit că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr.3/1977 stagiul de cotizare utilizat în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea în vigoare la momentul pensionării, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, dată de la care dispozițiile au devenit obligatorii.

Până la publicarea deciziei, practica Curții de Apel Oradea, a fost constantă în a considera că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale, stagiul de cotizare utilizat în procesul de recalculare al pensiei, în temeiul OUG. 4/2005 este cel prevăzut de Legea nr. 19/2000 și nu cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.

Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani ai CEDO reflectată în hotărârile de condamnare României, pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției se observă că, într-un număr mare de cazuri, condamnarea a avut loc în situațiile în care cererile introduse în instanță pentru valorificarea unor drepturi nu au fost examinate pe fond deși solicitanții puteau pretinde că aveau o speranță legitimă de a-și vedea concretizată creanța lor în conformitate cu dispozițiile legale interne și cu jurisprudența instanțelor.

Cât despre noțiunea de speranță legitimă, Curtea a afirmat că atunci când interesul patrimonial la care se referă este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat ca fiind valoare patrimonială, decât atunci când există o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (a se vedea în acest sens cauza Weissman și alții împotriva României).

Ori, cum până la publicarea recursului în interesul legii practica Curții de Apel Oradeaa fost în sensul admiterii cererilor de recalculare a pensiilor cu utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000, astfel cum s-a arătat mai sus, se apreciază că pentru acțiunile introduse anterior acestei date, solicitanții aveau legitimă că-și vor realiza dreptul, conform jurisprudenței de până atunci a acestei instanțe.

Prin urmare, în cazul acestor acțiuni poate apărea conflictul cu art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care fiind ratificată prin Legea nr.30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.

Cum prezenta cerere a fost înregistrată anterior datei de 23.05.2008 și cum soțul contestatoarei întrunește condițiile de a i se recalcula pensia cu un stagiu complet de cotizare de 15 ani, criticile recurentei privind greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză sunt apreciate ca nefondate, în mod corect reținând instanța de fond că astfel cum rezultă din actele dosarului și adeverința emisă de Compania Națională a SA B suc. B, soțul contestatoarei a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, fiind astfel incidente dispozițiile art. 20 al. 1 lit. și art. 43 al. 3 din Legea nr. 19/2000.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat și va menține în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, domiciliată în, nr.137, județul B, împotriva sentinței civile nr.768/LM din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond -

- redactat decizie - judecător - 18.12.2009

- dactilografiat grefier - 18.12.2009 - 4 ex.

-comunicat 21.12.2009 - 2 ex.

- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul

-, domiciliată în, nr.137, județul

Președinte:Felicia Toader
Judecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1732/2009. Curtea de Apel Oradea