Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 179/

Ședința publică din 13 mai 2009

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă

JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți -, în nume personal, - și, ambii prin reprezentant legal, cu domiciliul în C,-, împotriva deciziei civile nr.85 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 februarie 2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat, cu sediul în C,-, -8, parter, având ca obiectevacuare.

La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru intimata reclamantă, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 70468 din 13 mai 2009, pe care o depune la dosar, lipsind recurenții pârâți. Apărătorul intimatei reclamante depune la dosar Ordinul de plată nr. 189 din 25 martie 2009, emisă de Banca Transilvania - Sucursala C, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 200 lei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și nu a fost timbrat.

Apărătorul intimatei reclamante invocă excepția anulării recursului ca urmare a netimbrării acestuia. Solicită cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.

Instanța apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru eventualitatea ca recurenții pârâți să se prezinte în sala de judecată.

După reluarea cauzei, la ora 1130, se prezintă apărătorul intimatei reclamante - ca și la prima strigare, lipsind recurenții pârâți.

Apărătorul intimatei reclamante reiterează excepția anulării recursului ca urmare a netimbrării acestuia.

Solicită admiterea excepției, având în vedere că, deși recurenților pârâți le-a fost pus în vedere, prin citațiile emise - urmare rezoluției judecătorului (fila 2 dosar) - să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, aceștia nu s-au conformat în sensul celor dispuse.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției anulării recursului ca netimbrat.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 09 octombrie 2007 sub nr- reclamanta Cas olicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții, și prin reprezentanți legali și să evacueze pe pârâți din imobilul situat în C,-.

Prin sentința civilă nr.11.263 din 23.06.2008 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul civil nr- a fost admisă actiunea civila formulata de reclamanta Regia Autonoma Exploatarea Domeniului Public si Privat Constanta, in contradictoriu cu pârâtii -, și prin reprezentanti legali - și si s-a dispus evacuarea paratilor din imobilul situat in Constanta-.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti -, si prin reprezentanti legali, -, in contradictoriu cu reclamanta parata Constanta ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala activa.

Paratii reconvenienti au fost obligati sa plateasca reclamantei suma de 310,3 lei cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe civile au formulat apel pârâții.

Prin decizia civilă nr.85 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 februarie 2009 în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat apelul promovat de pârâții, și prin reprezentant legal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul stabilit pentru judecata recursului - 13 mai 2009, apărătorul intimatei reclamante Cai nvocat excepția anulării recursului ca urmare a netimbrării.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Excepția este fondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în sarcina recurenților pârâți s-a stabilit de achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar. Prin citațiile emise (filele 6-9 dosar) le-a fost indicat cuantumul taxei de timbru ce urma să fie achitat în recurs, însă recurenții pârâți nu au depus dovada achitării acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se achită și se depun anticipat sau, până cel târziu, la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.

Întrucât recurenții pârâți nu s-au conformat acestor dispoziții legale până la termenul stabilit, nedepunând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, urmează a admite excepția invocată de apărătorul intimatei reclamante și a anula recursul ca nefiind timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul civil formulat de recurenții pârâți -, în nume personal, - și, ambii prin reprezentant legal, cu domiciliul în C,-, împotriva deciziei civile nr.85 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 09 februarie 2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat, cu sediul în C,-, -8, parter, având ca obiectevacuare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, Grefier,

- - - - - -

- -

Red.dec./tehnored.gref.

2 ex./12.06.2009

Președinte:Mihaela Popoacă
Judecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Constanta