Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1796/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1796/2009-

Ședința publică din 08 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din B, P-ța. -, nr.14, - 11,. 4, jud. B, împotriva sentinței civile nr.237/LM din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimatul contestator personal, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că, prin registratura instanței la data de 04.11.2009 intimatul contestator a depus la dosar întâmpinare, iar la data de 11.11.2009 recurenta intimată Casa Județeană de Pensii Bad epus completare la întâmpinare, prin care a răspuns celor solicitate prin adresa emisă la termenul anterior, după care:

La întrebarea instanței, intimatul contestator arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul contestator solicită respingerea recursului și păstrarea în totalitate a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 237/LM din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatorul domiciliat în B, strada - -

-, nr.14, -.4, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr.41276/30.05.2008 emisa de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 41276/29.12.1998 contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă în baza prevederilor Legii nr. 3/1977, începând cu data de 24.12.1998, iar prin decizia nr. 41276/2005 si nr. 41276/20.12.2007 a fost recalculată pensia contestatorului.

Potrivit buletinului de calcul anexat celor doua decizii, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 20 de ani.

Ulterior, prin Decizia de recalculare din oficiu nr. 41276/30.95.2008 a fost recalculata pensia contestatorului, modificându-se temeiul legal, stagiu de cotizare care a fost luat în calcul fiind de 30 de ani.

Așadar, deși intimata a susținut ca stagiul complet de cotizare în cazul contestatorului este cel prev. de art. 8 din Legea nr. 3/1977, respectiv de 30 ani, așa cum rezulta din buletinele de calcul pe anii 2005-2007 stagiul complet de cotizare avut in vedere de intimată la recalcularea pensiei contestatorului a fost de 20 ani, cum de altfel este corect.

Astfel având în vedere dispozițiile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, care prevăd în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie.

În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Art. 43 alin. 1 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani. Conform disp. art. 77 din lege stagiul de cotizare în situația acestor asigurați este de 20 de ani.

Potrivit art. 44 din lege asigurații prevăzuți la art. 20 lit. a), c) și d), care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) si (2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse în anexele nr. 4 si 5.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamantul a desfășurat pe o perioadă de 17 ani si 4 luni activitate în grupa I de munca, subteran, condiții speciale, și 6 ani 2 luni in grupa II, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. a și art. 43 alin. 1, art. 44 si anexa 4 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 2 alin. 1 din HG. nr. 1550/2004 coroborat cu prevederile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația, a dispus anularea Deciziei nr. 41276/30.05.2008 și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005.

S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declart recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulată de către reclamant.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că, instanța de fond se găsește în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din nr.HG 1550/2004, deoarece acesta aapreciat că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării pensiei nu ese cel impus de art. 8 din Legea 3/1977 ci, un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fundamnetată pe o anumită dispoziție legală.

De asemenea, s-a mai susținut că instanța de fond, face o evidentă confuzie între stagiul complet de cotizare pe care nr. 3/1977 îl impunea a fo realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de față.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele;

Intimatul - reclamant a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții deosebite, desfășurând activitate în ngrupa I - subteran, o perioadă de 17 ani și 4 luni, în condiții speciale și 6 ani și 2 luni în grupa a II-a de muncă, fiind pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977, începând cu data de 24.12.2998, reducându-i-se vârsta de pensionare conform cu dispozițiile legale din actul normativ enunțat.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar acestea la art. 14 prevedeau și cele expuse mai sus, mai mult, actualul normativ în materie - Legea nr. 19/2000, prevede la art. 43 că, pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I, II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de art. 20 lit. "b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anula se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.

Este certă că, intimatului i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond (nefiind o adăugare la lege), întrucât altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000, consacră chiar principiului egalități tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut "neșansa" a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale menționat, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a acestuia raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criteriile sunt neavenite.

Nu este vorba despre retroactivitatea legii cum sus susține recurenta, scopul Legii nr. - fiind tocmai, recalcularea tuturor pensiilor participanților la sistemul național de pensii, iar petentului nu i se acordă drepturi retroactiv anului 2000, numai în acest caz ar putea fi vorba despre retroactivitatea legii.

Prin decizia în interesul legii, nr. 40/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, pentru persoanele pensionate anterior anului 2000, stagiul complet de cotizare avut în vedere la calcularea punctajului de pensie este de 30 de ani, potrivit nr.HG 1550/2004, decizia care de la data publicării în Monitorul Oficial (20 mai 2009), este obligatorie pentru instanțele din România.

Practica constantă a Curții de Apel Oradeaa fost contrară dispozițiilor deciziei mai sus evocate. Astfel, pentru persoanele aflate în situația petentului s-au reținut stagii complete de cotizare speciale de 15, 17, 20 ori 25 de ani, în funcție de condițiile de muncă în care petenții și-a desfășurat activitatea. În acest sens s-au pronunțat sute de decizii de instanța de recurs, prin care s-au stabilit stagii complete de cotizare speciale, pentru persoanele care au desfășurat activitatea în minerit (cum este cazul în speță), respectiv în fostele grupe I sau II de muncă, de la caz la caz.

Așa fiind, se apreciază că la data introducerii acțiunii (19 iunie 2008), anterior publicării deciziei în interesul legii (20 mai 2009), reclamantul avea o speranță legitimă că instanța îi va recunoaște dreptul pretins. Respingerea acțiunii acestuia ar echivala cu o încălcare a art. 1 Protocolul I din CEDO. legitimă fiind un bun în înțelesul convenției, iar pe de altă parte, tratarea diferită a reclamantului, fără o justificare rezonabilă și plauzibilă, raportat la soluțiile pronunțate conform practicii constante a prezentei Curți, prin care unor persoane aflate în situații similare cu a reclamantului li s-a recunoscut dreptul pretins, ar echivala cu o încălcare a art. 14 din Convenție, care obligă statele prin autoritățile care le reprezintă să aplice un tratament egal cetățenilor aflați în situații similare, în afară de cazul când tratamentul diferit este bine justificat și rezonabil.

În acest sens, în cauza Driha c/a România, Statul Român a fost condamnat la despăgubiri în favoarea petentului, reținându-se că acestuia i s-a aplicat de către instanțele române un tratament diferit față de alte persoane aflate în situații similare, cărora li s-a recunoscut dreptul pretins, fie de autoritățile administrative, fie de instanțe, Curtea apreciind că dreptul pretins de reclamant în fața instanțelor române și care nu a fost recunoscut de acesta, este un bun în înțelesul art. 1 Protocolul I, acest drept a fost încălcat de Statul Român la fel cum a fost încălcat și dreptul stipulat de art. 14 din Convenție.

În concluzie, respingerea acțiunii reclamantului, ar echivala cu o lipsire a acestuia de un bun al său și cu aplicarea unui tratament discriminatoriu în cazul acestuia, ceea ce echivalează cu o încălcare a art. 1 Protocolul 1 din Convenție, coroborat cu art. 14 din Convenție.

Cum, potrivit art. 20 din Constituție, convențiile și tratatele internaționale care privesc drepturile omului și la care România este semnatară, dacă sunt mai favorabile se aplică cu prioritate față de dreptul intern, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a stabilit acestuia un stagiu complet de cotizare special, conform Legii nr. 19/2000 coroborat cu dispozițiile din Convenția la care s-a făcut referire mai sus.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea urmează să respingă ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator din B, P-ța. -, nr.14, - 11,. 4, jud. B, împotriva sentinței civile nr.237/LM din 02 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec.- /29.12.2009

Jud.fond. -

Dact./04.01.2010

Ex.2

2 com./07.01.2010

recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, intimatul contestator din B, P-ța. -, nr.14, - 11,. 4, jud.

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1796/2009. Curtea de Apel Oradea