Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1797/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1797/2009-

Ședința publică din 08 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - judecător

R - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare din HG, nr.35, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.222/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că prin registratura instanței la data de 21.10.2009 recurenta intimată - a depus la dosar concluzii scrise, la data de 11.11.2009 intimata Casa Județeană de Pensii Bad epus completare la întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 222/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a espins contestația formulată de contestatoarea HG domiciliată în localitatea, nr. 35, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, jud. B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Contestatoarei i s-a stabilit dreptul la pensie de urmaș prin decizia nr. 55407/30.05.2007, reținându-se că soțul acesteia a avut o vechime totală în muncă de 17 ani, 4 luni și 17 zile, din care 7 ani, 9 luni și 2 zile în condiții speciale de muncă, respectiv miner în subteran.

Analizând contestația formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatoarei și a actelor normative incidente în materie, tribunalul a constatat că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este corect.

Raportat la întregul dosar de pensie al contestatoarei, instanța a constatat că soțul acesteia a desfășurat activitate în subteran, în condițiile art. 20 al. 1 lit. a, din Legea 19/2000, o perioadă mai mică decât durata stabilită de art. 43 al.1, de peste 20 de ani, pentru a determina incidența art. 77 al.2, al aceluiași act normativ, potrivit căruia, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctului mediu anual conform art. 1 se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute de aceste articole.

În consecință, pentru motivele de fapt și de drept expuse, instanța a respins contestația formulată de contestatoarea - ca neîntemeiată.

Căzând în pretenții, reclamantei nu i se vor acorda cheltuielile de judecată solicitate.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs reclamanta -, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, sentința atacată este nelegală deoarece în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea prevăzută de către petentă, cu toate că din actele depuse la dosar rezultă că, soțul acesteia a lucrat în condiții speciale de muncă o perioadă de 10 ani, 6 luni și 13 zile (grupa I -a de muncă).

S-a mai susținut că, instanța de fond nu a manifestat rol activ în aplicarea legii, încălcând prin soluția pronunțată dispozițiile legale în materie.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Așa cum recunoaște și recurenta - reclamantă, soțul acesteia, în prezent decedat, a desfășurat activitate în condiții speciale (subteran), o perioadă de 10 ani, 6 luni și 13 zile.

În această situație, în mod corect a reținut instanța de fond că activitatea desfășurată de către soțul petentei nu se încadrează în cele special reglementate de art. 20 din Legea nr. 19/2000, ori anexa I din Legea nr. 226/2006, astfel că nu i se poate reține acestuia un stagiu complet de cotizare mai mic de 30 de ani.

Pe de altă parte, tocmai pentru o corecta discriminările din sistemul public de pensii, omis a fi reglementate prin Legea pensiilor nr. 19/2000, legiuitorul în anul 2008 adoptat OUG. nr. 100/2008 și Legea nr. 218/2008, modificată prin OUG. nr. 209/2008, ce va intra în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2010, acte normative prin care a fost modificată Legea nr. 19/2000 și s-a dispus recalcularea pensiilor contribuabililor care și-au desfășurat activitatea, anterior anului 2000, în grupele speciale de muncă I și II.

În recurs, intimata Casa Județeană de Pensii B, la solicitarea intimatei, a calculat pensia ce i s-ar cuveni petentei în varianta reținerii unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, dar și în varianta aplicării actelor normative mai sus arătate.

În prima variantă, punctajul mediu anual al recurentei ar fi de aproximativ 0.38100 puncte, care înmulțit cu 732.8 (valoarea unui punct de pensie) ar rezulta o pensie estimativă de 279 lei.

În situația în care s-ar aplica OUG. nr.209/2008, punctajul mediu anual ar f de aproximativ - puncte, care înmulțit cu 732.8, ar rezulta o pensie estimativă de 343 lei.

Având în vedere cele arătate mai sus și ținând cont că prin aplicarea OUG. nr.209/2008, cuantumul pensiei reclamantei ar fi mai mare decât prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar cumularea stagiului complet de cotizare special cu acordarea beneficiilor stabilite prin OUG. nr.100/2008 și Legea nr. 218/2008, este inadmisibilă, Curtea de Apel Oradea, apreciind că recurenta nu are interes legitim să solicite recalcularea pensiei cu reținerea unui stagiu de cotizare special, considerente pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondat recursul civil de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta contestatoare din HG, nr.35, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.222/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

Red.dec.- /29.12.2009

Jud.fond. -

Dact./04.01.2010

Ex.2

2 com./07.01.2010

recurenta contestatoare din HG, nr.35, Cod poștal -, jud. B, intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud.

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1797/2009. Curtea de Apel Oradea