Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 191
Ședința publică de la 13 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 3: Andronic Adriana
Grefier:
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe recurentul și pe intimata, având ca obiect evacuare împotriva deciziei civile numărul 185 din 2 decembrie 2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 6 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru azi 13 mai 2009, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 404 din 11.02.2008, Judecătoria Bârlada admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă, domiciliată în B,-, -. 9,. 6, jud.V - str. -. - nr. 5, jud. V, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în B,-, -. A,. 5, jud.
A dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în B, -. -, nr. 7, jud.
A obligat pârâtul să demoleze pe cheltuiala sa toate lucrările de construcții efectuate la imobilul din B, str. -. -, nr. 7, jud. V până la aducerea acestuia în starea inițială când s- încheiat actul de adjudecare 204/02.09.2002: imobil din prefabricate și beton armat, învelitoare din plăci ondulate de azbociment, ferestre din lemn, uși interioare exterioare din lemn, pardoseli din beton turnat, tencuieli interioare drișcuite la pereți, fundație, șarpantă din lemn, acoperiș simplu cu două pante.
A respins cererea pentru daune in sumă de 10 lei pe zi întârziere.
A admis în parte cererea de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului începând cu aprilie 2004.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu reclamanta -pârâtă privind obligarea reclamantei -pârâte la plata sporirii valorii fondului prin reparațiile și îmbunătățirile făcute la imobilul din B, -. -, nr. 7, jud.
A respins cererea conexă, completatoare, formulată de pârâtul - reclamant cu privire la instituirea unui drept de retenție.
A obligat pe pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 601,20 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost căsătorită cu numitul. Este divorțată de acesta potrivit - 6311 din 08.12.1997.
În timpul căsătoriei a fost asociată cu la firma soțului ei L, înființată în anul 1991. În anul 1994 înființează firmă și A2 internațional L,cu sediul în str.-.-, nr.7
În anul 1994, face primul împrumut la pentru suma de 20 000 000 lei și pentru a garanta împrumutul a pus ipotecă pe imobilul situat în B, str. -. - - nr. 7. În anul următor deși nu s-a plătit împrumutul s-a mai contractat un împrumut de 110.000.000 lei. Pentru acest împrumut s-a garantat cu un depozit produse format din două încăperi și două holuri situate tot la aceeași adresă str. -. - - nr. 7 În anul 1996, cu act adițional la contractul din anul 1994 mai beneficiat de un împrumut,la aceeași bancă cu ipotecarea aceluiași imobil. Pentru că nu s-au plătit împrumuturile a acționat în judecată pe firmele lui. În anul 2000 a achitat o parte din primul împrumut. Prin contractele de cesiune de creanță 254 din 04.03.2002 încheiat cu, pârâtul -reclamant preluat creanța și a devenit creditorul debitorului cedat - L B, cu sediul în B,-, jud.V pentru valoarea nominală a creanței de 372 230 184 lei dobândind toate drepturile cedentului așa cum sunt ele prevăzute în contractul de credit 2868/1995 și contractele de garanție imobiliară 109/17 ian 1995, 832/08.03.1994, 8333 din 08.03.1994.
La data de 3 martie 2003 în calitate de creditor pârâtul - reclamant a declanșat executarea silită pentru îndestularea creanțelor dobândite prin contractul de cesiune de creanță. Prin 505 din 22.04.2003, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, au fost anulate formele de executare silită efectuate de executorul judecătoresc, în dosarul 204/2002,cu privire la imobilul situat în B, str. - nr. 7 și s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că debitoarea Duncă nu a garantat prin contractul de ipotecă 109 din 17 ian. 1995 împrumutul acordat prin contractul de credit -/14.10.1995.
Prin 6311 din 08.12.1997 s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiată între și .
Prin 1105 din 15.04.2004, definitivă și irevocabilă prin 191/2005 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a admis cererea de partaj bunuri comune și s-a atribuit reclamantei imobilul dobândit în timpul căsătoriei situate în B, str.-,nr.7.jud. Din cuprinsul sentinței sus menționate nu rezultă faptul că în timpul căsătoriei cei doi soți au dobândit și un alt imobil cu o altă configurație, imobil situat in B, str.-.- nr.7,jud.
În cadrul procesului de partaj s-a efectuat o expertiză tehnică in construcție care a fost valorificată în procesul de partaj bunuri comune. La efectuarea măsurătorilor și constatărilor în teren la 16.02.2004, expertul, în prezența ambelor părți din prezentul proces, a constatat că imobilul din B, str. - nr. 7 inițial era compus din două camere, 2 holuri și construcții gospodărești anexe acoperite cu carton, refăcut în anul 1994 cu fundație din beton, perete din panouri prefabricate, planșee din beton armat, șarpantă lemn și învelitoare carton C1, C2, C3, C4, C5, imobilul nu a fost finalizat și s-au aplicat reduceri din valoare pentru lipsă instalații sanitare, canalizare, energie electrică.
S-a precizat de către expert că pârâtul-reclamant la construcția refăcută a mai adăugat un hol la intrare și dorește să înalțe construcții.
Nu s-a precizat anul construirii unui hol.
Inspecția în construcții Vad ispus sistarea lucrărilor la imobilul din litigiu până la lămurirea situației juridice a imobilului,prin actul de control 1307 din 13 aprilie 2005 și pentru că pârâtul-reclamant a construit fără autorizație. Prin 2082 din 03.08.2005 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe cale de ordonanță președințială, s-a dispus de asemenea obligarea pârâtului-reclamant să sisteze lucrările. În procesul-verbal de constatare la fața locului întocmit de instanță prin cercetare la fața locului la acea dată imobilul nu prezenta lucrările pretinse de pârâtul-reclamant în cerere: parchet în toate camerele,in baie și bucătărie montat gresie și faianță, a montat chiuvete în baie, bucătărie, montat baie cabină de duș,c, apă trasă și canalizare la baie și bucătărie, schimbat geamuri și uși la exterioare din, văruit cu var lavabil, tencuieli interioare și exterioare.În baza actelor de mai sus instanța apreciază că pârâtul-reclamant a intrat legitim în posesia imobilului situat în B,str.- nr.7 din în anul 2002. În aprilie 2003 prin C 505 s-a stabilit de Curtea de APEL IAȘI că reclamanta nu a ipotecat împrumuturile făcute de cu imobilul situat în B, str. - nr. 7,că reclamanta -pârâtă din prezenta cauză nu are vreo legătură cu contractul de ipotecă 109/17 ian. 1995. Cele stabilite au intrat în puterea lucrului judecat. Prin 1105 din 15 aprilie 2004, rămasă definitivă prin 191/2005 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a atribuit reclamantei direct în proprietate imobilul situat în B, str. -. - - nr. 7.
În multiplele procese civile și penale finalizate începând cu 2003 pârâtul-reclamant cunoscut că situația juridică a imobilului din litigiu este incertă că nu are drepturi asupra imobilului din litigiu. Continuarea lucrărilor de către pârâtul-reclamant după aprilie 2003 este apreciată de instanță ca rea credință. Adjudecarea imobilului din litigiu s-a produs în anul 2002- actul de adjudecare 204/2002 și în aprilie 2003 prin pronunțarea 505 de către Curtea de APEL IAȘIs -a stabilit cu certitudine că imobilul din litigiu nu are vreo legătură cu împrumuturile contractate de fostul soț al reclamantei care reprezentant al unor societăți pentru care pârâtul-reclamant a cumpărat cesiunea de creanță de la fostul. În intervalul de un an 2002-2003 pârâtul-reclamant nu a făcut lucrări la imobilul din litigiu. Până în aprilie 2003 pârâtul-reclamant a fost de bună credință dar după această dată construcțiile edificate de pârâtul-reclamant sunt făcute cu rea credință. B credință și reaua credință este definită în art. 486 și 487 din Codul civil. este de bună credință când posedă ca proprietar în baza unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu au fost cunoscute și încetează când aceste vicii îi sunt cunoscute
Potrivit art. 494 al. 1 și 2 din Codul civil în situația în care oat reia persoană a făcut construcții, lucrări cu materialele ei pe terenul altui proprietar proprietarul terenului are dreptul să țină pentru dânsul lucrările, construcțiile sau să-l îndatoreze pe constructor să le ridice pe cheltuiala sa. Legiuitorul în art. 494 al.3 și 4 din Codul civil tratează distinct situația de bună credință.
În cauză s-a dovedit că până în anul 2003 pârâtul-reclamant nu a executat lucrări la imobilul din B, str. -. - nr. 7, jud. V iar după această dată lucrările făcute de pârâtul reclamant pe terenul proprietatea reclamantei, la imobilul acesteia, au fost executate cu rea credință.
S-a admis capetele de cerere din cererea principală cu privire la ridicarea construcțiilor efectuate de pârâtul-reclamant la imobilul situat în B, str. -. - nr. 7 și aducerea imobilului în starea inițială. Ca o consecință a admiterii cererii principale privind demolarea construcțiilor și aducerea imobilului în starea inițială se va respinge cererea reconvențională cu privire la plata contravalorii sporului de valoare, materialelor sau manoperei, ca neîntemeiată.
S-a solicitat evacuarea pârâtului-reclamant din imobilul situat în B, str. -. - nr. 7, jud. Pârâtul-reclamant a susținut că cererea reclamantei nu este admisibilă pe considerentul că nu există drepturi locative între el și reclamanta-pârâtă și că aceasta avea la îndemână cererea pentru revendicare.
Instanța a apreciat potrivit art. 480 din Codul civil că proprietarul în virtutea dreptului său de proprietate absolut este îndreptățit să-și exercite nestingherit prerogativele dreptului său inclusiv posesia bunului. Pentru reîntregirea dreptului său și cu posesia bunului proprietate, proprietarul are la îndemână acțiunea în revendicare. Aspectul însă nu-l limitează pe proprietar numai la această acțiune. În virtutea dreptului la dispoziție proprietarul poate apela și la acțiunea în evacuare invocând lipsa de temei legal în baza căruia pârâtul - reclamant ocupă imobilul din litigiu. Evacuarea se întemeiază pe disp. art. 25 din Legea nr. 114/2006, așa cum a fost modificată, care se aplică și în cazul de față chiar dacă nu există drepturi locative stabilite printr-un contract. În acest sens instanța are în vedere scopul legii sus amintite exprimat în art. 1 care specifică faptul că prezenta lege reglementează aspectele sociale, economice, tehnice și juridice ale construcției și folosinței locuințelor.
S- admis cererea de evacuare și s-a dispus evacuarea pârâtului-reclamant din imobil. Actul de adjudecare în baza căruia pârâtul-reclamant a deținut imobilul a fost desființat în anul 2003 și ocuparea în continuare a imobilului este nelegitimă. În anul 2004, prin partaj, reclamanta-pârâtă a devenit proprietara exclusivă a imobilului din litigiu. Lipsa de folosință a imobilului a fost apreciată de expertul la suma de 7.897,22 RON. Reclamanta-pârâtă nu și-a însușit concluziile expertizei și nu a timbrat cererea de despăgubiri în limita acestei sume motiv pentru care suma reprezentând lipsa de folosință va fi cea din cererea inițială care a fost și timbrată. Cererea se va admite în temeiul art. 480, 485 din Codul civil. Cu privire la cererea de daune pe zi întârziere instanța urmează să o respingă în temeiul art. 1169 din Codul civil.
Pârâtul - reclamant a solicitat printr-o cerere completatoare la cererea reconvențională instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra imobilului din litigiu, până la plata de către reclamanta - pârâtă a sumelor solicitate. Instituirea unui drept de retenție se află în strânsă legătură cu existența unor drepturi de creanță și presupune garantarea recuperării acestora. Cum cererea de obligare a reclamantei - pârâte la plata sporului de valoare s-a respins, cererea pentru dreptul de retenție se va respinge ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Pârâtul-reclamant a fost obligat să plătească reclamantei - pârâte cheltuielile de judecată corespunzător admiterii în parte reprezentând taxă de timbru,timbru judiciar, indemnizație expert și onorariu de avocat. Este de precizat că expertiza tehnică în construcție a fost suportată de ambele părți și fiecare parte a solicitat obiective distincte. Diferența indemnizație expert a fost plătită numai de pârâtul - reclamant rămânând de plată o diferență în sarcina reclamantei - pârâte. Cum diferența de expertiză în construcție este nejustificată în totalitate de expertul, instanța a inclus în cheltuielile de judecată numai suma efectiv plătită de părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 185/A/02 decembrie 2008 Tribunalului Vaslui se respinge apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 404 din 11.02.2008 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
1. În mod corect prima instanță a dispus evacuarea apelantului din imobilul proprietatea intimatei având în vedere dispozițiile legale menționate în considerente.
Art. 480 Cod civil, potrivit căruia proprietarul are dreptul de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, constituie un temei legal în acest sens.
Soluția este corectă deoarece s-a dovedit în cauză că apelantul stăpânește imobilul în cauză.
2. Potrivit art. 486 Cod civil, posesorul este de bună credință când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute.
Chiar dacă se are în vedere sensul cel mai larg al rațiunii de,bună credință nu se poate reține că apelantul se află în această situație, dimpotrivă.
Susținerile apelantului că lucrările au fost executate în perioada cât actul său de proprietate era valabil, nu corespund realității.
Astfel, în baza actului de adjudecare din 2 septembrie 2002, apelantul a solicitat evacuarea fam. din imobil iar prin sentința civilă nr. 5948 din 7.11.2002, Judecătoria Bârlada respins cererea.
Prin decizia civilă pronunțată la 6.12.2002 Tribunalul Vasluia admis contestația la executare formulată de intimată și în consecință a desființat actul de adjudecare, această hotărâre fiind menținută prin decizia civilă nr. 505/22.04.2003 a Curții de APEL IAȘI.
În noiembrie 2003 și martie 2004 intimata sesizează Inspectoratul în Construcții V, că apelantul construiește fără autorizație în B str. -. -, nr. 7 iar această instituție încheie procesele verbale nr. 24 din 14.11.2003 și nr. 939/19.03.3004 prin care a dispus sistarea lucrărilor și aplicarea unei sancțiuni contravenționale.
Și Poliția mun. B s-a deplasat la imobil iar cu adresa nr. 25784 din 11.12.2003 a comunicat Primăriei mun. B că apelantul a declarat că s-a înțeles cu proprietarul să execute activități de curățenie și alte lucrări.
Prin procesul-verbal de control nr. 1307 din 13.04.2005 încheiat de Inspectoratul de Construcții V, în urma unei noi sesizări formulată de intimată a fost constatat stadiul fizic al lucrărilor precum și faptul că apelantul a continuat execuția acestora fără autorizație, nerespectând procesele-verbale încheiate anterior.
Și de această dată organul de control a dispus oprirea lucrărilor până la clarificarea situației juridice a imobilului.
În raportul de expertiză tehnică efectuată în dosarul nr. 4123/2002 având ca obiect partaj bunuri comune, datat 24.02.2004 expertul a menționat că la construcția existentă apelantul a mai adăugat un hol la intrare.
Expertul a consemnat și intenția apelantului de a mai înălța construcția cu un etaj.
La acea dată imobilul a fost evaluat la suma de 154.236.160 lei.
Prin sentința civilă nr. 2082 din 3.08.2005 Judecătoria Bârlada admis cererea intimatei și a dispus pe cale de ordonanță președințială sistarea oricăror lucrări de construcție până la soluționarea pe fond a cererii de evacuare din dosarul nr. 3692/2005.
Prin decizia civilă nr. 319/R din 4.04.2006 Tribunalul Vasluia admis contestația la executare formulată de intimată și în consecință a dispus anularea actelor de executare din dosarul nr. 131/2005, privind imobilul în cauză.
Și prin sentința civilă nr. 1620 din 13.06.2006, Judecătoria Bârlada admis în parte contestația formulată de și în consecință a anulat toate actele de executare emise în dosarul de executare nr. 131/2005, după data de 12.05.2005 inclusiv procesul-verbal de adjudecare din 19.12.2005.
Prin sentința civilă nr. 756 din 15.03.2007 rămasă irevocabilă, Judecătoria Bârlad admite contestația la executare formulată de intimată și în consecință anulează toate actele de executare silită din dosarul 339/2006 al și dispune încetarea urmăririi silite asupra imobilului în dispută.
Prin sentința civilă nr. 3438/20.12.2007 rămasă irevocabilă, Judecătoria Bârlad admite plângerea formulată de și în consecință dispune anularea încheierii nr. 9552/2007 a Vp recum și radierea notării în CF nr. 6603/N privind imobilul din str. - - nr. 7 contractului de cesiune de creanță nr. 254/2002, contractului de creditare nr- și a contractului de garanție imobiliară nr. 109/1995, operațiune efectivă la cererea apelantului.
Prin sentința penală nr. 667 din 3.10.-2007, Judecătoria Bârlad admite plângerea formulată de intimată și trimite cauza la Parchet în vederea efectuării cercetărilor cu privire la săvârșirea de către apelant infracțiunilor de uz de fals și fals în declarații prev. de art. 291 și 292 Cod penal.
Prin plângerea formulată împotriva procesului-verbal de intervenție nr. 24/14.11.2003 încheiat de Inspectoratul în Construcții V apelantul a susținut că la adresa respectivă nu a construit nimic iar imobilul se află în aceeași stare, menținută în contractul de vânzare cumpărare din 1994.
Apelantul a mai susținut că doar a reparat acoperișul, lucrare care este de conservare, nefiind necesară autorizația de construcție.
Cât privește perioada în care apelantul a executat lucrările, martora a declarat că acesta a intrat în imobil în luna noiembrie 2002 iar intimata a sesizat Poliția mun.
Declarația martorei se coroborează cu sentința civilă nr. 5948/7.11.2002 a Judecătoriei Bârlad prin care a fost respinsă cererea apelantului de evacuare a intimatei.
Evident, după eșecul demersului său juridic, apelantul a ocupat imobilul prin forță, în luna noiembrie 2002.
Martorii a declarat că apelantul a început să construiască în anul 2004, martorul, că probabil în primăvara 2003 iar că în vara 2003 spre toamnă.
Declarațiile martorilor, și potrivit cărora lucrările au fost executate în toamna 2002 și începutul anului 2003 nu pot fi reținute deoarece nu se coroborează cu înscrisurile menționate anterior.
Nici din actele de achiziționare a materialelor de construcții nu rezultă perioada în care au fost executate lucrări, aceste acte fiind defăimate de intimată ca fiind falsificate.
Rezultă deci că lucrările au fost efectuate după desființarea actului de adjudecare.
Instanța de fond reținând corect perioada în care acesta a fost valabil, critica formulată în acest sens, nefiind justificată.
Prin contractul de cesiune de creanță nr. 254/2002, apelantul a devenit creditorul debitorului cedat SC SRL B, intimata nejustificând un interes în atacarea în justiție a acestui act.
Și actele de adjudecare ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile. Cum însă apelantul recunoscut la interogatoriu(întrebarea 33) că după pronunțarea sentinței civile nr. 2082/ 3.08.2005 a sistat lucrările, perioada menționată, respectiv 19 sept. 2005-04.04.2006 nu este relevantă pentru aprecierea bunei credințe.
Prin sentința civilă nr. 1105 din 15.04.2004, a Judecătoriei Bârlad, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 191/R/23.02.2005 a Tribunalului Vasluia fost respinsă cererea de intervenție formulată de apelant în partajul de bunuri comune a soților cu motivarea că intimata nu are calitate de debitoare și de garant pentru contractul nr. 2868/14.10.1995, preluat prin cesiune de apelant deoarece prin decizia civilă nr. 505/2003 a Curții de Apel Iașis -a reținut cu autoritate de lucru indicat că aceasta nu a garantat prin contractul de ipotecă în 109/1995 împrumutul acordat.
Deci, contrar susținerilor apelantului chiar dacă intimatei i-a fost atribuit imobilul în cauză, având în vedere aspectele reținute cu autoritatea de lucru judecat prin hotărârile judecătorești, aceasta nu are obligația de răspunde patrimonial față de el.
3. În mod corect prima instanță a obligat apelantul la plata sumei de 300 lei reprezentând lipsa de folosință deoarece în calitate de deținător al bunului are obligația de a plăti proprietarului echivalentul folosinței calculat corespunzător chiriei, obligație care nu este condiționată de existența unui titlu împotriva sa.
4.Dispozițiile art. 494 pct.3 Cod proc. Civilă nu sunt aplicabile în cauză deoarece apelantul nu este constructor de bună credință.
Convingerea acestuia privind legitimitatea conduitei sale nu se justifică deoarece în mod constant instanțele au hotărât cu autoritatea de lucru judecat că titlul său nu este opozabil intimatei.
În consecință aceasta nu poate fi obligată la plata c/val. lucrărilor efectuate la imobilul proprietatea sa soluția de respingerea a cererii contravenționale fiind corectă.
Nici dispozițiile art. 997 cod civil referitor plata lucrului nedatorat nu sunt incidente deoarece reglementează obligația solvensului de a restitui accipiensului, indiferent dacă este de bună credință sau rea credință cheltuielile necesare și utile.
5. Implicit susținerile apelantului privind instituirea unui drept de retenție nu pot fi primite având în vedere inexistența dreptului pentru îmbunătățirile pretinse.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a respins apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 404/2008 a Judecătoriei Bârlad pe care a păstrat-
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pentru următoarele motive:
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acțiunea de evacuare instanțele de fond și de apel au acceptat că temei de drept îl constituie disp. art. 480 Cod civil și disp. art. 25 din Legea nr. 114/2006.
De asemenea, s-a admis ideea că proprietarul care are toate atribuțiile dreptului de proprietate poate formula o acțiune în evacuare. Evident că disp. art. 25 din Legea nr. 114/2006 nu sunt aplicabile, respectivul text făcând referire la raporturile dintre proprietari și chiriaș reglementând raporturile de locațiune.
Disp. art. 480 Cod civil, reprezintă temeiul de drept pentru acțiunile în revendicare, condiții în care instanțele au motivat soluția pe aceste prevederi legale deși obiectul acțiunii nu îl constituie o acțiune în revendicare, ci doar o acțiune în evacuare.
- În mod greșit, instanțele de fond și de apel au soluționat buna-credință a.
Deși tribunalul recunoaște existența unui titlu valabil de proprietate în perioada de la data adjudecării până la anularea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a actului de adjudecare, recurentul fiind în posesia unui titlu valabil ale cărei vicii nu erau cunoscute nici instanța de fond și nici instanța de apel nu dau eficiență acestui element principal care definește buna-credință.
Lucrările de construcții și de sporire a valorii fondului, efectuate la imobilul în litigiu nu sunt efectuate de un constructor de rea-credință ci dimpotrivă de un constructor de bună-credință care în perioada anilor 2002-2003 executat diferite lucrări la acest imobil fiind convins că este proprietarul acestui imobil deoarece adjudecase imobilul pentru datoriile neplătite la bancă de către intimată și fostul ei soț.
În mod greșit atât instanța de fond cât și instanța de apel reține că aceste lucrări nu s-au făcut în intervalul în care a fost valabil titlul de proprietate al recurentului, ignorând cu desăvârșire probele administrate și necombătute în niciun fel de către intimată.
Evident că pentru lucrările executate în perioada în care recurentul a avut titlu valabil a fost constructor de bună-credință și nu se putea admite acțiunea în demolarea lucrărilor.
Instanța de apel nu a apreciat corect și a aplicat greșit disp. art. 486 Cod civil pe care deși îl enunță corect nu îl aplică.
Instanța nu a motivat în drept respingerea apelului cu privire la capătul de cerere privind lipsa de folosință, se limitează doar la a exprima un punct de vedere fără a indica și temeiul de drept în baza căruia recurentul să plătească lipsa de folosință pentru un imobil ridicat și îmbunătățit de recurent.
Recursul este fondat.
Reclamanta a investit instanța cu o acțiune în evacuare a pârâtului din imobilul situat în B, str. -. -, nr. 7, județul
Reclamanta a invocat ca și temei al acțiunii sale titlul de proprietate asupra imobilului, titlu obținut ca efect al sentinței civile nr. 1105 din 15 aprilie 2004 Judecătoriei Vaslui.
Susține reclamanta că titlul pârâtului constând în act de adjudecare asupra imobilului a fost anulat. A mai solicitat reclamanta și demolarea lucrărilor efectuate de pârât la imobilul în litigiu și c/val. lipsei de folosință.
La rândul său pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat c/val. lucrărilor efectuate la imobilul în litigiu și care au sporit valoarea prețului, invocând de asemenea titlul de proprietate valabil asupra imobilului, respectiv actul de adjudecare.
Se constată raportat la temeiurile de fapt ale acțiunii și cererii recurentului că părțile invocă fiecare titlul pe imobilul din litigiu, contestându-l reciproc.
Este fără echivoc că reclamanta prin acțiunea de față tinde să-și apere dreptul de proprietate contestat de pârât, iar între părți nu există raporturi juridice de locațiune.
Între obiectul pricinii și motivarea acțiunii există o vădită contradicție iar motivarea aparținând acțiunii în revendicare după natura dreptului și scopul urmărit.
Cele două acțiuni de drept comun, prezintă însă deosebiri esențiale.
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reală, deci, prin care reclamantul cere instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat, și pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Spre deosebire de acțiunea în revendicare, acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părți, numită locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual determinat și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.
Asemenea raporturi juridice au ca efect translativ folosința unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia cu alte cuvinte, raporturile juridice din materia locativă sunt raporturi de obligații.
În cauza de față, între reclamantă și pârât nu au existat reporturi de obligații derivate din locativ, ci raporturi de drept real.
Cum în speță ambele părți invocă un drept real asupra imobilului, aceste aspecte nu pot fi tranșate irevocabil decât pe calea unei acțiuni în revendicare, acțiunea specifică apărării dreptului real de proprietate și nu o acțiune în evacuare.
Cum reclamanta a înțeles să utilizeze acțiunea în evacuare și nu pe cea în revendicare, pusă la îndemâna sa, iar instanța nu poate schimba obiectul acțiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia, instanțele aveau obligații să primească susținerile pârâtului formulate în acest sens și să respingă acțiunea în evacuare.
În concret, constatând operant motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite recursul formulat de pârât și prin admiterea apelului acestuia se va schimba în tot sentința primei instanțe și va respinge acțiunea reclamantei.
Având în vedere soluția de respingere a acțiunii principale și cererea reconvențională va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 185/A din 02 decembrie 2008 Tribunalului Vaslui, pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de împotriva sentinței civile nr. 404 din 11 februarie 2008 Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâtul-reclamant.
Respinge cererea reconvențională și cererea completatoare formulată de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta-reclamantă.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți la fond.
Obligă intimata să plătească recurentului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - ---
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: ,
--
Judecătoria Bârlad:
03.06.2009
2 ex.-
Președinte:Buliga GeorgetaJudecători:Buliga Georgeta, Gheorghiu Elena, Andronic Adriana
