Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.196/

Ședința publică din 5 martie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza Judecătpr Trandafir

-: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorilor și, împotriva deciziei civile nr. 864 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâții recurenți avocat, pentru reclamanta intimată avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat a fost legal timbrat cu 9 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar mobil.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul pârâților recurenți avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond și respingerea cererii de evacuare întru-cât cererea de evacuare formulată de reclamanta intimată este neîntemeiată, pârâții locuind în imobil cu acordul reclamantei în baza unei convenții. Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentantul recurenților arată că lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul reclamantei intimate avocat solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 102 din 01.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau, in dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulata de reclamanta, împotriva pârâților a, si, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat in localitatea, nr.385, jud.T, înscris in CF 631, nr.cadastral 165/2/38, imobil constand in teren in suprafața de 1079 mp, cu casa; s-a respins cererea reconvenționala formulata de pârâții a si in nume propriu si in calitate de reprezentanți legali ai minorilor si si au fost obligați pârâții in solidar la plata cheltuielilor de judecata către reclamanta in suma de 19,30 lei.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre prima instanța a reținut ca asupra imobilului situat in localitatea, nr.385, jud.T, înscris in CF 631, nr. cadastral 165/2/38, imobil constând in teren in suprafața de 1079 mp cu casa, proprietarii tabulari sunt pârâții - reclamanți reconvenționali si a iar reclamanta are înscris un drept de uzufruct viager asupra imobilului, ceea ce o îndreptățește, ca pe timpul vieții, sa exercite posesia si folosința asupra imobilului.

Avand in vedere acest fapt prima instanța a admis cererea principala si a dispus evacuarea pârâților din imobil.

In ceea ce privește cererea reconvenționala formulata de pârâți prin care se solicita rectificarea CF 631, in sensul radierii casei cu nr.385 si înscrierii acestei case in CF 632, prima instanța a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii au formulat apel pârâții a si in nume propriu si in calitate de reprezentanți legali ai minorilor si, solicitând schimbarea in tot a sentinței apelate, in sensul respingerii acțiunii dedusa judecății, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea apelului, s-a susținut că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile cuprinse la art.517-564.civ. la starea de fapt rezultată din probele administrate in cauza.

S-a arătat că, potrivit contractului de donație si a extrasului CF,pârâții sunt titularii dreptului de nuda proprietate asupra imobilului in litigiu, reclamanta având doar un drept de uzufruct viager. De la încheierea contractului de donație, părțile au locuit împreună, împărțirea casei permițându-le sa locuiască in camere separate, fără a se stânjeni,că au efectuat numeroase investiții la acest imobil si că reclamanta își exercita in mod abuziv dreptul de uzufruct viager.

In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282-298.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr.864 din 10.12.2008 Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de parații a, si împotriva sentinței civile nr.102/01.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamanta .

A respins cererea apelanților privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata și i-a obligat la plata către intimată a sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că reclamanta, este titulara dreptului de uzufruct viager asupra imobilului, și în această calitate este îndreptățită sa exercite posesia si folosința acestuia.

Conform art.517 civil, uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, insă cu îndatorirea de a le conserva substanța.

Uzufructul este deci un drept real care conferă titularului său posesia si folosința lucrului altuia, acesta având dreptul de a se folosi de lucru pentru nevoile sale si de a-i culege fructele.

Astfel fiind, indiferent de dovedirea unor pretinse agresiuni ale pârâților asupra reclamantei, aceasta din urma are un drept exclusiv, conferit de contractul de donație autentificat sub nr.1986/10.04.2006 de BNP Asociați din Sannicolau M- notar Public, de a poseda si a se folosi de întregul imobil in litigiu pe intreaga durata a vieții sale, fiindu-i conferit prin contractul anterior menționat un drept de uzufruct viager. Prin același contract s-a prevăzut totodată ca paratii vor intra in stăpânirea de fapt a imobilului in litigiu, înscris in CF 631, doar la data stingerii dreptului de uzufruct viager constituit in favoarea reclamantei. Chiar daca reclamanta i-a tolerat pe pârâți in imobil o perioada de timp, aceasta nu poate fi obligata, in lipsa acordului sau, sa permită paratilor sa folosească in continuare imobilul, chiar in situația in care structura construcției ar permite folosința imobilului atât de către reclamanta cat si de către pârâți. Din aceleași motive nu are relevanta nici daca pârâți dețin sau nu un alt spațiu locativ si nici daca aceștia au efectuat îmbunătățiri la imobil.

Împotriva deciziei civile nr. 864 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în termen legal și motivat au declarat recurs pârâții și a - în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorilor și.

În motivarea recursului au susținut că soluția instanței de apel este în contradicție cu considerentele aceleiași decizii în care se reține că apelul este fondat iar ulterior, prin dispozitivul hotărârii același apel este respins ca nefondat.

Recurenții apreciază că decizia este nemotivată ceea ce echivalează cu neevocarea fondului cauzei ducând implicit la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Au mai susținut că instanța de apel în mod greșit a înlăturat apărările pârâților potrivit cărora locuiesc în imobil încă de la constituirea dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantei, în baza unei convenții, iar cererea de evacuare reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de uzufruct viager.

În concluzie recurenții solicită instanței de recurs să admită recursul să modifice decizia civilă recurată iar în fond să respingă cererea de evacuare ca neîntemeiată.

În drept recursul a fost motivat cu dispozițiile cuprinse în art. 304 alin.1 pct.9 Cod pr.civilă și 312 alin.1 Cod pr.civilă.

Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm Cod pr.civilă, Curtea stabilește că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică adusă hotărârii, referitoare la faptul că soluția pronunțată de instanța de apel - de respingere ca nefondat a apelului - ar fi în contradicție cu considerentele aceleiași decizii prin care se reține că "apelul este fondat", Curtea o găsește neîntemeiată.

Din analiza motivării soluției rezultă că tribunalul a stabilit că reclamanta este titulara dreptului de uzufruct viager privind imobilul înscris în CF 631 nr.cadastaral 165/2/38 și că în această calitate este îndreptățită să exercite posesia și folosința imobilului întocmai ca însuși proprietarul context în care s-a apreciat întemeiată soluția pronunțată de prima instanță, de admiterea cererii de evacuare.

Ca urmare simpla mențiune făcută de instanță după enunțarea motivelor de apel cum că "apelul este fondat" nu poate constitui o contradicție între considerentele deciziei civile care cuprind argumente în sensul respingerii apelului și soluția pronunțată ci doar o simplă eroare materială care putea fi remediată de instanță în temeiul art. 281 pct. 1,2,3 Cod procedură civilă.

O altă critică adusă de recurenți se referă la faptul că instanța de apel în mod greșit a înlăturat apărările pârâților potrivit cărora pârâții locuiesc în imobilul litigios încă de la constituirea dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantei, în baza unei convenții astfel că evacuarea ar reprezenta o exercitare abuzivă a dreptului de uzufruct viager.

Critica este neîntemeiată în raport de dispozițiile cuprinse în art. 517 Cod Civil, text potrivit căruia uzufructul este "dreptul de a se bucura cineva de lucrurile proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, insa cu îndatorirea de a le conserva substanța", cu alte cuvinte, uzufructul este un drept personal patrimonial, cu caracter real și temporal care conferă titularului său posesia si folosința lucrului altuia iar în această calitate reclamanta poate exercita acțiunea în evacuare, indiferent de existența acordului inițial sau convenției dintre părți context în care cererea de evacuare nu reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de uzufruct viager.

Față de cele ce preced Curtea stabilește că recursul declarat de către pârâți este nefondat astfel că, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții și a - în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorilor și, împotriva deciziei civile nr. 864 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 5 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER,

Red.CO/ 17.03.2009

Dact/17.03.2009

Ex.2

Tribunalul Timiș - Președinte C,

Judecător.

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza Judecătpr Trandafir

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Timisoara