Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 197/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.197/
Ședința publică din 18 februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții și, domiciliați în S,-, împotriva deciziei civile nr.274 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul pârâților recurenți și, av. și reprezentantul reclamanților intimați și, av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 4) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat la dosar.
Reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat, împrejurare în raport de care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate, respingerea apelului reclamanților și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond. În subsidiar, solicită modificarea deciziei atacate, respingerea apelului reclamanților și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, cu obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse în întâmpinare. Solicită, de asemenea, obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 329 din 18.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sighișoaraa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și.
În esență, Judecătoria Sighișoaraa reținut că cererea reclamanților, proprietarii imobilului în care locuiesc pârâții, nu poate fi primită deoarece pârâții au un drept locativ ce este reglementat de dispozițiile art.11 din nr.OUG40/1999.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel reclamanții care au solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii civile și evacuarea pârâților din imobilul situat în localitatea S, str. - nr.16. În susținerea apelului reclamanții au arătat că dreptul locativ al pârâților asupra imobilului din care s-a solicitat evacuarea a încetat la expirarea termenului de 5 ani de la data restituirii imobilului de către Statul Român și oricum, măsurile de protecție socială a chiriașilor, reglementate prin OUG nr. 40/1999 nu s-au menținut după adoptarea nr.OUG8/2004.
Apelul reclamanților a fost admis de Tribunalul Mureș prin decizia civilă nr. 274 din 14.10.2008 și în consecință, a fost schimbată hotărârea atacată în sensul că fost admisă acțiunea civilă și s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamanților.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, iar în subsidiar, casarea hotărârii. În susținerea recursului, pârâții au invocat motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct.4, 7 și 9 Cod procedură civilă.
În opinia pârâților, instanța de apel a dat interpretare greșită a hotărârii în cauza Radovici și Stănescu contra României și a înlăturat aplicarea dispozițiilor nr.OUG40/1999 ceea ce echivalează cu o abrogare a acestor dispoziții, atribut ce excede puterii judecătorești.
II. Un alt argument adus de pârâți a fost acela că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii deoarece în considerente se reține încălcarea de către reclamanți a dispozițiilor OUG nr.40/1999, privitoare la protecția chiriașilor, iar pe de altă parte că, sarcina impusă de Statul Român reclamanților este excesivă și se refuză aplicarea acelorași norme vizând protecția chiriașilor.
III. Un ultim motiv de recurs invocat de pârâți este acela că decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii pentru că reclamanții nu au respectat dispozițiile nr.OUG40/1999 privitoare la închirierea și prelungirea contractului de închiriere, ceea ce a dus la tacita relocațiune pentru încă perioadă de 5 ani. Apoi, hotărârea la care face trimitere instanța de apel nu dreptul statului de a restrânge dreptul de proprietate dacă este vorba de un interes general, în cazul de față controlarea creșterii chiriilor, cu alte cuvinte nu se poate susține că în cauza Radovici și Stănescu contra României dispozițiile nr.OUG40/1999 referitoare la prelungirea contractului de închiriere, sunt declarate neconforme cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Reclamanții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu argumentul că hotărârea atacată este în concordanță cu soluțiile pronunțate de
Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prima critică adusă deciziei instanței de apel este depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Reclamanții au susținut că Tribunalul Mureșa abrogat dispozițiile cuprinse în nr.OUG 40/1999 referitoare la protecția chiriașilor printr-o interpretare eronată a unei hotărâri
Susținerile pârâților sunt nefondate pentru că instanța de apel, după ce a constatat existența unei contrarietăți între legislația națională (OUG nr.40/1999) și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a aplicat, în speță, normele cuprinse în această convenție.
Curtea constată că, Tribunalul Mureșa procedat corect atunci când a stabilit normele aplicabile în materie. Potrivit Legii nr.30/1994 România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar art.20 alin.2 din Constituție stabilește prioritatea reglementărilor internaționale față de legislația internă. În condițiile în care este cea care interpretează convenția și protocoalele adiționale, instanțele românești nu numai că pot dar sunt obligate să analizeze spețele deduse judecății prin prisma interpretărilor date de curte convenției.
Așadar, nu se poate susține că Tribunalul Mureșa abrogat dispozițiile nr.OUG-40/1999 referitoare la prelungirea contractului de închiriere al pârâților, ci doar a constatat prioritatea reglementării internaționale privind apărarea drepturilor omului.
II. A doua critică adusă de pârâți deciziei instanței de apel, privește argumentația dată de Tribunalul Mureș, motivarea în fapt și în drept a deciziei.
Cercetând considerentele deciziei, curtea constată că acestea nu sunt contradictorii, ci este un raționament logico-juridic în care după ce se constată starea de fapt, raporturile dintre reclamanți și pârâți, ajunge la concluzia că dispozițiile nr.OUG40/1999 pe care se întemeiaseră pârâții în apărare, nu sunt aplicabile în speță tocmai datorită neconcordanței dintre aceste norme și convenție.
Nu poate fi primit nici argumentul adus de pârâți, potrivit căruia hotărârile date de nu sunt opozabile decât Statului Român, deoarece toate instituțiile statului, inclusiv instanțele de judecată au obligația de a respecta normele convenției așa cum sunt interpretate de
III. Ultimul motiv de nelegalitate invocat, privește aplicarea legii. Așa cum s-a stabilit deja prin lege se înțeleg nu doar normele de drept intern ci și normele cuprinse în tratatele și pactele la care România este parte. Mai mult, potrivit art.20, tratatele internaționale privind drepturile omului se aplică cu prioritate față de legislația internă. Prin urmare, curtea va analiza dacă Tribunalul Mureșa aplicat corect normele cuprinse în convenție.
În speță, Tribunalul Mureșa constatat că în cazul în care cererea reclamanților de a intra în posesia bunului aflat în proprietatea lor ar fi respinsă, s-ar încălca art.1 din Protocolul 1 al convenției.
Potrivit art.1 din Protocolul 1 orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Aceste dispoziții însă, nu aduc atingere dreptului statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general.
În aplicarea acestor dispoziții, stabilit o serie de criterii în baza cărora analizează dacă statele semnatare ale convenției le-au încălcat sau nu, sub orice formă.
Astfel, curtea analizează mai întâi dacă reclamanții pot invoca existența unui bun în înțelesul art.1 din Protocolul 1, dacă a avut loc o atingere a bunului reclamanților, dacă această atingere este prevăzută de lege și dacă este subordonată unui interes general.
Ultimul dintre criterii, cel prin care se stabilește ca sarcină impusă proprietarului să nu fie una excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, nu este însă îndeplinit de legislația internă, adică de nr.OUG40/1999. La art.1 din nr.OUG40/1999, se prevede că toate contractele de închiriere încheiate cu Statul Român se prelungesc de drept pe o perioadă de 5 ani pentru că la art.14 se prevede dreptul chiriașului la reînnoirea contractului pe o perioadă de încă 5 ani. În temeiul acestor dispoziții, proprietarului unui imobil restituit în temeiul Legii nr.10/2001 îi este impus un contract de închiriere pentru o perioadă de 10 ani, cu o chirie plafonată de legiuitor, în condițiile în care proprietarii au fost lipsiți de dreptul lor de proprietate pe o perioadă îndelungată ca urmare a naționalizării imobilului de către Statul Român.
Raportat la această circumstanță, obligația impusă reclamanților începând cu anul 2002 (când le-a fost restituit imobilul) de a menține contractul de închiriere este una excesivă.
Pe de altă parte, dispozițiile prev. de art.14 din nr.OUG40/1999 de prelungire a contractului de închiriere pentru încă 5 ani, nu mai pot fi considerate necesare pentru protecția chiriașilor care au avut la dispoziție 5 ani pentru pentru a putea găsi o altă locuință în condiții normale de piață.
În concluzie, curtea constată că Tribunalul Mureșa dat interpretare corectă normelor aplicabile în speță.
Prin urmare, constatând că, în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prev. de art.304 pct.4, 7 și 9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă curtea va respinge recursul pârâților ca nefondat. Totodată, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, pentru că pârâții au căzut în pretenții, vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți în judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții și, domiciliați în S,-, jud. M, împotriva deciziei civile nr.274 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Obligă pârâții la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantului, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex.
Jud.fond:
Jud.apel:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
