Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 206/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 206
Ședința publică din data de 5 martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SRL, cu sediul în comuna, sat, Cod poștal -, Județ P, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 652 pronunțată la 27 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ P, domiciliată în B,-, - 11,. 23, sector 3, Cod poștal - și, domiciliată în B, str. -, nr. 5, - 80 A,. 1,. 3,. 11, sector 3, Cod poștal -.
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SRL prin avocat din Baroul Prahova și intimații-reclamanți, și I reprezentați de avocat din Baroul Prahova.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că în mod greșit tribunalul a admis apelul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 pr.civilă.
În mod nelegal instanța de apel a considerat că netimbrarea celui de-al doilea capăt de cerere nu era de natură să ducă la admiterea excepției de netimbrare a acțiunii în întregul său.
Intimatele au fost citate la mai multe termene cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, dar nu s-au conformat dispozițiilor instanței până la data când s-a acordat cuvântul pe fond.
Mai arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 pr.civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, iar potrivit art.20 din
Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
Nicio acțiune nu se poate judeca dacă nu se timbrează fiecare capăt de cerere.
Solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimați, arată că potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 20 pct. 4, instanța este obligată să continue judecarea pricinii pentru capătul de cerere legal timbrat, urmând ca sancțiunea netimbrării să opereze doar pentru capătul accesoriu.
Reclamantele au solicitat, în principal, evacuarea pârâtei, iar capătul accesoriu privea plata lipsei de folosință pentru imobilul în litigiu, pe ultimii 3 ani.
Pentru capătul principal de cerere, evacuarea, s-a achitat taxa judiciară de timbru de 20 lei, iar pentru capătul de cerere accesoriu nu s-a mai timbrat întrucât reclamantele au renunțat la judecată.
Mai arată că nu s-a depus în scris o cerere de renunțare la judecată pentru cel de-al doilea capăt de cerere, întrucât nu s- putut lua legătura, în timp util, cu reclamanta, pentru a semna această cerere.
Instanța trebuia să se pronunțe asupra capătului de cerere legal timbrat, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere avea posibilitatea să-l anuleze ca netimbrat sau să-l disjungă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr-, reclamantele, și I au chemat în judecată pe pârâta SRL, solicitând evacuarea pârâtei din imobilul ce le aparține, situat în P, str. G -, județul P, precum obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 lei, reprezentând lipsa de folosință pe ultimii doi ani, pentru perioada ulterioară expirării contractului de închiriere intervenit între părți.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că între pârâtă și autorul lor, a intervenit un contract de închiriere pentru imobilul situat în P,str. G - nr. 86, respectiv o suprafață de 12 mp din totalul de 465 mp, cu ieșire la strada - -, pe o perioadă de 1 an de zile, începând cu data de 1.01.2002, care și-a încetat valabilitatea prin împlinirea termenului.
Durata respectivului contract nu a mai fost prelungită, fapt confirmat de emiterea unei notificări către chiriaș, prin care acestuia i-a fost adus la cunoștință faptul că intenția proprietarului este de a nu mai prelungi respectivul contract, la data de 31.12.2003.
Reclamantele au arătat că pârâta, cu rea-credință, nu a dat curs solicitărilor repetate și nu a eliberat spațiul pe care îl deține în prezent fără tilu și nu
înțeles nici măcar să plătească proprietarului contravaloarea chiriei pentru perioada aferentă acestei posesii.
Reclamantele nu au indicat temeiul de drept al acțiunii iar în susținerea acțiunii au depus acte.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, față de împrejurarea că acestea nu sunt proprietarele terenului pe care este amplasat modulul societății pârâte în suprafață de 12 mp, cu ieșire la strada - -.
Pârâta a arătat că, atât prin certificatul de moștenitor nr.1438/11.06.1987 de pe urma autorului reclamantelor, precum și prin decizia nr. 1203/04.03.2003 pe numele aceluiași autor, acesta a avut în proprietate numai suprafața de 465 mp, situată în P,-, iar terenul situat la adresa respectivă are suprafața de 619 mp.
Suprafața de 154 mp cu ieșire la strada - -, este un teren fără act de proprietate, iar contractul de închiriere dintre pârâtă și s-a făcut pentru o suprafață pentru care acesta nu era proprietar.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 4651 din 15.05.2008 Judecătoria Ploieștia admis excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a anulat acțiunea ca insuficient timbrată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la momentul înregistrării cererii reclamantele au achitat doar 20 de lei taxă judiciară de timbru, acestea au fost citate pentru primul termen de judecată cu mențiunea să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 2647,2 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată. De asemenea la termenul din data de 21.02.2008 instanța de fond a pus în vedere reclamantelor să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2647,2 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.
Pentru că reclamantele nu s-au conformat obligației de a achita diferența de taxă juduciară de timbru și timbrul judiciar datorat, deși cuantumul acesteia a fost stabilit de instanța de fond, s-a procedat la anularea cererii ca insuficient timbrată.
A reținut instanța de fond că, potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, taxele judidiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele care au arătat că, în ce privește capătul principal de cerere, acesta a fost legal timbrat.
Au mai susținut reclamantele că sancțiunea anulării ca insuficient timbrată a acțiunii nu putea opera în cauză, instanța de fond având obligația să continue a judeca capătul principal de cerere, legal timbrat, iar sancțiunea netimbrării să opereze pentru capătul de cerere accesoriu.
Apelantele-reclamante au arătat că art.14 din Legea nr. 146/1997, raportat la normele metodologice de aplicare a legii, statuează aspectele invocate în motivele de apel.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât motivele de apel nu corespund celor invocate de apelantele-reclamante prin acțiunea formulată, încercând să se deducă instanței o altă situație de fapt, respectiv un alt cadru procesual și nu cel care a fost promovat prin acțiunea formulată la instanța de fond.
Prin decizia nr. 652 pronunțată la 27 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis apelul, desființat sentința apelată și a trimis dosarul pentru soluționarea pe fond cauzei, la aceeași instanță de fond.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în mod greșit instanța de fond a anulat acțiunea ca insuficient timbrată, având în vedere că acțiunea a avut două capete de cerere, respectiv evacuarea intimatei-pârâte și obligarea acesteia la plata lipsei de folosință în cuantum de 70.000 lei.
Tribunalul a constatat că apelantele au depus taxa judiciară de timbru pentru primul capăt de cerere, cel privind evacuarera intimatei pârâte, de 20 lei și timbru judiciar urmănd să achite taxa judiciară de timbru pentru capătul doi din cerere acela privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință.
S-a arătat că în mod greșit instanța de fond a anulat acțiunea ca insuficient timbrată în condițiile în care acțiunea avea două capete de cerere, din care primul,cel principal, era timbrat legal cu taxă de timbru de 20 lei. Potrivit art. 14 din Legea taxelor judicire de timbru, în situația în care acțiunea are mai multe capete de cerere, taxa judiciară de timbru se datorează separat pentru fiecare capăt de cerere, în funcție de natura acestuia.
instanța că, în condițiile în care apelantele au achitat taxa judiciară de timbru pentru primul capăt de cerere, instanța de fond în mod greșit a anulat acțiunea ca insuficient timbrată, reținând că acestea nu au făcut dovada achitării celui de-al doilea capăt de cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SRL, pentru următoarele motive:
Se apreciază că decizia Tribunalului Prahova este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă.
Se arată că în mod nelegal instanța de apel a considerat că prin netimbrarea celui de-al doilea capăt de cerere dedus judecății, capăt de cerere ce presupunea achitarea unei taxe de timbru în sumă de 2647,2 lei, nu era de natură să ducă la admiterea excepției privind netimbrarea acțiunii în întregul său.
În dezvoltarea motivului de recurs, precizează că intimate-reclamante au fost citate la mai multe termen de judecată cu mențiunea de a achita taxa de timbru, iar în baza art. 197 alin. 1 pr.civilă, instanța urma să se pronunțe asupra excepțiilor de procedură.
Arată recurenta că în baza art. 20 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu condiția ca instanța să pună în vedere achitarea sumei datorate, reprezentând taxa de timbru, iar motivarea instanței de apel că s-a timbrat cu 20 lei, nu acoperă dispozițiile legale mai sus arătate.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Intimații, deși au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceștia nu a depus-o până la data judecății.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Este nefondată prima critică, care se referă la faptul că instanța de apel în mod nelegal a considerat că netimbrarea celui de-al doilea capăt de cerere dedus judecății nu e de natură să ducă la admiterea excepției privind netimbrarea acțiunii în întregul său, întrucât, pe de o parte, conform art. 14 din Legea nr. 146/1997 " ând o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel".
Pe de altă parte, în art. 35 alin. 6 din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, se prevede că în situația în care acțiunea a fost modificată ulterior, ea nu poate fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită.
Aplicând principiul analogiei dreptului, se poate conchide că și în situația în care acțiunea introductivă a fost timbrată doar pentru unele din capetele de cerere, anularea nu poate opera în întregul ei, ci doar pentru capetele de cerere netimbrate.
Așadar, instanța de apel în mod corect a admis apelul și a desființat sentința, cu trimiterea spre rejudecarea capătului de cerere ce a fost timbrat.
Dispozițiile art. 20 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 146/1997, trebuie coroborate și cu dispozițiile art. 14 din aceeași lege, situație în care, anularea se dispune numai pentru capetele de cerere ce nu au fost timbrate, și nu pentru acțiunea în întregul ei.
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI DE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SRL, cu sediul în comuna, sat, Cod poștal -, Județ P, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 652 pronunțată la 27 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în Câmpina,-, Cod poștal -, Județ P, domiciliată în B,-, - 11,. 23, sector 3, Cod poștal - și, domiciliată în B, str. -, nr. 5, - 80 A,. 1,. 3,. 11, sector 3, Cod poștal -.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
Tehnored.PJ
2 ex./9.03.2009
f- Judecătoria Ploiești
- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza