Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 218/2009-

Ședința publică din 05.02.2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 700/LM din data de 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a respins contestația, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul recurentului contestator, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 170 din data de 23.09.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 21.11.2008, întâmpinare formulată de intimată, după care:

Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar note de ședință și practică judiciară, respectiv, sentința civilă nr. 60/LM din data de 09.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului conform petitului, modificarea hotărârii recurate, obligarea intimatei la recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs, reprezentând onorariu avocațial.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 700/LM din data de 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul, domiciliat în localitatea O,-, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B cu sediul în O,-, județul

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/01.07.2007 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 4,36300 puncte.

Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.

Instanța a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 20 de ani invocata de contestator este doar perioada in care acesta a desfășurat activitate in grupa a Ia de munca,care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare si nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.

De asemenea in speță nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr.226/2006, întrucât dispozițiile acesteia se refera la locurile de munca în condiții speciale, care potrivit art.2 al.2 din actul normativ mai sus menționat cuprind si fostele locuri de munca in grupa I potrivit legislației anterioare. Ori nu se poate face confuzie intre condițiile speciale de munca ( fosta grupa I in legislația anterioara ) si cele deosebite de munca (fosta grupa II de munca in legislația anterioara), in speța contestatorul desfășurând activitate in grupa a Ia de muncă in funcția de dulgher si impiegat de mișcare, activități care nu se regăsesc in anexa la actul normativ mai sus menționat.

Nu se pot retine ca si aplicabile in speță nici dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, întrucât acestea nu reglementează stagiul complet de cotizare,ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însăși de cele doua aliniate ale art.14, respectiv aliniatul 1 si aliniatul 4, care la o simpla lecturare in situația in care s-ar lua in considerare că perioadele de timp inserate in cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația ca pentru o activitate în aceeași grupa de munca sa fie reglementat un stagiu de cotizare diferit. (respectiv pentru grupa I de munca la alin.1 -un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin.4 de 15 ani),iar ( pentru grupa a II a de munca la alin un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin.4 de 20 de ani!!!).

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 și art.43 din Legea 19/2000 a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.

Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, admiterea contestației cu obligarea intimatei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare corespunzător de 20 de ani, sau de 25 de ani în subsidiar.

În motivarea cererii de recurs, sunt formulate următoarele critici:

- recurentul a fost pensionat prin decizia nr. -/28.06.1999, având o vechime în grupa I de muncă de 23 ani, 3 luni și 17 zile;

- conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, fiind pensionat înainte de 01.04.2001, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 și 14 din Legea nr. 3/1977, această lege nefăcând distincție între tratamentul juridic al mecanicului de locomotivă și cel al impiegatului de mișcare, ci se referă la aceeași egalitate de tratament juridic pentru asigurații din grupa I;

- nici Legea nr. 3/1977 și nici Legea nr. 19/2000 nu face distincția între diferitele funcții sau locuri de muncă care sunt în grupa I de muncă, iar recurentul a lucrat la CFR ca impiegat de mișcare, fiindu-i aplicabile dispozițiile din anexa cu " unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile HG nr. 1025/2003";

- recurentul desfășurat activitate în grupa I peste 23 de ani fiind astfel îndreptățit la acordarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani.

În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 11, 14 din Legea nr. 3/1977 combinat cu art. 19, 20, 43 și 77 din Legea nr. 19/2000, OUG nr. 4/2005, HG nr. 1550/2004, Ordinul nr. 50/1990, Ordonanța nr. 94, anexa nr. 1 pct. 123.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței cu motivarea că în mod absolut greșit recurentul apreciază că în cazul său sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 19/2000, aceasta intrând în vigoare la data de 01.04.2001, ulterior înscrierii sale la pensie, mai mult, acest act normativ acordă prin dispozițiile art. 20 și art. 43 alte stagii complete de cotizare decât cele prevăzute în anexa 3 doar persoanelor care și-au desfășurat activitate în subteran, zone cu expunere la radiații, activități artistice, recurentului nefiindu- aplicabile nici prevederile Legii nr. 226/2006, activitatea sa neregăsindu-se în anexa 1 din Legea nr. 226/2006.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Drepturile la pensie ale recurentului au fost stabilite prin decizia nr. - din 28.6.1994, având un stagiu de cotizare realizat de 23 de ani 3 luni și 17 zile în grupa I de muncă, și respectiv 12 ani, 7 luni și 10 zile în grupa a III-a de muncă, el îndeplinind atribuții corespunzătoare funcției de impiegat de mișcare.

Potrivit prevederilor articolului 2 aliniatele 1 și 2 din Legea nr. 226/2006, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute de anexa 1 pct. 7 respectiv activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației. Relevante sunt și prevederile articolul 3 din Legea nr. 226/2006, potrivit cărora "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă", cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. În speță, contestatorul a ieșit la pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, deci anterior aplicării prevederilor Legii nr. 226/2006 și respectiv 19/2000, însă aplicarea principiului la condiții de muncă egale pensii egale și a prevederilor HG nr. 1550/2004 precum și a prevederilor articolului 2 aliniatul 2 din Legea nr. 226/2006 - conform cărora sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă - reclamă recalcularea pensiei recurentului prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani cum a procedat intimata.

Prezintă relevanță de asemenea și prevederile articolului 5 din legea anterior menționată, care statuează că pentru asigurații prevăzuți la articolul 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte realizat din însumarea punctelor anuale realizate în perioada de cotizare. Prin urmare în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată solicitarea contestatorului de a se utiliza la calcularea punctajului mediu anual un stagiu mai mic de cotizare decât cel avut în vedere de recurenta pârâtă, context în care este de precizat că pretenția recurentului contestator formulată în principal privitoare la luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 ani se dovedește a fi lipsită de fundament legal în condițiile în care activitatea desfășurată de acesta nu se include în categoria celor prevăzute în textul art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000, iar pe de altă parte, dispozițiile legale la care face trimitere recurentul cuprinse în Legea nr. 3/1977 nu-și găsesc aplicabilitatea în speță.

Cât privește faptul că recurentul contestator realizat un stagiu mai mic de cotizare decât cel menționat la art. 3 și respectiv 5 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, este necesar a se face precizarea că, potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din lege, în situația asiguraților care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele 4 și 5 la Legea nr. 19/2000, cu completările și modificările ulterioare.

Or, contestatorul realizând în condiții speciale în grupa I de muncă un stagiu de cotizare de 23 ani și respectiv în grupa a III-a de muncă 12 ani, este evident că este îndeplinită cerința prevăzută în anexa 4 pct. 6 din Legea nr. 19/2000.

Față de considerentele ce preced, instanța, în baza prevederilor articolului 312 aliniatul 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentul contestator și pe cale de consecință, va modifica sentința în sensul admiterii contestației și o va obliga pe pârâtă să recalculeze pensia cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Fiind în culpă procesuală, intimata va fi obligată, conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, în favoarea recurentului contestator, reprezentând valoarea onorariului avocațial în fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul contestator cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 700/LM din data de 18.09.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:

Admite contestația.

Obligă intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin decizia nr. - din 01.07.2007 prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, de 25 ani.

Obligă partea intimată să plătească părții recurente suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 05.02.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 12.02.2009

- judecător fond -,

- dact. gref. - 12.02.2009 - 2 ex.

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Oradea