Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 15/2009-
Ședința publică din 05.02.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanții reclamanți, ambii cu domiciliul în O, str. -. -, nr. 14, județul B, CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ cu sediul în O, str. -. - nr. 1,. 2, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 143/C din 07.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect revendicare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apelantul reclamant personal, reprezentanta intimaților pârâți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 27.10.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, și reprezentantul apelantului reclamant Cabinet Individual de Avocatură, avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentele apeluri sunt legal timbrate, fiind achitate taxele judiciare de timbru în sumă de 5.000 lei, respectiv 500 lei și timbru judiciar în valoare de câte 5 lei, după care:
Reprezentantul apelantului reclamant Cabinet Individual de Avocatură, depune la dosar copia raportului de contraexpertiză tehnică întocmit în dosarul nr- al Tribunalul Bihor și schița identificare și dezmembrare a imobilului în litigiu.
Apelantul reclamant depune la dosar o cerere de probațiune, solicitând a se încuviința efectuarea în cauză a unei expertize în construcții, acvirarea dosarului penal nr. 464/2002 a Tribunalului Bihor și audierea martorilor ce au fost audiați în dosarul penal. La întrebarea instanței, arată că, i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimații pârâți.
Instanța comunică un exemplar din cererea de probațiune formulată de apelanții reclamanți, reprezentanților părților.
Reprezentantul apelantului reclamant Cabinet Individual de Avocatură " " arată că nu se opune probațiunii solicitată de apelanții reclamanți și, considerând-o utilă și necesară cauzei.
Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea cererii de probațiune formulată de apelanții reclamanți și, apreciind că probele solicitate de acesta sunt irelevante, părțile se află în stare de coproprietate.
Instanța, respinge cererea de probațiune formulată de apelanții reclamanți și acordă cuvântul părților asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de către intimații pârâți.
Apelantul reclamant solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare de către intimații pârâți, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantului reclamant Cabinet Individual de Avocatură " " solicită respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, admiterea apelului în sensul obligării intimaților la plata sumei de 15.000 lei pentru folosința nelegală a suprafeței de 26 mp teren, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților pârâți solicită admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
După închiderea dezbaterii cauzei, s-au depus la dosar concluzii scrise formulate de apelantul reclamant Cabinet Individual de Avocatură " ".
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 143/C din 07.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții domiciliat în O, str. -. - nr.1, -.1,.5, județul B și CABINET INDIVIDUAL AVOCAT " " cu sediul în O, str. -. - nr.1,.2, județul B în contradictoriu cu pârâții și ambii domiciliați în O,-, județul
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 998 - 999 cod civil cel ce săvârșește o faptă ilicită este obligat la repararea prejudiciului cauzat altei persoane prin această faptă.
Textele invocate prevăd așadar în mod cumulativ existența a patru condiții imperative pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, și anume: fapta ilicită, prejudiciu, culpă și raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Analizând aceste condiții la situația de fapt dedusă judecății, instanța a reținut că acestea nu sunt îndeplinite.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție - fapta ilicită - se susține că aceasta ar consta în ridicarea abuzivă a unui garaj de către pârâți pe terenul coproprietatea părților. Însă, săvârșirea acestei fapte chiar reală de ar fi, nu este suficientă ea însăși pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, în lipsa îndeplinirii cumulative și a celorlalte trei condiții.
Or, în ceea ce privește prejudiciul, nu se poate reține caracterul cert al acestuia în condițiile în care din documentația depusă la dosar rezultă că autorizația de construcție nr. 1427/12 octombrie 1999 privește executarea unor lucrări constând în modificări interioare la imobilul situat în O, str. -. - nr. 1 și anume modificarea destinației acestuia din locuință în două birouri notariale.
Nu se face nicăieri referire în documentația depusă în probațiune la dosarul cauzei (fila 116 - 144) la autorizarea unui nou imobil cu destinația de bloc de birouri, ce constituie conform precizării de acțiune depuse de reclamanți temeiul prejudiciului pretins a fi suferit.
În aceste condiții, față de cele de mai sus, instanța nu poate reține caracterul cert al unui prejudiciu reprezentat de paguba suferită ca urmare închirierii unui imobil cu minim 6 apartamente cu destinația de birouri, imobil pentru care reclamantul nu a făcut dovada că avea eliberată o autorizație de construcție, întreg proiectul având așadar un caracter incert.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută legătura de cauzalitate între ridicarea abuzivă de către pârâți a unui garaj și nefinalizarea lucrărilor de modificare interioară autorizate sub nr. 1427/1999 conform actului la care s-a făcut referire mai sus.
Mai mult decât atât, din analiza extrasului de CF 13206 O rezultă că asupra imobilului cu nr. top. 570/7 au calitatea de coproprietari reclamanții și în cotă de 258/458 parte, pe de-o parte și pârâții și pentru restul cotei. Ca atare, regimul juridic al terenului litigios este cel al coproprietății, ceea ce presupune că orice coproprietar poate face acte de dispoziție cu privire la teren numai cu acordul tuturor coproprietarilor.
Rezultă că reclamanții ar fi putut construi un imobil nou pe acest teren numai cu acordul pârâților, acord ce nu există în cauză, ceea ce relevă o dată în plus caracterul incert al prejudiciului pretins de reclamanți.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 - 999 Cod proc. Civilă, motiv pentru care cererea acestora de reparare a prejudiciului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ca urmare a respingerii cererii principale, instanța a respins și cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel și precum și Cabinetul Individual avocat.
Apelanții au solicitat admiterea apelului lor și modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii integrale a acțiunii introductivă de instanță așa cum a fost formulată și precizată.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond s-a preocupat cu predilecție de un singur capăt de cerere și anume acela care privea beneficiul nerealizat ca urmare a împiedicării apelanților de către pârâții intimați să construiască un imobil cu 6 apartamente pe terenul proprietatea lor, deși în petit s-a mai solicitat despăgubiri și pentru distrugerea gardului despărțitor între cele două proprietăți învecinate, distrugerea materialelor de construcție cumpărate de apelanți în vederea edificării imobilului cu 6 apartamente, pierderea suferită prin creșterea prețului manoperei și prețului materialelor de construcții. În acest fel, instanța de fond a omis a se pronunța pe aceste ultime capete de cerere, și de a demonstra caracterul lor neîntemeiat.
Pe de altă parte, referitor la primul capăt de cerere, instanța a făcut o analiză a neîntrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, instanța construirea abuzivă garajului de către pârâți și ignoră faptul că datorită acestui garaj construit abuziv, nu s-a mai putut edifica imobilul cu cele 6 apartamente, nu s-a mai eliberat autorizația de construire, terenul nemaifiind liber, de altfel, pârâții obstaculând obținerea autorizației de construire și prin intervenții repetate la organul administrativ emitent, toate având ca finalitate refuzul Primăriei O de a elibera autorizația de construire a imobilului cu 6 apartamente. Această conduită a pârâților intimați relevă o culpă suficient de gravă a acestora pentru angajarea răspunderii lor civile în vederea reparării prejudiciului ocazionat în acest fel apelanților reclamanți, în acest mod existând legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Un alt aspect perceput greșit de prima instanță este acela că reținut existența regimului coproprietății, omițând un fapt esențial și anume că între părți a existat un partaj voluntar și că parcelele deținute de fiecare dintre ei erau precis delimitate printr-un gard de beton, construit cu cca 30 de ani în urmă, pe care pârâții l-au demolat abuziv. Fiind un partaj amiabil care supraviețuit peste 30 de ani, practic fiecare coproprietar și-a uzucapat parcela pe care o folosea, iar pârâții și-au edificat garajul fără autorizație și l-a amplasat pe parcela reclamanților.
În fine, prima instanță a trecut la soluționarea cauzei respingând cererile de probațiune formulate de reclamanți, încălcând în acest fel dreptul la apărare al reclamanților.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă.
Apelantul Cabinetul Individual de avocatură a solicitat admiterea apelului său și desființarea sentinței apelate în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea, întrucât valoarea prejudiciului este sub 500.000 lei, iar pe fond instanța nu s-a pronunțat cu privire la despăgubirile solicitate de acest reclamant, nemotivând nici o frază cu privire la acestea. În subsidiar, rejudecarea cauzei în apel și admiterea acțiunii așa cum a formulat-o, respectiv, obligarea pârâților la plata sumei de 15.000 lei ca folos detras pentru ocuparea abuzivă a 26 mp din terenul reclamantului.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția de necompetență materială deși valoarea pretențiilor formulate de reclamanții era sub 500.000 lei ceea ce atrăgea competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei.
În subsidiar, în cazul rejudecării fondului de către instanța de apel, solicită administrarea probelor cerute și respinse în mod abuziv de către instanța de fond.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 296 și urm. Cod procedură civilă, art. 998 și 999 Cod civil.
Prin concluziile scrise, intimații au solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate pe considerentul că, fiind în stare de indiviziune asupra imobilului în litigiu ( dosarul de partaj fiind încă în curs de soluționare pe rolul instanțelor) reclamanții nu pot avea nici un fel de pretenții. Mai mult, potrivit expertizei topo efectuată în dosarul de partaj, reclamantului Cabinet avocațial îi lipsește din posesie doar 1 mp de teren așa încât, pretențiile acestuia sunt exorbitante în aceste condiții.
Reclamanții formulează pretențiile ca și când n-ar fi coindivizari, iar întabularea pârâților în CF cu titlu de uzucapiune asupra cotei de 114/458 părți din topograficul în litigiu are autoritate de lucru judecat încă din 1998 și nu presupune transferarea unei părți de proprietate aflată în devălmășie, ci a unei cote indivize strict determinate potrivit dreptului întabulat al autorului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor și excepțiilor invocate, instanța constată următoarele:
Referitor la capătul de cerere din acțiunea reclamanților prin care se solicită despăgubiri pentru că pârâții i-ar fi împiedicat, prin ocuparea abuzivă a terenului și prin intervenții pe lângă autoritățile administrative, să obțină autorizația de construire a unui corp de clădire cu etaj, cu 6 apartamente, pe care le-ar fi închiriat, aspectul esențial ce trebuie verificat înainte de toate este acela dacă în condițiile în care potrivit evidențelor de CF reclamanții și pârâții sunt coproprietari pe topograficul în litigiu, puteau obține autorizație de construcție fără fi necesar acordul proprietarilor. Evident că organele competente le-au solicitat reclamanților acest acord, atâta vreme cât scriptic și juridic părțile se aflau în coproprietate. Ori, din întregul probatoriu administrat în cauză și chiar din actele invocate de reclamanți în sensul că pârâții ar fi formulat tot felul de intervenții pe lângă organele administrative pentru a împiedica obținerea autorizației de construire pentru clădirea cu etaj de către reclamanți, rezultă cu claritate că acest acord al coproprietarilor pârâți nu a putut fi obținut și că între părți există o stare conflictuală mai veche ce a degenerat în mai multe procese atât civile cât și penale. Ca atare, acest aspect este cel care împiedicat pe reclamanți să-și construiască cele 6 apartamente pe care să le închiriere și nu prezintă relevanță din punct de vedere juridic pentru eliberarea autorizației de construcție dacă pe teren mai există așezat un garaj pentru că, în măsura în care reclamanții ar fi fost singurii proprietari ai terenului, ar fi avut la îndemână mijloace juridice pentru eliberarea terenului, exact cum au încercat prin acțiunile aflate pe rolul instanțelor, dar a căror soluționare depinde esențial de modul în care se finalizează procesul de sistare de indiviziune, până atunci un astfel de demers fiind prematur. Însă, în situația dată, pretențiile concretizate în primul capăt de cererea sunt nefondate. Așa zisele "intervenții" pe lângă organele în drept să elibereze autorizația de construcție, pe care pârâții le-au folosit și care au dat efectul urmărit, acela de a împiedica eliberarea autorizației, denotă într-adevăr o anumită rea credință pârâților, dar, câtă vreme scriptic părțile sunt coproprietari, pârâții ca și coproprietari pot să nu-și dea acordul pentru ridicarea construcției preconizate de reclamanți, iar acest lucru s-a și întâmplat, fără ca această conduită a pârâților să poată fi sancționată în vreun fel, ea fiind în limite legale. De altfel, reclamanții apelanți susțin că exclusiv demersurile pârâților formulate pe lângă autoritățile administrative și ocuparea abuzivă a terenului cu garajul construit fără autorizație ar fi fost motivul neacordării autorizației de construcție, dar, așa cum s-a precizat, în situația coproprietății era necesar obținerea acordului tuturor coproprietarilor și fără acest acord nu se putea elibera autorizația, astfel că, dacă pârâții nu și-au data acordul, chiar și în lipsa acelor reclamații, autoritatea competentă tot nu putea elibera autorizația de construcție în scopul solicitat de reclamanți.
Dacă erau niște vecini cu puțină înțelegere, pârâții puteau să-și de acordul, câtă vreme de ani de zile folosința pârâților a fost delimitată faptic cu privire la terenul în litigiu, dar faptul că n-au vrut, nu este ilegal și nu poate fi sancționat în nici un fel, deci nici în sensul solicitat de reclamanții în primul capăt de cerere.
Toate celelalte critici formulate de apelanții față de sentința atacată, nu au nici o relevanță și nici nu se impun a fi analizate câtă vreme conduita pârâților nu poate fi caracterizată ca ilicită, prin faptul că nu și-au dat acordul pentru executarea construcției cu etaj preconizate de reclamanți, iar construirea garajului, fără autorizație de construcție, în măsura în care se va dovedi că se situează pe o porțiune de teren ce va cădea în lotul reclamanților, este un aspect ce rămâne de analizat după ce se va finaliza sistarea de indiviziune, dar nu s-a dovedit că ar fi motivul pentru care nu s-a eliberat autorizația reclamanților, astfel că, nu se poate pune problema de a mai analiza existența vreunui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ori dacă acest prejudiciu este sau nu cert și ca atare nu se justifica încuviințarea probațiunii solicitate de reclamanți, astfel că în mod corect, instanța de fond a respins-o, nefiind utilă cauzei.
În privința celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea gardului demolat de pârâți abuziv și materialelor de construcție distruse cu acea ocazie, din hotărârile penale și declarațiile martorilor audiați în dosarul penal, existente în copie la dosarul cauzei, rezultă că aceste acțiuni au fost săvârșite în anul 2000 și ca atare pretențiile izvorâte din acest fapt și formulate în instanță abia în anul 2005 sunt prescrise fiind formulate peste termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din 167/1958, urmând a fi respinse în baza acestei excepții de prescripție.
Faptul că instanța de fond deși a respins în întregime acțiunea reclamanților, nu indicat motivele de fapt și de drept pentru care a respins și acest capăt de cerere, atrage substituirea motivării de către instanța de apel, soluția fiind în concordanță cu motivele susmenționate.
În privința apelului formulat de reclamantul Cabinetul Individual avocat, instanța constată că acțiunea acestui reclamant deși are o valoare sub 50.000 lei, este alăturată celei formulate de ceilalți doi coproprietari și împotriva acelorași pârâți care și ei sunt coproprietari cu reclamanții, astfel încât, nu se impunea a fi analizată separat, pentru a atrage competența Judecătoriei în primă instanță și deci în mod corect a fost soluționată de Tribunalul Bihor împreună cu acțiunea reclamanților, critica formulată în principal fiind astfel nefondată, nefiind incidente prevederile art. 2 lit. b Cod procedură civilă.
Referitor la aspectul că nu s-au precizat nici în cazul său motivele de fapt și de drept pentru care s-a respins și acțiunea lui, fără a se fi încuviințat probațiunea solicitată în scris, instanța de apel constată că despăgubirile pentru folosul detras solicitat, determinat de folosirea pe nedrept a unei porțiuni de teren de către pârâți, din terenul la care ar fi îndreptățit acest reclamant, sunt deocamdată premature. Câtă vreme nu s-a făcut ieșirea din indiviziune, fiecare coproprietar are o cotă ideală din fiecare părticică a bunului asupra căruia există starea de indiviziune și nu se cunoaște în concret care porțiune aparține fiecăruia dintre ei.
Așa fiind în mod corect instanța de fond a respins acțiunea acestui reclamant, pretențiile lui fiind prematur formulate, iar probațiunea solicitată era deocamdată inutilă cauzei și nu se impunea a fi administrată.
În concluzie, pentru considerentele expuse, apelurile sunt nefondate și vor fi respinse în baza prevederilor art. 296 Cod procedură civilă urmând a fi menținută sentința instanței de fond în întregime cu motivarea expusă de instanța de apel.
Fiind în culpă procesuală, părțile apelante vor fi obligate, conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, în favoarea părților intimate și, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate apelurile civile declarate de apelanții reclamanți, ambii cu domiciliul în O, str. -. -, nr. 14, județul B, CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ cu sediul în O, str. -. - nr. 1,. 2, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 143/C din 07.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor.
Obligă părțile apelante să plătească părților intimate și suma de 600 lei cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.02.2009.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 14.02.2009
- judecător fond -
- dact. gref. - - - 14.02.2009 - 7 ex.
- emis 5 comunicări - 14.02.2009 -, CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ,
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Pantea Viorel
