Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 225/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 225
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 11 din 12 ianuarie 2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare recurentul, lipsă fiind intimata, la a doua strigare recurentul și avocat pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea din camera de consiliu din data de 22.05.2009 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul și s-a acordat ajutorul public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1616 lei.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorii părților litigante.
La reluarea cauzei, instanța acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului invocată din oficiu prin încheierea din data de 08.04.2009.
Recurentul depune la dosar concluzii scrise. Arată că pentru efectuarea expertizei a fost citat la o altă adresă, apoi nu a avut posibilitatea de se prezenta în instanță și a-și exercita dreptul la apărare.
Avocat solicită a se constata nulitatea recursului întrucât nu se încadrează în prevederile legale. Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor de la dosar.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 6379/11.05.2008 Judecătoria Iași dispune:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul și în consecință:
Dispune evacuarea pârâtului din apartamentul situat la parterul imobilului din I, str. -. -. - nr.50, proprietatea reclamantei.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 99303,37 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a imobilului din I, str. -. -. - nr.50, pentru perioada 01.03.2007 - 17.04.2008.
Respinge cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii, ca nefondată.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 4.913,26 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
Reclamanta este proprietara imobilului situat în I, -. - nr.50, conform sentinței civile nr.345/05.07.2001 a Tribunalului Iași, prin care s-a dispus restituirea acestuia în favoarea sa de către Consiliul local al municipiului I (copie filele 5-8 dosar).
Conform procesului verbal din 07.02.2002 încheiat între Primăria municipiului I prin, pe de o parte și reclamantă, de cealaltă parte, s-a procedat la predarea, respectiv primirea acestui imobil, constatându-se că la această adresă figurau ca și chiriași familiile, și (copie fila 9 dosar).
, tatăl pârâtului, a locuit în imobil în calitate de chiriaș al spațiului compus din două camere, două dependințe principale, patru dependințe secundare în comun și 70. teren, în baza contractului nr.408/22.09.1999 încheiat cu Consiliul local al municipiului I, contract care a fost reziliat din data de 07.02.1999, conform adresei nr.2514/2002 emisă de Primăria municipiului I (copie fila 10, 42-45 dosar), în fișa suprafeței locative figurând doar ca și titular de contract, fără a fi înscriși și alți membri ai familiei acestuia.
Ulterior, între reclamantă și numitul, a fost încheiat un nou contract de închiriere cu privire la spațiul locativ respectiv, pentru o perioadă de 5 ani, cu începere de la 01.03.2002 și până la 01.03.2007 (copie fila 30-32 dosar), dată la care contractul a încetat de drept.
Prin urmare, pârâtul locuiește în imobil fără nici un titlu, ocupând apartamentul situat la parterul acestuia fără nici un drept.
În procesul verbal încheiat la data de 26.09.2007 între reprezentantul reclamantei și pârât și depus în copie la dosar (fila 19), acesta din urmă se angajează ca la data de 12.10.2007, să elibereze efectiv imobilul respectiv, două apartamente din acesta de la parter și demisol, predând totodată reclamantei, prin reprezentant, cheile acestora, de unde urmează a se concluziona că în afară de faptul că pârâtul ocupă apartamentul din a cărui spațiu s-a cerut evacuarea, dispune practic și de celălalt apartament, de la demisol și a împiedicat-o pe reclamantă a folosi și hotărî în calitate de proprietară și cu privire la acesta, fiind îndreptățită astfel la obținerea beneficiului nerealizat pentru ambele apartamente.
Prin expertiza contabilă efectuată, au fost întocmite două variante de calcul al beneficiului nerealizat concretizat în contravaloarea chiriei pentru perioada 01.03.2007 și până în prezent, cu și fără influența indicelui de inflație.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului și la plata de daune cominatorii, instanța va reține că aceasta este nefondată, din moment ce evacuarea se poate realiza și pe calea executării silite, în cazul în care imobilul nu-i va fi lăsat reclamantei de bunăvoie în posesie de către pârât.
Față de situația de fapt reținută și având în vedere și dispozițiile art.480 Cod civil, art.1084 cod civil instanța va admite, în parte, acțiunea civilă, va dispune evacuarea pârâtului din apartamentul situat în I, -. -. - nr. 50, parter și va obliga pârâtul să-i plătească reclamantei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 01.03.2007-17.04.2008, contravaloarea chiriei aferente (în varianta Iar aportului de expertiză, neimpunându-se reținerea indicelui de inflație cât timp calculul inițial s-a realizat în euro, fiind convenit apoi în lei, la cursul BNR).
În temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga pârâtul să-i achite reclamantei cheltuieli de judecată (timbru judiciar, taxă de timbru și onorariu expert).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr.11 din 12 ianuarie 2009 Tribunalului Iași se respinge apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.6379 din 22.05.2008 pronunțată de Judecătoria Iași.
Pentru a hotărî astfel, se rețin în esență următoarele:
Situația de fapt a fost în mod corect reținută de instanța de fond.
Raportul juridic de drept material născut între reclamanta și autorul pârâtului numitul și-a avut izvorul în nr.OUG 40/1999. Acest act normativ stipulează în art. 1 că durata contractelor de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se prelungește de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia. Prelungirea contractelor de închiriere realizate în baza prevederilor art. 1 rămâne valabilă și în cazul redobândirii imobilelor respective de către foștii proprietari sau moștenitorii acestora după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, astfel cum dispune art. 7 din nr.OUG 40/1999.
Testimoniile administrate în cauză conduc spre concluzia că reclamanta-intimată conformându-se prevederilor legale anterior enunțate, i- asigurat autorului pârâtului-apelant posesia și folosința imobilului în litigiu pe o perioadă de 5 ani ( 1.03.2002 - 1.03.2007) în baza contractului de închiriere aflat la filele 30 - 32 dosar fond.
Lipsa unei reglementări legale care să oblige persoanele fizice de drept privat la o altă prelungire a contractelor de închiriere face ca expirarea termenului contractului să atragă după sine pierderea dreptului de folosință. De altfel, chiar părțile au înserat în contract ( art. III 2) că acesta încetează de drept la data expirării perioadei de 5 ani. În același sens sunt și dispozițiile art. 1436 Cod civil, potrivit cărora locațiunea făcută pe un timp determinat, încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de prealabilă înștiințare.
Mai mult decât atât, conform contractului de închiriere autorul apelantului, numitul a beneficiat singur de prevederile OUG nr. 40/1999. Decesul singurului locatar, confirmat de apelant, atrage după sine încetarea contractului de închiriere (art. V 3 din convenția părților). fi caracterizat în acest caz ca un contract intuitu personae, acesta nu se transmite prin succesiune.
Ca atare, tacita relocațiune invocată de apelant nu poate opera în cauză.
Totodată, încetarea de drept a contractului de închiriere face oțioasă cererea privind rezilierea lui, iar pe de altă parte, îl îndreptățește pe proprietar să solicite evacuarea ce intra în conținutul obligației de restituire a bunului închiriat.
Motivele arătate anterior și care se subsumează limitelor legalei exercitări a atributelor posesiei și folosinței rezultate din contractul de închiriere determină și respingerea excepției prematurității acțiunii în evacuare și a inadmisibilității acesteia.
Relativ la actualitatea folosinței exercitate de către apelant, tribunalul are în vedere chiar convențiile invocate de acesta. Astfel, o primă "convenție" a fost încheiată la data de 15.06.2007, convenție prin care apelantul s-a obligat ca la data de 30.07.2007 orele 10,00 să predea reprezentanților d-nei. cheile și apartamentul pe care îl folosește. Ulterior, la data de 26.09.2007 a predat proprietarei cheile de la apartamentele situate la parter și la subsol, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare aflat la fila 19 dosar fond. A convenit ca în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal să predea cele 2 apartamente, fără nici un bun proprietatea sa. Respectarea celor stipulate ar fi făcut ca la data de 12.10.2007 să fie eliberat efectiv imobilul deținut de apelant, sens în care părțile urmau să încheie un proces verbal de predare a imobilului. Însă, la data de 4.02.2008 a fost încheiat un al doilea proces verbal din care rezultă predarea imobilului alcătuit din parter și demisol însă s-a stabilit un termen de 10 zile înlăuntrul căruia apelantul va evacua toate bunurile din apartament.
Ca atare, chiar dacă cheile celor 2 apartamente de la parterul și demisolul imobilului au fost predate, iar acestea nu mai sunt locuite de către apelant, acțiunea în evacuare se impune a fi soluționată prin raportare și la obstacularea de către apelant a putinței proprietarei de a intra în posesia imobilului rezultată din faptul ocupării sale cu bunurile proprietatea apelantului.
Relativ la cererea privind obligarea pârâtului la plata daunelor interese pentru lipsa de folosință, tribunalul are în vedere prioritar că, în aplicarea dispozițiilor art.2 alin.1 din Legea nr. 146/1997 reclamanta s-a conformat dispoziției instanței din ședința publică din data de 15 mai 2008 depunând chitanța care atestă plata diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 2850 RON (fila 68 dosar fond). În aceste condiții excepția insuficientei timbrări nu poate fi primită.
În mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâtul la plata daunelor pentru lipsa de folosință a întregului imobil. Aceasta întrucât prin fapta sa apelantul a împiedicat-o pe reclamanta-intimată să reintre în posesia întregului imobil, împiedicare ce se impune instanței din chiar cuprinsul celor 2 procese-verbale de predare încheiate la data de 26.09.2007, respectiv 4.02.2008 analizate anterior. Cele 2 înscrisuri ce poartă semnătura apelantului conțin mărturisirea acestuia relativă la faptul posesiei și folosinței atât a apartamentului de la parterul imobilului cât și a celui de la demisolul acestuia, apartamente cu privire la care, într-o primă înțelegere, s-au predat proprietarei intimate cheile. Ca atare, în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 998 și 999 Cod civil se întinde asupra întregului prejudiciu cauzat de către apelant și determinat prin stabilirea lipsei de folosință a imobilului neconstruit și construit compus din parter și demisol.
Este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că obiect al contractului de închiriere încheiat cu autorul său nu a format întregul imobil construit și terenul aferent acestuia. Prejudiciul efectiv (damnum emergens) și beneficiul nerealizat (lucrum cessans) sunt stabilite de instanță pe tărâmul răspunderii civile delictuale, astfel că analiza lor excede raportului juridic de drept material invocat de apelant de ale cărui limite nu este ținută în judecata cererii reclamantei.
Prejudiciul la a cărei reparare este ținut apelantul nu rezultă din nivelul chiriei stabilită prin contractul de închiriere ci din acela pe care reclamanta l-ar fi obținut pe piața liberă, dincolo de orice intervenție a legiuitorului în raporturile de locațiune cărora în privința părților contractante li s-au aplicat prevederile nr.OG 40/1999.
Îmbunătățirilor aduse de apelant imobilului în litigiu nu li se poate aplica instituția compensării legale în afara unei investiri a instanței de fond cu o cerere reconvențională care să vizeze constatarea acestora precum și a cuantumului lor.
Și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă au fost în mod corect aplicate de instanța de fond, în cuantumul cheltuielilor de judecată fiind cuprinse atât taxele judiciare de timbru și timbru judiciar cât și onorariul expertului desemnat în cauză (3245 RON taxă judiciară de timbru, 5 RON timbru judiciar, 1680 RON onorariu expert).
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
Cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, având în vedere că nu a făcut dovada cuantumului acestora prin depunerea chitanței care să ateste plata onorariului apărătorului ales.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pentru următoarele motive:
Decizia recurată este netemeinică și nelegală deoarece nu s-a avut în vedere situația de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată, recurentul fiind obligat să evacueze imobilul și să plătească daune interese.
Instanța nu a avut în vedere proba cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv contractul de închiriere încheiat între părți, raportul de expertiză administrat în cauză care a calculat lipsa de folosință pentru întregul imobil, astfel că este incorect să plătească daune interese pentru întreg imobilul, când el a ocupat o singură cameră.
Instanța a dat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care s-a solicitat evacuarea din apartamentul situat la parterul imobilului, că a continuat să locuiască în apartamentul închiriat.
Instanța l-a obligat să plătească daune interese și pentru suprafața de 500. teren în condițiile în care prin contractul de închiriere autorul său nu a închiriat și nu a plătit chirie pentru teren.
Expertul nu a avut în vedere la efectuarea expertizei faptul că apartamentul ocupat de recurent are o suprafață de 48. teren cât și intervalul de timp pentru care au fost calculate daunele interese, calculând daunele la chiria practicată pe piața imobiliară pentru un imobil asemănător îmbunătățit în condițiile în care imobilul în care locuia era un imobil degradat.
Instanța a interpretat greșit și celelalte probe administrate în cauză atunci când a stabilit că recurentul ocupă două apartamente.
Convențiile încheiate între părți dovedesc contrariul, iar faptul că a avut chei de la demisol nu poate duce la ideea că recurentul a locuit și la demisol. Un rând de chei se aflau și la reprezentantul reclamantei care s-a ocupat și de înstrăinarea imobilului, respectiv de perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
La termenul din 8.04.2009 instanța a invocat nulitatea recursului raportat la dispozițiile art.306 Cod procedură civilă.
Raportat la dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, instanța va soluționa cu prioritate această excepție și va constata că recursul este nul.
Potrivit art.303 Cod procedură civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Potrivit art.306 alin.(3) Cod procedură civilă indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.304 Cod procedură civilă, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc decât critici la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce nu se circumscrie niciunui motiv de nelegalitate prevăzut în mod expres de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
Recurentul invocă ca motiv de recurs pct.6 al art.304 fără să-l dezvolte.
Având în vedere că recursul nu poate fi invocat în afara cadrului instituit de art.304 Cod procedură civilă, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Curtea va constata nulitatea recursului.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.11 din 12 ianuarie 2009 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească intimatei suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
23.VI.2009/2 ex.-
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta
