Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR 278/R/2009
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în O,-, -. 3, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 758/LM din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor; având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintăav.,în reprezentarea recurentului, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale, din 13 februarie 2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual lipsă intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 18 noiembrie 2008 întâmpinare, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator solicită admiterea recursului,casarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate și obligarea intimatei la recalcularea pensiei retroactiv, din 2 noiembrie 2006 prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, în principal sau de 25 de ani în subsidiar, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 758/LM din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B.
Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr. -/02.11.2006 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,45565 puncte.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani.
Instanța a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 20 de ani invocata de contestator este doar perioada in care acesta a desfășurat activitate in grupa a II a de munca,care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare si nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.
De asemenea in speță nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr.226/2006, întrucât dispozițiile acesteia se refera la locurile de munca în condiții speciale, care potrivit art.2 al.2 din actul normativ mai sus menționat cuprind si fostele locuri de munca in grupa II potrivit legislației anterioare. Ori nu se poate face confuzie intre condițiile speciale de munca ( fosta grupa I in legislația anterioara ) si cele deosebite de munca (fosta grupa II de munca in legislația anterioara), in speța contestatorul desfășurând activitate in grupa a II a de muncă in functia de, miastru instalatii, tehnician mecanic, activitati care nu se regasesc in anexa la actul normativ mai sus mentionat.
Nu se pot retine ca si aplicabile in speță nici dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, întrucât acestea nu reglementează stagiul complet de cotizare,ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însăși de cele doua aliniate ale art.14, respectiv aliniatul 1 si aliniatul 4, care la o simpla lecturare in situația in care s-ar lua in considerare că perioadele de timp inserate in cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația ca pentru o activitate în aceeași grupa de munca sa fie reglementat un stagiu de cotizare diferit. (respectiv pentru grupa I de munca la alin.1 -un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin.4 de 15 ani),iar ( pentru grupa a II a de munca la alin un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin.4 de 20 de ani!!!).
Împotrivaacestei sentințe a formulat recurs recurentul contestator G, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și casarea integrală a sentinței respectiv admiterea contestației formulate și obligarea intimatei la recalcularea pensiei retroactiv, din 02.11.2006 prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, în principal sau de 25de ani în subsidiar, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată recurentul că instanța de fond nu a luat în considerare munca desfășurată în condiții grele pe diverse șantiere de construcții, pe timpul nopții neaplicând prevederile legale ce-i sunt favorabile, precum art. 11, 14 și 16 din legea 3/1977, art. 20 și 21 lit. c, e din lista anexă la legea 226/2006.
Astfel, potrivit adeverințelor depuse la dosar vechimea în grupa II este de 24 de ani, 7 luni și 20 de zile la care adăugându-se 6 ani rezultă o vechime de 30 de ani 7 luni și 20 de zile, deciziile de calculare și recalculare fiind nelegale întrucât nu i s-a aplicat sporul prevăzut de art. 16 din legea 3/1977
Arată că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nefondată întrucât nu ține seama de dispozițiile exprese ale legii aplicabile în materie -legea 3/1977 care asigură o diferențiere de tratament juridic asiguraților de grupa I și II
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pr. civ. art. 11,14 din legea nr 3/1977 art. 19, 20, 43, și 77 din legea 19/2000
Legal citată intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, arătând în motivare că recurentului i s-a acordat un spor de 5 ani în considerarea activității desfășurate în grupa a II-a iar prin cererea de recurs acesta formulează cereri noi privind vechimea totală în muncă.
În drept sunt invocate prevederile legii 226/2006, legii 19/2000 și legii 3/1977.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța o apreciază ca legală și temeinică urmând a respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Din actele dosarului se reține că drepturile la pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în anul 2000 și că pentru determinarea punctajului mediu anual s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de legea 3/1977, stagiu de cotizare avut în vedere și cu ocazia recalculării pensiei prin decizia contestată, având nr. -/2.11.2006.
Susținerile recurentului din motivele de recurs potrivit cărora stagiul de cotizare ce trebuia luat în considerare la calculul pensiei este de 20 de ani, în principal sau 25 de ani,în subsidiar, se constată a fi nefondate, eronat apreciind acesta că recalcularea trebuie făcută în conformitate cu prevederile legii 3/1977, sub imperiul căreia s-au deschis drepturile sale la pensie, din moment ce această lege a încetat să-și producă efectele. Dispozițiile art. 14 din legea 3/1977 nu reglementează stagiul complet de cotizare ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare.
În acest sens corect a reținut instanța de fond că perioada de peste 20 de ani invocată de contestator și în care acesta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă îi conferă acestuia dreptul de a se pensiona pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare și nu poate fi confundată cu stagiul complet de cotizare prevăzut de legea 19/2000.
În speță nu sunt incidente nici dispozițiile legii 226/2006 dată fiind activitatea desfășurată de contestator -în grupa a II-a, în funcția de, maistru instalații, tehnician mecanic-activități care nu se regăsesc în anexa la acest act normativ.
Susținerile recurentului privind nelegalitatea deciziilor de pensionare dată fiind neaplicarea sporului prevăzut de art. 16 din legea 3/1977, raportat la adeverințele depuse în recurs nu au fost formulate în primă instanță, constituind astfel cereri noi ce nu pot fi formulate direct în calea de atac conform art. 316 pr. civ. raportat la art 294 pr. civ.
Având în vedere considerentele mai sus expuse instanța apreciază recursul ca nefondat motiv pentru care în temeiul art. 312 pr. civ. va respinge recursul și va menține în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în O,-, -. 3, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 758/LM din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - -
Red dcz
12.03.2009
Jud fond,;
Dact IC
2ex/17.03.2009
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader