Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 28/2010-

Ședința publică din 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Cigan Dana Galeș Maria vicepreședintele instanței

- - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în, nr. 121, județul B, împotriva sentinței civile nr. 219 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalcularea pensiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, că la data de 07.01.2010 prin registratura instanței, recurenta intimată Casa Județeană de Pensii Bad epus la dosar completare la întâmpinare prin care a răspuns celor solicitate prin adresa emisă la termenul anterior, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 219/LM din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în localitatea, nr.121, cod -, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, și în consecință:

S-a dispus anularea deciziei nr.45372/17.07.2008, emisă de intimată, pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care se va emite o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatoarei; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Soțul contestatoarei a fost înscris la pensie în baza deciziei nr.24998/13.11.1990 (fila 46 dosar).

Potrivit art.1 din nr.OUG 4/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de această ordonanță de urgentă.

Conform art. 2 din același act normativ, recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, precum și a prevederilor nr.OUG4/2005.

Din aceste texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Prin urmare, cu toate că soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în anul 1990, fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii nr.3/1977, drepturile acesteia se calculează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Tribunalul a constatat că nu este vorba despre retroactivitatea legii civile prin aplicarea Legii nr.19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului "aplicării imediate a legii noi", deoarece recalcularea pensiilor se realizează cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005.

De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000, era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii nr.19/2000.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr.19/2000.

Conform art. 43 al.3 din Legea nr.19/2000 asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Conform art.20 lit. b din Legea nr.19/2000 locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații.

Din adeverința nr.1119/12.03.2008 emisă de Compania Națională a, B (fila 6 dosar), rezultă că activitatea desfășurată de soțul contestatoarei în perioadele 17.07.1969-17.05.1975, 05.06.1975-10.12.1975, 16.01.1976-01.01.1984, 15.05.1987-01.06.1990 în subteran la sectorul producție minereu radioactiv, se încadrează în zona I radiații grupa I de muncă în procent de 100%. Prin urmare, soțul contestatoarei îndeplinea condițiile prevăzute de art.43 al.3 din Legea nr.19/2000 și art.20, lit. b din Legea nr.19/2000.

Conform art.77 al.2 din Legea nr.19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Or, art. 43 al. 3 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 15 ani în zona I de expunere la radiații.

Prin urmare intimata Casa Județeană de Pensii a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatoarei și implicit pensia acesteia prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani încălcând astfel dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. b din Legii 19/2000.

Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. b din Legea nr.19/2000, instanța a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr.45372/17.07.2008, emisă de intimată, pe seama contestatoarei și a obligaz intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.12.2005, sens în care se va emite o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatoarei.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta arată în esență că, prin decizia 24998/13.11.1990 soțul intimatei a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, așadar drepturile de pensie ale antecesorului contestatoarei s-au deschis sub imperiul Legii nr.3/1977.

Recurenta critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, învederând instanței de recurs că instanța de fond a fost în eroare când a interpretat art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004, opinând fără o fundamentare legală că se aplică în cauză alt stagiu de cotizare decât cel impus de Legea nr. 3/1977, care reglementează o vechime integrală în muncă necesară ieșirii la pensie de 30 ani la bărbați și 25 ani la femei.

De asemenea recurenta invocă faptul că, nu poate fi aplicatprincipiul - la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,întrucât art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004 a prevăzut excepțiile de la acest principiu în sensul că, pentru cei pensionați în intervalul 1 iulie 1977 -31 martie 2001 stagiul complet de cotizare va fi cel prevăzut de Legea nr. 3/1977, respectiv de 30 ani pentru bărbați și 25 ani pentru femei, ori art. 14 alin. 4 al acestei legi acordă doar beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru cei care au lucrat în grupa I-a sau a II-a de muncă.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, nr.HG1550/2004.

Ulterior, prin înscrisul depus la dosar la data de 07.01.2010, recurenta învederează instanței că reclamanta beneficiază de prevederile HG. 407/1990 prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:

Criticile aduse de recurentă sunt nefondate.

Potrivit deciziei nr. 45372/01.12.2000 emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatei contestatoare i-a fost stabilit dreptul de pensie de urmaș după soțul, căruia la rândul său i se deschisese dreptul la pensie în baza deciziei 24998 din 13 noiembrie 1990, sub imperiul Legii 3/1977, fiindu-i aplicabil, astfel cum susține chiar recurenta prin întâmpinarea depusă la instanța de fond și prevederile HG. 267/1990, respectiv HG. 407/1990 care reglementează drepturile acordate personalului din industria minieră, respectiv din unitățile de cercetare, exploatare și prelucrare a materialelor prime nucleare cu mediu radioactiv.

Ulterior s-au emis decizii de recalculare a pensiei de urmaș a contestatoarei, dar cu același stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Din înscrisurile existente la dosar, respectiv copia carnetului de muncă și adeverința 1119/2008 emisă de Compania Națională a SA. B - Sucursala B, rezultă că soțul intimatei a desfășurat activitate de peste 15 ani ca muncitor necalificat subteran și miner subteran la Sectorul Producție, activitate ce se încadrează în procent de 100 % în zona I-a de radiații, activitatea acestuia încadrându-se în grupa I de muncă, respectiv în condițiile speciale prevăzute de art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.19/2000, dar și HG. 407/1990, HG. 1025/2003.

În atare condiții, contestatoarea este îndreptățită la calculul pensiei prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 15 ani, astfel cum prevăd actele normative mai sus menționate și nu 20 de ani cum apare în decizia de pensionare a acesteia.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie de urmaș al contestatoarei (01.12.2000) dar și al soțului său (01.06.1990) erau în vigoare dispozițiile Legii nr.3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul reducerii vârstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă, dar și ale HG. 267/1990 respectiv HG. 407/1990; mai mult, actualul act normativ în materie - Legea nr.19/2000 - statuează la art.43 că, pentru asigurații ce au lucrat efectiv în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit."b" și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în condițiile reglementate de norma legală menționată, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000.

Așadar, chiar dacă soțului contestatoarei i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr.3/1977, la recalcularea pensiei de urmaș a acesteia, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 alin.2 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri, dacă s-ar proceda altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,elocvente fiind în acest sens dispozițiile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul OUG nr.4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie" și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că "vizează interesul public și constituie situații de urgență". Conform art.2 din acest act normativ, recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior, "cu respectarea prevederilor Legii nr.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare", precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.

Mai mult, art.2 din Legea nr.19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă, fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește, prin articolul 16 alin.1, egalitatea de tratament însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Este important totodată a se menționa că în cursul judecării cauzei a fost pronunțată Decizia asupra recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nr.40/2008 prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național, concluzionându-se că, în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr.3/1977 și au lucrat în grupele I, II de muncă, li se aplică la determinarea punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de art.14, însă în considerentele aceleiași decizii s-a precizat că instanțele care au aplicat stagiul de cotizare impus de art.8 (30 de ani la bărbați, 25 de ani la femei), au procedat corect, art.14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă. Această decizie nu este aplicată în prezenta speță dat fiind că, până la publicarea acesteia în monitorul oficial, la data de 20 mai 2009, persoanele care au promovat litigii anterior, aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar, excepție făcând situațiile în care dreptul intern este mai favorabil, ceea ce nu este cazul în speță, context în care este necesar a se face trimitere la art. art.11, 20 din Constituția României cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica acesteia și respectiv la art.14, respectiv art.1 din Protocolul nr.1 și nr.12. S-a făcut aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA întrucât astfel cum s-a reliefat mai sus, la data promovării litigiului -25.08.2008-, partea contestatoare avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul adițional nr.1 a practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, sens în care este necesar a se face trimitere la cauzele, Driha c/a României.

De altfel, chiar recurenta prin precizarea formulată la ultimul termen, învederează instanței că petenta beneficiază de prevederile HG. 407/1990 care stipulează utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani, în atare situație hotărârea instanței de fond apare ca legală și temeinică.

Față de considerentele ce preced, instanța de recurs în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în, nr. 121, județul B, împotriva sentinței civile nr. 219 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.dec.- /15.01.2010

Jud.fond. -

Dact./15.01.2010

Ex.2

2 com./11.02.2010

1. recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B

2. intimata contestatoare domiciliată în, nr. 121, județul

Președinte:Cigan Dana Galeș Maria
Judecători:Cigan Dana Galeș Maria, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Oradea