Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.310/
Ședința publică din 13 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 3: Irina Bondoc
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil declarat de recurenții reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la avocat în B, B-dul. 1 - 2. nr. 25, bloc U6,. A,. 18, sector 3 împotriva deciziei civile nr. 358/C/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții, domiciliată în Germania,. 28, 56759, / Nord,-, Nufărul, județ C, și, cu domiciliul în Nord,-, Nufărul, județ C/ C,-, județ C(la. av. nu ), având ca obiect evacuare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții reclamanți, și prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 331.901/10.10.2008, și intimata pârâtă prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 48689/3.10.2008, lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc. civilă.
Prezentul recurs este declarat în termen, motivat și netimbrat.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care se învederează că, prin serviciul registratură, la data de 06.10.2008, intimata reclamantă a depus întâmpinare în 2 exemplare, aceasta fiind comunicată către recurenții reclamanții la data de 06.10.2008.
Recurenții reclamanți, prin avocat, depun la dosar dovada executării plății taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, conform chitanțelor nr. - și - din 08.10.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Întrebate fiind părțile prezente, recurenții reclamanți, prin avocat, și intimata pârâtă, prin avocat, arată că nu mai sunt alte cererii prealabile sau probe de administrat în cauză și solicită cuvântul asupra motivelor de recurs.
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente pentru dezbateri asupra motivelor de recurs.
Recurenții reclamanții, și, prin avocat, solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse pe larg în considerente, cu consecința casării deciziei recurate, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea soluționării fondului cauzei, fără cheltuieli de judecată în recurs. Totodată, apărătorul recurenților reclamanți arată că, în opinia sa, cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, solicitate în apel d e intimații pârâți sunt exagerate putându-se face aplicarea legii.
Intimata pârâtă, prin avocat, învederează că recurenții reclamanți susțin că, motivarea instanței de apel este greșită întrucât pârâții nu au prezentat vreun titlu de proprietate, contractul de (cesiune) vânzare-cumpărare de drepturi litigioase referindu-se la alt dosar. De asemenea, se mai susține că s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2275/C din data de 22.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că,
s-a respins cererea de intervenție formulată de și s-ar fi invalidat contractul de (cesiune) vânzare-cumpărare drepturi litigioase. Ori, ceea ce intră sub puterea lucrului judecat este numai dispozitivul hotărârii, iar acesta nu cuprinde mențiunea respingerii vreunei cereri de intervenție a lui, cu atât mai puțin a "invalidării" contractului de cesiune de drepturi litigioase. Din decizia instanței supremă, rezultă că aceasta nu a examinat fondul raporturilor juridice dintre părți, astfel că nu se poate susține autoritatea de lucru judecat. Mai arată că, în esență, din modul de formulare a clauzelor contractuale rezultă că părțile au înțeles să înstrăineze dreptul de proprietate asupra imobilului, în octombrie 2001. La data încheierii convenției exista pe rol un dosar, referit expres în textul convenției, iar după data încheierii contractului s-a mai promovat o altă cauză pe rolul Tribunalului Constanța. Ulterior după soluționarea cauzei menționată în convenție, părțile au încheiat un proces-verbal de predare - primire a imobilului. Astfel că, din coroborarea înscrisurilor rezultă că voința reală a vânzătorului a fost aceea de a transmite proprietatea în condițiile obținerii unei hotărârii judecătorești de restituire.
În concluzie, raportat la aspectele invocate în susținere, apărătorul intimatei pârâte apreciază că în mod legal instanța de apel a apreciat că pârâta este în măsură să prezinte un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu și în consecință solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 19.02.2007, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie evacuați din imobilul situat în Nord,-, Nufărul, aflat în proprietatea reclamanților și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanții sunt proprietarii de drept ai imobilului în litigiu, compus din teren și construcție, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 14/C/17.03.2003 a Curții de APEL CONSTANȚA, irevocabilă prin decizia civilă nr.2275/22.03.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta Turism, Restaurante Marea Neagră (fostă ).
Au susținut reclamanții că o primă executare silită a deciziei obținută în revendicare a fost obținută de autorul acestora, numitul, în dosarul de executare silită nr.119/2003 al și, în care, potrivit procesului verbal întocmit de executor la 19.05.2003, imobilul a fost predat în deplină proprietate și posesie proprietarului. După respingerea recursului declarat de pârâta Turism, Restaurante Marea Neagră, pe parcursul soluționării căruia a și decedat autorul reclamanților, aceștia din urmă au obținut calitatea de proprietari ai imobilului și au solicitat din nou executarea silită a hotărârii, executare care a făcut obiectul dosarului nr.226/2005 al. În cadrul acestei executări s-a prezentat pârâta și a arătat că ocupă imobilul împreună cu soțul său, în temeiul unei cesiuni de drepturi litigioase, și că refuză să predea posesia bunului.
S-a invocat lipsa unui titlu locativ valabil al pârâților cu motivarea că cesiunea de drepturi litigioase pretinsă de aceștia în justificarea folosinței imobilului nu are valoarea unui titlu locativ.
La termenul din 08.03.2007 reclamanții au arătat că acțiunea formulată este o acțiune reală în evacuare ce are ca temei de drept prevederile art. 480 din Codul civil.
Pârâta a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea acțiunii în evacuare cu motivarea că dobândit imobilul de la autorul reclamanților și le opune acestora un titlu de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3073/26.10.2001 de din Întrucât autorul reclamanților este și autorul pârâtei, părțile litigante au calitatea de părți în raportul juridic contractual de vânzare, iar reclamanții sunt ținuți de obligația de garanție pentru evicțiune, neavând dreptul de a pretinde cumpărătorului o conduită contrară obligației lor.
A mai arătat pârâta că între părți nu există raporturi obligaționale, ci raporturi cu caracter real, în temeiul cărora pârâta exercită dreptul de proprietate asupra imobilului despre care reclamanții afirmă că este proprietatea lor și că, pe cale de consecință, dreptul pretins de reclamanți nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare.
Prin sentința civilă nr.13037/01.11.2007 Judecătoria Constanțaa admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins actiunea ca inadmisibilă.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că reclamanții au investit instanța cu o acțiune în evacuarea pârâților dintr-un imobil compus din teren și construcție și au precizat expres în cadrul dezbaterilor asupra excepției inadmisibilității că acțiunea formulată nu este o acțiune în revendicare.
Față de acest aspect s-a constatat că, deși au formulat o acțiune în evacuare, în motivare au arătat că sunt proprietarii bunului și că titlul pârâților nu este valabil, iar această motivare aparține acțiunii în revendicare, dat fiind scopul urmărit și natura dreptului a cărui apărare se solicită.
Cum între acțiunea în evacuare și acțiunea în revendicare există, însă, deosebiri de esență și prin raportarea susținerilor părților la înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a apreciat că pentru apărarea dreptului lor de proprietate reclamanții au calea acțiunii în revendicare, nu pe cea a acțiunii în evacuare, pentru că pârâții dreptul invocat de aceștia. Deoarece ambele părți invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun s-a constatat că se impune compararea titlurilor care se invocă și se opun, comparare care nu este, însă, posibilă pe calea acțiunii în evacuare.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanți a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr.358/17.06.2008 în considerentele căreia s-a reținut că reclamanții au formulat o acțiune în evacuare și au invocat dreptul lor de proprietate asupra imobilului din care solicită evacuarea, iar pârâta le-a contestat acest drept invocând, la rândul său, calitatea de proprietar al aceluiași imobil, dobândită în temeiul contractului de cesiune de creanță încheiat cu autorul reclamanților, care s-a consolidat în momentul în care vânzătorul a câștigat acțiunea în revendicare și care a fost întabulată în cartea funciară.
A mai reținut instanța de apel că, în condițiile în care ambele părți exhibă un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu se impune compararea titlurilor lor, operațiune specifică acțiunii în revendicare, nu celei în evacuare, și că, pe cale de consecință, calea procesuală aleasă de reclamanți este greșită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, și și au criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă sub următoarele aspecte:
- existența titlului de proprietate al pârâților a fost în mod nelegal reținută, iar în aceste condiții, necesitatea comparării titlurilor părților nu poate fi temei al respingerii acțiunii în evacuare ca inadmisibilă.
Au susținut recurenții că din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu că pârâții nu au avut și nu au titlu de proprietate asupra imobilului din care au cerut evacuarea deoarece contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase presupus a fi încheiat de autorul reclamanților prin mandatar este lipsit de relevanță în cauză, el vizând dosarul civil nr. 3568/2000 al Tribunalului Constanța, iar nu dosarul care a avut ca obiect acțiunea în revendicare, înregistrat pe rolul aceleeași instanțe sub nr.3513/2001.
Pe de altă parte, contractul de cesiune de drepturi litigioase este un contract aleatoriu, supus riscului câștigării sau pierderii procesului care constituie obiectul său, ori pentru ca instanța să poată reține că pârâții au titlu cu privire la imobilul din care se solicită evacuarea trebuia ca aceștia să facă dovada că în urma contractului invocat au dobândit calitatea de reclamanți în acțiunea în revendicare și că imobilul le-a fost restituit.
- concluzia necesității comparării titlurilor părților în cadrul unei acțiuni în revendicare încalcă principiul autorității de lucru judecat pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat în mod irevocabil acest aspect și a invalidat contractul de cesiune de drepturi litigioase prin decizia civilă nr.2275/22.03.2005; în dosarul soluționat prin această hotărâre judecătorească pârâta din prezenta cauză a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, întemeiată pe contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase invocat în speță și a cerut să se ia act că este titulara dreptului litigios și să fie introdusă în proces ca intimată reclamantă, dar solicitarea acesteia a fost respinsă cu motivarea că actul de cesiune privește drepturile litigioase care formează obiectul unui alt dosar decât cel în care s-a admis acțiunea în revendicare.
- pârâții din prezenta cauză se ocupă cu afaceri imobiliare speculative, aspecte relatate în presa locală și națională, și se află în curs de cercetare penală.
- cheltuielile de judecată solicitate de pârâți și acordate de instanța de apel cu titlu de onorariu de avocat, în sumă de 3522 lei, au un cuantum exagerat în raport de faptul că soluționarea cauzei în această cale de atac s-a făcut la primul termen de judecată, fără să se intre în cercetarea fondului, iar avocatul pârâților este din C, astfel că prezența lui în instanță nu a impus cheltuieli de transport.
Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că instanțele au apreciat în mod corect că dreptul real pretins de reclamanți nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, iar nu pe cea a acțiunii în evacuare, și că încălcarea autorității de lucru judecat nu poate fi reținută deoarece între cele două litigii nu există identitate de părți, obiect și cauză.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Evacuarea este o sancțiune civilă aplicabilă în cazul neîndeplinirii de către locatar a obligațiilor legale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative asupra bunului închiriat astfel că, atunci când între părți nu există raporturi de locațiune, proprietarul al cărui drept este îngrădit în exercitarea oricăruia dintre atributele sale, respectiv posesia, folosința și dispoziția, are la îndemână, ca mijloc de apărare, acțiunea în revendicare.
Efectul acestei din urmă acțiuni este restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ceea ce reclamanții au și urmărit în cauza de față, dar au folosit o altă cale decât cea prevăzută de lege, respectiv acțiunea în evacuare, care nu este admisibilă decât în cazul raporturilor locative. Aceasta deoarece pe calea evacuării nu se poate tinde la realizarea dreptului de proprietate exclusiv și absolut, ci numai la valorificarea unui drept personal, de creanță, cu caracter relativ, urmărindu-se constrângerea pârâtului debitor să execute o obligație de a face, respectiv să evacueze și să predea material imobilul.
În speță, pârâții au opus dreptului de proprietate a cărui încălcare a fost invocată de reclamanți prin acțiunea introductivă, contractul de cesiune de drepturi litigioase pe care l-au încheiat cu titularul inițial al dreptului de proprietate asupra acestui bun, respectiv autorul reclamanților, contract prin care li s-a transmis, în schimbul unui preț de 30.000 USD, "dreptul de proprietate litigios asupra imobilului situat în, lot nr.85 ( Nufărul), județul C compus din teren în suprafață de 398,75 mp și construcția edificată pe acesta, formată din trei apartamente".
Chiar dacă acest contract este aleatoriu, prin el garantându-se numai existența procesului asupra fondului dreptului de proprietate referitor la bun, ce forma obiectul dosarului civil nr. 3568/2000 al Tribunalului, iar acțiunea ce a format obiectul acelui dosar a fost anulată de instanță ca fiind formulată de o persoană fără mandat de reprezentare, reclamanții de față renunțând ulterior la judecata apelului declarat împotriva acestei hotărâri judecătorești, efectele titlului invocat de pârâți nu pot fi examinate de instanță în acțiunea de față deoarece controlul judiciar ce se poate exercita în această cale procesuală este limitat la verificarea existenței raporturilor locative referitoare la locuințe și nu poate fi extins asupra apărărilor ce vizează existența unui drept real de proprietate asupra imobilului în întregul său, format din construcție și teren, apărări ce nu pot fi analizate și valorificate doar pe calea acțiunii în revendicare
Neîntemeiată este și susținerea referitoare la încălcarea principiului autorității de lucru judecat pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a analizat prin decizia civilă nr. 2275/22.03.2005 titlul invocat de pârâta din prezenta cauză asupra imobilului în litigiu, ci a respins cererea de introducere în acel proces formulată de ca urmare a faptului că actul de cesiune invocat de aceasta privea drepturile litigioase ce formau obiectul unui alt dosar decât cel soluționat de instanța supremă, fără a se preocupa de examinarea efectelor și valabilității acestui contract.
Critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatei pârâte de instanța de apel cu titlu de onorariu avocat reprezintă o cerere nouă în apel pentru că o asemenea solicitare putea fi adresată și soluționată numai de instanța care a făcut aplicarea art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă cu privire la aceste cheltuieli. Dovada achitării onorariului de avocat a fost depusă de intimata pârâtă anterior închiderii dezbaterilor din apel, iar în aceste condiții, incidența prevederilor alin.3 al art.274 din cod putea și trebuia invocată de apelanți în fața tribunalului, ea neputând fi analizată pentru prima dată în calea de atac formulată împotriva hotărârii prin care au fost acordate.
De altfel, cererea recurenților reclamanți este și neîntemeiată deoarece, potrivit principiului rezultat din interpretarea prevederilor art.274 din Codul d e procedură civilă, care are la bază culpa procesuală, în cuantumul cheltuielilor de judecată trebuie să fie incluse toate cheltuielile făcute cu procesul, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca partea care le cere să fi triumfat, în final, în proces.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde pe cele făcute cu taxele de timbru și de procedură, plata expertizelor, despăgubirea martorilor și onorariul de avocat, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, în măsura în care acestea sunt necesare pentru buna desfășurare a procesului, ori în speță, față de natura cauzei și de cuantumul sumei solicitată și acordată cu titlu de onorariu avocat nu se poate aprecia că această cheltuială depășește necesitatea unei bune desfășurări a litigiului.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la avocat în B, B-dul. 1 - 2. nr. 25, bloc U6,. A,. 18, sector 3 - împotriva deciziei civile nr. 358/C/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții, domiciliată în Germania,. 28, 56759, / Nord,-, Nufărul, județ C, și, cu domiciliul în Nord,-, Nufărul, județ C/ C,-, județ C(la. av. nu ),având ca obiect evacuare, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel - -
Red. și tehnored. jud.dec. -/13.11.2008
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon, Irina Bondoc
